Expoziția AfterLand începe pe 4 iunie la Rezidența9 din București
Între 4 și 29 iunie, la Rezidența S9 are loc expoziția AfterLand, unde vei putea vedea lucrările unui grup internațional de artiști preocupați de intersecțiile dintre artă, știință și natură. Fiecare dintre cei opt artiști are o afinitate pentru apă și vine cu o perspectivă singulară asupra acestui element, de la înțelegerea primordială a apei ca sursă fizică și spirituală a vieții, înspre ecosisteme și biodiversitate, prin perspectiva socio-politică în care apa este un teren de luptă pentru puteri militare și economice, până la conexiunile între cibernetică și fluide. Vernisajul are loc pe 4 iunie, de la ora 19:00.

Pe lângă expoziția colectivă dedicată artiștilor Clara Boj și Diego Diaz (Spania), Mark IJzerman (Olanda), Sébastien Robert (Franța/Olanda), Floriama Cândea (România) și Robertina Sebjanic (Slovenia) și Ioana Vreme Moser (România/Germania), proiectul AfterLand presupune și o mică excursie de cercetare și documentare în diferite localități din Delta Dunării, între 5 și 8 iunie, când echipa va vizita laboratoarele Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare din Delta
Dunării.
Pe data de 9 iunie, artiștii vor participa la un eveniment deschis publicului, găzduit tot la Rezidența9, în parteneriat cu Quo Artis, o organizație internațională cu sediul în Spania, dedicată promovării legăturilor dintre artă, științe, tehnologie și ecologie, Artshare – o organizație din Portugalia dedicată dezvoltării de procese, produse și servicii care îmbină practicile artistice și tehnologia și Obsolete Studio, o organizație din Franța dedicată transdisciplinarității, prin inițiative educaționale și proiecte de cercetare.