Fertilizarea in vitro, „un carusel de emoții”. Efectele psihologice ale tratamentului FIV44 min read

Fertilizarea in vitro este principala procedură la care apelează cuplurile care își doresc un copil, dar nu pot să-l aibă pe cale naturală. Pe lângă schimbările fizice din corpul persoanelor supuse tratamentului, ea are și consecințe psihologice.

Ziua când Denisa Gruncă a aflat că e însărcinată, după procedura de fertilizare in vitro, a început ca oricare alta. Și-a scos cățelul la plimbare, pentru a se bucura de razele soarelui. La un moment dat, a primit o notificare pe telefon. Era un e-mail cu rezultatele unei analize de sânge, hormonul Beta-HCG, testul care confirmă prezența unei sarcini la zece zile de la implantarea ovulului fecundat. Inima a început să-i bată puternic. 

„Îl deschid acum. Nu îl deschid. Îi trimit mai bine soțului meu să-l deschidă el. Ba nu, îl deschid eu… și dacă e negativ… asta este… mergem mai departe.” L-a deschis. Pozitiv. Era însărcinată. 

Denisa a căzut în genunchi în mijlocul străzii și a început să plângă zgomotos. Urma să fie mamă, după șase ani de încercări. 

Fertilizarea in vitro (FIV) a devenit o soluție din ce în ce mai folosită de cuplurile care își doresc un copil dar nu pot să-l aibă pe cale naturală. Un studiu//„The imperative of equal access to fertility treatments across Europe”, fertilityeurope.eu // realizat de organizația Fertility Europe în 2023 arată că 17% dintre cuplurile Uniunii Europene sunt infertile. Familiile care nu pot avea copii pe cale naturală își pun speranțele în FIV, un proces lung și scump, care poate afecta sănătatea mintală a femeilor și a partenerilor lor. 

Oamenii „își construiesc trusa medicală, dar nu prea știu ce trebuie să aibă în trusa de sănătate mintală”, spune psihoterapeuta relațională Diana Lupu.

Un proces fizic cu consecințe psihologice

Fertilizarea in vitro presupune o serie lungă de proceduri. Mai întâi, femeia trebuie să își administreze zilnic una sau două injecții în burtă, ce conțin hormoni care încurajează ovarele să producă mai multe ovule. „Tratamentul durează în medie 10-12 zile și se poate modifica în funcție de nevoile pacientei și cum reacționează corpul ei”, spune dr. Ioan Boleac, medic primar obstetrică-ginecologie, specializat în FIV. 

Pentru următorul pas, femeia este anesteziată și i se extrag ovocitele, timp în care partenerul dă o probă de spermă. Ovocitele sunt, apoi, fecundate cu sperma în laborator, iar evoluția embrionilor rezultați are loc într-un mediu artificial, asemănător corpului uman. Ulterior, se realizează embriotransferul, o procedură nedureroasă prin care embrionul este introdus în uterul mamei. 

Procedura în sine poate să coste între 3.000 și 4.500 de euro, la care se adaugă medicația, care poate să ajungă și ea la 1.000 de euro, pentru toată sarcina, spune Dr. Boleac. Pe lângă acestea, este posibil să fie nevoie de analize și de proceduri suplimentare, care vor costa, la rândul lor. 

CITEȘTE ȘI: O mutație genetică la bărbat poate duce la avort spontan. Interviu cu profesorul Simon Fishel, un pionier al fertilizării in vitro 

Tratamentul hormonal pe care femeile îl urmează, dar și stresul, așteptările și speranțele asociate cu dorința și neputința de a avea un copil pot produce efecte psihologice și emoționale puternice. 

După doi ani de încercări pe cale naturală și o inseminare artificială fără succes, Mădălina Dobre a trecut la FIV pentru a putea rămâne gravidă. Încă de la începutul procesului, a decis că e dispusă să facă o singură fertilizare și dacă niciunul din embrionii obținuți nu vor evolua într-o sarcină, se va opri din încercat. Spre fericirea ei, au rezultat patru embrioni în total. 

Primul embriotransfer a eșuat. Mădălina își amintește că a simțit atunci o greutate în suflet, că ar fi vrut să plângă, dar că lacrimile nu veneau. Până într-o seară, când se juca Catan împreună cu familia ei, în timp ce la televizor era Vocea României. Când concurentul Iulian Nunuca a interpretat piesa Never enough, Mădălina a izbucnit în plâns, în mijlocul jocului. A plâns zgomotos, după care a simțit că i s-a luat o piatră de pe suflet și a fost din nou pregătită să încerce un embriotransfer. 

Pentru o altă femeie care a încercat procedura fertilizării in vitro, Mirabela Duminică, decizia de a face FIV a fost mai ușoară. Se apropia de 40 de ani când a hotărât, împreună cu soțul ei, că își doresc un copil, și știa că, odată cu înaintarea în vârstă, există șanse mai mari de infertilitate.

Rezerva ovariană//Citește mai multe aici: reginamaria.ro // a femeilor scade după vârsta de 35 de ani, motiv pentru care apar dificultăți în obținerea unei sarcini. Șansele//„Donor Egg Pregnancy: How Using Donor Eggs Affects IVF Success Rates”, scrcivf.com // de a avea un copil folosind propriile ovule după 42 de ani sunt de 4,5%. 

Mirabela descrie întregul proces de fertilizare in vitro drept „un carusel de emoții imposibil de anticipat și controlat, de foarte multe ori”. Spune că a trecut prin stări de tristețe, plâns din absolut nimic și foarte multă anxietate.

Anxietatea și depresia//„Psychological aspects of in vitro fertilization”, sci-hub.se // sunt unele dintre cele mai întâlnite simptome psihologice cu care se confruntă persoanele care trec prin FIV. Ele se simt adesea obosite, lipsite de speranță, au tulburări de somn, stări de îngrijorare, neliniște și frică. De multe ori, se produce un efect de domino, în care un simptom central duce la altele. 

„Fertilizarea in vitro este un drum care trebuie parcurs cu răbdare și cu multă blândețe”, spune Mirabela. „Femeia trebuie să fie blândă cu ea, să nu se biciuiască, să accepte momentul în care este și să nu se învinovățească, să fie blândă cu tot ce va trăi.” 

„Efortul pe care-l depune o mamă este fantastic”

Când a început procesul de fertilizare in vitro, Mirabela a găsit cel mai mare sprijin în soțul ei, sociologul Gelu Duminică, persoana care i-a fost alături și „a preluat frâiele”. Timp de un an, Mirabela a trecut prin trei etape de stimulare ovariană și prin diverse tratamente care au fost personalizate și adaptate nevoilor organismului. În tot acest timp, Gelu i-a făcut injecțiile și s-a asigurat că respectă toate indicațiile medicale primite. 

„Rolul meu a fost de susținere socio-emoțională”, spune el. „Toate transformările care apar nu le simt eu, le simte ea, sunt în corpul ei. Efortul pe care îl depune o mama este fantastic. Am încercat să fiu acolo pentru ea și să o pregătesc în cazul în care procedura nu funcționează, să nu o ia ca pe un eșec personal.”  

Partenerul care trece prin infertilitate se poate confrunta cu frustrare, scăderea stimei de sine și sentimentul de defect, ceea ce îl determină să se izoleze și să nu mai comunice cu celălalt, spune psihoterapeuta Diana Lupu. Ajunge să se simtă din ce în ce mai singur și apare învinovățirea și rușinea. Partenerii uită că infertilitatea este o problemă a relației, nu o problemă individuală, mai spune ea. 

„Infertilitatea deschide o cutie cu foarte multe emoții de disconfort, iar asta pune o presiune pe relația de cuplu. Mintea noastră oricum e mult mai antrenată să vadă negativul într-o situație”, adaugă Lupu. 

Partenerul nu este singura persoană care poată să sprijine o femeie în lungul drum al fertilizării in vitro, familia extinsă și prietenii sunt la fel de importanți. 

Procedura de FIV i-a adus Mădălinei oportunitatea de a lega o prietenie cu două femei care treceau prin același proces ca ea. Le-a cunoscut pe cele două pe un grup de Facebook,//„Infertilitate. Fertilizare in vitro. Sustinem Asociatia SOS Infertilitatea”, facebook.com // destinat femeilor care urmează FIV, iar legătura lor a evoluat în afara grupului.

„Eu și soțul meu am făcut nunta și botezul în aceeași zi, pe 12 iulie. Le-am invitat și pe ele”, spune Mădălina. „Nu ne-am întâlnit până acum în persoană, dar suntem prietene cumva. Noi trei ne-am susținut între noi. Cine trece prin asta, vede lucrurile altfel, te înțelege.” 

Mădălina crede că un om din exterior poate fi empatic, „dar tot nu va putea înțelege complet ce simte o persoană care face FIV, nu va ști toate sacrificiile fizice, financiare și mentale”.

Consiliera americană Sanchana Krishnan scrie, într-un articol postat pe contul personal de LinkedIn,//„On Human Relationships Forged by the Sharing of Trauma”, linkedin.com // despre relațiile de prietenie formate în urma unei experiențe traumatice comune. Aceste prietenii iau naștere când două sau mai multe persoane vorbesc despre lucruri dificile asemănătoare prin care au trecut. Oamenii care formează aceste tipuri de legături integrează situațiile traumatice în identitatea lor și vorbesc deschis despre ele. 

Mădălina nu și-a găsit doar prietene pe grupul de Facebook, ci și răspunsuri la întrebări, sprijin în momentele grele și speranța că va fi bine. Deși nu făcea postări pe grup, citea poveștile altor femei care au făcut FIV și urmărea sfaturile pe care le primeau cele care se confruntau cu probleme similare cu ale ei. 

Grupurile de sprijin//„From Social Network to Peer Support Network: Opportunities to Explore Mechanisms of Online Peer Support for Mental Health”, ncbi.gov // create în mediul online au devenit o practică tot mai populară pentru ca oamenii să facă schimb de cunoștințe, să ceară sfaturi și să împărtășească povești. De la forumuri de discuții până la grupuri de Facebook sau de WhatsApp, toate acestea reprezintă spații informale unde oamenii caută, în primul rând, sprijin emoțional, dar și informații „la mâna a doua”, adică provenite din experiență personală, mai degrabă decât cunoștințe profesionale.  

Mai multe șanse de reușită

Rata medie de succes a unei proceduri de fertilizări in vitro folosind embrioni proaspeți și ovule proprii este de aproximativ 30% la persoanele sub 35 de ani și 16% la cei de 40-42 de ani, potrivit Autorității pentru Fertilizare Umană și Embriologie.// „Fertility treatment 2022: preliminary trends and figures”, hfea.gov.uk // Există mai mulți factori care influențează reușita procedurii, principalii fiind calitatea ovocitelor, a spermei și a embrionilor, spune dr. Boleac. De asemenea, este importantă vârsta partenerilor, motivele infertilității, imunitatea femeii, istoricul sarcinilor anterioare sau receptivitatea uterului la a primi transferul de embrioni, printre altele. 

 „Cu cât faci mai multe proceduri, cu atât crește șansa de reușită”, spune Dr. Boleac.

Așa a fost cazul Denisei Gruncă. Până să ajungă mamă, la vârsta de 43 de ani, a trecut prin șase proceduri de FIV în decursul a șase ani. În tot acest timp, a schimbat mai multe clinici, mai mulți doctori, proceduri medicale și chiar țări.

Și-a dorit copilul mai târziu, pentru că a vrut să aibă întâi o viață stabilă. „Nu faci un copil de dragul de a face un copil, trebuie să ai și o situație materială, un serviciu stabil, mai mulți factori de luat în calcul”, spune ea. 

Sociologul Gelu Duminică explică cum modelul cultural s-a schimbat față de acum 30 de ani și tot mai multe femei amână momentul de a avea copii, concentrându-se întâi pe a avea o casă și o carieră stabilă. „Familia, ca bază a societății, a început să-și schimbe înțelesurile”, spune el. „Dacă înainte era văzută drept mama, tata și copiii, acum doar doi parteneri sunt de ajuns să se numească o familie. Nu mai ești stigmatizat dacă nu faci copii.”

Când Denisa l-a cunoscut pe partenerul ei actual, a știut că el este omul alături de care vrea să meargă până la capăt. Au încercat timp de un an de zile să aibă copii pe cale naturală, dar fără rezultat. La recomandarea medicilor, Denisa a făcut o inseminare artificială, care nu a dat roade, iar apoi a trecut la fertilizarea in vitro. După patru procedee FIV eșuate, realizate în Sibiu, Denisa și soțul ei au decis să să meargă în străinătate pentru a căuta soluții. Au ales o clinică din Atena, Grecia, unde și-au continuat traseul pentru a deveni părinți. 

În urma rezultatelor unor investigații suplimentare, Denisa a trebuit să ia tratament pentru trombofilie, să facă un scratching endometrial pentru a îmbunătăți șansele de implantare ale embrionului și a cumpărat opt ovule de la o donatoare din Grecia, după ce a aflat că ea nu mai ovulează. 

Când conceperea unui copil devine o rutină

Multe femei trăiesc dramele procedurilor nereușite în tăcere, însă câteva aleg să vorbească deschis despre FIV. Marilu Dobrescu a făcut șapte fertilizări in vitro în decursul a trei ani, dar nu a reușit să aibă un copil. Ea a postat un clip pe canalul său de YouTube intitulat „Procedura secretă”,// Vezi aici: youtube.com // în care a explicat, în detaliu, tratamentul medical în sine, procesul emoțional traumatizant prin care a trecut și presiunea resimțită în relația cu partenerul său, Iustin Petrescu. 

Privind retrospectiv, Marilu și Iustin au spus că toată energia pe care au investit-o în FIV i-a făcut să se îndepărteze unul de celălalt, să aibă frustrări care nu puteau fi controlate și să se piardă pe ei înșiși. Au simțit că totul devenise mecanic, un proces de laborator: injecții regulate, analize constante și respectarea tratamentelor medicale. 

„Când încep procedura de fertilizare in vitro, multe persoane uită să mai fie acolo pentru partener, iar tot procesul devine automatizat, niște pași făcuți mecanic”, spune psihoterapeuta Diana Lupu. 

Ea adaugă că, în timpul procesului de FIV, disponibilitatea emoțională a partenerilor este pusă la încercare. În unele cazuri, cei doi rămân împreună, dar nu mai au nicio legătură emoțională și fizică. Există cupluri la care pierderea și dezamăgirea sunt atât de mari, încât celălalt devine o amintire constantă a durerii. 

Așa a fost și cazul lui Marilu și Iustin, care la finalul videoclipului au anunțat că relația lor nu a mai avut nicio șansă de salvare. FIV-ul „ne-a afectat foarte tare relația și am încercat până într-un punct în care nu s-a mai putut”, a spus Marilu.

Psihoterapeuta relațională Diana Lupu recomandă cuplurilor să meargă la terapie încă de la început, nu să aștepte apariția problemelor. 

„Avem nevoie de această prevenție, să ne dezvoltăm abilitățile de dialog, de conectare, astfel încât, atunci când apar momentele provocatoare în viață, să avem niște unelte la care să recurgem”, spune ea. „În cazul infertilității, cuplurile se ascund de multe ori și duc singure greutatea, dar au nevoie de suport și de alte relații care să le susțină. Terapia poate să fie un context în care să primească sprijin, aici, un specialist îi poate ghida să vorbească despre ei și relația lor.” 

A vorbi deschis despre infertilitate și FIV în România

Marilu Dobrescu simte că atât infertilitatea, cât și mersul la terapie sunt subiecte tabu în România, iar despre procedura de fertilizare in vitro lumea cunoaște puține lucruri, pentru că subiectul nu e îndeajuns mediatizat. 

De altfel, comentariile lăsate la clipul lui Marilu// „Procedura secretă, youtube.com // arată o mică parte din cunoștințele și atitudinile oamenilor referitoare la această procedură de a avea un copil. 

Majoritatea comentariilor postate de utilizatorii de YouTube, 1.793 din 5.000 analizate, au fost negative, potrivit unui software bazat pe inteligență artificială, dezvoltat de programatorul Radu Mihai pentru Mindcraft Stories: „Oameni obsedați să facă un copil ca să repare traume pe care le-au avut în copilărie”, „V-au păcălit medicii din România și v-au dat direct această variantă, când mai sunt și altele. Medicii din România vor banii voștri!!”, „Doamne, cât chin… Câtă suferință… Și când mă gândesc că unii fac copii fără număr și îi neglijează, iar alții își doresc atât de mult și nu pot avea”. 

Sunt însă și comentarii pozitive (1.060 din 5.000) de tipul: „Mă bucur enorm ca ați vorbit atât de deschis despre acest subiect «tabu»”. „Ești o femeie foarte puternică”, „Mulțumim că ați ales să împărtășiți aceste momente cu noi! Sunteți mai puternici decât vă imaginați! Împreună sau nu, sunteți minunați!”. 

Cel mai des în comentarii se regăsesc cuvintele: „copil”, „viață”, „Dumnezeu”, „împreună”, „sper”, „iubire”, „trecut”, „relația”, „despărțit”, „încercat”, „pierdut”, „regăsiți”, „început”, „greu”, „dureros”. 

A fi femeie nu este echivalent cu a fi mamă

Faptul că Marilu nu a devenit mamă nu o face mai puțin femeie. Ea este acum într-un proces de regăsire. Într-una dintre pozele postate pe pagina de Instagram,// Vezi postarea aici: instagram.com // la trei săptămâni după ce și-a anunțat despărțirea pe YouTube, Marilu a scris: „Secvențe cu o femeie care renaște. To be continued…”. 

Psihoterapeuta Diana Lupu încurajează persoanele care trec prin proceduri nereușite să trăiască acest doliu. „Cred că e important să ghidăm femeile să plângă, să-și ia rămas bun, iar apoi să descopere un nou sens al vieții, poate chiar să exploreze alte variante care există: adopție sau voluntariat în zona de spitale sau asociații, de exemplu”, spune  ea. 

Unele femei corelează identitatea//„How Infertility Can Impact Your Mental Health”, theawarenesscentre.com // lor cu fertilitatea și ajung să se învinuiască involuntar pe ele și corpul lor dacă nu pot avea copii, dacă pierd o sarcină sau dacă embrionul nu se prinde de uter. În mintea lor apar întrebări de tipul: „De ce nu a mers bine?” sau „Ce ar fi putut face diferit?” 

„Am acceptat ușor situația, dar, în egală măsură, era așa, în spate, un gând care mă măcina: uite că trebuie să fac FIV, nu a venit pe cale naturală. Într-un fel, chestionezi (poate nu neapărat, feminitatea ta, dar) capacitatea ta de reproducere”, spune Mirabela Duminică. 

Gânduri asemănătoare a avut și Mădălina, după ce a făcut al doilea embriotransfer. Sarcina ei evoluase destul de mult, iar la una dintre vizitele la ecograf a putut să vadă inimioara copilului cum bate, „un punctuleț mic, care pâlpâia”. La câteva zile însă, sarcina s-a oprit din evoluție. Pe drumul de întoarcere spre casă, Mădălina a plâns încontinuu. 

„Nu înțelegeam de ce trebuie să trec prin atâtea”, spune ea. „Eram supărată pe divinitate, eram supărată pe mine și pe organismul meu. Bineînțeles că nu eu opream sarcinile, dar cumva mă învinuiam că nu se prinde embrionul.” 

Diana Lupu spune că totul ține de modul în care este definită femeia și rolul ei în societate. Cu cât percepția e mai îngustă, cu atât femeile ajung să asocieze stima de sine cu capacitatea de a face copii și văd infertilitatea ca pe un eșec personal. A fi femeie nu este echivalent cu a fi mamă. 

„Atunci am înțeles ce este instinctul matern”

După șase proceduri FIV, desfășurate pe parcursul a tot atâția ani, Denisa a rămas însărcinată. Momentul aflării rezultatului a fost unul de fericire extremă. După, au urmat trei luni „de coșmar”, pentru că trăia cu frica de a nu pierde copilul. 

Frica ei era întemeiată. Un studiu//„Spontaneous and Complicated Therapeutic Abortion in the Emergency Department”, sciencedirect.com // realizat de cercetătorii de la Școala de Medicină a Universității din Indiana, estimează că 20% dintre sarcini se termină cu avort spontan, iar 85% dintre avorturi au loc în primul trimestru.

La începutul sarcinii, Denisa și soțul său au fost stresați. Auzeau povești de la colegi de serviciu, ale căror soții au pierdut copii și în luna a șaptea. La un moment dat, Denisa a decis că e prea mult și l-a rugat pe partenerul ei să nu mai vorbească despre subiect și să nu mai ceară păreri. Denisa recunoaște însă că nu a simțit deloc instinctul matern pe parcursul sarcinii. Tot ce știa era că trebuie să mănânce bine, să facă tratamentul, să-și ia pastilele, vitaminele și așa mai departe. 

S-a bucurat cu adevărat pe masa de operație, după cezariană, când și-a văzut băiețelul pentru prima dată și l-a auzit plângând. „S-a schimbat ceva în mine în acel moment”, spune ea. „Vedeam tot universul în ochii lui. E ceva de nedescris. Atunci am înțeles ce este instinctul matern.”

Un studiu//„Effect of Previous Infertility on Maternal-Fetal Attachment, Coping Styles, and Self-Concept During Pregnancy”, sci-hub.se (PDF) // publicat în Jurnalul Academic al Sănătății Femeilor arată că femeile care rămân însărcinate prin FIV manifestă emoții și îngrijorări diferite și intense față de femeile care au avut o sarcină obținută natural. Cele care s-au confruntat cu infertilitate au anxietate ridicată în timpul sarcinii, se îngrijorează pentru binele copilului și, la fel ca Denisa, se tem să nu piardă sarcina. 

În plus, fiind obișnuite cu eșecurile, le este mai greu să accepte ideea că vor avea un copil. În general, evită să se gândească și, uneori, nu simt instinct matern sau bucurie pe parcursul sarcinii. 

La rândul său, Mădălina spune că, după ce a născut, și-a dat seama că îi lipsea burtica de gravidă. „Nu am avut timp să mă bucur din cauza fricii”, spune ea. 

„Este nevoie de un sat pentru a crește un părinte”

Persoanele care devin părinți cu ajutorul fertilizării in vitro pot manifesta mai multă implicare emoțională față de copii lor, în comparație cu părinții care au conceput pe cale naturală, potrivit unui studiu//„Reproductive implications of psychological distress for couples undergoing IVF”, link.springer.com // realizat de cercetători de la Montefiore Medical Center din statul american New York.

Mirabela și Gelu își numesc fetița „Minunea”, datorită faptului că procedura de FIV a fost un succes din prima. Ei o consideră un cadou de la divinitate și sunt recunoscători pentru ea în fiecare zi. „Am folosit termenul «te iubesc» greșit până să apară ea”, a spus Gelu. 

Totuși, partenerii nu trebuie să se neglijeze și nu trebuie să-și neglijeze nici relația odată ce apar copiii. Psihoterapeuta Diana Lupu spune că părinții trebuie să facă un efort conștient pentru a se reacomoda și a rămâne conectați. Pot, de exemplu, să-și creeze niște ritualuri, un sărut de „bună dimineața”, o îmbrățișare de „la revedere” sau să programeze timp împreună, să se uite la un film, să stea la povești, să iasă la întâlniri. 

Pe lângă relația cu partenerul, proaspeții părinți trebuie să înțeleagă că este important să își mențină și propria identitate, hobby-urile și relațiile cu prietenii sau cu alți membri ai familiei. 

„E important, ca adulți, să vedem că avem rolul de mamă sau tată, dar avem și rolul de partener, prieten, femeie sau bărbat”, adaugă Diana Lupu. „Desigur, pentru o perioadă, rolul de părinte va fi mai accentuat, dar e nevoie să nu neglijăm complet celelalte roluri.”

Psihoterapeuta Esther Perel spunea, într-o postare de pe contul ei de X// vezi postarea aici: x.com // (fost Twitter), că „este nevoie de un sat pentru a crește un copil. Dar este nevoie și de un sat pentru a crește un părinte”. Este important ca părinții să nu se izoleze și să le permită oamenilor să îi susțină și să le fie alături în călătoria de a crește un copil, chiar dacă asta înseamnă vorbit la telefon sau ieșit în oraș în timp ce bunicii au grijă de cel mic. 

După venirea pe lume a copilului, Mădălina și soțul ei își continuă viața ca până acum, fără a face compromisuri în relația sau hobby-urile lor. Încearcă să o adapteze pe micuța Medeea la stilul lor de viață, nu să își concentreze planurile în jurul copilului. În septembrie au plecat într-o călătorie în altă țară și i-au făcut pașaport Medeei, ca să o poată lua cu ei. 

„Eu aveam deja o familie până să vină ea, eram eu și soțul meu. Acum, a venit ea și încercăm să o integrăm în viața noastră”, a spus Mădălina. 

La polul opus, părinții care au rămas cu hăinuțele de bebeluși goale, după procesul de fertilizare in vitro, sunt sfătuiți de specialiști să caute un alt drum în viață și să se regăsească pe sine. Așa cum a spus Marilu spre finalul videoclipului său: „viața merge înainte”. 

Acest articol a fost realizat ca parte a lucrării mele de licență, sub coordonarea jurnaliștilor Emilia Șercan și Andrada Fiscutean, în vederea absolvirii Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării.