Sorin Cebotari/arhiva personală
Sorin Cebotari, consultant în comunicare strategică: „Fără acțiune, costurile climatice vor crește constant”22 min read
Cum trebuie construită comunicarea despre climă, de ce strategiile existente nu ajung în practică și cum poate arăta România în următorii 10-20 de ani, în funcție de viteza cu care răspunde la schimbările climatice.
România se încălzește accelerat. Temperatura medie anuală a crescut cu 3,01°C față de perioada 1971-2000, anii 2023 și 2024 sunt cei mai călduroși din istoria măsurătorilor, iar vara trecută a adus 49 de zile de caniculă și 63 de zile dominate de valuri de căldură, adică un record absolut. Seceta începută în martie 2022 a durat 41 de luni și a afectat culturile agricole și resursele de apă în peste jumătate din țară. Orașele mari sunt deja vulnerabile: 50% din suprafața lor se află în risc mare sau foarte mare de stres termic, iar Bucureștiul apare într-o analiză a Băncii Mondiale pe locul trei în Europa la mortalitate asociată temperaturilor extreme.
Raportul // Îl poți citi integral aici: drive.google.com // adună aceste date într-o imagine coerentă și spune că România intră într-un deceniu în care alternanța dintre secetă cronică și furtuni violente va redefini agricultura, zonele urbane, sănătatea publică și economia.
Sorin Cebotari, expert în comunicare climatică la // Link oficial: europeanclimate.org // o organizație europeană care sprijină politici publice bazate pe știință în domeniul climei, și unul dintre editorii raportului, lucrează de peste zece ani la conectarea cercetării climatice cu publicul larg, presa și ONG-urile. A coordonat strategii de comunicare pentru organizații civice, a colaborat cu cercetători și jurnaliști din Europa și a sprijinit formarea unei comunități climatice românești capabile să explice datele științifice într-un limbaj accesibil. Îl interesează mai ales cum se transferă informația din laboratoare în politici publice și cum poate fi contracarată dezinformarea climatică, mai ales în țările unde blocajele instituționale și „memoria birocratică” încetinesc orice reacție.
Ne-am întâlnit la // Site oficial: climatechange-summit.org // evenimentul organizat de // Site oficial: socialinnovationsolutions.org // și // Site oficial: brd.ro // într-o ediție marcată de discuții despre secetă, valuri de căldură, politici climatice și riscurile urbane. Am vorbit cu Sorin Cebotari despre contrastul dintre costul inacțiunii și beneficiile intervențiilor rapide, necesitatea unei adaptări care să combine infrastructura cu schimbările de comportament, vulnerabilitatea orașelor în fața stresului termic, lentorile administrative care blochează progresul și mecanismele prin care dezinformarea climatică reușește să formeze identități și comunități antagonice.
„Starea climei” în România
„Raportul nu este doar o colecție de date; este o ancoră pentru discuțiile publice despre impactul schimbărilor climatice și despre ce înseamnă ele în mod concret. Oferă o imagine clară a situației la zi.
Nu propune un scenariu complet pesimist – dimpotrivă. Prezintă date obiective, oportunități și un îndemn clar la acțiune pe domenii specifice. Este greu să existe un răspuns unic la întrebarea Ce ar trebui să facem?, dar putem analiza fiecare sector și fiecare componentă a politicilor de adaptare și de reducere a emisiilor. Vedem unde mergem bine și unde trebuie să accelerăm.
Un exemplu este agricultura, un domeniu esențial pentru România. Avem cunoștințe solide și date clare despre ce urmează să se întâmple în următorii 5, 10 sau 15 ani, dar reacționăm cu întârziere. Politic, ne raportăm la agricultură ca și cum am trăi într-un context de acum 15 ani. Totuși, avem resursele necesare pentru acțiune rapidă, fundamentată științific. Problema este transferul lent al acestor date către măsuri concrete.
Un alt exemplu este cel al orașelor. Există nu doar informații științifice, ci și eforturi consistente ale comunicatorilor de știință care explică foarte clar ce înseamnă orașele în era schimbărilor climatice. Rapoartele sunt accesibile și ușor de înțeles. Ar trebui să vedem ce măsuri putem implementa și cum pot ajunge aceste recomandări în spațiul public, în practică.
Orașele sunt spații în care fiecare dintre noi poate acționa direct, spre deosebire de politicile guvernamentale unde impactul individual este mai limitat. În orașe putem merge la ședințele consiliilor locale, putem cere măsuri primarului, putem insista asupra nevoilor comunității. Avem agenție, iar viața în mediul urban depinde de deciziile pe care le cerem și pe care le obținem. Asta înseamnă orașe mai confortabile, mai sănătoase și mai reziliente la presiunea schimbărilor climatice.”
Principalele probleme identificate în raport
„Raportul este o contribuție sectorială foarte amplă. Include capitole despre climatologie, politici climatice, percepții sociale și sănătate. Nu există o singură listă de probleme, însă ideea centrală este contrastul dintre costul inacțiunii și oportunitățile pe care le-am avea dacă am interveni acum.
Suntem într-un moment critic. Fără acțiune, costurile adaptării și reducerii impactului climatic vor crește constant. Dacă intervenim imediat, putem deveni printre primii care introduc măsuri structurale solide și putem construi beneficii pe termen lung.”
Ce ne împiedică să acționăm mai repede?
„Există obstacole structurale și instituționale care nu țin neapărat de rea-voință, ci de proceduri adânc înrădăcinate, o «memorie birocratică» care încetinește orice proces. La asta se adaugă lipsa unei comunicări coerente între actori.
Nu cred în intenții negative din partea decidenților politici, a oamenilor din administrație sau a cercetătorilor. În esență, toți își doresc același lucru: să facem față mai bine schimbărilor climatice și să trăim mai bine mâine decât astăzi. Problema este că încercăm să construim acest obiectiv plecând de la fundații diferite, bazate pe percepții diferite.
Prin raport încercăm să oferim o fundație științifică comună, pe care să putem construi un dialog coerent despre viitor și despre direcția în care trebuie să mergem. Obstacolele pot fi depășite prin discuții și colaborare, atât timp cât avem un punct de plecare comun.”
Adaptarea la schimbările climatice
„Adaptarea este un mecanism complex, care depășește un singur domeniu de competență. Ar fi greșit să o reducem la o alegere între «infrastructură» și «mod de viață». Adaptarea cere un efort coordonat, atât la nivel național, cât și la nivel local. Există direcții în care este nevoie de decizii guvernamentale ferme, mai ales acolo unde anumite comunități sau grupuri de oameni sunt expuse unor riscuri climatice și nu au resurse pentru a se proteja singuri.
În același timp, nu putem exclude adaptarea individuală. Trebuie să înțelegem că temperaturile vor continua să crească și că anumite alegeri – de exemplu, plantarea unui gazon care consumă foarte multă apă – vor duce la probleme reale într-un context de penurie. Apa devine o resursă tot mai valoroasă, iar comportamentele individuale trebuie ajustate în funcție de realitățile climatice.
Adaptarea se întinde, așadar, de la nivelul persoanei până la nivel structural, iar soluțiile sunt eficiente doar dacă sunt aplicate la momentul potrivit. Totuși, ar trebui evitată ideea că tehnologia va rezolva automat totul. Nu avem dovezi că «tehnologiile salvatoare» pot elimina riscurile climatice, nici măcar în contextul ultimelor trei decenii în care s-au făcut promisiuni foarte ambițioase. În realitate, ne confruntăm din nou cu probleme similare celor din perioade istorice mai vechi, în ciuda progreselor tehnologice.”
Soluții la dezinformarea climatică
„Răspunsul nu stă doar în informare, ci în discuții, dialog și implicare reală. Dezinformarea climatică are două forme. Prima este coordonată, cu scopuri precise și interese politice sau economice. A doua ține de oameni care nu vor să creadă datele științifice pentru că altceva le confirmă mai bine propriile convingeri.
Există însă o dimensiune și mai importantă: dezinformarea funcționează ca mecanism de identitate. Mulți aderă la grupuri care promovează narative false pentru că se simt excluși, singuri sau fără loc în societate. În aceste grupuri găsesc apartenență, solidaritate și un discurs antisistem care le dă sens. Odată ce identitatea lor se leagă de acel spațiu, informațiile corecte devin o amenințare, nu un ajutor.
Din acest motiv, nu vom rezolva fenomenul doar cu demontări de mituri și comunicare tehnică. Dialogul social presupune empatie, disponibilitatea de a asculta și de a înțelege problemele care i-au împins pe oameni spre aceste comunități. Prima formă de dezinformare – cea coordonată – poate fi abordată prin corectarea publică a falsurilor. Dar nu este suficient. Oamenii nu acceptă argumente științifice dacă acestea le atacă fundamentul identitar. Chiar dacă văd adevărul, nu îl asumă, pentru că simt că își pierd un rol, un loc, o apartenență.”
Cum comunicăm corect despre schimbările climatice
„Lent și adaptat publicului. Trebuie să mergem acolo unde sunt oamenii și să folosim formatele pe care le folosesc ei. Asta nu înseamnă că trebuie să devenim toți creatori de conținut pe TikTok. Înseamnă să vorbim mai des, să rescriem termenii complicați în propoziții clare și accesibile și să construim canale de comunicare cu școlile, profesorii și învățătorii.
Trebuie să comunicăm acolo unde există deschidere și să îi tratăm cu empatie pe cei care nu înțeleg sau nu rezonează imediat. Nu pornim dintr-o poziție de superioritate intelectuală, pentru că nu discutăm doar despre știință, ci despre un dialog social. Iar un dialog nu poate funcționa fără o bază de empatie și înțelegere reciprocă.”
O strategie climatică realistă versus soluții de criză
„Eu cred că strategiile există. Dacă ne uităm la strategia de adaptare la schimbările climatice, la strategia pentru economie circulară, la strategia pe termen lung, vedem documente coerente. Problema nu este lipsa strategiilor, ci tranziția lor în acțiuni concrete. Nu vorbim despre rea-intenție, ci despre lipsă de capacitate instituțională, lipsă accesului la informații clare și lipsa unor platforme prin care actorii locali să poată acționa.
Un exemplu: colegii care au lucrat la raport povestesc despre un instrument prin care autoritățile locale primesc date climatice pentru următorii 15 ani. Ideea este excelentă. Dar întrebarea este dacă autoritățile au capacitatea să citească aceste date, să înțeleagă implicațiile și să acționeze în consecință.”
Cum putem combina creșterea economică cu reducerea emisiilor
„Discursul care spune că «pentru a trăi mai bine, trebuie să murim cu toții» nu are sens. Dacă punem problema în dileme absurde – creștere economică versus scurtarea vieții sau cancer pulmonar – nu ajungem nicăieri. Avem însă mecanisme clare prin care putem trăi mai bine cu un consum mai mic de resurse. Un exemplu simplu este casa în care locuim: putem trăi mai confortabil dacă reducem consumul de energie prin izolație termică mai bună, pompe de căldură, sisteme eficiente de încălzire cu recuperare de căldură. Dilema «consum mai mic sau confort» dispare. Putem avea ambele.
La fel și cu economia. Ideea creșterii economice constante este un mit dificil: creștem până unde și cu ce scop? Fundamentul întregii discuții ar trebui așezat altfel. Nu urmărim creștere economică de dragul cifrelor, ci pentru că ne dorim o viață mai bună. Dacă putem trăi mai bine fără o creștere economică accelerată, atunci obiectivul se schimbă. Poate nu este vorba despre creștere, ci despre calitatea vieții.
O economie mai verde nu înseamnă o economie mai slabă. Nu trebuie confundată tranziția energetică sau economia verde cu marxismul, comunismul sau orice alt construct ideologic. Vorbim despre competitivitate, inovare și un set de valori în care creșterea nu este singurul obiectiv, ci doar o componentă într-un model mai complex de dezvoltare.”
La ce să ne așteptăm în următorii 10-20 de ani în România
„Depinde mult de sector și de regiune. În Transilvania, impactul fenomenelor meteorologice extreme va fi mai redus. În sud-est, ne putem aștepta la efecte mai intense. Orașele vor evolua diferit: unele vor reuși să se adapteze la schimbările climatice, altele vor rămâne captive în problema insulelor de căldură și vor deveni tot mai greu de locuit.
Pot exista acțiuni punctuale eficiente, dar pot apărea și costuri în creștere dacă întârziem măsurile. În agricultură, de exemplu, fără intervenții clare, vom plăti tot mai mult pentru a compensa anii secetoși.
Din punct de vedere climatologic, lucrurile sunt certe: temperaturile vor crește. Diferența o va face modul în care răspundem noi. Acolo există o plajă largă de rezultate, de la scenarii relativ optimiste la scenarii mult mai dificile, în funcție de acțiunile pe care le luăm ca societate.”
