Foto: Iulian Pojar.

Detectivul de plastic

De Andrada Fiscutean 07.01.2021

Iulian Pojar trebuia să fie polițist criminalist, ca tatăl său. A ajuns să studieze microplasticele din apele României.

Când are în față un pește la grătar cu sos de usturoi, Iulian Pojar trebuie să uite că e cercetător. „Prefer să nu mă gândesc la cât de poluată e apa, că altfel s-ar putea să nu înghit bine”, spune el.

Pojar e unul dintre puținii oameni de știință români care studiază poluarea apelor cu microplastice – fragmente de pungi, pahare de plastic, caserole sau PET-uri, care sunt tot mai prezente în Dunăre și în Marea Neagră.

Iulian Pojar pe un vapor în Marea Neagră.

Iulian Pojar cercetează microplaticele din apele României.

„Dacă arunci un PET la munte, pe Valea Prahovei, cam în 10 ani el ajunge în Dunăre”, spune Pojar. „De-acolo, poate să dureze 10-15 ani până să ajungă în mare”.

Pe traseu, PET-ul se fragmentează, ușor-ușor, în bucăți tot mai mici. Radiațiile ultraviolete fac materialul mai fragil, curenții marini și valurile îl izbesc și-l sparg, iar unele microorganisme din apă îl atacă. Bucățile care rezultă se numesc microplastice, dacă sunt mai mici de 5 milimetri, și nanoplastice, dacă au mai puțin de 0,001 milimetri.

„Cu cât sunt mai mici, cu atât sunt mai periculoase”, spune Pojar. Nano- și microplasticele ajung să fie înghițite de pești și de scoici, care le confundă cu mâncarea. Apoi, când cineva gătește o plachie de crap sau un pește la grătar cu sos de usturoi, particulele ajung din farfurie în corp. 

Microplastice din Dunăre.

Așa arată microplasticele la microscop. Foto: GeoEcoMar/Iulian Pojar

Un studiu„Human Consumption of Microplastics”, acs.org publicat în 2019 de cercetători de la Universitatea din Victoria, Canada, arată că o persoană consumă în medie într-o lună între 6.000 și 10.000 de particule de microplastic. Iar mâncarea e doar una dintre rute. Cifrele sunt mari în cazul persoanelor care beau apă la pet sau care trăiesc în zone poluate, pentru că nanoplasticele pot fi și respirate, au aflat cercetătorii. 

„Particulele mai mici de un micrometru sunt transportate de sânge și apar în țesuturi, în mușchi, în plămâni, în organele interne”, spune Pojar. Efectul lor e încă destul de puțin studiat. S-a dovedit însă că unele substanțe din plastic, ca de exemplu bisfenolul A,„Bisfenolul A”, echa.europa.eu sunt cancerigene.

În studiul său,„Quantitative and qualitative evaluation of plastic particles in surface waters of the Western Black Sea”, apărut în toamnă în Environmental Pollution. sciencedirect.com Pojar a analizat cantitatea de micro- și nanoplastice din apele Mării Negre, atât din apropierea orașelor Constanța și Mangalia, cât și din zona Deltei.

Spune că, pe an ce trece, cantitatea de microplastice din apele românești e tot mai mare. Deocamdată, e un pic mai bine decât în Marea Mediterană, dar mai rău decât pe Coasta de Vest a Spaniei, afirmă Pojar.

Gurile Dunării, mai poluate decât Portul Constanța

Iulian Pojar este cercetător la GeoEcoMar.Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Geologie și Geoecologie Marină, geoecomar.ro Tocmai și-a luat doctoratul în geologie, la Universitatea din București, dar de ceva timp s-a abătut ușor de la domeniul său pentru a studia microplasticele. 

A descoperit pasiunea din întâmplare. Prin 2016, lua probe de apă și de sediment pentru a le analiza. „Am început să observ, în probele mele de mineralogie, anumite particule colorate și frumoase, ca mineralele naturale, dar care totuși erau altceva.” S-a uitat la microscop și și-a dat seama că particulele acelea sunt de fapt plastic. „M-am întrebat de ce sunt atât de multe și cum influențează mediul”, spune el.

A avut norocul să plece apoi în Germania, la Koblenz, unde a lucrat într-o echipă specialiști de la Institutul Federal de Hidrologie, de la care a învățat multe despre microplastice și poluare. Stătea de la 8 dimineața până la 8 seara în laborator ca să apuce să lucreze cât mai mult și să poată acorda cât mai multă atenție detaliilor.

„Mi s-a părut interesant. Am început să mai las geologia și am zis: hai să fac ceva în paralel”, spune Pojar.

În Germania, a dus peste 100 de probe colectate din apele românești, și a văzut că absolut toate au microplastice.

„Concentrațiile de microplastice variază mult și în funcție de anotimp. De exemplu, în perioada în care Dunărea și râurile sunt mai umflate, ne așteptăm la valori mai mari”, spune el. „Sunt niște indici care ne fac o idee despre cât de poluată e apa.”

În studiul publicat în toamna asta, Pojar a observat o cantitate medie de șapte particule de microplastic și mezoplastic (mai mare de 5mm) pe metru cub de apă marină, prelevată de la suprafața bazinului Mării Negre. Trei sferturi din cantitatea de plastic o reprezinta fibrele textile, iar restul sunt mici folii și fragmente. 

Microplastice, fibre.

Fibre textile. Foto: GeoEcoMar/Iulian Pojar

La Gurile Dunării, concentrația de microplastic era mai mare decât în zona Portului Constanța, semn că apele Dunării, care aduc plastic din toată țara și din alte țări europene, contribuie la poluarea Mării Negre.

La Sulina și Sfântu Gheorghe, Pojar a găsit concentrații de până la 18 particule de plastic pe metru cub de apă. În dreptul orașului Constanța, a observat între 3 și 6 particule pe metru cub, iar la Mangalia ceva mai multe, între 7 și 10 particule de plastic pe metru cub de apă prelevată de la suprafața bazinului.

Aproape jumătate dintre bucățile de plastic culese erau negre, cam un sfert erau albe, iar restul albastre, verzi, roșii și galbene.

„Dacă e să facem o comparație între Marea Neagră și Marea Mediterană, atunci Marea Neagră are valori puțin mai mici decât Mediterana, în anumite zone”, spune Pojar. „În Marea Egee, unde turismul este dezvoltat, sunt concentrații mai mari, la fel în zona Greciei și a Italiei. Puțin mai la vest, în zona Spaniei și a Franței, sunt valori ceva mai mici. Poate și populatia de acolo e un pic mai educată”.

Diverse tipuri de microplatice. PP – polipropilena, PE – polietilena, PES – poliester. Foto: GeoEcoMar/Iulian Pojar

Sărăcie și tacâmuri de plastic

Un pet de plastic lăsat în natură are nevoie de 450 de ani pentru a se degrada,„How the plastic bottle went from miracle container to hated garbage”, thenalancesmb.com iar în fiecare an, 8 milioane de tone de plastic ajung în apele din întreaga lume.„The story of plastic is the story of all of us”, oceanconservancy.org

„Paharele de plastic aruncate, pungile și tacâmurile se văd fix în probele pe care le colectez eu,” spune Pojar.

El lucrează acum să amenajeze, la București, un laborator special în care să studieze concentrațiile de plastic din apele țării. În felul ăsta, n-ar mai depinde de ajutorul colegilor nemți, și ar putea să-și analizeze singur probele. „Am început să adunăm instrumentarul de bază, dar ne costă mult”, spune cercetătorul

Pe lângă probe de apă, a colectat și viețuitoare marine, ca de exemplu scoici și pești, pentru a vedea ce cantitate de microplastice se afla în țesuturile lor. Există o tehnică, numită liofilizare,„Liofilizare”, wikipedia.org cu ajutorul căreia se poate deshidrata carnea. Apoi, particulele de plastic se pot extrage mai ușor și pot fi studiate la microscop.

„În România, nu cred că a făcut nimeni asta până acum”, spune Pojar. „Am foarte multe probe, dar timp puțin și puțină mână de lucru”.

Particule - PP - polipropilena, PE - Polietilena, PS - polistiren si PAN - Poliacrilonitril

Diverse tipuri de particule: PP – polipropilena, PE – polietilena, PS – polistiren si PAN – poliacrilonitril. Foto: GeoEcoMar/Iulian Pojar

Bucățile de plastic pe care le vede la microscop l-au făcut să vrea să protejeze mediul și mai mult. „Nu mai folosesc pahare de plastic deloc, prefer să iau din hârtie. Nu iau nici tacâmuri din plastic, pentru că există de lemn. Și nu cumpăr nici paie, beau din pahar pur și simplu”, spune cercetătorul.

Și-a convins și prietenii să renunțe cât de mult la plasticul de unică folosință și să-l înlocuiască cu materiale mai prietenoase cu mediul. Pe lângă asta, crede că ar trebui luate și măsuri la nivel de țară. „În România, încă sunt multe localități unde nu poți să arunci gunoiul selectiv”, spune el. „Educația și sărăcia sunt marile noastre probleme”.



Text de

Andrada Fiscutean

Jurnalist de știință și tehnologie. A publicat în Ars Technica, Nature, Wired, Motherboard și ZDNet. Colecționează calculatoare est-europene fabricate în anii ‘80 și ‘90.

MEDIU|MY ANTIPA

După melci, pe îndelete

De
De ce își poartă „casa” în spinare, cât de melomani sunt și motivul pentru care se mișcă atât de încet. 
MEDIU|STUDIU

Ne prind ploile: schimbările climatice cresc riscul de ploi extreme și inundații urbane

De
Schimbările climatice nu cruță România. Un studiu condus de un român ne atrage atenția asupra unei probleme de care nu știam anterior: inundațiile urbane.
CORONAVIRUS|STUDIU

Originea coronavirusului rămâne o necunoscută

De
Mult așteptatul raport al OMS asupra originii virusului SARS-CoV-2 aduce puține răspunsuri și multe întrebări, în timp ce jocul geopolitic complică suplimentar discuția
MEDIU|BIODIVERSITATE

Dropia a fost mereu în Bihor, dar nu a băgat-o nimeni în seamă

De
La începutul anului, 40 de dropii au fost văzute în Salonta – singura zonă din România unde încă mai trăiește această specie periclitată. Un record al ultimilor 15 ani de observare.