Semaforul Moralității: nu e moral să citești conversații, cred 69% dintre români

De Mihai Ghiduc 20.11.2020

Cu ocazia lansării serialului Bani negri, HBO România a analizat perspectiva românilor din mediul urban asupra moralității printr-un studiu numit Semaforul Moralității, realizat de Exact Business Solutions.

Ocazie cu care am aflat multe lucruri despre cum se raportează românii la corupție, dar mai ales că, aparent, cea mai gravă problemă de moralitate o reprezintă furtul hainelor din magazine (90%), iar cea mai puțin problematică este să minți o persoană apropriată pentru a-i proteja sentimentele (21%). Aflăm și că românii îi consideră cei mai corupți pe politicieni (73%) și cel mai puțin corupți pe angajații din servicii (3%), deși nu s-a precizat dacă e vorba de serviciile publice sau cele secrete.

Mi-au atras atenția două lucruri interesante din studiu: 69% dintre cei intervievați consideră că a citi, fără consimțământ, conversațiile unei persoane este o problemă de moralitate. Ceea ce mi-a amintit de Stalkerware Test, un test independent al programelor antivirus făcut de AV Comparatives și EFF Foundation și de stalkerware, așa cum sunt numite acele programe care pot fi instalate pe telefonul sau computerul cuiva, în secret, pentru a-i urmări mișcările și a-i citi conversațiile.

E un subiect mai puțin abordat la noi și e unul dintre motivele pentru care ar fi o idee bună să-ți ții parolele secrete și să-ți instalezi un antivirus sau antimalware. E drept, cei care citesc totuși conversațiile, cel mai adesea partenerii de viață ai persoanei căreia îi este încălcată intimitatea, o fac accesând telefonul, computerul sau mail-ul cunoscând parola, dar am auzit și de cazuri când au folosit astfel de programe. Apropo de e-mail și alte programe folosite pentru conversații, activarea verificării în doi pași e mereu o idee bună. Și verifică din când în când și de pe ce computere este accesat un cont sau altul.

Semaforul Moralității studiază și nivelul de implicare socială a românilor. Aceștia spun că mersul la vot este metoda prin care s-au implicat cel mai des în societate (83% au făcut asta, ceea ce implică faptul că 17% n-au votat vreodată). Pentru că tot am publicat recent un articol despre Inspectorul pădurilor, n-am putut să nu remarc că doar 36% au raportat pe aplicații/grupuri diverse situații din comunitate și că există o discrepanță între bărbați și femei la această categorie: 43% vs. 30%.

Studiul a fost realizat între 9 și 15 octombrie 2020, pe 1.055 de respondenți, femei și bărbați, mediul urban, 18-65, educație medie și superioară și are o marjă de eroare de 3%. Mai multe informații găsești în acest infografic.

 

Festivalul LYNX 2024: Brașovul găzduiește cea de-a doua ediție dedicată filmului și fotografiei de natură

De
În perioada 4-9 iunie 2024, Brașov va fi gazda celei de-a doua ediții a LYNX Festival, eveniment axat pe filmul și fotografia documentară de natură. Festivalul revine după succesul primei ediții care a atras un număr mare de vizitatori și a înregistrat vânzări sold-out la toate proiecțiile.

DevTalks România, 10 ani de inovație tehnologică

De
Cu ocazia lansării serialului Bani negri, HBO România a analizat perspectiva românilor din mediul urban asupra moralității printr-un studiu numit Semaforul Moralității, realizat de Exact Business Solutions. Ocazie cu care am aflat multe lucruri despre cum se raportează românii la corupție, dar mai ales că, aparent, cea mai gravă problemă de moralitate o reprezintă furtul hainelor din magazine …

Despre Ploi, Râuri, Șuvoaie… O explorare transdisciplinară a apei

De
Asociația Developing Art lansează proiectul Despre Ploi, Râuri, Șuvoaie…,  o inițiativă artistică și de cercetare desfășurată în trei locații cheie din România: Delta Dunării, Valea Jiului și parcurile Icoanei și Ioanid din București. Dacă ești artist și/sau cercetător emergent, te poți înscrie în proiect între 18 aprilie și 2 mai. 

Climate Change Summit Awards premiază cele mai bune soluții pentru provocările climatice

De
Climate Change Summit, un important eveniment regional dedicat schimbărilor climatice, premiază inovațiile ecologice din Europa Centrală și de Est. Evenimentul se concentrează pe finanțarea soluțiilor din sectoarele energiei, mobilității, construcțiilor, economiei circulare și agriculturii, adresându-se tinerilor sub 30 de ani și întreprinderilor mici și mijlocii.