Politainment: alegerile se vor câștiga cu live-uri și videouri scurte, indiferent de soarta TikTok 25 min read

Dacă în 2020 a părut o întâmplare, 2024 e confirmare: alegerile se câștigă în social media, TV-ul e istorie. Politicienii se vor adapta sau vor dispărea. Cine spunea că nu mai  sunt joburi pentru GenZ?

O campanie video pe TikTok sau Instagram poate să îți asigure un loc în parlament. Sau chiar cea mai importantă funcție în stat, cea de președinte și șef al armatei. Nu mai ai nevoie de televiziuni sau de apariții în presă. Nici nu trebuie să scrie prea mulți influenceri politici despre tine. Oricum, îți vor ignora prezența până când îi vei lua prin surprindere la vot.

S-a întâmplat deja de cinci ori, la aproape fiecare rând de alegeri

Nimeni n-a văzut apariția AUR și a lui George Simion în 2020, când partidul a luat aparent de niciunde 7%. 

Poate că unii o urmăreau deja pe Diana Șoșoacă, pentru că era vocală și deja parlamentar, dar faptul că a intrat în Parlamentul European – și nu singură – doar cu scandaluri, a fost oarecum surprinzător. Și cu siguranță mai niciun analist n-a crezut că Nicu Ștefănuță, un candidat independent, poate să adune suficiente voturi pentru un mandat doar cu o campanie online. 

Victoria lui Călin Georgescu în primul tur al alegerilor prezidențiale a venit chiar de nicăieri, ba a mai reușit să bage în parlament un partid de care pun pariu că nu știau nici fanii lui că există până în lunea de după alegeri, Partidul Oamenilor Tineri (POT).

Practic, singurele alegeri fără surprize majore au fost cele locale, unde campania se face încă tradițional, cu mers din ușă în ușă, și unde publicul e prea mic pentru ca genul acesta de curente aparent subterane să prindă fără a fi observate.

Campania precede explicațiile, de aia i se spune „supriză”

După alegeri, apar înțelepții – aceiași care n-au observat ce se întâmplă–, ca să găsească explicații pentru meteorica apariție. De vină sunt algoritmii, boții și frustrările populare. Și, într-un fel, au dreptate. Social media a reușit să ascundă atât de bine bulele una de alta încât e destul de greu să mai observi fenomene de masă.

De vină e și inadecvarea celorlalți actori politici, care au continuat să trateze alegerile după rețetele testate până acum, cu promovare în media tradițională sau cu bannere online și outdoor. Partidele trăiesc acum soarta presei scrise, care a tot trebui să se adapteze noilor realități, doar pentru a fi dată peste cap de deciziile a două-trei aplicații care au schimbat modul în care este distribuită informația.

Informație care vine la tine fără pic de efort

Nu spun nimic nou, dar încă de la apariția Facebook, felul în care ajungi la informație s-a răsturnat. Până atunci, consumul era mai degrabă activ: trebuia să intri pe un post TV anume, să deschizi un ziar, să accesezi un site, să cauți pe Google. 

Social media a revoluționat asta și a început să-ți livreze, algoritmic, ceea ce ar putea să te intereseze, mai întâi de la prieteni, apoi de la străini, cu o viteză incredibilă. De fiecare dată când reactualizezi pagina de Facebook, Instagram sau TikTok, îți apare ceva nou, interesant, o noutate care să te țină cât mai mult legat de rețea. De fapt, TikTok-ul a revoluționat și perfecționat algoritmul încât să facă aproape inutilă nevoia de a urmări niște conturi – ba chiar îți mai livrează ceva conținut în plus și când vrei să ieși din aplicație, poate-poate te răzgândești.

Aplicațiile de social media fac asta pentru a vinde reclame, însă printre efectele secundare apare, printre altele, și degradarea discursului public. Pentru că algoritmul premiază „engagementul”, indiferent de calitatea conținutului, acele postări care stârnesc indignare și pornesc discuții controversate sunt premiate.

De asemenea, algoritmul preferă conturile (aparent) autentice, de persoane, celor de brand, un lucru pe care companiile și agențiile media l-au sesizat rapid, ceea ce a dat naștere fenomenului influencerilor. Era oarecum de așteptat ca acest lucru să se întâmple și în politică.

Politainmentul, de la TV la social media

Există un concept politic, destul de obscur, care explică fenomenele actuale. Se numește politainment și a fost definit de specialistul în științe politice Andreas Dörner în cartea Politainment. Politica în societatea experiențială mediatică// „Politainment: Politik in der medialen Erlebnisgesellschaft”. Disponibilă pe amazon.com // apărută în 2001, în limba germană, și popularizat de cercetătorul Jörg-Uwe Nieland în 2008.// „Politainment”, wiley.com // 

Printr-o analogie cu mai familiarul concept de infotainment, politainmentul se referă la mixul dintre politică și entertainment pentru a face mesajele mai atractive publicului – sau, mai exact, pentru a ajunge la public. 

Nu-i ceva nou și a fost mereu asociat cu noile forme de mass-media. De la emisiunile radiofonice ale lui Franklin Delano Roosevelt la dezbaterile televizate care par acum o obligativitate, toate sunt o formă de politainment. Și sunt al naibii de eficiente, atât în a convinge publicul, cât și a schimba felul în care se face politică.

De exemplu, de la introducerea televiziunii de masă, în SUA, n-a câștigat alegerile niciun politician care nu dădea bine pe sticlă. Telegenia a fost esențială pentru alegerea lui JFK sau Obama, iar în cazul lui Reagan sau Trump lucrurile au mers mai departe, au fost aleși oameni cu o carieră în film sau televiziune. Mai mult, Trump e produsul unui alt val mediatic, cel al reality TV-ului, și tot el e unul dintre primii care au reușit să hackuiască algoritmul și să-l folosească în propriul interes.

Schimbarea de gardă a entertainerilor politici

România trăiește în politainment de măcar două decenii, de la victoria lui Traian Băsescu la alegerile din 2004, un maestru al sloganelor și soundbiteurilor,// În televiziune, dar și pe internet, soundbites sau soundbytes sunt mesajele scurte date de o personalitate, care pot fi introduse în diverse reportaje sau știri pentru a o ilustra mai bine. // însă multă vreme acest mediu a fost dominat de televiziune. 

Nu-i de mirare că mulți politicieni s-au transformat ulterior în analiști TV și, invers, mulți oameni de televiziune au ajuns în politică. Gabriela Firea, Rareș Bogdan sau Elena Lasconi sunt câteva exemple.

Un paradox al schimbării de medii este însă că acestea vin, cel mai adesea, cu vedete noi. Televiziunile, deși aveau acces la toată tehnica video din lume, n-au reușit să pătrundă cu adevărat pe YouTube sau, ulterior, pe Instagram și TikTok. La fel, puține vedete de televiziune din vechile generații s-au reinventat în social media. 

Se întâmplă la fel și în cazul politicii, unde noile vedete vin tot din adâncurile internetului. Unde, tot paradoxal, au ajuns și pentru că multă vreme au fost ignorați de media tradițională. Pe bună dreptate: cel mai adesea băteau câmpii, aveau o audiență redusă și nu păreau a avea o relevanță reală – nimeni nu l-a ignorat pe Becali, deși spunea prostii la fel de mari ca Simion sau Șoșoacă, mult înaintea acestora.

„Am dat un viral!”

Algoritmii mai fac un lucru: viralizează. Termenul, popularizat odată cu apariția Internetului de Douglas Rushkoff,// „Media Virus! Hidden Agendas in Popular Culture”. Disponibilă pe amazon.com // se referea inițial tot la vânzarea de produse, era de fapt „viral marketing”, și apoi la cultura populară, dar a ajuns să fie folosit recent pentru postările care au succes. Am dat un „viral”, îți va spune orice influencer care are o postare ce face, de nicăieri, milioane de vizualizări. Algoritmul poate duce orice de la notorietate zero la 50-70-90%, în câteva zile.

Probabil că-ți amintești „virale” celebre, cum ar fi cel despre rochia care fie albastră, fie aurie, după cu o percepe privitorul, de acum un deceniu.// Detalii pe wikipedia.org // Viralele fac celebre produse, vezi recentul caz al ciocolatei Dubai,// „Meet the woman behind Dubai’s viral super-chunky chocolate bar”, cnn.com // și, iată, poate trimite un candidat în turul doi al alegerilor prezidențiale din România, de pe primul loc.

Desigur, există și metode de a păcăli algoritmul, în propriul interes, de la cumpărarea de like-uri la crearea de falși urmăritori, care să în determine apoi să îți distribuie conținutul către persoane reale, la multiplicarea conținutului de către persoane interesante, reale sau nu. Iar destui politicieni au descoperit rapid asta. Și nu doar ei, ci și diverși actori care vor să amplifice diviziunile sociale în propriile interese, fie din interior – extremiști care caută să se ridice la putere –, fie din afară – da, evident, Rusia.

Un pic de (sau mai mult) ajutor subteran

Primul șoc a venit în 2016, o dată cu scandalul Cambridge Analytica,// „The Facebook and Cambridge Analytica scandal, explained with a simple diagram”, vox.com // dar fermele de trolli sunt și mai vechi: cea mai celebră, din Sankt Petersburg, a fost înființată în 2013.// Detalii despre Internet Research Agency găsești pe wikipedia.org //

Cu siguranță același lucru l-a făcut și Călin Georgescu, care a încercat mereu să țintească o funcție înaltă, fie atunci când s-a autopropus pentru funcția de premier, în presă, prin 2011,// „Isărescu, Tănăsescu sau Călin Georgescu, nume vehiculate pentru funcţia de premier”, libertatea.ro // fie cu pagini de Facebook care-l dădeau drept viitorul președinte încă de prin 2020. 

Nu-i singurul, mulți alți candidați își pregătesc pașii pentru viralizare. Mihnea Măruță descrie într-o postare de Facebook// Citește-o pe facebook.com // cum se poate organiza o asemenea operațiune, iar dacă postarea lui ți se pare un pic prea vagă și fără dovezi, Victor Ilie de la Snoop a publicat o investigație// „Strategia cu bani rusești: Cum au ajuns reclamele la medicina naturistă și știrile cu sfinți să influențeze votul românilor la prezidențiale” , snoop.ro // în care explică exact atât cum sunt finanțate diverse operațiuni de influențare a opiniei publice, de către Rusia, cât și cum se colectează date despre public, cu reclame false aparent benigne, d pentru a fi deturnat apoi către politică, în momentele esențiale.  

TikTok ar putea fi prima victimă

Există numeroase eforturi de a stăpâni cât de cât algoritmul, după ce lumea s-a prins de ce e capabil sau de ce-și închipuie ei că e capabil, după 2016 și 2020. Discuțiile în congresul SUA la care au fost invitați toți capii firmelor Big Tech, numeroasele tentative de a închide TikTok, reglementările date de Comisia europeană, în special Actul Legislativ pentru Serviciile Digitale.

CITEȘTE ȘI: Ar trebui interzis TikTok și care-i treaba cu audierea șefilor Big Tech?;
Reușește UE să controleze giganții tech cu noile regulamente digitale?

Momentan, politicienii sunt puși pe control. TikTok, unul dintre puținii jucători din piața platformelor de social media ce nu e american, este cel mai vizat. În SUA, în 2020, a încercat să-l închidă președintele Trump – care între timp a revenit la sentimente mai bune –, iar acum este iar la un pas de a fi închis în SUA dacă nu-și vinde bunurile din această țară unei alte firme până pe 19 ianuarie.// „TikTok decision coming soon as Jan. 19 divestment deadline looms”, reuters.com //

Interdicția ar putea intra în vigoare cu o zi înaintea învestirii lui Trump, care ar putea însă să renunțe la pedeapsă. Însă Trump ar putea să vrea să-l ajute pe Elon Musk să scape de un concurent sau, la fel de bine, să se spele pe mâini și să dea vina pe Biden. La urma urmei, nici Biden nu a revenit asupra deciziei lui Trump de a interzice firmelor americane să colaboreze cu Huawei, o altă firmă chineză care a avut un succes neașteptat în deceniul trecut.

Între timp, TikTok e investigat și de europeni,// „Audierea TikTok în Parlamentul European: Reprezentanții companiei susțin că a fost destructurată săptămâna trecută o rețea de 78 de conturi care țintea publicul român / 66 de mii de conturi false, închise din septembrie”, g4media.ro // fix din cauza alegerilor din România. Cum Germania are alegeri anul viitor, iar Franța încearcă să-l condamne pe șeful Telegram,// „Telegram CEO charged in France for ‘allowing criminal activity’ on messaging app”, theguardian.com // din motive nonpolitice, ce-i drept, e clar că vin vremuri grele pentru aplicațiile de social media. Iar dacă TikTok va fi interzis în SUA, vor fi destui din Europa care să ceară o măsură similară – și ar putea să bată la uși deschise.

Am intrat în epoca politinfluencerilor

Dincolo de încercările politicienilor de a controla algoritmii, probabil se va întâmpla un alt lucru. Ca să-l parafrazez pe Kubrick, aceștia s-ar putea să înceteze să se îngrijoreze și să înceapă să-l iubească. OK, nu aceiași, ci cei care vor reuși să învețe cum să-l folosească în interes propriu. Cei vechi vor încerca, fie stând în cap,// „Circ cu Ludovic: Candidatul la președinție își face campanie în cap: «Prostul satului a ajuns în capul trebii»”, adevarul.ro // fie îmbrățișând copaci,// „O nouă producție marca Robert Negoiță: Cu un «copac ilegal» în brațe, edilul îl avertizează pe Nicușor Dan: Nu aveți ce căuta aici”, hotnews.ro // cei noi își vor adapta mesajele noilor realități. Și vor deveni politinfluenceri.

Din păcate, noile realități omoară nuanțele și premiază sloganele, dar n-o să rămână mereu în top doar aberațiile antiștiințifice și pseudoreligioase. La urma urmei, și Nicu Ștefănuță a intrat în Parlamentul European cu ajutorul unei campanii online, iar SENS a avut mai multe voturi decât alte partide noi, chit că n-a făcut pragul, tot cu ajutorul social media. Și, cel mai important, fără pic de ajutor extern.

Între timp, România se pregătește să voteze în turul al doilea al alegerilor prezidențiale două forme diferite de politainment, cea veche, venită din televiziune, și cea nouă, venită de pe TikTok. Paradoxal, cea nouă e îmbrățișată de un candidat cu rădăcini politice extrem de vechi.// „Viața mai puțin știută a lui Călin Georgescu, de pe vremea când nu exista Google. Cine sunt oamenii care l-au angajat sau susținut”, hotnews.ro //