Kiwi, jujube și smochine. Noile fructe ale României 22 min read

Schimbările climatice permit României să cultive fructe exotice. Florin Stănică, prorector la Facultatea de Horticultură din București, ne-a prezentat noutățile din pomicultura românească. 

Dacă ți se pare că dansul ploii și alte rugăciuni sau incantații funcționau cândva, este doar pentru că, în trecut, pur și simplu ploua mai mult, iar efectele schimbărilor climatice nu erau vizibile cu ochiul liber. 

În secolul XXI, cercul vicios al agriculturii bazate pe fenomene incerte și incontrolabile, precum o ploaie la momentul potrivit, ar trebui rupt. Mai ales că e mai probabil ca aceasta să nu vină. 

Agricultura viitorului trebuie să fie construită pe sisteme predictibile și tehnologii inovatoare. Unele pentru care școlile ar trebui să pregătească specialiști.

În luna octombrie, Facultatea de Horticultură din București// Site oficial: horticultura-bucuresti.ro // a prezentat rezultatele obținute de profesori și studenți, cu ajutorul cercetării experimentale și aplicării noilor tehnologii, în cadrul evenimentul „Toamna Horticolă Bucureşteană”. 

Cu această ocazie, am discutat cu Florin Stănică, profesor la Facultatea de Horticultură și prorector al Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București, despre inovațiile din horticultură și despre cum reziliența poate ajuta la obținerea unor culturi agricole mult mai bine pregătite pentru noua realitate climatică.

Curmalul dobrogean are gust de prună și textură de măr

„La Facultatea de Horticultură din București, studiem de mulți ani posibilitățile de a introduce în România specii pomicole noi. Ne concentrăm pe rezistența și reziliența la schimbările climatice, dar și pe obținerea unor fructe deosebite. De asemenea, urmărim rezistența acestor specii la factorii de stres biologic, cum ar fi bolile și dăunătorii.

Într-una dintre grădinile facultății, am cultivat un lot demonstrativ unde avem patru astfel de specii. Prima dintre ele este curmalul dobrogean, cunoscut sub numele de Ziziphus jujuba, o specie originară din China, dar introdusă în România de aproape 2.000 de ani, în zona Dobrogei.

Planta este extrem de rezistentă la secetă și produce fructe numite jujube, bogate în vitamina C, aminoacizi esențiali și adenozin monofosfat, o moleculă importantă pentru funcționarea creierului, alături de multe alte principii active. 

Această specie rezistă la temperaturi extreme, de la -40°C până la peste 50°C, și poate fructifica chiar și în verile foarte calde și secetoase. Producția depășește 20 de tone pe hectar, fără a fi nevoie de tratamente fitosanitare.”

Banana nordului, cu flori vișinii și aromă de vanilie

„A doua specie este Asimina triloba, cunoscută și sub numele de «banana nordului». Această plantă provine din America de Nord și a fost adusă în România în mod întâmplător, în 1926, de un imigrant român întors din Ohio, Ioan Suciu, din localitatea Pianu de Sus, județul Alba.

Specia a rămas necunoscută timp de mulți ani, dar în anul 2000 am reușit să plantăm, aici, la Facultatea de Horticultură, o colecție de soiuri. De atunci, am început să studiem cum să cultivăm această plantă remarcabilă în România, și ne-am concentrat munca pe crearea de hibrizi noi, prin încrucișarea soiurilor existente și pe dezvoltarea unei tehnologii de cultură inovatoare.

Asimina triloba are și un aspect decorativ deosebit, cu frunze mari, și este înrudită cu magnolia. Florile sale sunt impresionante, de culoare vișinie, cu șase petale, și apar primăvara înainte de înfrunzire.

Fructul acestei plante este cu adevărat special, poate cântări peste 300 de grame, iar cel mai mare exemplar pe care l-am avut a ajuns la 580 de grame. Pulpa este cremoasă, se consumă cu lingurița, și are un parfum intens de fructe tropicale. 

Gustul inițial amintește de crema de vanilie, iar după o săptămână-două de păstrare, fructul capătă o nuanță caramelizată, asemeni cremei de zahăr ars. Este un fruct minunat și o plantă care nu necesită tratamente fitosanitare, ceea ce permite cultivarea în condiții ecologice.”

Smochinul va avea în curând propriul său congres internațional

„Smochinul este cunoscut de mulți ani în România, adus probabil de turci, armeni, greci și alți vizitatori din zona mediteraneană, care au trecut pe meleagurile noastre, pentru perioade mai scurte sau mai lungi. 

Smochinul este o plantă specifică regiunii mediteraneene, dar poate fi cultivat și în zone mai reci, cu ajutorul unui sistem inovator dezvoltat la Facultatea de Horticultură, denumit «bandă fructiferă». Acest sistem constă în transformarea smochinului dintr-un pom într-un arbust de talie mică, prin aplicarea anuală a unor tăieri specifice. Prin acest model de tăiere, smochinul este crescut sub forma unei benzi fructifere, similar cu modul în care sunt cultivați zmeurii sau alți arbuști fructiferi.

Lăstarii care pornesc de la sol sunt cei care fructifică anual, iar aceștia pot fi protejați mai ușor împotriva frigului. În acest sistem, plantele pot fi acoperite mai eficient în timpul iernii, fie cu material textil, fie cu sol, pentru a le proteja rădăcinile și lăstarii de îngheț. Metoda permite cultivarea smochinului chiar și în regiuni mai reci, precum Baia Mare, fără ca acesta să fie afectat semnificativ de temperaturile scăzute. Producția începe la jumătatea lunii iulie și se încheie în octombrie.

Deținem o colecție impresionantă de aproximativ 140 de soiuri și genotipuri, adunate atât din România, cât și din alte țări, precum Italia, Croația, Irak și chiar China. În următorii doi ani, vom organiza Congresul Internațional de Smochin în România și sperăm că vom avea rezultate deosebite de prezentat până atunci.”

Kiwi, umbrit cu frunze de porumb

„Există trei specii principale: kiwi cu pulpă verde (Actinidia deliciosa), kiwi cu pulpă galbenă (Actinidia chinensis) și kiwi cu fructe fără perișori (Actinidia arguta), cunoscut sub numele de «kiwi de fructe mici» sau «kiwi beri». Kiwi a fost introdus pentru prima dată în România în 1993, iar de atunci am început un program de ameliorare la Facultatea de Horticultură din București, unde am reușitreușind să creăm mai multe soiuri noi până în 2023.

De reținut este și că plantele tinere nu tolerează expunerea directă la soare, fiind sensibile la arsuri solare. De exemplu, Asimina preferă umbra sau semiumbra. Am găsit însă o soluție: umbrim aceste plăntuțe tinere cu ajutorul porumbului, pe care îl semănăm la începutul lunii mai. Plantele de porumb oferă umbră și protejează plantele mai mici. În plus, experimentăm cu sisteme hortivoltaice – acoperim cultura cu panouri fotovoltaice care creează umbră și, simultan, produc energie electrică, pe care o folosim pentru a ilumina întreaga Facultate de Horticultură.”

Rezistente la secetă, nu și la inundații

„Furtunile, vânturile puternice și inundațiile pot provoca daune în plantațiile pomicole, iar speciile noastre nu fac excepție. Cu toate acestea, încercăm să plantăm acolo unde nu există riscul de inundații, evitând zonele din apropierea râurilor, deoarece plantele noastre nu tolerează excesul de umiditate. Cele patru specii prezentate nu suportă stagnarea apei în sol, așa că au nevoie de soluri bine drenate. Pot fi cultivate chiar și pe soluri nisipoase sau sărăturate, cum sunt cele din zona Brăilei și din alte regiuni ale țării.

Marea majoritate a acestor specii valorifică terenuri marginale, care nu sunt fertile pentru alte culturi. De exemplu, curmalul dobrogean poate crește în soluri cu pH între 4,5 și 8,5, ceea ce reflectă o plasticitate ecologică remarcabilă. Totuși, anumite specii, cum este kiwi, nu pot fi cultivate fără irigație, având nevoie de cantități regulate de apă pentru a crește și a fructifica.

Fiecare specie are o zonă optimă de cultivare. De exemplu, speciile de kiwi cu pubescență, cele cu pulpă verde sau galbenă, pot fi cultivate în zone favorabile pentru piersic și cais. Kiwi beri, cu fructele fără pubescență, poate fi cultivat în regiuni potrivite pentru prun, adică în zonele de deal. În ceea ce privește rezistența la ger, curmalul dobrogean poate suporta temperaturi de până la -40°C, banana nordului până la -25°C, iar kiwi până la -15°C sau -20°C, în funcție de specie.”

Cum sunt protejate plantele împotriva schimbărilor climatice

„Nu cred că anumite specii vor dispărea, ci dimpotrivă, introducem noi specii adaptate la noile condiții climatice. Pomicultorii trebuie să se pregătească, să își protejeze culturile prin sisteme adaptate pentru a face față factorilor de stres.

De exemplu, în plantația din campusul Facultatății de Horticultură am instalat o plasă de umbrire și plasă antigrindină, un element esențial în noile plantații. Aceste plase au un rol dublu: protejează plantele de grindină și, în același timp, reduc intensitatea solară, prevenind arsurile solare. 

O altă soluție în fața schimbărilor climatice este renunțarea la practica monoculturii. De mulți ani nu mai folosim ogorul negru în pomicultură. În schimb, între rândurile de pomi cultivăm un amestec de ierburi, leguminoase și alte specii perene, multe din flora spontană. Acest lucru crește biodiversitatea în plantație și contribuie la un ecosistem mai variat. 

Există și soluții pentru culturile asociate – de exemplu, combinarea unei specii de talie înaltă, cum ar fi nucul, cu arbuști fructiferi. În plus, folosim culturile intercalate, unde speciile pomicole sunt cultivate împreună cu specii legumicole sau floricole. Se creează, astfel, un sistem agricol mai diversificat și durabil.”

Mulciul viu acționează ca un covor vegetal

„Mulciul viu (în engleză, living mulch) este o tehnică agricolă prin care se plantează un strat de vegetație cu talie mică la baza culturilor principale, pentru a îndeplini funcțiile clasice ale mulciului,// Mulciul este un strat de material organic sau anorganic aplicat la suprafața solului pentru a-l proteja și îmbunătăți. // dar cu avantaje suplimentare. În loc să folosim materiale moarte, precum paiele, rumegușul sau foliile de plastic pentru a acoperi solul, plantăm specii care acționează ca un covor vegetal.

Pe direcția rândului de pomi, pentru a evita săpatul sau cultivarea frecventă a solului, putem planta specii de talie mică, un soi de «înlocuitoare de gazon», cum ar fi fragii, căpșunul sau specii precum Vinca.// Vinca este un gen de plante perene, cunoscute sub numele popular de Saschiul sau Vinca, utilizate frecvent ca plante de acoperire a solului datorită frunzelor lor persistente și florilor colorate, de obicei violet, albastre sau albe. // Aceste plante cresc compact, acoperă solul și îmbogățesc biodiversitatea plantației, fără a fi nevoie de o întreținere intensă.”

În zonele urbane sunt de preferat teii, în locul platanilor

„Dacă ne mutăm din livadă în oraș, pentru a susține biodiversitatea și a reduce formarea insulelor de căldură ar trebui să se planteze specii native, adaptate climatului local. Una dintre temele importante în horticultura urbană este crearea pădurilor urbane. În orașele noastre, trebuie să găsim modalități de a reduce suprafețele betonate sau pavate, care au fost adesea realizate în exces, și să recucerim spațiile verzi, unde putem planta.

În ultimii ani, în București, de exemplu, s-a plantat mult platan, o specie importată, dar care nu face parte din flora tradițională a zonei. Pe lângă faptul că este adesea plantat în exces, platanul poate provoca probleme de sănătate. De exemplu, persoanele alergice pot fi sensibile la perișorii de pe frunzele sale (pubescența), care se răspândesc în aer. De asemenea, platanul a adus cu el un dăunător, «tigrul platanului» (Corythucha ciliata), care atacă nu doar frunzele de platan, ci și alte specii, precum stejarul și, astfel, biodiversitatea locală este afectată.

CITEȘTE ȘI: Cele mai agresive 10 specii invazive din România

Trebuie să ne întoarcem spre speciile native câmpiei unde se află Bucureștiul. Dacă ne uităm la pădurile din jur, vedem specii precum teiul, frasinul, carpenul și stejarul, care ar trebui să fie preferate și în oraș. În plus, există numeroase specii de arbuști care cresc în mod natural în aceste păduri și pot fi introduse în mediul urban pentru a sprijini biodiversitatea și a crea un ecosistem sănătos în orașe.

Aceste specii native, precum teiul, frasinul, carpenul și stejarul, sunt mai bune decât platanul, deoarece sunt adaptate în mod natural la zona de silvostepă în care se află Bucureștiul. Ele fac parte din ecosistemul tradițional al pădurilor din această regiune și cresc armonios alături de alte specii native. În plus, aceste specii susțin biodiversitatea locală și sunt parte integrantă a unui ecosistem echilibrat, care include și arbuști precum măceșul, cornul, lemnul câinesc sau salba moale, toate potrivite pentru diverse condiții de expunere la soare.”