Tambako the Jaguar/Getty Images
Popândăul european construiește adevărate „orașe subterane” și sustenabile32 min read
Popândăul european este un adevărat arhitect al ecosistemelor. Prin galeriile pe care le sapă, acest rozător creează microhabitate folosite ulterior de alte specii.
„A sta popândău” – o expresie pe care mulți români o cunosc și o folosesc adesea pentru a descrie pe cineva care stă drept și nemișcat, ca și cum ar fi împietrit. Dar câți s-au gândit vreodată la originea acestei expresii sau la animalul care i-a dat naștere?
Popândăul european (Spermophilus citellus), micuțul rozător care a inspirat această zicală, este mult mai interesant și mai important pentru ecosisteme decât ți-ai putea imagina la prima vedere. Departe de a fi doar o statuie vie, așa cum sugerează expresia, acest animal este de fapt un maestru al supraviețuirii, cu adaptări remarcabile și un rol crucial în mediul său natural.
Mereu la pândă
Imaginează-ți o scenă de stepă sau de câmpie, unde, la cel mai mic semn de pericol, un popândău se ridică brusc pe picioarele din spate, rămânând perfect nemișcat pentru a evalua situația. Acest comportament de vigilență, care i-a adus comparația cu o santinelă neclintită sau cu simpaticele suricate, este de fapt o strategie de supraviețuire, dezvoltată de-a lungul milioanelor de ani de evoluție.
Dar, dincolo de această imagine aparent statică, popândăul european este un animal dinamic, social și esențial pentru sănătatea ecosistemelor în care trăiește. De la rolul său în aerarea solului, prin săparea galeriilor, până la importanța sa în lanțul trofic, ca pradă pentru numeroase specii de prădători, acest rozător are o influență mult mai mare asupra mediului său decât ar sugera dimensiunile sale modeste.
În timp ce expresia „a sta popândău” a intrat adânc în folclorul lingvistic, specia care a inspirat-o se confruntă cu provocări serioase în lumea reală. Habitatul său natural se reduce rapid, iar popândăul european a ajuns să fie clasificat ca specie Vulnerabilă în Lista Roșie a IUCN.
Dincolo de a fi sursa unei expresii populare amuzante, popândăul european este o specie-cheie care merită toată atenția și eforturile de conservare.
Poziția care a dus la expresia “a sta ca popândăul”. Foto: Raimund Linke/Getty Images
Carte de identitate
Popândăul european este un rozător de dimensiuni medii, cu o lungime a corpului între 20-22 de centimetri și o greutate care variază între 200 și 400 de grame. Blana sa are o culoare predominant cenușiu-gălbuie pe spate, cu nuanțe de roșcat, în timp ce partea ventrală este mai deschisă la culoare.
Capul este rotund, cu ochi mari și negri, adaptați pentru o vedere excelentă, esențială pentru detectarea prădătorilor în habitatul deschis în care trăiește. Coada, relativ scurtă în comparație cu alte specii de // Sciuridele (Sciuridae) sunt o familie de mamifere rozătoare, care include specii bine cunoscute precum veverițele, marmotele, popândăii și câinii de preerie. Aceste animale sunt răspândite în aproape toate regiunile lumii, cu excepția Antarcticii și Australiei, și sunt caracterizate prin corpuri agile, cozi adesea lungi și adaptări pentru cățărat, săpat sau alergat rapid. // măsoară aproximativ o treime din lungimea corpului și este acoperită cu păr des.
Distribuția la nivelul României și în Europa
În România, popândăul european este prezent în regiunile de câmpie și deal din Transilvania, Banat, Crișana și Dobrogea. Distribuția sa este însă fragmentată, cu populații izolate în diferite zone ale țării. Studiile recente au arătat o scădere semnificativă a arealului speciei în ultimele decenii, în special din cauza intensificării agriculturii și a schimbărilor în practicile de gestionare a terenurilor.
La nivel // „Spermophilus citellus (Rodentia: Sciuridae)”, academic.oup.com // specia se găsește într-o zonă care se întinde de la estul Austriei și sudul Republicii Cehe, prin Slovacia, Ungaria, Serbia și Bulgaria, până la Grecia și Turcia europeană. Populații izolate au fost raportate și în Polonia și Republica Moldova. În trecut, arealul speciei era mult mai extins, incluzând zone din Germania și Ucraina, dar în prezent popândăul european a dispărut din aceste regiuni.
Câteva rude apropiate și îndepărtate
În Europa, cea mai apropiată rudă a sa este // Detalii, aici: researchgate.net // care are o distribuție mai estică, fiind prezent în Ucraina, Belarus și Rusia. În România, specia este rară, fiind identificată în regiuni cu habitate deschise, precum pajiști naturale și terenuri agricole.
Specia are și o serie de „veri” interesanți în fauna României, ca veverița roșie (Sciurus vulgaris) – care, deși trăiește în păduri, face parte din aceeași familie – sau marmota alpină (Marmota marmota) – introdusă în Carpați după ce dispăruse în secolul al XIX-lea, și ea o rudă mai mare a popândăului.
În străinătate, popândăul european are multe alte rude, printre care câinele de preerie (Cynomys mexicanus), celebru în America de Nord pentru coloniile sale extinse, și // „Urocitellus parryii Arctic Ground Squirrel”, a100.gov.bc.ca // adaptat la condițiile extreme ale tundrei.
Spune-mi ce mănânci, ca să-ți spun ce „veveriță” ești!
Popândăul european este predominant erbivor, consumă o varietate de plante (frunze, flori, semințe, rădăcini, lăstari) și ocazional artropode. Studiile din // „Spermophilus citellus (Rodentia: Sciuridae)”, academic.oup.com // au identificat că 194 de specii vegetale din familiile Poaceae, Fabaceae și Asteraceae, reprezintă 33-100% din dieta vegetală a speciei.
În alte țări, dieta include păpădie, trifoi, părți verzi, flori, semințe și părți subterane ale plantelor. S-a observat și consumul de plante din culturile agricole și, mai rar, de insecte și vertebrate. Pentru hibernare nu s-au identificat activități de stocare a unor rezerve de hrană – popândăii se bazează doar pe grăsimea corporală. Juvenilii încep să consume plante la scurt timp după ieșirea din vizuină. Nutriția influențează creșterea corporală la masculii tineri, dar nu afectează masa totală pe termen lung.
Golv Jenkov/Getty Images
Adevărat maestru al construcțiilor subterane
Popândăul european este o specie caracteristică habitatelor de stepă și pajiștilor cu vegetație scundă. Preferă zonele cu sol bine drenat, unde poate săpa cu ușurință sistemele complexe de galerii subterane.
Acești maeștri ai construcțiilor subterane trăiesc în colonii, dar fiecare individ își are propria galerie subterană. Nu există informații clare despre o ierarhie socială strictă în cadrul coloniilor de popândăi europeni, fapt care indică o structură socială mai puțin rigidă comparativ cu alte specii de rozătoare.
Construcțiile includ un sistem ramificat de tuneluri sau galerii care pot atinge până la doi metri adâncime, cu mai multe intrări. În zonele de activitate, aceștia creează și tuneluri de refugiu mai simple, pentru a scăpa rapid de prădători. În timpul iernii, popândăii își închid intrările și hibernează în camere căptușite cu vegetație uscată. Fiecare individ ocupă o cameră separată. Hibernaculul contribuie la reglarea temperaturii și oferă protecție împotriva prădătorilor și a condițiilor de mediu extreme.
„Orașele subterane”, construite inițial pentru a răspunde nevoilor popândăilor, devin, după părăsire, adevărate centre de reciclare naturală. Galeriile sunt preluate și adaptate de alte specii, precum păsările, reptilele și artropodele. Astfel, sunt transformate în elemente esențiale ale habitatului.
Stefano Tosco/Getty Images
Fiecare „oraș” are paznicii lui și un sistem de alarmă colectiv bine pus la punct
Popândăii au dezvoltat un sistem sofisticat de comunicare și avertizare // „Alarm calls of the European ground squirrel Spermophilus citellus and the Taurus ground squirrel S. taurensis encode information about caller identity”, researchgate.net // Când un individ santinelă detectează un pericol, emite sunete de alarmă specifice și alertează întreaga colonie. Aceste strigăte sunt emise atunci când detectează prădători și transmit informații despre tipul de amenințare.
De exemplu, strigătele pot varia în funcție de natura prădătorului (terestru sau aerian) și semnalează urgența situației. Sunetele sunt scurte și de frecvență înaltă, optimizate pentru a fi detectate de membri ai coloniei fără a atrage excesiv // „A Review of Squirrel Alarm-Calling Behavior: What We Know and What We Do Not Know About How Predator Attributes Affect Alarm Calls”, animalbehaviorandcognition.org (PDF) //
Studiile asupra comportamentului de alarmă al popândăilor arată că aceste semnale contribuie la coeziunea grupului și la creșterea șanselor de supraviețuire colectivă.
Un somn de frumusețe care durează luni întregi
Hibernarea este un aspect important al biologiei popândăului european. În zonele de stepă, unde iernile sunt aspre, iar resursele sunt limitate, hibernarea asigură supraviețuirea.
Perioada de hibernare durează șase-șapte luni, începe de obicei în septembrie-octombrie și se termină în martie-aprilie. Acest ciclu este influențat de disponibilitatea hranei și de condițiile climatice locale.
Acest „somn de frumusețe” extins, care presupune și treziri scurte pentru reglarea temperaturii și activarea proceselor metabolice, este un proces complex de adaptare fiziologică. Astfel, consumul intensiv de hrană înainte de hibernare le permite popândăilor să stocheze energie pentru întreaga perioadă.
Adăpost subteran (hibernacul) săpat la adâncime, cu galerii de 1-2 metri adâncime, protejează de temperaturi extreme și de prădători. În timpul hibernării, temperatura corporală scade aproape de cea a mediului înconjurător, iar ritmul cardiac încetinește de la aproximativ 200 de bătăi pe minut la 5-10 bătăi pe minut.
// „Spermophilus citellus (Rodentia: Sciuridae)”, academic.oup.com // la popândăul european este similar cu al celorlalte specii de Spermophilus, dar tipare neobișnuite pot să apară din cauza unor constrângeri de mediu specifice fiecărei specii. Femelele pot începe hibernarea mai devreme decât masculii, ceea ce le permite o perioadă de hibernare mai lungă.
Vecini cu beneficii sezoniere
Trebuie amintit și faptul că reproducerea la popândău este restricționată de hibernare. Femelele nasc doar o singură generație de pui pe an, iar numărul puilor, per generație, variază între 2 și 11.
Popândăul nu este o specie cu adevărat socială, fiecare individ are propriul sistem de vizuini. Cu toate acestea, devin prietenoși în perioada de reproducere. // Un sistem de împerechere în care un mascul se împerechează cu mai multe femele în aceeași perioadă de reproducere. // iar împerecherea este precedată de o perioadă de curtare în care masculii interacționează cu femelele, acestea tolerând inspecția genitală și îngrijirea.
Femelele cresc puii în vizuini separate de cele folosite pentru hibernare, iar după înțărcare, fiecare pui ocupă o vizuină proprie. Tații, masculii reproducători, ajută la amenajarea caselor puilor. Acest comportament este interpretat ca un efort patern de economisire a timpului și energiei femelelor pentru gestație și lactație.
Dăunător sau folositor?
Pentru că odinioară era considerat un dăunător al agriculturii, popândăul european a ajuns una dintre cele mai periclitate specii de mamifere din România și din Europa. Este clasificat ca „Vulnerabil” pe Lista Roșie a IUCN și beneficiază de protecție legală în majoritatea țărilor din arealul său, inclusiv în România.
Specia este inclusă în anexele II și IV ale Directivei Habitate a Uniunii Europene și este protejată conform Convenției de la Berna. În plus, există 405 situri // „European souslik – Spermophilus citellus (Linnaeus, 1766)”, eunis.eea.europa.eu // desemnate pentru protecția acestei specii în întreaga Uniune Europeană.
Popândăii europeni joacă un rol ecologic important în ecosistemele de stepă și pajiște. În primul rând, sunt o sursă importantă de hrană pentru numeroase specii de prădători, inclusiv păsări răpitoare (precum șoimul dunărean și acvila de câmp), mamifere carnivore și șerpi. Prezența unei populații sănătoase de popândăi este esențială pentru menținerea lanțurilor trofice în aceste ecosisteme.
În al doilea rând, prin activitatea lor de săpare, popândăii contribuie la aerarea și fertilizarea solului. Galeriile lor facilitează infiltrarea apei în sol și creează microhabitate pentru alte specii de nevertebrate și vertebrate mici. Excrementele lor, bogate în substanțe nutritive, îmbunătățesc fertilitatea solului și pot influența compoziția vegetației.
În plus, popândăii europeni acționează ca vectori pentru dispersia semințelor pentru numeroase specii de plante. Prin consumul de semințe și fructe, ei contribuie la răspândirea și regenerarea vegetației în habitatele lor. Acest rol devine esențial în fața fragmentării habitatelor și a schimbărilor climatice, susținând adaptarea ecosistemelor.
Prezența omului afectează populațiile de popândăi
Activitățile umane au un impact semnificativ asupra populațiilor de popândăi europeni. Intensificarea agriculturii reprezintă una dintre cele mai mari amenințări. Conversia pajiștilor naturale în terenuri agricole, utilizarea pesticidelor și a îngrășămintelor chimice, precum și mecanizarea lucrărilor agricole duc la pierderea și degradarea habitatelor adecvate pentru popândăi.
Fragmentarea habitatelor, cauzată de dezvoltarea infrastructurii și extinderea zonelor urbane, izolează populațiile de popândăi, reduce schimbul genetic și crește riscul de consangvinizare. Acest lucru poate duce la o scădere a diversității genetice și la o vulnerabilitate crescută la boli și schimbări de mediu.
Schimbările în practicile de gestionare a terenurilor, în special abandonarea pășunatului tradițional, afectează negativ popândăii. Pășunatul responsabil menține vegetația scundă preferată de popândăi, iar abandonarea acestei practici duce la creșterea înălțimii vegetației și invazia arbuștilor. Habitatul devine, astfel, nepotrivit pentru specie.
Schimbările climatice reprezintă o amenințare emergentă pentru popândăii europeni. Modificările în regimul de precipitații și temperatură pot afecta ciclul de hibernare al speciei, disponibilitatea hranei și succesul reproductiv. Modelele climatice prezic o reducere semnificativă a habitatului adecvat pentru popândăi în următoarele decenii.
Cu toate acestea, în unele zone urbane și suburbane, popândăii au demonstrat o capacitate remarcabilă de adaptare. Ei colonizează parcuri, terenuri de sport și alte zone cu vegetație scundă, unde pot găsi condiții similare cu habitatul lor natural, conform studiului efectuat pe populațiile de popândăi din Grecia, // „European Ground Squirrels at the Edge: Current Distribution Status and Anticipated Impact of Climate on Europe’s Southernmost Population”, mdpi.com // Aceste populații urbane oferă oportunități interesante pentru studiul adaptabilității speciei la mediile modificate de om.
Popândăii în cultura oamenilor, în special în România
În cultura românească, popândăul ocupă un loc special, este prezent în folclor, expresii idiomatice și credințe populare.
În unele zone rurale din România, popândăii au fost considerați în trecut dăunători ai culturilor agricole, ceea ce a dus la campanii de eradicare. Cu toate acestea, în ultimele decenii, percepția s-a schimbat, iar importanța ecologică a speciei este din ce în ce mai recunoscută.
Tot la sat, popândăul este uneori asociat cu vremea și schimbările de sezon. Există credințe populare conform cărora comportamentul popândăilor poate prezice venirea primăverii sau severitatea iernii. Aceste tradiții reflectă observațiile îndelungate ale oamenilor asupra ciclului de viață al acestor animale.
Popândăul a inspirat și literatura română. Poetul George Coșbuc menționează popândăii în poezia sa Vara. Aici, evocă imaginea câmpiilor însorite unde aceste animale își fac apariția. În literatura pentru copii, popândăul apare adesea ca un personaj simpatic și curios și contribuie, astfel, la educația ecologică a tinerei generații.
Preocupările cercetătorilor din România
În România, s-au efectuat mai multe studii relevante privind popândăul european.
În 2009-2010, // „Popândău”, milvus.ro // a organizat o cartare a speciei la nivel național, care a dus la propunerea a 82 de situri Natura 2000 pentru protecția popândăului.
În cadrul proiectului „Asigurarea surselor de hrană pentru populațiile periclitate de șoim dunărean și acvilă de câmp din Bazinul Carpatic”, s-a realizat evaluarea stării genetice a // LIFE13 NAT/HU/000183, Detalii, aici: nimfea.hu (PDF) //
Alte proiecte au investigat distribuția actuală și statutul popândăului european // Hegyeli et al. (2012) au prezentat rezultatele la IV European Ground Squirrel Meeting // și au studiat protecția speciilor de mamifere, inclusiv a popândăului, prin rețeaua // Kecskés et al. (2012) // De asemenea, în cadrul proiectului Life+, au fost efectuate primele relocări ale speciei în România, cu scopul de a salva indivizii din habitate amenințate și de a revitaliza coloniile mai mici.
Miklós Robert a descris o // „Tehnică de evaluare a unei populații de popândăi (Spermophilus citellus)”, aliantapentruconservareabiodiversitatii.wordpress.com // a populațiilor de popândăi bazată pe numărarea intrărilor în galerii, care poate fi aplicată și de nonspecialiști.
Și Societatea Ornitologică Română (SOR) a participat la monitorizarea popândăilor în situri Natura 2000, cum ar fi ROSCI0310 Lacurile Fălticeni, subliniind importanța lor pentru biodiversitate și // „Premiera de la Fălticeni. Popândăii”, sor.ro //
Aceste studii oferă o bază științifică solidă pentru eforturile de conservare a popândăului european în România și contribuie la o mai bună înțelegere a distribuției, geneticii și ecologiei speciei în context național.
Popândăul european reprezintă o specie importantă pentru ecosistemele de stepă și pajiște din România și Europa. Rolul său ecologic, combinat cu prezența sa în cultura populară, face din această specie un subiect interesant de studiu și conservare.
În fața amenințărilor actuale, protejarea popândăului european nu este doar o chestiune de conservare a biodiversității, ci și de păstrare a unei părți importante din patrimoniul natural și cultural al unei regiuni.
Rubrica Jurnal de naturalist este o colaborare între Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” și Mindcraft Stories și conține texte realizate de cercetătorii muzeului, care-și propun să ofere cititorilor articole despre biodiversitatea din România.
