Exploratoarea care a traversat, în premieră, o porțiune muntoasă a junglei amazoniene22 min read

O exploratoare britanică a condus o echipă de amerindieni prin una dintre cele mai izolate regiuni ale pădurii amazoniene, și nu doar că s-a întors, dar a filmat și un documentar.

Într-o perioadă în care poți transmite live, în rezoluție ridicată, din aproape orice colț al planetei, poate părea ciudat cum încă mai există meseria de explorator. Mai degrabă, în ultimele decenii, aceasta a devenit asociată cu show-urile regizate – și exagerate – de supraviețuire, marca Bear Grylls.

Dar sunt, în continuare, zone ale lumii în care natura a avut norocul să evite prezența umană. Încă de când avea 15 ani, britanica Lucy Shepherd și-a pus în cap să facă expediții în cât mai multe dintre acestea – practic, să facă munca autentică pe care o făceau exploratorii în perioada în care mare parte din Terra era încă un mister. Așa a ajuns membră a Societății Regale de Geografie din Regatul Unit la doar 23 de ani, și are acum la  activ multiple expediții în pădurea amazoniană, regiuni arctice și antarctice și zone muntoase din Africa.// Detalii pe lucy-shepherd.com //

Există, însă, o mare diferență: expedițiile lui Lucy nu țintesc să descopere de resurse sau rute de comerț pentru mari puteri coloniale, ci să catalogheze zone până acum observate doar din aeronave sau satelit și să arate de ce e vitală conservarea lor.

O astfel de expediție, pe care Lucy a făcut-o împreună cu o echipă de localnici în 2021, a reprezentat o premieră o globală. A fost prima traversare documentată de la est la vest a lanțului muntos Kanuku din Guyana, țară ocupată aproape complet de nord-estul junglei amazoniene. E un traseu de peste 400 de km care a durat mai bine de o lună și în care orice greșeală sau întâmplare nefericită putea să devină fatală, având în vedere că o evacuare putea dura ore sau chiar zile.

Expediția a fost filmată, de către Lucy, pentru documentarul Secret Amazon: Into the Wild, difuzat periodic și de ediția internațională a BBC Earth, // Site oficial:bbcearth.com // inclusiv în România. Dacă vrei să-l prinzi, următoarea difuzare e programată pentru noaptea de marți, 9 decembrie, spre miercuri, 10 decembrie, puțin după miezul nopții.

Iată ce am învățat de la Lucy Shepherd despre ce presupune o astfel de expediție, cum te schimbă săptămâni bune petrecute doar în sălbăticie și de ce este importantă conservarea unor astfel de zone.

Anders Andersen/Featuristic Films/BBC

Succesul unei expediții depinde de toți membrii echipei

„Secret Amazon Into the Wild documentează o expediție în care am traversat Munții Kanuku din Guyana, pe care am făcut-o cu o echipă formată din prieteni și amerindieni indigeni din diferite triburi ale regiunii. Pe o parte din aceștia din urmă i-am cunoscut de-a lungul diferitelor expediții pe care le-am făcut în pădurea amazoniană, în trecut.

Dar, chiar dacă eu sunt cea care filmez și apar mereu în față în documentar, nu este o poveste despre mine. Membrii echipei mele sunt adevărații eroi și exploratori, iar povestea este despre o expediție pe care mulți o considerau imposibilă. Am fost și avertizați că am putea muri încercând.

Timp de 50 zile am mers, zilnic, kilometri întregi pe jos, uneori fără să vedem direct lumina soarelui timp de trei săptămâni. Pe drum, am întâlnit caimani, șerpi bushmaster, jaguari și multe alte specii de animale.

În cele din urmă, am răzbit pentru că fiecare membru avea un rol bine definit în echipă, de care s-au ocupat cât de bine au putut – unul se ocupa de crearea unei căi prin vegetație, altul era specializat pe pescuit și observarea urmelor de feline mari, am avut un specialist în detectarea șerpilor ș.a.m.d.

Așa am ajuns să avem încredere, fiecare în celălalt, cu propria noastră viață, lucru fără de care nu poți reuși într-o astfel de expediție.”

Michael McDonald/BBC

Moralul este crucial în situații-limită

„Înaintea expediției, am petrecut săptămâni întregi rulând în minte scenarii despre ce ar putea merge prost pe teren, și m-am antrenat să-mi ascut reflexe pentru diferite situații. În astfel de situații, trebuie să accepți că există riscul să nu te mai întorci.

De exemplu, urmărirea prin GPS nu te poate ajuta foarte mult în situații de urgență, pentru că semnalul poate întârzia chiar și două zile sub atâta coronament. Singurul elicopter din toată țara nu era mereu disponibil, și nici nu era echipat cu troliu pentru evacuare din zone greu accesibile.

Așa că să evacuezi pe cineva putea însemna și să îl cari două săptămâni până la un râu. În astfel de condiții, succesul este o combinație între echipă, abilitate, noroc și, foarte important, păstrarea bunei dispoziții. Moralul chiar contează enorm în situații de adversitate.

Mă așteptam să fiu cea mai lentă din grup, dar am fost puțin surprinsă să văd n-a fost așa. Fiind localnici, membrii echipei mele cunosc jungla mult mai bine, dar nu merg de obicei adânc în interiorul pentru perioade lungi. Ei sunt obișnuiți cu zonele mai apropiate de apă, lângă ocean sau râuri.

După primele zile, o parte dintre ei deja aveau probleme cu ritmul pe care trebuia să-l parcurgem, iar eu a trebuit să fiu cea care le ridica moralul, ca să ne atingem obiectivele de parcurs. Chiar dacă știam că e important, nu știam că menținerea unui moral ridicat va conta atât de mult, și nici că voi reuși eu să contribui atât de mult la asta.”

Michael McDonald/BBC

Jungla te uimește, dar nu este favorabilă oamenilor

„O expediție care să traverseze Munții Kanuku de-a lungul Guyanei nu mai fusese făcută niciodată, iar unele părți din regiune erau complet neexplorate. Hărțile existente ale zonei aveau peste 50 de ani, și au fost trasate doar de către piloți care au zburat deasupra ei.

Extrem de important, într-o astfel de expediție, este să menții direcția – lucrul de care am fost răspunzătoare, pe lângă gestionarea echipei. Ai crede că nu e greu ca un grup de oameni să meargă în linie dreaptă. Însă, la un moment dat, o să deviezi și fără să vrei, mai ales când trebuie să traversezi teren dificil, așa că trebuia să verific busola constant, ca să nu ne rătăcim.

Jungla este extrem de neospitalieră. Totul este constant umed, iar în condițiile astea echipamentul și chiar și pielea, mai ales cea de la picioare, încep să se macine. Câteodată îți ia o zi întreagă să parcurgi doar doi kilometri, atât de densă este pădurea. Unele lucruri țin foarte mult și de noroc – de exemplu, o rană deschisă, chiar și de dimensiuni mici, se poate infecta foarte rapid.

Totuși, în ultima etapă, a fost un moment în care ne-am data seama că putem să ducem expediția până la capăt. Am ajuns, în zona de junglă muntoasă, pe o culme de unde puteam vedea chiar și locul de unde am plecat, ceea ce este o priveliște extraordinară și extrem de rară în junglă.

De altfel, cel mai bun lucru la astfel de expediții este că îți recapeți sentimentul de uimire față de lume. Secret Amazon nu este despre a fi dur de dragul durității în situații extreme, ci despre a arăta cât de incredibilă este natura și de ce astfel de zone trebuie protejate.”

Tim Taylor Photography/BBC

Nu poți salva natura fără protecție legală

„De obicei fac și muncă științifică pe teren, dar în expediția aceasta n-am prea reușit, pentru că trebuia să fim tot timpul în mișcare. Scopul expediției a fost mai degrabă să arătăm că zona aceasta, și întreaga pădure amazoniană, merită protejată.

Înainte ca documentarul să fie difuzat în Marea Britanie, am petrecut timp cu președintele Guyanei, Irfaan Ali. I-am împărtășit observațiile pe care le-am făcut în timpul expediției și pasiunea pentru protejarea pădurii. El este foarte mândru de pădurile țării și vrea să le protejeze. M-ar bucura ca munca mea să contribuie măcar puțin spre acest scop.

Ca să salvezi pădurea amazoniană, trebuie în primul rând să ai cât mai multe zone care sunt protejate prin lege. De exemplu, doar jumătate din regiunea pe care am traversat-o în timpul expediției este protejată în Guyana. Statutul de zonă protejată înseamnă reguli stricte, management adecvat, sprijin pentru comunitățile indigene și ecoturism responsabil, în timp ce ariile neprotejate sunt amenințate de minerit ilegal și defrișare.

Chiar și pentru o astfel de expediție, care doar traversează porțiuni de arii protejate, ai nevoie de o groază de permise: de la comisia pentru zone protejate, de la guvern și chiar și de la armată.

În cazul nostru, pentru că suntem o echipă mică, amprenta pe care o lăsăm în junglă e minimă. Am tăiat vegetație ca să ne facem loc, dar asta nu creează cărări și nu perturbă zona, pentru că ea va crește în timp la loc. Am adus înapoi aproape tot ce am luat cu noi în expediție. Dar o expediție mai mare, să zicem cu zeci de membri, ar putea fi periculoasă și dăunătoare pentru zone care nu sunt traversate des de oameni.”

Lucy Shepherd/Featuristic Films/BBC

Cunoștințele indigene ajută pe teren

„Am fost foarte surprinși de numărul mare de șerpi bushmaster// Familia de șerpi Lachesis, vipere extrem de periculoase din cauza veninului potent și a faptului că se pot camufla foarte ușor în păduri tropicale // pe care i-am întânit pe drum, ceea ce a fost incredibil de stresant. Aceștia se camuflează incredibil de bine în junglă, iar o singură mușcătură a lor ar fi fost o condamnare la moarte, în condițiile în care orice tentativă de evacuare ar fi durat cel puțin câteva ore. Am fost aproape să avem astfel de accidente; și mi-a fost mai teamă pentru echipa mea decât pentru mine.

Dar acesta a fost și un exemplu în care m-am bazat pe cunoștințele colegilor mei indigeni. Ei cred, de exemplu, că anumite fluierături pe care le auzi în pădure sunt făcute de șerpii bushmaster. E o teorie care e contestată de comunitatea științifică.//„Disentangling the myth of the singing bushmaster viper with the help of tree frogs”, sciencedaily.com // Dar, în teren, atunci când auzeam acel tip de fluierat, găseam și șerpii – era aproape ca un avertisment.

În general, după atâtea săptămâni în junglă, simțurile ți se ascut și începi să observi amenințările fără să le vezi direct. Lucrând cu coechipierii mei amerindieni, am realizat cât de deconectați suntem, de fapt, de la astfel de instincte, pe care ei și le dezvoltă toată viața.”

Michael McDonald/Featuristic Films/BBC

Lipsa tehnologiei îți dă o nouă perspectivă

„Comunitățile indigene și zonele complet naturale trebuie protejate pentru că ne pot reînvăța o lecție foarte importantă: noi, oamenii, facem parte din natură. Nu trăim separați de ea, și putem prospera trăind alături de floră și faună. Nu este sănătos să trăiești doar între ziduri de beton, dovadă că toți ne simțim mai bine după o plimbare în natură decât atunci când petrecem mare parte a zilei în interior.

Pentru mine, până și lipsa tehnologiei a fost un atu. Nu am folosit nici măcar tehnologii ca Starlink în timpul expediției, mă îndoiesc că ar funcționa sub atâta coronament dens. Eu, personal, câștig mult într-o astfel de expediție doar din faptul că mă obligă să mă lipsesc de tehnologie. Telefoanele dau dependență, și să petreci șapte săptămâni fără unul îți dă un fel de claritate pe care nu o simți în alte condiții.

Ajungi să te simți aproape invincibil, nu din mândrie, ci pentru că ești complet prezent în mediul înconjurător; vezi totul mult mai clar, fără distracții Este o stare pe care aș dori să o păstrez și în afara expedițiilor, dar cu stilul modern de viață, e foarte dificil.”