Adel Al Haddad/Inquam Photos
Copaci tăiați după ureche. Orașele din România nu au o infrastructură verde, deși legea o cere31 min read
Se taie fără discernământ, fără cunoștințe, fără logică. Se încastrează arbori în pavaj. Pornind de la o postare a peisagistei Diana Culescu despre tăierea rădăcinilor chiparoșilor de baltă din Herăstrău, am încercat să înțeleg mai bine ce consecințe are, de fapt, gestionarea defectuoasă a spațiilor verzi din România.
Pe la mijlocul lui ianuarie, peisagista Diana Culescu semnala pe social media că // Postarea de pe Facebook, aici: facebook.com // din parcul Herăstrău, esențiale pentru respirația arborilor, erau eliminate fără ca cineva să înțeleagă ce face.
Rădăcinile aeriene ale chiparoșilor de baltă, prin care aceștia respiră, proaspăt tăiate în Herăstrău, la mijlocul lui ianuarie 2025. Foto: Diana Culescu.
Nu e singura tăiere defectuoasă observată de peisagistă iarna asta. În alte zile și în alte parcuri, arbuștii erau toaletați în plin sezon, mugurii cu flori erau îndepărtați, iar pe cale de consecință, hrana pentru fauna urbană dispărea și ea.
În alte țări, parcurile sunt gestionate pe baza unor standarde clare. Londra, de exemplu, include în planificarea urbană nu doar criterii estetice, ci și soluții pentru biodiversitate, cum ar fi gardurile verzi care creează coridoare ecologice pentru micile viețuitoare. În România, în schimb, fiecare lucrare pare să fie făcută după ureche, fără nicio strategie pe termen lung.
Garduri pentru biodiversitate urbană într-un parc din Bruxelles. Foto: Diana Culescu
Registrul verde – acel instrument care ar trebui să protejeze arborii și să ofere date clare despre unde și cum se poate interveni în infrastructura verde a unui oraș – rămâne un concept gol, ignorat de administrație.
Ce ar trebui să se întâmple pentru ca spațiul verde din București și din alte orașe românești să nu mai fie mutilat? Cum ar trebui să arate o întreținere corectă? Și, mai ales, cine își asumă răspunderea pentru ceea ce se pierde?
Registrul verde – un instrument neactualizat de peste zece ani
Inițial, am vrut să scriu un articol despre cum se taie corect arborii și arbuștii, astfel încât să crească optim și să facă ce știu ei mai bine: să dea umbră și oxigen. După câteva zile de documentare pe subiect, mi-am dat seama că problema e mult mai complexă.
În primul rând, nu doar „toaletarea” corectă este importantă, ci și felul în care este îngrijit un copac, cum și când este plantat, dacă soiul ales se potrivește cu specificul locului, ce alte specii se plantează în proximitate și care îi este evoluția peste ani.
Dar pentru a avea acces, a interpreta și corela toate aceste date și, când situația o cere, a aplica amenzi, este nevoie de un instrument esențial, care în majoritatea orașelor din România fie este învechit și incomplet, fie lipsește cu desăvârșire.
Registrul Verde este (sau ar trebui să fie) un instrument de inventariere și gestionare a spațiilor verzi, emis de autoritățile locale pentru fiecare oraș, conform // O poți consulta aici: legislatie.just.ro // privind reglementarea și administrarea spațiilor verzi. Acesta ar trebui să conțină informații detaliate despre arborii existenți, suprafețele verzi, mobilierul urban și alte elemente relevante pentru planificarea urbană.
Însă cele mai multe orașe din România nu au o strategie clară // „Cum poate o strategie de infrastructură verde să îmbunătățească viața în orașe?”, infoclima.ro // deși legea impune un recensământ al acestora și un plan de dezvoltare. Mai mult, conform // „Biodiversity strategy for 2030”, environment.ec.europa.eu // orașele cu peste 20.000 de locuitori ar trebui să aibă planuri clare de înverzire.
În București, de exemplu, un oraș cu peste două milioane de locuitori, Registrul Spațiilor Verzi este considerat // Așa arată acum: regver.pmb.ro // ceea ce permite tăieri abuzive și gestionarea haotică a spațiilor verzi.
În plus, documentul datează din 2013 și // „Pavele în loc de spații verzi în București și pentru că registrul spațiilor verzi existent e nul. De ce n-a făcut încă Primăria Capitalei unul nou”, libertatea.ro // Situația nu dă semne că se va schimba prea repede. În mai 2024, primarul Capitalei, Nicușor Dan, declara că Registrul Spațiilor Verzi // „Nicuşor Dan: Registrul spaţiilor verzi nu este prioritar. Printr-o acţiune meschină şi nocivă, Parlamentul a introdus în lege că nu poţi să inventariezi un spaţiu verde privat fără să îl expropriezi / E vorba de 5 sau 6 miliarde de euro, nu îi avem”, news.ro // deoarece o modificare legislativă impune exproprierea prealabilă a spațiilor verzi private pentru a le inventaria. Primarul sublinia că această cerință ar implica costuri de 5-6 miliarde de euro, sumă pe care municipalitatea nu o deține.
Ce se întâmplă cu spațiile verzi în lipsa unei monitorizări corect legiferate?
„Administrația Lacuri, Parcuri și Agrement București (ALPAB) este responsabilă de lucrările din parcuri, alături de Primăria Municipiului București, prin departamentul de monitorizare a spațiilor verzi. Acest departament supraveghează întreținerea spațiilor verzi și intervine când este necesar”, explică peisagista Diana Culescu.
„Există un contract-cadru care prevede lucrările necesare pentru întreținerea spațiilor verzi, inclusiv plantări și tăieri de arbori. Problema este că aceste contracte sunt întocmite pe mai mulți ani, iar în momentul semnării nu se poate ști exact câți arbori sau arbuști vor necesita intervenții în fiecare an”, spune specialista. De exemplu, dacă într-un astfel de contract este trecută tăierea a 10.000 de arbori, lucrarea trebuie executată, indiferent dacă este justificată sau nu.
Lucrările sunt fie atribuite unor firme externe, fie realizate de angajații proprii, iar fondurile trebuie cheltuite conform contractului. Dacă arborii de pe teren nu ajung la numărul prevăzut, este posibil ca intervențiile să fie dublate sau transferate pe alte linii de buget. Însă înainte de orice tăiere, ar trebui realizată o analiză vizuală, efectuată de specialiști, pentru a identifica problemele fiecărui arbore și a decide intervenția necesară.
În lipsa acestei analize, echipele de intervenție execută pur și simplu lucrările prevăzute în contract, fără a ține cont de realitate. Astfel, arborii sunt îndepărtați mecanic, doar pentru a respecta obligațiile din contract, nu în baza unei evaluări riguroase a stării lor.
Nu poți să bagi drujba la toate lucrările de toaletare
Dar cum ar trebui executate aceste lucrări de întreținere, pentru ca spațiul verde să nu fie, pur și simplu, mutilat?
De exemplu, pentru ridicarea coroanei unui copac, ramurile ar trebui scurtate treptat, prin secțiuni mici, pentru a evita destabilizarea. Dacă se folosesc tăieturi mari, ramurile devin instabile și riscă să se rupă necontrolat.
Apoi, o tăiere corectă nu ar trebui să fie vizibilă. Dacă o ramură este scurtată, trebuie tăiată astfel încât o altă ramură laterală să preia poziția de vârf și să mențină forma naturală a copacului. Alternativ, dacă se elimină complet, tăietura trebuie făcută aproape de trunchi.
Tăierile făcute cu drujba nu permit apropierea suficientă de trunchi, ceea ce duce la lăsarea unor cioturi. Asta se întâmplă și din cauza echipamentelor necorespunzătoare și a lipsei respectării pașilor corecți. În timp, astfel de intervenții afectează grav sănătatea arborilor.
Dacă arbuștii sunt tăiați excesiv își pierd vitalitatea și, în cele din urmă, mor. Urmează un cerc vicios: diminuarea vegetației din prezent creează lucrări viitoare – după tăierile agresive urmează plantări masive pentru a înlocui arborii pierduți.
„Principiul corect este să tai doar ce este necesar și să adaptezi intervenția la fiecare situație. Arborii maturi trebuie gestionați diferit în funcție de locul unde sunt plantați. Un arbore dintr-un aliniament stradal necesită un alt tip de întreținere față de unul aflat în mijlocul unui parc, chiar dacă aparțin aceleiași specii”, explică Diana Culescu.
Pe stradă, riscul ca o ramură să cadă peste mașini, oameni sau clădiri este mult mai mare decât într-un parc, unde extinderea naturală a coroanei nu prezintă aceeași amenințare.
Uneori, în locul celor care se usucă și mor se pune gazon, care favorizează înmulțirea țânțarilor și a altor insecte. Multe specii își pierd locurile de cuibărit și protecția naturală față de prădători, cum sunt pisicile sau alte animale, pentru că ecosistemul a fost dezechilibrat.
Peluze înierbate la Versailles, o variantă mult mai benefică pentru biodiversitate decât gazonul clasic. Foto: Diana Culescu
Cine v-a lucrat aici? O abordare „heirupistă” rezolvă problema doar în aparență
„Cei care comandă lucrările – fie ALPAB, fie administrațiile locale – nu merg pe teren sau nu înțeleg cum ar trebui să arate o toaletare corectă. Neavând cunoștințe despre arbori, nu pot evalua rezultatul și cer firmelor să «se vadă» că s-a lucrat”, spune specialista. Asta e o practică avantajoasă în special înainte de alegeri, pentru că dă impresia că s-au făcut lucrări de întreținere, chiar dacă intervențiile sunt distructive.
Realitatea este însă că arborii plantați astăzi nu mai reușesc să se dezvolte corespunzător. „În București, aliniamentele stradale nu mai pot fi refăcute eficient, iar după zece ani, puțini copaci ajung să formeze un coronament adecvat. Una dintre cauzele majore este lipsa investițiilor în perioada de instalare – primii doi ani după plantare, când arborii au nevoie de îngrijire constantă. Nu există bugete pentru irigare, protecție și întreținere, ceea ce duce la uscarea unui număr mare de puieți”, spune Diana Culescu.
Un alt motiv pentru eșecul plantărilor este pregătirea necorespunzătoare a solului, lipsa îngrășămintelor necesare și // Aici, un material video despre descărcarea corectă a arborilor, realizat de Raluca Mihai, absolventă a Facultății de Horticultură din cadrul USAMV București, care a făcut un stagiu de practică în Țările de Jos, la una dintre cele mai mari pepiniere din Europa: youtube.com // Mulți arbori sunt deja compromiși în momentul plantării, chiar dacă par sănătoși la suprafață. Coroana verde nu indică neapărat un arbore viabil, deoarece arborii nu au organe vitale, ca animalele. Ei pot supraviețui o perioadă chiar și după ce au fost grav afectați.
„În multe cazuri, plantarea devine un simplu exercițiu de imagine. Se fac fotografii cu arborii proaspăt plantați, se postează pe rețele sociale și toată lumea apreciază inițiativa. Fără un registru verde, nimeni nu mai verifică situația peste câțiva ani.”
Deși un arbore plantat primăvara poate înfrunzi vara, acest lucru nu garantează supraviețuirea sa. Arborii își stochează rezerve de substanțe nutritive în tulpină, ramuri și rădăcini, ceea ce le permite să supraviețuiască temporar, chiar dacă nu sunt plantați corect. Rata reală de prindere ar trebui evaluată după trei ani, nu imediat după plantare.
O altă problemă majoră este lipsa echipamentelor specializate pentru transportul și manipularea arborilor. Mulți copaci sunt deteriorați în timpul transportului, în special la baza trunchiului, care este o zonă extrem de sensibilă. Dacă trunchiul suferă o lovitură puternică, arborele este deja compromis, chiar dacă încă are frunzele verzi pentru o perioadă.
În prezent, în parcurile din România nu se folosesc echipamente specializate pentru întreținerea spațiilor verzi, ci utilaje din construcții. Din această cauză, lucrările sunt prea agresive, iar rădăcinile sunt afectate. Echipamentele potrivite, folosite în alte țări, au roți mari și accesorii specializate care permit manipularea delicată a arborilor, săparea eficientă și alte intervenții necesare.
În lipsa acestor utilaje, muncitorii sunt nevoiți să tragă manual de trunchiurile copacilor, ceea ce le deteriorează structura. Fără echipamente adecvate, întreținerea vegetației urbane se face ineficient și cu efecte negative pe termen lung.
Arborii nu mor imediat, deoarece își folosesc rezervele din trunchi și ramuri. Însă, odată ce rădăcinile sunt afectate grav și nu mai pot absorbi substanțele nutritive, copacul este condamnat. Aceasta este o problemă invizibilă pe termen scurt, dar care devine evidentă în câțiva ani, când arborii plantați dispar fără ca cineva să își asume responsabilitatea.
„În prezent, putem observa evoluția arborilor cu ajutorul Google Street View, dar acest instrument nu acoperă toate zonele. Un registru verde ar permite monitorizarea clară a plantărilor, însă în lipsa lui, informațiile rămân incomplete”, explică Diana Culescu.
„Suprafață verde” versus „volum vegetal”
În 2023, suprafața spațiilor verzi din localitățile urbane ale României a fost de aproximativ 6.600 de hectare, adică 12,8% din suprafața intravilană a acestor localități. Municipiul București avea 4.506 hectare de spațiu verde, ceea ce înseamnă o medie de 20,8 metri pătrați // „Codul urbanismului, în dezbatere: situația incertă a spațiilor verzi”, hotnews.ro //
Sunt date care indică faptul că România nu atinge recomandările Organizației Mondiale a Sănătății, care propune un minimum de 50 de metri pătrați de spațiu verde per locuitor pentru a asigura un mediu urban sănătos și rezilient la schimbările climatice.
Diana Culescu crede însă că pentru creșterea suprafețelor verzi în orașe, trebuie mai întâi ca termenul să fie corect definit. În timp ce în România se vorbește despre „suprafață verde”, în alte țări se ia în calcul „volumul vegetal”. Un metru pătrat de gazon nu are aceeași valoare ecologică precum un arbore cu o coroană de trei metri.
Arborii au o suprafață desfășurată mult mai mare și oferă multiple beneficii: rețin praful, reduc riscul de inundații prin absorbția apei, oferă umbră și contribuie la menținerea umidității. Toate acestea îmbunătățesc microclimatul urban, reduc temperaturile extreme și cresc calitatea aerului, aspecte ignorate în multe politici locale.
„În alte țări, accentul se pune pe conservarea zonelor verzi deja existente, deoarece orașele au suprafețe finite. Bucureștiul, de exemplu, nu se poate extinde administrativ la nesfârșit, ceea ce înseamnă că soluția este îmbunătățirea spațiilor verzi actuale.”
Bune practici din România și din afară. Metoda 3-30-300
În multe orașe occidentale au fost deja lansate programe de transformare a unor străzi în spații verzi. Betonul și asfaltul sunt înlocuite parțial cu sol permeabil, care permite creșterea vegetației și absorbția apei. Astfel, traseele pietonale sunt integrate în mici parcuri și oferă locuitorilor un mediu mai sănătos și mai plăcut, în locul străzilor sufocate de asfalt și trafic.
Dacă în România se toarnă, uneori, asfalt la rădăcina copacilor – o practică barbară, lipsită de viziune, care duce la moartea lentă, dar sigură, a copacului –, în străinătate, dimpotrivă, spațiul urban este transformat prin îndepărtarea betonului și asfaltului (demineralizare) pentru a face loc zonelor verzi.
„Este singura soluție viabilă, deoarece extinderea orașelor nu mai permite amenajarea de parcuri mari. Fiecare mică oază verde trebuie conservată și integrată inteligent în peisajul urban”, spune Diana Culescu.
România ar putea prelua modele de evaluare a spațiilor verzi utilizate în alte țări. De exemplu, // „Measuring the 3-30-300 rule to help cities meet nature access thresholds”, sciencedirect.com // influențează valoarea clădirilor și calitatea vieții urbane. Aceasta presupune ca fiecare locuință să aibă vizibili trei arbori maturi de la fereastră, cel puțin 30% din cartier să fie umbrit de coroane dezvoltate, iar distanța maximă până la cel mai apropiat spațiu verde să nu depășească 300 de metri.
Această regulă nu doar că influențează prețurile locuințelor, ci este deja utilizată și în alte domenii. „În Belgia, a fost introdusă în calculul asigurărilor de sănătate, astfel încât persoanele care locuiesc în zone verzi plătesc mai puțin, având un risc mai scăzut de îmbolnăvire. Lipsa arborilor și a spațiilor verzi crește poluarea, contribuie la stres și afectează sănătatea populației, ceea ce justifică astfel de măsuri.”
Și în România sunt câteva orașe care au început să facă lucrurile altfel: Satu Mare, Reșița, Buzău. Fiecare are o strategie gândită pe termen lung, nu doar de ochii lumii, și încearcă să atragă locuitori, nu doar să bifeze proiecte.
„În Reșița se poate observa o evoluție reală a plantațiilor. Acolo nu se tot replantează la nesfârșit aceiași copaci, cum se întâmplă în București, unde, indiferent de zonă, toți arborii au aceeași dimensiune pentru că sunt mereu proaspăt plantați”, spune Diana Culescu. „La Reșița, dacă te uiți atent, vezi clar că unii arbori sunt mai vechi, alții mai noi, dar fiecare și-a urmat ciclul de creștere.”
Buzăul e și el un exemplu interesant, pentru că acolo chiar s-a pus problema competiției cu marile orașe din jur. Administrația a înțeles că nu poate aștepta să vină oamenii de la sine, așa că și-au făcut o strategie pe 10-15 ani, gândindu-se la cum va arăta viața acolo în viitor.
În orașele mari, e mult mai greu să faci schimbări. Aici poți să te ascunzi ușor în mulțime, nimeni nu te întreabă de ce ai tăiat un copac sau de ce ai plantat altul fix pe locul unui arbore sănătos. Într-un oraș de două milioane de oameni, nu există o presiune reală. E o junglă, la propriu și la figurat.
