Arheolog român pe urmele primilor bani: coaste, inele și lame de topor din Epoca Bronzului

Banii moderni au forma unor monede bătute sau bancnote tipărite. Însă, acum 5.000 de ani oamenii încă experimentau cu mijloacele de plată, iar ele puteau lua niște forme neconvenționale.  

Dezvoltarea tehnologică și economică a civilizației moderne s-a construit pe baza unei invenții esențiale: banul. Majoritatea lucrurilor pe care oamenii le întreprind sunt fie pentru, fie cu bani. Nimeni nu poate supraviețui în societatea modernă fără bani, la fel cum nu poate trăi fără apă sau mâncare – cu deosebirea importantă că, în contrast cu acestea, se pare că prea mulți bani nu sunt niciodată prea mulți. 

Fiind o invenție la fel de longevivă ca roata, banii – în acest context ca mijloc de schimb, spre deosebire de un concept abstract numeric – au fost și sunt într-un continuu proces de evoluție. Astăzi, există carduri de debit și credit cu care se fac tranzacții online sau la un POS, cât și criptomonede care amenință ordinea împământenită a sistemului financiar global. Până și băncile centrale nu mai tipăresc bani fizic, ci doar îi crează electronic literalmente din nimic, iar apoi îi injectează în piață sub formă de credit (datorie) și inginerii monetare de genul quantitative easing. Politica monetară prin care băncile centrale cumpără titluri de stat și alte instrumente financiare la scară mare pentru a injecta masă monetară nouă în economie pentru a stimula activitatea economică.

Trendul e clar: banii devin din ce în ce mai intangibili. Cum s-a ajuns însă de la monede de argint cu chipul suveranilor antici sau chiar modernele bancnote la o înșiruire de 1 și 0 generată și securizată de algoritmi de criptare pe o rețea globală de calculatoare, cum e cazul Bitcoinului? 

Precum în cazul multor inovații absolut revoluționare, povestea incipientă a baniilor poate fi caracterizată ca un proces continuu de încercare și eroare. Primii pionieri nu aveau nici cea mai mică idee unde va duce invenția lor peste câteva mii de ani.  

Cu precădere în Epoca Bronzului (cca. 2500 – cca. 1000 î.e.n.), banii arătau și erau folosiți radical diferit decât în zilele noastre. 

De pildă, pe teritoriile Germaniei, Scandinaviei și Cehiei, arheologii au găsit depozite uriașe de artefacte din bronz în formă de inele, coaste și lame de topor, cele mai vechi fiind vechi de 5.000 de ani. Aceste obiecte nu erau ornamentale sau utilitare, cum s-ar crede la prima vedere. 

În ciuda formelor neconvenționale, cercetătorii sunt de părere că aceste obiecte reprezintă un mijloc de schimb economic, asemănător monedelor de metal ce aveau să apără aproape două mii de ani mai târziu. În alte locuri ale lumii, cercetătorii au descoperit bani în formă de cuțite,„Knife money”, wikipedia.org în China, sau de săpăligi și topoare,„Aztec Hoe Money“, americanhistory.si.edu în Mesoamerica.

Aceasta este concluzia unui studiu recent publicat în revista științifică PLOS ONE„The origins of money: Calculation of similarity indexes demonstrates the earliest development of commodity money in prehistoric Central Europe”, plos.org de către o echipă de arheologi din care face parte Dr. Cătălin Popa, aflat actualmente într-un stagiu postdoctoral la Universitatea din Leiden, Olanda.

Inele (Ösenringen) de la České Budějovice – Nové Vráto, Republica Cehă. Foto: Helena Motyčková.

Cea mai timpurie formă de monedă de schimb din Europa

Arheologul român și-a dat licența la Cluj-Napoca, înainte să termine studiile de master și doctorale la Universitatea din Cambridge, unde s-a concentrat pe identitatea geto-dacilor. „M-am certat cu o grămadă de naționaliști pe tema asta”, mi-a spus cercetătorul într-un call pe Zoom. 

Până să ajungă la Leiden, Popa a petrecut doi ani în Berlin pentru un alt stagiu postdoctoral, timp în care s-a ocupat să combine arheologia cu analiza statistică. 

Deși arheologii sunt recunoscuți pentru munca lor de teren, cercetarea modernă este din ce în ce mai interdisciplinară. Popa face parte din acest nou val care aplică metode statistice pe date arheologice pentru a releva informații și tipare ascunse despre cum oamenii interacționau cu mediul înconjurător și în societate. 

Multe din lucrările precedente ale cercetătorului român s-au învârtit în jurul percepției umane. 

„Am un articol în care mă uit la percepția peisajului. Folosesc aceeași tehnică de atunci. Dacă vreau să înțeleg cum oamenii din trecut foloseau terenul, nu trebuie să folosesc aparatura de astăzi – trebuie să ajung la nivelul de înțelegere a persoanelor de atunci, care nu aveau echipamentul de acum,” spuse Popa. „De exemplu, avem acum multe calcule care arată la o înclinare a pantei de 1,3 o să vezi un comportament diferit față de o pantă de 1,5. Însă un om nu poate să facă diferența dintre 1,3 și 1,5.” 

Același principiu a fost folosit și în contextul noului studiu. Dacă oamenii de pe vremea aceea încercau o standardizare a obiectelor din bronz fără o balanță, cum ar fi făcut-o? 

„Balanța fusese inventată în acele timpuri (2.500 de ani î.e.n.) în Orientul Mijlociu, dar încă nu ajunsese în Europa Centrală. Dacă nu aveau balanță, cum puteau face comparația între obiecte? Singura metodă este efectiv să compari cu mâna”, spuse cercetătorul. 

Analiza statistică a maselor obiectelor din bronz a arătat că majoritatea cad sub incidența așa numitei „fracții Weber” – un algoritm inventat în anii 1930 care indică limita senzorială omenească în care două obiecte de masă similară sunt practic percepute ca a fi identice de simțurile umane. În cazul de față, fracția Weber e de 0,1, adică două obiecte a căror masă diferă doar cu 10% sunt practic de nedeslușit. „Acest algoritm determină, practic, marja de eroare omenească”, spune Popa. 

Însă, pentru a fi considerați bani, aceste obiecte antice ar fi trebuit să fi fost produse în masă, folosite în schimburi comerciale și neapărat standardizate într-un fel sau altul, în termeni de masă și aspect. 

Această standardizare a obiectelor de bronz analizate în studiu era bănuită de ceva vreme, dar nimeni nu putea să demonstreze ipoteza până acum. 

„Am observat un nivel foarte ridicat de standardizare a unor anumite tipuri de obiecte de bronz la care nu ne așteptam. Am arătat că în Europa, la fel ca în alte locuri din lume, obiecte care aveau alte funcții au început să fie folosite, printr-o standardizare excesivă, probabil în relațiile comerciale, ca un fel de monedă”, spune arheologul român. 

Având în vedere formele obiectelor – inele și lame de topor – se poate bănui că ele aveau un rol funcțional, mai degrabă decât un rol economic. Însă unul dintre membrii echipei de cercetători care este expert în metalurgia bronzului a observat că acest obiecte nu au fost concepute niciodată să taie ceva. „Erau făcute efectiv sa fie în forma aia și să aibă o anumită masa. Atât”, spuse Popa. 

Capete de topor și inele din tezaurul Carsdorf, Muzeul Naturhistorische Leipzig. Foto: Cătălin Popa.

Saltul în gândire precede saltul tehnologic

„Observație asta pe care am făcut-o implică niște schimbări foarte importante la nivel cognitiv. Arăta că oamenii au început să-și dea seama că există proprietatea asta, «masă», cu care până atunci nu au interactionat. Nu aveau motive și nici nu aveau materialul care să îi oblige să o folosească. Totul se leagă de cât de diferit e bronzul de materialul pe care îl aveau înainte la dispoziție”, spune arheologul român.  

Înainte de Epoca Bronzului, în Neolitic, materialul principal folosit de oameni era piatra. Problema principală cu aceste materiale sedimentare sau calcaroase este că nu puteau fi făcutecopii fidele. Dar, acum 5.000 de ani, oamenii au descoperit metode metalurgice de a turna bronzul în mulaje. 

„Faci un model de ceară, apoi îl învelești în clei, lași un mic loc sus prin care poți să torni bronzu.l Atunci ceara se topește, bronzul ia forma cerii. Apoi, când ai acest obiect original, îl poți pune din nou în clei și faci o copie perfectă. Din punct de vedere cognitiv, asta e o chestie extraordinară”, spune Cătălin Popa despre metoda prin care ar fi putut fi realizate „monedele” primitive.

Genul acesta de inovații tehnologice au declanșat, de regulă, și revoluții sociale de-a cursul istoriei. În cazul acesta, cererea pentru bronz și materiile prime – cupru și cositor (staniu) – a stimulat schimbul economic și fondarea de noi rute comerciale pentru a înlesni comerțul cu bronz. 

„În perioada aceea, ei aveau nevoie să facă schimburi comerciale de lungă distanță”, spune Popa. „Spre deosebire de Neolitic, unde principalele resurse erau în curte, pentru bronz era nevoie de cupru și cositor. Astea nu sunt metale care se găsesc peste tot. Cupru se găsea în bazinul carpatic, în Alpi și se mai găsea în sudul Europei. Cositorul se găsea foarte rar – în Cornwall (sud-vestul Angliei) și în Orientul Mijlociu. Asta înseamnă că pentru a face bronz, trebuia adus cositorul din unul din acest două locuri, de foarte departe.”  

Situl Százhalombatta, la sud de Budapesta, unde Popa conduce săpături, este un exemplu de centru comercial important din Epoca Bronzului a cărui așezare profita de Dunăre, fluviu care facilita transportul de materii prime. 

Cine controla comerțul cu bronz, avea un avantaj politic imens, iar cine deținea cantități importante de bronz urca pe o treaptă ierarhică superioară în societatea de atunci. 

În timp, oamenii au găsit căi să înlesnească schimbul si transportul acestui material atât de esențial pentru acele vremuri. 

CITEȘTE ȘI: Carpații, probabil ultimul refugiu al urșilor de peșteră

Pachete de inele din tezaurul Mauthausen, Staatssammlung München. Foto: Cătălin Popa.

Comorile misterioase de bronz

 La început, cercetarea a fost stimulată de o observație deosebit de bizară. Pornind de la un proiect de la Universitatea din Leiden numit Economies of Destruction (Economii ale Distrugerii), Popa și colegii au observat cu uimire că sunt sute și sute de depozite de bronz uitate în pământ. 

Cele mai multe astfel de depozite foarte ciudate se găsesc în Germania, dar mai ales în Scandinavia, unde nu exista nici cupru, nici cositor. 

„După ce că se chinuiau atat de mult să facă rost de bronz, depozite uriașe de obiecte de genul ăsta erau puse pur și simplu în pământ. Găsim sute, mii de astfel de obiecte – multe dintre ele sunt printre obiectele pe care le-am studiat,” spuse cercetătorul.  „E ca și cum toată lumea dintr-o cameră și-ar scoate telefonul și l-ar arunca în apă, cam asta e comparatia.”

„Este foarte dificil de înțeles, din punctul de vedere a gândirii economice de astăzi, fenomenul apariției acestor depozite de bronz, mai ales la scara pe care o întâlnim”, completează arheologul român. 

Popa și colegii săi au mers în căutarea unor astfel de depozite, cele mai multe excavate de-a lungul ultimilor 20 de ani, care acum se află în incinta unor muzee. „Băteam la ușă și, dacă erau drăguți, ne lăsau să studiem materialul”, spune el. 

“Ne-am dus la o profesoară din Germania pentru ajutor. Acum toata lumea lucrează cu baze de date digitale, dar ea ne-a trimis două dosare foarte groase.”

Timp de trei ani, cercetătorul român a analizat peste 100 de colecții, cuprinzând peste 5.000 de obiecte de bronz din diverse muzee cât și baze de date compilate de alți cercetători în trecut. Astfel a ajuns la concluzia că multe dintre obiectele studiate erau standardizate. 

Bineînțeles, era vorba de o standardizare imperfectă, limitată de tehnologia timpului în Europa. În Epoca Bronzului, balanța se inventase în Orientul Mijlociu, însă încă nu fusese introdusă în comunitățile europene. 

De aceea, aceste obiecte nu aveau masa identică, însă cântăreau suficient de aproape încât să nu poată fie deosebite prin măsurarea lor cu mâna sau ochiul. 

Conform rezultatelor studiului, 70% dintre inele aveau o masă așa de apropiată încât nu puteau fi deosebite între ele prin cântărirea cu mâna. Coastele și lamele de topor nu sunt la fel de uniforme, dar erau destul de similare ca formă încât să indice o standardizare evidentă. 

Au fost găsite în depozitele de bronz și obiecte care aveau probabil un scop utilitar – cum ar fi drept bijuterii, ornamente sau unelte – pentru că greutatea lor era cu multe peste masa medie. Însă majoritatea obiectelor de mase comparabile erau, cel mai probabil, folosite ca mijloace de schimb economic. 

Acest salt cognitiv care presupune atât concepția abstractă a masei, cât și invenția balanței, a dus, în timp, la invenția masei monetare sub formă de monedă bătută. 

Primele monede au apărut sfârșitul Epocii Fierului, în regatul Lidia din Asia Mică. 

Cât despre de ce aceste comori de bronz extrem de valoroase pentru societatea de atunci au fost îngropate, răspunsul este în continuare un mister. 

„Fenomenul este foarte larg. Îl găsești în Scandinavia, dar și în Europa Centrală și de Vest. Cel mai adesea, îl găsești în zonele unde nu există cupru și cositor”, spune Cătălin Popa.

„Înainte să ne ocupăm de proiect, existau două teorii. Conform primeia, era o practică de păstrare în siguranță, similară cu depozitele monetare din epoca romană apărute în timpuri de instabilitate politică”, continuă arheologul. „Însă nu există dovezi că așezările din Epoca Bronzului ar fi fost afectate de violență fizică în masă, precum romanii care au fost atacați de popoare migratoare și au fost forțați să-și îngroape comoriile. Ba mai mult, depozitele cu artefactele de bronz se aflau fie locuri de unde nu putea fi recuperate ușor, cum ar fi mlaștini și zone puțin locuite, fie în locuri semnificative pentru societate, cum ar fi la intersecția unor râuri sau unor importante rute comerciale.” 

Se pare că cel puțin o parte dintre aceste depozite nu au fost create pentru o recuperare ulterioară. 

O altă posibilitate este ca depozitele de obiecte valoroase din bronz să fi făcut parte dintr-un ritual religios. Însă, chiar dacă acest scenariu e veridic, tot nu explică modelul economic. 

„Din punct de vedere genetic, oamenii ăștia erau exact ca noi. Poate credeau în zei, dar tot erau pragmatici. Și totuși aruncau iPhone-uri”, spune Cătălin Popa.

Capete de topor și inele din tezaurul Carsdorf, Muzeul Naturhistorische Leipzig. Foto: Cătălin Popa.

Explicația existenței acestor curioase depozite de bronz ar putea fi de natură politică. Fiindcă producția bronzului era complet dependentă de rute comerciale pe distanțe foarte mari, aveai nevoie de un sistem politic care să asigure interfața dintre aceste schimburi economice. Entitățile politice ale vremurilor probabil că taxau comerțul cu cupru și cositor, oferind protecție la schimb – dar asta nu era tot ce făceau. 

Fiind un produs premium, distribuția bronzului probabil se făcea de sus în jos pe eșalonul politic. Cine controla piața bronzului, avea și avantaje politice importante. E o situație similară cu cea în care diamantele naturale sunt ținute în seif ca sa crească prețul diamantelor în circulație sau cum designerii de moda își ard colecțiile care nu se vând ca să conserve valoarea brand-ului. 

„Cand ai prea multe obiecte, pierzi controlul. Dacă toata lumea are obiectele pe care tu le folosești, atunci acestea au o valoare mai mică,” spune Popa. 

“Nu e singura dată în care vedem fenomenul ăsta. Există un studiu care arată un fenomen similar în Grecia antică, dar atunci era vorba de ceramica foarte scumpă”, completează el.

Îngroparea bronzului fi putut de asemenea salva economia incipientă de inflație. „Atunci când există o inflație a principalului metal folosit, societatea pică – și asta se vede la tranziția de la Epoca Bronzului la Epoca Fierului”, explică Popa. „Spre deosebire de bronz, fierul se găsește peste tot. La sfârșitul Epocii Bronzului existau societăți uriașe extrem de bogate – au fost găsite în morminte regale niște chestii fenomenale, de genul vaze de bronz de doi metri înălțime. Însă când a început să se dezvolte tehnica de forjare a fierului, orașele acestea și cu prinții au căzut  – și au căzut violent.”

Curios este faptul că obiectele de bronz și-au pierdut standardizarea în formă după ce balanța a fost introdusă într-un sfârșit și în Europa Centrală. Atunci, cândva pe la mijlocul Epocii de Bronz, obiectele din bronz folosite în schimburi economice au devenit din ce în ce mai mici, iar în cele din urmă au fost folosite în comerț sub formă de resturi. Odată ce putea fă cântărită obiectiv o marfă, nu mai era nevoie de standardizarea formei. Mai târziu, evoluția sistemului monetar s-a îndreptat spre o formă asemănătoare celui modern: monede bătute standardizate, portabile, divizibile, uniforme, fungibile, durabile, limitate în cantitate și capabile să înmagazineze valoare. 

Oricare ar fi fost motivele pentru care aceste societăți au ales să-și îngroape banii de bronz, investigația la care a participat Cătălin Popa este remarcabilă prin simplu fapt că arată că oamenii din Epoca Bronzului nu erau așa de primitivi precum se credea, și chiar aveau o economie comercială. Și poate mai mult decât tehnologia monetară în sine, această poveste este și despre saltul cognitiv al oamenilor, care au găsit căi revoluționare de a interacționa cu mediul și cu societatea prin introducerea conceptului de masă și a instrumentelor de măsurare a masei.

„Suntem foarte mulțumiți că am reușit să demonstrăm că există un sistem de schimb economic tip currency (masă monetară) în Europa Centrală, care era separat de cel din Orientul Mijlociu. Întotdeauna s-a crezut că acest sistem venea din Orientul Mijlociu, însă noi am arătat că a fost un fenomen local,” concluzionează Popa.