Whoisjohngalt/Wikimedia Commons

Bureții din melamină eliberează trilioane de fibre microplastice lunar 6 min read

De Adriana Moscu 25.06.2024

Bureții din melamină, cunoscuți și ca „bureți magici”, eliberează trilioane de fibre microplastice în fiecare lună, punând în pericol mediul, arată un nou studiu. Soluțiile recomandate includ fabricarea unor bureți mai denși și utilizarea metodelor alternative de curățare.

De ceva vreme, un anume tip de burete este tot mai folosit în casă, la curățenie, pentru proprietățile sale „miraculoase”. Comercializat pe marile site-uri de retail și sub denumirea de „burete magic”, acesta se deosebește de bureții clasici prin mai multe aspecte: este alb, mai puțin poros, mai subțire și mai compact ca majoritatea bureților de pe piață. Se dezintegrează pe măsură ce e folosit, însă nu înainte de a-și face treaba foarte bine: curăță excelent urmele de murdărie, praf și grăsime, fără a fi nevoie de agenți de curățare suplimentari. Chiar pare un burete minune, însă nu e chiar așa. 

Cercetătorii au descoperit de curând că performanța acestui tip de bureți folosiți la curățenie este însoțită de o contraperformanță la fel de mare: melamina din care sunt produși poluează imens. Mai exact, eliberează peste un trilion de fibre microplastice la nivel global în fiecare lună, din cauza uzurii. Astfel, aceste fibre pot contamina sistemele de apă și pot intra în lanțul alimentar, arată un studiu// „Mechanochemical Formation of Poly(melamine-formaldehyde) Microplastic Fibers During Abrasion of Cleaning Sponges”, pubs.acs.org // publicat în revista Environmental Science & Technology a Societății Americane de Chimie.  

Spuma de melamină este fabricată din polimer poli(melamină-formaldehidă) – o rețea de fire de plastic dure, asamblate într-o spumă moale și ușoară, care este surprinzător de abrazivă, ceea ce o face materialul perfect pentru bureții de curățat. Dar, pe măsură ce bureții se uzează în urma utilizării, spuma se descompune în bucăți mai mici, iar aceștia pot elibera fibre microplastice care ajung în canalizare. Odată eliberate în mediu, fibrele pot fi consumate de animalele sălbatice și pot ajunge în lanțul trofic. 

Cercetătorii Yu Su, Baoshan Xing și Rong Ji au studiat cum densitatea buretelui și rugozitatea suprafeței afectează descompunerea acestuia și eliberarea de microplastice. Echipa a cumpărat mai mulți bureți de la trei mărci populare și i-a frecat repetat pe suprafețe metalice texturate, uzând astfel spuma. Au descoperit că bureții din spumă mai densă se uzau mai lent și eliberau mai puține fibre microplastice decât cei din spumă mai puțin densă. Concluzia a fost că un singur burete eliberează aproximativ 6,5 milioane de fibre per gram de burete uzat și s-a presupus că, în medie, toți bureții vânduți sunt uzați, în medie, cu 10%.

Potrivit rezultatelor studiului, la nivel mondial se generează o emisie globală totală de 4,9 trilioane de fibre microplastice numai din cauza consumului de bureți. 

Impactul microplasticelor asupra corpului uman este încă studiat, dar se știe că ele conțin substanțe chimice care pot perturba hormonii naturali, crescând riscul de tulburări de reproducere și anumite tipuri de cancer. De asemenea, pot transporta compuși toxici, cum ar fi metalele grele.

Pentru a reduce emisia de fibre microplastice, cercetătorii recomandă fabricarea de bureți mai densi și rezistenți. Consumatorii ar trebui să opteze pentru produse de curățare naturale, fără plastic. De asemenea, se sugerează instalarea unor sisteme de filtrare pentru a capta fibrele microplastice, atât acasă, cât și în stațiile de tratare a apei.



Text de

Adriana Moscu

Este jurnalistă și, de peste 20 de ani, se bucură de principalul avantaj al profesiei, pentru că nicio zi nu seamănă cu alta. Are o relație de love-hate cu oamenii, pe care, de cele mai multe ori, îi îmblânzește prin interviuri.

MEDIU|SOLUȚII

Atenuarea căldurii: o tehnologie de răcire revoluționară ca răspuns la provocările climatice

De
Cercetătorii sprijiniți financiar de Uniunea Europeană dezvoltă un sistem mai inteligent de răcire sustenabilă, înlocuind agenții frigorifici toxici cu metale mai sigure, mai eficiente și reciclabile.
ȘTIINȚĂ|FYI

O ipoteză despre vitamina B1, confirmată după 67 de ani

De
Cercetătorii americani au reușit să stabilizeze o moleculă considerată imposibilă într-un mediu apos, confirmând o teorie biochimică veche de 67 de ani.
MEDIU|FYI

Furtuni, secetă, valuri de căldură. Fenomenele extreme domină Planeta și în 2025

De
Trei noi analize științifice fac portretul unei lumi tot mai afectate de schimbările climatice severe. 
ȘTIINȚĂ|FYI

Oase cu urme de tăieturi vechi de 1,95 milioane de ani, descoperite în România

De
Urme fine lăsate de unelte de piatră pe oase de animale descoperite în Oltenia arată că strămoșii omului erau în România acum aproape 2 milioane de ani. E cea mai veche dovadă clară din Eurasia.