7 forme de pseudomedicină de care ar trebui să te ferești27 min read

Ayurveda sau aiureli? Pseudomedicina, explicată pe scurt, de la homeopatie la reiki și terapie cu cristale.

Pseudomedicina e plină de practici și teorii care pretind a fi terapeutice, dar care nu sunt susținute de dovezi științifice. Iată mai jos doar câteva dintre principalele ramuri ale pseudomedicinei, ca să înțelegi mai bine ce (nu) fac ele. Nu sunt singurele – orice îți promite soluții rapide și simple la problemele tale de sănătate și nu e susținut de studii științifice de calitate ar trebui să fie suspect.

CITEȘTE ȘI: Pseudomedicina a virusat discursurile și programele politice ale candidaților la alegerile din România

 Homeopatia, pilule cu nimic 

Principiu: Substanțele care provoacă simptome similare unei boli pot trata boala, dacă sunt diluate extrem de mult.

Problema: Nu există baze științifice pentru eficacitatea sa, iar diluarea excesivă înseamnă că produsele homeopate rareori conțin molecule din substanța activă.

Homeopatia, populară în anumite cercuri, este considerată lipsită de baze științifice de către experți. Ideea că substanțele diluate până la dispariție pot avea efecte terapeutice contrazice legile chimiei și biologiei. Problema majoră apare atunci când aceste terapii sunt folosite în locul tratamentelor medicale dovedite, punând pacienții în pericol. 

Însuși Charles, regele Marii Britanii, pare că a căzut pradă conspirațiilor. Specialiștii critică numirea lui Michael Dixon ca șef al sistemului medical regal, din cauza promovării homeopatiei și altor terapii alternative. 

În ultimii ani, mai multe meta-analize// „Why homoeopathy is pseudoscience”, link.springer.com // au arătat că homeopatia nu are justificare științifică. Lucrul ăsta a determinat organizații naționale și internaționale să recomande retragerea finanțării guvernamentale. Instituții din Australia, Marea Britanie, Elveția, Franța, precum și Consiliul European al Academiilor de Știință, ba chi ar și Academia Rusă de Științe au concluzionat, toate, că homeopatia este ineficientă. 

 Terapia energetică – de jos în sus sau de sus în jos?

Principiu: Sănătatea depinde de fluxul echilibrat al „energiei vitale” în corp.

Problema: „Energia vitală” nu poate fi măsurată sau detectată științific, iar aceste teorii contrazic cunoștințele de bază despre fiziologia umană.

Reiki, bioenergie, reflexoterapie, vindecare pranică – tot atâtea denumiri pentru teorii care susțin, neștiințific, că energia poate fi manipulată pentru a vindeca pe cineva. Energia nu poate fi definită ușor, nu este un obiect, ci mai degrabă o proprietate pe care o au lucrurile în universul nostru. Din cauza naturii abstracte a energiei, a fost adesea folosită de susținătorii terapiilor alternative, dar afirmațiile „medicale” legate de „energii” nu au baze științifice.

Una dintre susținătoarele aprige este chiar posibila viitoare primă doamnă, Cristela Georgescu. „La femeie, energia intră de jos, din pământ, în sus. La bărbat, vine invers, așa. Când tu ți-ai pus pantalon, ai zis stop. Stop! Înțelegi? Deci e… e o chestiune energetică”, spunea ea într-un videoclip publicat pe Facebook.// „VIDEO Cristela Georgescu, despre energia care intră pe sub fusta femeii: «Deci intră de jos, din pământ, în sus» / «Prima doamnă» spune că deodorantele sunt periculoase pentru om, feminismul este «o nebunie», iar bunicul ei diagnosticat la 30 de ani cu o formă gravă de ciroză a murit când a vrut el”, g4media.ro // 

În 1996, la vârsta de nouă ani, Emily Rosa, născută în Colorado, a realizat un experiment pentru a testa dacă practicanții de „atingere terapeutică” pot detecta câmpul energetic uman pe care susțin că îl manipulează pentru a vindeca pacienții. În cadrul studiului, practicanții și-au introdus mâinile printr-un paravan, fără a vedea ce se află de cealaltă parte, iar Emily își plasa mâna deasupra uneia dintre mâinile lor, determinată aleatoriu. Ei trebuiau să identifice peste care mână se afla mâna lui Emily, bazându-se pe percepția câmpului energetic. 

Rezultatele au arătat că aceștia au ghicit corect în aproximativ 44% din cazuri, un procent mai mic decât cel așteptat prin simpla ghicire aleatorie (50%), lucru care a sugerat clar că nu pot detecta acest câmp energetic. Studiul// „A Close Look at Therapeutic Touch”, jamanetwork.com // a fost publicat în 1998 în Journal of the American Medical Association, făcând-o pe Emily cea mai tânără persoană care a publicat într-o revistă medicală de prestigiu. 

 Detoxifierea de care organismul nu are nevoie

Principiu: Corpul acumulează „toxine” care trebuie eliminate pentru a preveni boli.

Problema: Corpul are deja sisteme naturale de detoxifiere (ficatul, rinichii), iar „toxinele” menționate nu sunt definite clar.

S-o spunem simplu: dacă organismul tău nu ar putea elimina în mod natural anumite toxine, ar fi nevoie de intervenții medicale serioase sau chiar ai fi mort.// „Detoxification is a popular claim in wellness. But it’s just another lie”, theguardian.com //

Corpul tău are deja un sistem natural bine pus la punct pentru a elimina toxinele, fără să fie nevoie de cure de detoxifiere complicate. Rinichii, de exemplu, filtrează sângele și elimină deșeuri precum ureea și acidul uric prin urină, păstrând în același timp un echilibru perfect al apei și electroliților. Ficatul tău este un adevărat laborator chimic – neutralizează toxinele (cum ar fi alcoolul și medicamentele), iar unele dintre produsele metabolice sunt eliminate prin intermediul bilei, care transportă aceste substanțe în intestin, unde sunt excretate prin fecale.

Pe lângă asta, pielea și plămânii își fac treaba de minune. Prin transpirație, pielea ajută la reglarea temperaturii și elimină toxine minore, iar plămânii elimină dioxidul de carbon cu fiecare respirație. Tot acest sistem funcționează automat, fără să-ți dai seama. Așa că nu ai nevoie de sucuri speciale sau suplimente scumpe – corpul tău știe deja ce face. Doar ai grijă de el cu o dietă echilibrată, apă suficientă și mișcare regulată. Toate acestea sprijină circulația sângelui și sănătatea sistemului digestiv.

Nu în ultimul rând, sub nicio formă nu ar trebui să asculți de sfaturi pseudoștiințifice ca acela în care Călin Georgescu spunea că „[…] Hrana nu înseamnă mâncare. Ha. Știți de ce se mănâncă? De ce mănâncă omul? Nu ca să aibă energie, ci ca să dea de mâncare la paraziți, și atunci când ți-e frică, când ai neliniști, când ai oboseli, ești parazitat energetic, asta înseamnă. […]”.

Tot el mai spunea că dacii se hrăneau nu „cu ce vedeți prin publicitățile astea banale, ei se hrăneau cu aerul munților și cu fructele pădurii, atât”. Experții ar spune azi că dacă dacii s-ar fi hrănit doar cu fructe, n-am mai fi vorbit azi de poporul român. O dietă bazată doar pe fructe și aer duce rapid la malnutriție severă, slăbiciune extremă, deficiențe organice, tulburări metabolice și, în cazuri extreme, la insuficiențe organice sau moarte, din cauza lipsei nutrienților esențiali pentru supraviețuire.// „The Fruitarian Diet: Is It Good or Bad For You?”, health.clevelandclinic.org //

 Medicina ayurvedică și tradițională chineză – ace și substanțe toxice 

Principiu: Sănătatea este menținută prin echilibrarea energiei corpului (doshas sau qi).

Problema: Deși unele remedii pot fi utile (ex.: turmeric, acupunctură în unele cazuri), multe practici nu sunt validate științific și pot include riscuri, cum ar fi contaminarea cu metale grele.

Ayurveda și alte practici similare au devenit industrii globale profitabile, alimentate de marketing agresiv care promovează „naturalul” ca fiind superior, deși multe produse tradiționale sunt fabricate fără reglementări stricte. 

În India, Ayurveda este considerată medicină oficială și beneficiază de finanțare guvernamentală, în timp ce în regiuni precum SUA și Europa, este clasificată ca terapie complementară și nu este supusă acelorași standarde riguroase ca medicina convențională.

Termenii „doshas” și „qi” provin din medicina tradițională indiană (Ayurveda) și cea chineză, având o semnificație metaforică, nu științifică. Doshas (Vata, Pitta, Kapha) sunt energii care ar influența sănătatea, iar echilibrul lor este considerat esențial, deși fără dovezi științifice. Qi, descris ca o „energie vitală” care circulă pe meridiane invizibile, este folosit pentru a justifica acupunctura, dar aceste meridiane și fluxuri energetice nu pot fi detectate prin metode științifice. Ambele concepte explică sănătatea în context cultural, fără legături cu biologia modernă.

Unele beneficii raportate de pacienți, cum ar fi relaxarea sau reducerea stresului, pot fi explicate prin efectul placebo sau prin interacțiunea cu practicianul, mai degrabă decât prin tratament propriu-zis.

În plus, tratamentele din medicina tradițională, inclusiv cele ayurvedice, pot implica riscuri reale, cum ar fi contaminarea cu metale grele, fapt confirmat de mai multe studii care au identificat, printre altele, plumb și mercur în suplimentele comercializate internațional.// „Adverse events with ayurvedic medicines – possible adulteration and some inherent toxicities”, pmc.ncbi.nlm.nih.gov //

 Terapia craniosacrală – masaj la cap și atât

Principiu: Măsurarea și manipularea ritmului lichidului cefalorahidian poate îmbunătăți sănătatea.

Problema: Lichidul cefalorahidian nu poate fi „simțit” manual, iar dovezile științifice lipsesc.

Terapia craniosacrală pare să fie o „soluție” la o problemă care nu există. Circulația lichidului cefalorahidian nu are nevoie să fie stimulată sau manipulată, pentru că nu devine niciodată „stagnantă” în mod semnificativ. Experții nu asociază probleme comune de sănătate cu circulația lichidului cefalorahidian, așa că ideea că această terapie ar rezolva ceva este discutabilă. De asemenea, nu există dovezi credibile// „Craniosacral therapy: the effects of cranial manipulation on intracranial pressure and cranial bone movement”, pubmed.ncbi.nlm.nih.gov // că acest tip de terapie are efecte semnificative asupra durerii sau altor afecțiuni.

Principala presupunere că terapeuții pot mișca oasele craniului pentru a influența presiunea sau circulația fluidului este pur și simplu falsă. Lichidul cefalorahidian este pompat în principal de respirație, nu de mișcarea craniului. Mai mult, oasele craniului nici măcar nu se mișcă pentru a ameliora presiuni periculoase în cazul umflăturilor severe, deci e greu de crezut că ar reacționa la degetele unui terapeut.

Studiile// „Interrater reliability of craniosacral rate measurements and their relationship with subjects’ and examiners’ heart and respiratory rate measurements”, pubmed.ncbi.nlm.nih.gov // au arătat și că terapeuții oferă diagnostice contradictorii pentru aceiași pacienți, ceea ce ridică semne de întrebare despre consistența metodei. Chiar dacă există efecte subtile ale terapiei manuale (masajul relaxează și induce o stare de bine), nu sunt dovezi solide care să arate că ajută la circulația lichidului cefalorahidian sau că oferă beneficii clare pacienților. De exemplu, un studiu din 2015// „Craniosacral Therapy for the Treatment of Chronic Neck Pain”, pmc.ncbi.nlm.nih.gov // a sugerat un mic beneficiu pentru durerea cervicală, dar a fost serios criticat pentru erori metodologice. 

 Terapia cu cristale și pietre semiprețioase – bune doar ca obiecte de podoabă

Principiu: Cristalele și alte obiecte au energii specifice care pot vindeca corpul.

Problema: Nu există dovezi științifice că obiectele inerte pot influența sănătatea.

Terapia cu cristale susține că pietrele semiprețioase pot vindeca boli și alunga energiile negative. Rădăcinile sale se găsesc în civilizații antice precum sumerienii și egiptenii, care foloseau cristale ca lapis lazuli sau turcoaz pentru protecție. Versiunea modernă combină idei din „chi-ul” chinezesc și „chakrele” din hinduism, cristalele fiind plasate pe corp pentru a restabili echilibrul energetic.
Din punct de vedere științific, nu există dovezi că terapia cu cristale poate vindeca boli sau influența fluxul energetic al corpului. Cristalele nu transferă energie către corp, în ciuda faptului că toate obiectele conțin energie, conform ecuației lui Einstein (E=mc²), confirma și Peter Heaney, profesor de științe minerale la Pennsylvania State University, într-un interviu oferit publicației Washington Post în 2021.// „Crystal healing: Stone-cold facts about gemstone treatments”, livescience.com // Un /studiu din 2001// „Crystal therapy: the power of placebo?”, euronews.com // a arătat că participanții care meditau cu cristale reale sau false au raportat aceleași efecte, sugerând că beneficiile sunt mai degrabă un efect placebo decât unul real.

O scrisoare publicată în 2016 în Journal of Pediatrics and Child Health de Alexandra Hudson și colaboratorii săi// „Amber jewellery: A dangerous popular trend for toddlers during their teething months and beyond”, onlinelibrary.wiley.com // a analizat utilizarea colierelor de chihlimbar baltic pentru calmarea durerilor de dentiție la bebeluși. Studiul a arătat că aceste coliere prezintă riscuri majore, cum ar fi sufocarea sau strangularea, fără a avea beneficii semnificative dovedite. Organizații precum American Academy of Pediatrics și Canadian Pediatric Society sunt împotriva utilizării lor.

Conform unui raport din 2019 publicat de The Guardian,// „Dark crystals: the brutal reality behind a booming wellness craze”, theguardian.com // 80% din cristalele din lume sunt extrase de grupuri mici sau familii în regiuni sărace, cum ar fi Madagascar. Aceste activități sunt slab reglementate, pun în pericol viața minerilor și contribuie la inegalități sociale. De exemplu, între 2016 și 2017, exporturile de cristale și metale prețioase din Madagascar au crescut cu 170%, dar majoritatea profiturilor nu ajung la minerii locali.

Deși cristalele pot induce relaxare, utilizarea lor în locul tratamentelor medicale convenționale este riscantă. Medicii avertizează că terapiile alternative pot întârzia tratamentele eficiente în cazuri de boli grave. 

 Iridologia – praf în ochi

Principiu: Diagnosticarea bolilor pe baza interpretării irisului ochiului.

Problema: Nu există corelații dovedite între modificările irisului și starea de sănătate a organelor.

Iridologia își are originile în secolul al XIX-lea, când medicul maghiar Ignaz von Peczely a observat o pată în irisul unui pacient care suferise o fractură. El a teoretizat că anumite zone ale irisului corespund organelor din corp, iar modificările vizibile în iris reflectă probleme de sănătate. Mai târziu, ideea a fost dezvoltată de Nils Liljequist, un medic suedez, care a publicat hărți detaliate ale irisului, indicând conexiuni ipotetice între zonele irisului și organele corpului.

În anii 1950, Bernard Jensen, un naturopat american, a popularizat iridologia, creând diagrame complexe care pretindeau că fiecare parte a irisului corespunde unei regiuni specifice din corp. Practica a devenit populară în rândul medicinii alternative și promovată ca metodă non-invazivă pentru diagnosticarea stării generale de sănătate.

Studiile științifice nu susțin validitatea iridologiei. Un studiu din 1979// „An Evaluation of Iridology”, jamanetwork.com // a evaluat capacitatea a trei iridologi de a identifica afecțiuni renale la 143 de pacienți, dintre care 48 aveau boli de rinichi confirmate. Rezultatele au arătat că iridologii nu au reușit să distingă corect între pacienții sănătoși și cei bolnavi, performanța lor fiind echivalentă cu șansa.

Un alt studiu, publicat în British Medical Journal,// „Looking for gall bladder disease in the patient’s iris”, bmj.com // a implicat 39 de pacienți cu probleme ale vezicii biliare și un grup de control sănătos. Cinci iridologi au examinat imaginile irisurilor participanților, dar nu au putut identifica corect pacienții cu afecțiuni ale vezicii biliare. Unul dintre iridologi a diagnosticat 49% dintre pacienții cu calculi biliari ca având această problemă și 51% ca neavând-o, lucru care a sugerat că rezultatele au fost pur întâmplătoare.

În 2005 s-a evaluat eficacitatea iridologiei în diagnosticarea cancerului.// „Can Iridology Detect Susceptibility to Cancer? A Prospective Case-Controlled Study”, liebertpub.com // Un iridolog experimentat a examinat irișii a 110 participanți, dintre care 68 aveau cancere confirmate (sân, ovar, uter, prostată sau colorectal), iar 42 erau sănătoși. Fără a cunoaște detalii medicale sau genul participanților, iridologul a oferit diagnostice bazate pe observațiile sale. Rezultatele au arătat că iridologia nu a reușit să identifice corect cazurile de cancer.