doble.d/Getty Images
Primul ghid pentru evenimente sustenabile, lansat în România4 min read
Industria evenimentelor se află într-o continuă evoluție, iar Godmother vine cu o nouă propunere. Agenția, cu peste 20 de ani de experiență în industrie, a lansat Play Smart, Act Kindly, un ghid de bune practici care își propune să ofere un cadru clar pentru organizarea evenimentelor sustenabile.
Industria este în plină expansiune. În 2023, valora 438,8 miliarde de dolari la nivel global, iar până în 2035 suma aproape se va dubla. În România, piața e estimată la 300 de milioane de euro, cu peste 200 de festivaluri pe an și sute de evenimente corporate și private. Acest ritm alert de creștere ridică întrebări legate de impactul asupra mediului și de posibile soluții sustenabile.
CITEȘTE ȘI: Festivalurile devin verzi, pe măsură ce oamenii încep să gândească sustenabil
Un sondaj realizat în august 2024 arată că 60% dintre respondenți nu știu exact ce înseamnă un eveniment sustenabil. 70% spun că sustenabilitatea e importantă, dar doar 30% o iau în calcul încă din faza de planificare. Pe scurt, problema este conștientizată, dar soluțiile întârzie să apară.
Până la reciclare sau renunțarea la pahare de plastic, sustenabilitatea începe din faza de planificare și implică decizii concrete care reduc impactul asupra mediului și sprijină comunitățile locale. Aspectele esențiale sunt alegerea locației potrivite, optimizarea consumului de energie, eliminarea risipei alimentare și măsurarea amprentei de carbon.
// Îl poți descărca de aici: godmother.ro // lansat de Godmother vine cu o strategie clară, bazată pe cinci piloni esențiali. Mindset – schimbarea de perspectivă la nivel de industrie. Planificare – integrarea obiectivelor sustenabile în strategia de eveniment. Execuție – aplicarea soluțiilor eco-friendly la fiecare nivel. Măsurare – colectarea de date concrete despre impact. Comunicare – implicarea tuturor părților interesate.
Pentru unii, sustenabilitatea este un moft. Pentru alții, o direcție firească de evoluție a industriei. Începând cu 2025, companiile cu peste 50 de angajați vor trebui să // „Raportul de sustenabilitate. Obligația nouă de la 1 ianuarie 2025 pentru firmele cu peste 50 de angajați”, termene.ro // sustenabilitatea, ceea ce ar putea accelera adoptarea unor practici mai responsabile.
Evenimentele sustenabile nu mai sunt o opțiune exotică, ci devin tot mai des o cerință. Ghidul Play Smart, Act Kindly poate fi descărcat gratuit și oferă un punct de plecare pentru cei interesați de această tranziție. Rămâne de văzut câți organizatori vor alege să îl adopte.