Mark Eastment Photography/Getty Images
Cioara, inteligentă și jucăușă. Uneori, și răzbunătoare29 min read
Ciorile sunt pe cât de zgomotoase, pe atât de înțelepte. Ele rezolvă puzzle-uri complicate, planifică viitorul, meșteresc unelte și își amintesc de alte păsări și oameni pe care i-au întâlnit cu ani în urmă.
Citeam pe la începutul lunii octombrie un articol despre cum o dronă Google a fost atacată și doborâtă cu succes de „Watch a raven attack a delivery drone from Google’s sister company, forcing it to suspend some deliveries in Australia”, businessinsider.com undeva, în Noua Zeelandă. Se pare că drona a trecut prin teritoriul corbului și a zburat prea aproape de cuibul său. Articolul m-a amuzat foarte tare, pentru că mi-a amintit cât de inteligente sunt de fapt aceste păsări.
Corvidele (corbi, ciori, stăncuțe, coțofene, gaițe, alunari) sunt o familie de păsări extrem de inteligente, cunoscute pentru comportamente uimitoare. Familia Corvidae cuprinde în total 123 de genuri cu aproximativ 350 de specii și subspecii cu răspândire aproape cosmopolită. Reprezentanți din această familie sunt întâlniți pe toate continentele, cu excepția Antarcticii. Dintre acestea, la noi în țară pot fi întâlnite: cioara de semănătură (Corvus frugilegus), cioara grivă (Corvus corone cornix), corbul (Corvus corax), stăncuța (Corvus monedula), gaița (Garrulus glandarius), coțofana (Pica pica) și alunarul (Nucifraga caryocatactes).
Dintre toate, corvidele întâlnite cel mai adesea în așezările umane și în apropierea lor sunt ciorile. În România, în aceste zone sunt prezente două specii: cioara de semănătură (Corvus frugilegus) și cioara grivă (Corvus corone cornix).
CITEȘTE ȘI: Ghidul păsărilor urbane din România
Cioara de semănătură. Foto: Arterra Universal Images Group/Getty Images
Monogame și sociabile
Mai multe detalii, aici: pasaridinromania.sor.ro este întâlnită în zonele joase (până la 400 de metri altitudine, dar în Carpați a fost semnalată și la 700 de metri altitudine), cu terenuri agricole mixte, cu pâlcuri de copaci sau păduri. Cuibărește în colonii, în numeroase tipuri de habitate, de la terenuri agricole, pășuni și fânațe la parcuri și grădini, în aliniamente de arbori din localități și pâlcuri de pădure.
Penajul este negru complet, cu un puternic luciu violet, în special pe aripi. Baza ciocului este albicioasă și golașă la adult. Poate fi recunoscută după creștetul bombat și după „pantalonii largi”, formați din penele stufoase de pe gambă.
Cioara grivă. Foto: Christian Prandl Image BROKER RF/Getty Images
Detalii, aici: pasaridinromania.sor.ro pasaridinromania.sor.ro poate fi întâlnită și ea într-un număr mare de habitate, similar ciorii de semănătură, din centrul orașelor și până în luminișuri de pădure, până la altitudini de 1.000 de metri în Carpați. Preferă terenuri agricole mixte, parcuri și grădini, dar poate fi observată și în zone umede. Este ușor de recunoscut după penajul gri cu negru: capul, pieptul, gambele, aripile și coada negre, nu foarte lucioase, iar restul penajului (spatele, părțile laterale, abdomenul și baza cozii) gri-cenușiu. Deși precaute, tolerează bine prezența omului și pot fi întâlnite pe străzile din multe orașe.
Ambele specii sunt omnivore, cu o dietă foarte diversă. Consumă semințe, fructe, râme, păsări, ouăle și puii altor păsări, broaște, insecte și larve de insecte, rozătoare, scoici și melci și, nu în ultimul rând, cadavre.
Sunt monogame și cuibăresc la noi în țară, fiind păsări sedentare. Puii sunt crescuți de ambii părinți și rămân în apropierea cuibului pentru mai mult timp, comparativ cu alte păsări. Cele două specii pot fi văzute adesea împreună, „socializând” și cu alte specii, precum stăncuțele și graurii (Sturnus vulgaris – familia Sturnidae).
Nu sunt protejate, dar cioara de semănătură este importantă pentru alte specii de păsări protejate, cum este cazul vânturelului de seară (Falco vespertinus), care cuibărește exclusiv în cuiburile părăsite ale ciorilor de semănătură, formând chiar și mici colonii răsfirate în colonia de ciori. Alte specii de păsări care folosesc cuiburile abandonate ale ciorilor de semănătură sunt vânturelul roșu (Falco tinnunculus) și ciuful de pădure (Asio otus).
Animale inteligente
Istoria ciorilor este strâns împletită cu cea a așezărilor umane. Odată cu intensificarea agriculturii, oamenii au început să interacționeze din ce în ce mai mult cu ciorile și stăncuțele, precum și cu alte specii de corvide care au beneficiat de transformarea pădurilor în câmpuri agricole.
Ornitologul nord-american Mai multe, aici: wikipedia.org spunea că dacă o persoană cunoaște trei păsări, una dintre acestea sigur este cioara. Imaginea ciorilor este puternic întipărită în mintea și cultura umane. Toată lumea recunoaște cioara, cu penajul său închis, negru-cenușiu, și croncănitul caracteristic.
Considerate o pacoste de multe persoane, ciorile locuiesc în apropierea oamenilor și îi urmăresc cu atenție. În plus, sunt păsări sociale și extrem de inteligente. Sunt recunoscute pentru perspicacitatea cu care utilizează diferite unelte, precum și pentru rapiditatea cu care transmit mai departe puilor și coloniei informațiile învățate. Ciorile sunt păsări foarte „studioase” și urmăresc cu atenție ce se întâmplă în jurul lor, activitatea suratelor, dar și a oamenilor.
CITEȘTE ȘI: 5 animale pe care orașele le-au făcut mai inteligente
Cioara este personajul principal în multe din fabulele lui Filosof grec din secolul IV î.e.n.: wikipedia.org Una dintre fabule chiar a atras atenția naturaliștilor și cercetătorilor. Este vorba despre Cioara și ulciorul, în care Esop povestește cum o cioară însetată găsește la un moment dat un ulcior cu puțină apă în el. Dar pentru că vasul era prea înalt, cioara nu putea ajunge la apă ca să-și potolească setea. De răsturnat ulciorul nu putea fi vorba, pentru că era prea greu. Ce s-a gândit cioara, atunci? A început să arunce pietricele în vas. Văzând că nivelul apei crește cu fiecare piatră aruncată, a continuat până ce a reușit să ajungă la apă.
Acest comportament a fost documentat de-a lungul istoriei și menționat de mai mulți naturaliști, primul dintre ei fiind Despre el, aici: wikipedia.org în enciclopedia sa, Istoria Naturală (secolul I e.n.).
Cele mai recente observații au fost făcute într-o serie de studii în care cercetătorii au testat și analizat comportamentul și modul de raționament al ciorilor din „New Caledonian crows can create compound tools”, mpg.de Cercetătorii știau din observații anterioare că această specie utilizează unelte (crenguțe pe care le ascut și le dau formă de cârlig) pentru a putea ajunge la hrană (ouăle și larvele insectelor ascunse în trunchiuri de copaci).
Dar aceste ciori extrem de istețe pot învăța să folosească unelte pe care nu le-au mai văzut niciodată și pot rezolva puzzle-uri complexe alcătuite din mai mulți pași separați. „Using the Aesop’s Fable Paradigm to Investigate Causal Understanding of Water Displacement by New Caledonian Crows”, journals.plos.org au confirmat că acțiunile acestor ciori sunt direcționate către un scop anume și indică mai degrabă utilizarea unui raționament cauzal, decât un comportament condiționat. Mai exact, ciorile pot face alegeri în funcție de posibilele rezultate ale acțiunilor respective. Ele pot face diferența între un lichid și un solid, înțeleg că, adăugând pietre, pot crește nivelul apei sau că e nevoie să urmeze anumiți pași pentru a obține unealta corespunzătoare unei anumite acțiuni.
Ciorile au fost observate lăsând să cadă de la înălțimi mari nuci, scoici sau melci, astfel încât coaja sau cochilia să se spargă la contactul cu pietrele de pe sol. Ciorile europene, dar și cele din „The scene: a traffic light crossing”, pbs.org au învățat chiar că pot arunca nuci sau castane pe carosabil și așteaptă ca mașinile care circulă să le spargă. Unele dintre ele chiar așteaptă să se facă roșu la semafor pentru a se bucura de miezul nutritiv – în acest caz, cel mai probabil, profită de faptul că nu mai trec mașini și au acces fără nici un pericol la nucile strivite.
https://www.youtube.com/watch?v=BGPGknpq3e0
Au simțul umorului
Ciorile sunt jucăușe și au simțul umorului. Numeroase consemnări anecdotice prezintă firea zglobie a acestor păsări, precum folosirea unui capac pe post de sanie, rostogolitul prin zăpadă, ascunderea căpăcelelor de la jantele clienților unui service auto și multe altele.
Joaca (de unul singur sau în grup) este considerată un comportament important în dezvoltarea unor abilități mentale și fizice pentru numeroase specii de mamifere și păsări, inclusiv pentru om. Un „Play behaviour, not tool using, relates to brain mass in a sample of birds”, nature.com a demonstrat faptul că păsările care se joacă au un creier mai mare comparativ cu cele care nu prezintă un astfel de comportament. Jocul în grup nu este foarte răspândit în rândul păsărilor, dar a fost observat destul de des la corvidele și papagalii din întreaga lume. Se pare că dimensiunea creierului (comparativ cu masa corporală) este strâns legată de acest comportament de joacă și mai puțin de utilizarea uneltelor, așa cum se considera înainte.
Însă, pe cât de jucăușe, pe atât de răzbunătoare pot fi aceste păsări. Ciorile țin minte trăsăturile faciale ale persoanelor care le-au făcut rău sau care le sâcâie. Și nu sunt deloc pașnice cu aceste persoane. Un bun exemplu este cel al unui bărbat din „‘Revengeful’ crows target MP man in 3-year-old vengeance”, timesofindia.indiatimes.com care a încercat să salveze un pui de cioară prins într-un gard. Din păcate, puiul a murit în mâinile sale, iar întregul cârd de ciori a văzut acest lucru. După acest eveniment, de fiecare dată când bărbatul ieșea din casă era nevoit să ia cu el un băț, deoarece ciorile îl atacau cu îndârjire, individual sau chiar mai multe odată. Și nu te gândi că această răzbunare a durat câteva zile sau săptămâni. Bărbatul a suferit acest tratament timp de vreo trei ani, zi de zi.
Ciorile, personaje istorice și literare
Există numeroase exemple ale prezenței corvidelor în cultura și istoria societăților umane. Corbii au fost din cele mai vechi timpuri reprezentați în legende ca simbol al înțelepciunii. Spre exemplu, în legendele nordice, Odin, zeul tuturor zeilor, era însoțit aproape întotdeauna de doi corbi care îl țineau la curent cu întâmplările din lumea oamenilor, pe numele lor, Huginn (cunoaștere) și Muninn (memorie).
În ceea ce privește ciorile, se pare că omul are opinii contrare (un fel de „love-hate situation”). Mulți le percep ca animale dăunătoare, un simbol al morții și al murdăriei. Dar alții le admiră perspicacitatea și se amuză de îndeletnicirile lor, le privesc cu respect și le venerează ca „Crow Symbolism, Meaning & The Crow Spirit Animal”, uniguide.com
Și prof. I. Simionescu, în lucrarea sa, Fauna României, le recunoaște inteligența, dar le consideră o mare pacoste, care trebuie stârpită: „La noi sunt pacostea agriculturii. Primăvara de timpuriu își fac cuibul în arbori, o împletitură de vreascuri subțirele la crăcană de ramuri, pe arbori înalți, plopi sau salcâmi. […] Fac cuiburile în arborii de lângă ape, din sate, dar și prin grădinile mari din târguri. Cât depun ouăle și cioara stă pe cuib, fac atâta gălăgie cu cârâitul lor prelung – cra-cra-cra –, că ți-e lehamite de vieață. Vara se mai împrăștie, dar cum se apropie toamna se adună în cârduri atât de numeroase, încât înegresc miriștile, iar când, speriate, se ridică în aer, întunecă soarele. Iarna sunt îndrăznețe după mâncare; nu se sfiesc să deie târcoale grajdurilor or să se amestece cu găinile din curte. […] Față de sgomotul ce-l fac, de murdăria locului pe unde sunt cuiburile și mai ales prin lăcomia lor, de înegresc girezile de grâu după secerat, mai degrabă pot fi socotite ca stricătoare și posibil trebuesc stârpite. Nu se lasă însă ușor împușcate nici otrăvite, căci sunt foarte inteligente, prevăzătoare. De cum vede un om apropiindu-se de ele, repede, cu gălăgie, se ridică în aer spre a se așeza ceva mai încolo. Trăiesc în câmpii, dar se lasă iarna și asupra orașelor cu întinse grădini”.
În unele mitologii, cum e cazul triburilor aborigene din Povestea, aici: wikipedia.org cioara este privită ca un erou care a furat focul sau care are legătură cu originea morții.
În mitologia chineză, există o legendă care spune că, inițial, lumea avea zece sori reprezentați (sau purtați în cioc) de zece ciori, iar când toți cei zece sori au răsărit simultan pe cer, au avut efecte devastatoare asupra culturilor agricole; așadar, zeii au trimis cel mai ager arcaș care a doborât nouă ciori, cruțând numai una dintre ele și, astfel, rămânând un sigur soare pe cer.
Doctor de ciumă din secolul 17. Foto: Wellcome Collection
În perioada epidemiei de ciumă bubonică, așa-numita Moarte Neagră, care a bântuit Europa în secolul al XVII-lea, medicii care tratau bolnavii purtau un echipament special și o mască cu un cioc mare de cioară, care aveau ca scop protejarea împotriva bolii. Datorită numărului mare de decese cauzate de ciuma bubonică, acest echipament a devenit un simbol al morții, iar medicii erau evitați cu orice preț.
Foto: Antal Racz EyeEm/Getty Images
Indicatoare pentru sănătatea orașelor
Ciorile pot fi utilizate drept barometru al orașelor. Spre exemplu, „Conflict between Humans and Crows in Greater Tokyo – Garbage Management as a Possible Solution”, researchgate.net de la începutul anilor 2000 au demonstrat că numărul tot mai mare de ciori din Tokyo, Japonia, indica faptul că era necesară o îmbunătățire în gestionarea deșeurilor.
Ca urmare a comportamentului lor social, ciorile sunt vulnerabile în cazul izbucnirii unor epidemii și ar putea fi considerate animale santinelă. Un exemplu în acest sens este cazul infecțiilor cu virusul West Nile, care a dus la decesul unui număr semnificativ de ciori în Washington (SUA) la sfârșitul secolului al XIX-lea.
De altfel, de curând, într-un parc tematic din Franța, au fost folosite ciori pentru a colecta „A French Theme Park Taught Crows To Pick Up Trash”, smithsonianmag.com Bineînțeles, cel mai simplu ar fi să nu se mai arunce gunoaie pe jos, dar acest lucru este totuși o dovadă a evoluției interacțiunii dintre oameni și ciori.
Datorită rezilienței, perspicacității și inteligenței lor, ciorile vor continua să evolueze alături de oameni, fie că asta le e sau nu pe plac. Ele sunt parte importantă din ecosistemele urbane și, de cele mai multe ori, aduc avantaje care, adesea, trec neobservate din cauza unor cutume sociale adânc împământenite. Studiul și înțelegerea acestor păsări atât de inteligente, însă, ajută la îmbunătățirea condițiilor de viață din mediul urban.
La final, vă las în compania ciorii descrisă de poetul Despre viața și opera sa, aici: wikipedia.org care, deși nu este atât de faimoasă precum Corbul lui Aici, despre poetul american: wikipedia.org ne încântă, totuși, cu imaginile atât de neașteptate și plastice:
Câmpul alb, ca un cerșaf,
Pâna-n zări se desfășoară…
Sus, pe-un stâlp de telegraf,
S-a oprit din zbor o cioară,
Nemișcată-n vârf de par
Ca o acvilă pe-un soclu,
Oacheșă ca un hornar
Și macabră ca un cioclu;
[…]
Încrustată-n atmosferă
Ca un ou de ciocolată;
Amărâtă și stingheră
Ca o prună afumată;
[…]
Ireală, ca un duh
Cu penajul ei feeric, –
Ca o cupă de-ntuneric
Răsturnată în văzduh;
[…]
Piază-rea, ca un blestem
Azvârlit așa-ntr-o doară
Creatorului suprem, –
Și banală… ca o cioară!
Seria My Antipa este o colaborare între Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” și Mindcraft Stories, care-și propune să ofere cititorilor articole despre biodiversitatea urbană din România, scrise de cercetătorii muzeului.
