Capsula din pădurea elvețiană: cine ar trebui să decidă ce este o moarte demnă? 46 min read

Moartea aparent idilică și voluntară a unei bătrâne din America, în cea mai căutată țară pentru turismul de sinucidere, a amplificat discuții și așa complicate despre sinuciderea asistată.

Pe 23 septembrie 2024, o americană de 64 de ani, cazată de câteva zile într-un hotel din Germania, a fost transportată de gazdele ei în Elveția, într-o pădure izolată din cantonul Schaffhausen.

Femeia suferea, de doi ani, de osteomielită la baza craniului, o condiție medicală care îi provoca des migrene extrem de puternice, care o țineau la pat și câteva zile. În cazul ei, boala, oricum greu de gestionat și cu mortalitate ridicată, nu putea fi tratată din cauza unor probleme autoimune. 

Așa că a ales o soluție la care apelează, tot mai des, mii de persoane care suferă de condiții incurabile: a călătorit în Țara Cantoanelor pentru o sinucidere asistată.

Numai că, spre deosebire de celelalte persoane care urmează procedura în Elveția, bătrâna a ales o variantă nouă: avea să fie prima persoană care folosește o „capsulă de sinucidere”, un dispozitiv cu aspect futurist, ai cărei creatori garantează că oferă o moarte rapidă și complet nedureroasă, fără nevoie de asistență medicală, cu ultima vedere la o priveliște aleasă de către client. 

Femeia, care și-a tras ultima suflare în capsulă, nu a știut însă că lasă în urmă o problemă legală și etică pe cât de complexă, pe atât de bizară. Pentru că, acum, singura persoană care a rămas alături de ea pe parcursul procedurii ar putea fi acuzată de omor calificat.

Între timp, creatorul capsulei, un fost medic australian care și-a ars public licența de practică pentru a-și demonstra convingerile radicale proeutanasie, vrea să folosească proiectul pentru a scoate medicii din ecuația sinuciderii asistate. 

ATENȚIE! Acest text abordează teme sensibile legate de sinucidere, care ar putea fi dificile sau tulburătoare pentru unii cititori. 

Dacă treci sau cunoști o persoană care trece prin momente dificile și are nevoie de sprijin emoțional, poți apela liniile de asistență 0374 456 420 sau 0800 801 200.

Capsula care face din „moartea demnă” un eveniment

Capsula folosită pe 23 septembrie este numită, sugestiv, Sarco, și e cea mai recentă dintr-o serie de invenții care pot fi folosite în sinuciderea asistată și care aparțin unuia dintre cei mai infami activiști pentru eutanasie voluntară și sinucidere asistată, australianul Philip Nitschke. 

Împreună cu o organizație pe care a creat-o în 1997, Exit International, Nitschke organizează de peste trei decenii acțiuni prin care promovează dreptul la o moarte demnă, facilitează accesul la informații despre procedurile și substanțele folosite în sinuciderea asistată și organizează conferințe și workshop-uri pe această temă. 

Numai că atât Nitschke, cât și Exit International, au căpătat un statut de paria chiar și în rândul susținătorilor practicii. Activistul australian nu militează doar pentru dreptul la o moarte demnă al persoanelor care suferă de boli incurabile, ci promovează sinuciderea rațională: vrea să ofere dreptul la moarte demnă oricărui adult cu discernământ care are suficientă „experiență de viață”. 

În interpretarea lui, asta înseamnă orice persoană care a împlinit cel puțin 50 de ani, așa cum spunea într-un editorial în care prezenta, în 2018, conceptul pentru Sarco.// „Here’s Why I Invented A ‘Death Machine’ That Lets People Take Their Own Lives”, huffpost.com //

Sarco. Foto: Exit International

Sarco e un dispozitiv printat 3D, cu aspect SF, și care are un geam transparent. El poate fi transportat la orice locație dorește individul, în ideea de a-i oferi o ultimă priveliște idilică. 

Dispozitivul este adaptat dimensiunilor clientului și, teoretic, ar putea fi construit și pentru a permite sinuciderea asistată a unui cuplu – deși, pe site-ul oficial, Exit International susține că aceste capsule sunt și reutilizabile, din cauza costurilor mari de printare.// Detalii pe exitinternational.net //

După ce clientul intră în capsulă, el trebuie să răspundă la trei întrebări, menite să demonstreze că are discernământ și că dorește să continue procedura. Caz în care este îndrumat să apese un buton.

Apăsarea butonului inundă capsula cu azot. În câteva zeci de secunde, concentrația de oxigen scade de la 21% la în jur de 0,5%. Azotul e un gaz inert și inodor, care nu are efecte toxice și nu reacționează chimic cu alte substanțe din corp, iar prin inhalarea unei concentrații mari organismul este lipsit de oxigen, ceea ce provoacă hipoxia.

Reacția este așa de rapidă încât duce la pierderea cunoștinței înainte ca individul să realizeze că îi scade concentrația de oxigen din sânge.//„Hazards of Nitrogen Asphyxiation”, csb.gov // Moartea naturală survine la câteva minute după pierderea cunoștinței. 

Asfixierea cu un gaz inert este, de altfel, folosită de ceva timp în sinuciderea asistată. O metodă numită „punga” sau „masca de sinucidere” constă în învăluirea capului persoanei cu o pungă de plastic, în care este inserat un tub conectat la o butelie cu azot (câteodată este folosit și heliul//„Suicide by helium inhalation in the Netherlands between 2012 and 2019”, sciencedirect.com //). Nitschke chiar a recunoscut//„A design for death: meeting the bad boy of the euthanasia movement”, economist.com // că, inițial, voia să creeze un design bazat pe această metodă, însă s-a reorientat după ce a observat că multe persoane interesate de sinuciderea asistată o evită, din motive estetice sau de claustrofobie.

Există însă și cazuri în care o astfel de moarte poate să nu decurgă liniștit. Problemele apar atunci când azotul este impur sau dacă la persoană ajunge, pe parcursul procedurii, oxigen. 

În statul american Alabama, la începutul lui 2024, a folosit pentru prima dată asfixierea cu azot pentru executarea unui deținut. Masca era folosită în mod normal pentru oxigen, iar martorii execuției au observat că deținutul ar fi dat semne că e conștient chiar și la câteva minute de la începutul procedurii, care a fost marcată de spasme puternice. Decesul ar fi survenit abia după 20 de minute. Situația a fost aspru criticată chiar și de către raportorii ONU pentru drepturile omului.//„United States: UN experts horrified by Kenneth Smith’s execution by nitrogen in Alabama”, ohchr.org //

Problema este că Sarco nu poate fi evaluat independent pentru a observa dacă dispozitivul poate preveni astfel de situații. Se știe însă că capsula nu este încuiată pe timpul procedurii – designul e  intenționat, pentru a oferi clientului oportunitatea de a o deschide la orice punct în care este conștient, cu o manetă de urgență. 

Nitschke și Exit International au promis, în repetate rânduri, că vor face publice documentele tehnice ale capsulei, dar nu au făcut asta. În același timp, autoritățile elvețiene nu au oferit detalii despre capsula folosită în Schaffhausen, pe care au confiscat-o ca probă. Singura dovadă că aceasta ar funcționa la parametri optimi sunt niște teste făcute în Olanda, în luna mai, în care Nitschke însuși a folosit capsula, cu o mască de oxigen. În teste, nivelul de azot din interiorul capsulei a rămas stabil timp de 15 minute.// Detalii pe thelastresort.ch //

Moarte idilică sau crimă sinistră?

Autoritățile elvețiene nu au dat foarte multe detalii despre evenimentele desfășurate pe 23 septembrie. Membrii The Last Resort – o organizație creată de Exit International în Elveția special pentru a gestiona sinuciderile asistate cu Sarco –, inclusiv directorul Florian Willet, au transportat femeia de la un hotel din Germania până la o cabană izolată din regiunea Merishausen a cantonului elvețian Schaffhausen, unde deja montaseră un aparat Sarco.

La fața locului au rămas doar ea și Willet. Bătrâna a murit în interiorul aparatului, iar doi avocați ai organizației, care așteptau la o distanță mai mare de locul capsulei, au anunțat autoritățile elvețiene aproape imediat după ce Willet a confirmat decesul.

În mod normal, în cazurile de sinucidere asistată, autoritățile elvețiene vin să constate decesul și să facă investigații sumare despre posibile nereguli, adică mai degrabă o formalitate. De data aceasta, însă, polițiștii elvețieni i-au reținut pe Willet, pe cei doi avocați The Last Resort și pe un fotojurnalist al publicației neerlandeze de Volkskrant, care însoțise echipa pe tot parcursul experienței pentru a documenta prima folosire a capsulei Sarco. 

Ultimii trei au fost eliberați după 48 de ore. Willet a rămas încarcerat de autoritățile elvețiene pentru 70 de zile.//„Swiss police make arrests after suicide capsule is used for first time”, reuters.com // Acesta a fost eliberat la începutul lunii decembrie și nu va fi acuzat de omor, dar procesul continuă și Willet ar putea fi acuzat de încurajare sau asistare a unei sinucideri din „motive egoiste”.

A fost un răspuns neobișnuit de ferm pentru autorități care au de-a face cu mii de sinucideri asistate anual, incluzând multe ale unor persoane străine. La sfârșitul lunii octombrie, de Volksrant – publicație care nu are un istoric de știri senzaționaliste sau false// Detalii pe eurotopics.net // – a publicat un material detaliat//„The mists surrounding the Sarco”, volksrant.nl // despre prima sinucidere asistată prin Sarco, care documentează zilele premergătoare acesteia, conține un interviu scurt cu bătrâna și reconstituie, aproape minut cu minut, ce s-a întâmplat pe 23 septembrie.

În cadrul acestuia, publicația neerlandeză susținea că moartea bătrânei ar fi, în fapt, investigată de procurorii din Schaffhausen drept omor calificat. Procurorii au folosit acuzația în documente legale, pentru a încerca să obțină acces la camerele și telefonul fotojurnalistului care a acompaniat echipa The Last Resort – considerat, în continuare, suspect – precum și pentru a coordona percheziții, cu poliția neerlandeză, la sediul lui Nitschke din Haarlem, Țările de Jos.

Jurnaliștii neerlandezi susțin că acuzația ar avea la bază o discuție cu medicii legiști care au ajuns la fața locului și care ar fi observat că femeia prezenta urme de strangulare. Numai că, într-o informație coroborată și de un comunicat de presă Exit International,// Detalii pe exitinternational.net // avocații suspecților nu primiseră, nici după cinci săptămâni, o autopsie oficială sau acces la un raport medico-legal care să detalieze astfel de suspiciuni.  

Pe de altă parte, în același material, de Volksrant susține că a primit acces și la camerele care au înregistrat ultimele clipe ale femeii – una aflată în interiorul capsulei, și alta care oferea o imagine de ansamblu din exterior – și că, pe acestea, nu se poate observa vreo intervenție a lui Willet asupra capsulei după ce aceasta a fost închisă și până la deschiderea ei de către polițiștii ajunși la fața locului, peste câteva ore. Există, însă, perioade de timp în care camerele au fost inactive, deoarece acestea erau activate doar pe baza unor senzori de mișcare. 

Un detaliu interesant este legat de chiar de Philip Nitschke. Acesta a fost prezent, în ziua sinuciderii asistate, pentru a face un instructaj femeii asupra modului în care funcționează Sarco, cu câteva ore înainte de procedură. Însă după asta a părăsit locația, iar în momentul sinuciderii, Nitschke și soția sa erau deja în Germania, de unde au urmărit procedura prin apel video, aflându-se în contact direct cu Willet pe parcursul activării capsulei. 

E posibil ca activistul australian să fi prezis problemele legale care vor urma – deși Exit International susține că atât el, cât și soția sa s-au oferit să revină în Elveția pentru a răspunde la întrebări legate de procedură, iar oferta ar fi fost respinsă de procurori. Asta pentru că, și înainte de problema unei potențiale omucideri, Sarco deja stârnise tensiuni și amenințări din zona autorităților, cât și a altor ONG-uri care ajută cu „moartea demnă”.

Bătaia pe dreptul la moarte

Sinuciderea asistată este legală, în Elveția, dar doar prin omisiune. În Codul Penal al țării în vigoare, cu amendamente, din 1937, articolele legate de eutanasie și sinucidere sunt neschimbate. Este incriminată incitarea sau ajutorarea unei sinucideri din motive egoiste și este interzisă orice formă de eutanasie, chiar și din motive etice. 

Numai că definiția lasă o portiță: sinuciderea asistată este permisă din motive altruiste – de exemplu, atunci când medicul, individul sau organizația care ajută persoana în cauză nu au de profitat de pe urma decesului.

Practica este semireglementată. În 1976, Academia Elvețiană de Științe a stabilit mai multe directive medicale și etice de urmat într-un astfel de caz. Cele mai importante sunt că persoana în cauză trebuie să fie adultă, sa aibă discernământ deplin, să poată autoadministra metoda și să sufere fie de o boală incurabilă sau de o condiție care provoacă suferință constantă, fie de un cumul de boli asociate bătrâneții care duc la un grad ridicat de infirmitate.//„Fin de vie et mort”, samwh.ch // 

Și asociația profesională a medicilor elvețieni, FMH, are un cod etic pentru această procedură, care implică și două consultații obligatorii cu medici locali. 

În ultimele decenii, în Elveția au fost fondate mai multe organizații non-profit care ajută persoanele în căutare de sinucidere asistată să navigheze procesul birocratic destul de alambicat. Una dintre cele mai mari organizații de acest fel, Exit – care nu are legătură cu Exit International – a asistat, numai în 2023, sinuciderea a 1.252 de persoane.

În practica legală, directivele academice sau ale asociației medicilor nu sunt obligatorii, și nu sunt rare cazurile în care ele sunt încălcate parțial sau total. 

De exemplu, în 2017, un membru Exit a prescris pentobarbital unei bătrâne de 86 de ani care nu suferea de probleme medicale grave, însă dorea să moară în același timp cu soțul ei, bolnav în stadiu terminal. Procurorii federali au încercat – și, inițial, au reușit – să obțină o condamnare pentru încălcarea legislației privind substanțele narcotice, dar persoana a fost achitată la apel, în 2023.//„Federal Court upholds acquittal in assisted suicide case”, swissinfo.ch //

Ceea ce este perfect pentru Nitschke, care, prin Sarco, urmărește o altă țintă pentru sinuciderea asistată: excluderea medicilor din aproape întreaga procedură.

Exit International cere persoanelor interesate de sinuciderea asistată prin Sarco, în afara unei vârste de peste 50 de ani, doar un consult psihiatric care să demonstreze că au discernământ. În fapt, pe FAQ-ul de pe site-ul oficial, compania susține că dispozitivul poate fi folosit și de o persoană cu depresie, atât timp cât un medic specialist consideră că „are capacitatea mentală de a înțelege consecințele acțiunilor sale”.  

În schimb, toate marile organizații care ajută sinuciderea asistată din Elveția lucrează în timpul procesului cu medici – în mare pentru că metoda cea mai folosită este injecția cu pentobarbital sodic, care trebuie prescrisă de un medic.

Asta se vede și în diferența de preț://„Assisted suicide for CHF18 ($20)?”, swissinfo.ch // dacă organizații precum Exit cer persoanelor interesate cel puțin 11.000 de franci elvețieni (în jur de 11.600 euro), reprezentanții The Last Resort susțin că cei care optează pentru Sarco vor plăti doar prețul tubului de azot (în jur de 18 franci/19 euro). Cu toate acestea, organizația admite că vor fi și alte costuri după procedură, precum cele legate de recuperarea, păstrarea și incinerarea trupului, care pot ajunge la câteva mii de franci. 

Se forțează o decizie?

Folosirea capsulei Sarco în Țara Cantoanelor, anunțată ca plan de Nitschke încă din 2021, nu avea cum să nu stârnească destule controverse. În același an, Exit International chiar a contractat un expert legal elvețian, care nu ar fi găsit vreo posibilă încălcare a legislației elvețiene prin folosirea capsulei.//„ The Sarco suicide pod aims to take assisted dying out of doctors’ hands with AI and 3D printing”, euronews.com //

Numai că în Elveția se oferă și un grad ridicat de autonomie pentru autoritățile cantonale, care au luat și ele poziții critice față de Sarco.//„Why liberal Switzerland is opposed to the Sarco suicide capsule”, swissinfo.ch // Autoritățile medicale din cantonul Valais, identificat inițial de Exit Internațional pentru folosirea capsulei Sarco, s-au pronunțat ferm împotrivă, pe motiv că nu ar fi fost aprobată de Swissmedic – agenția care omologhează dispozitivele medicale din Elveția. 

De fapt, agenția a anunțat, ulterior, că nu are competența de a face o astfel de evaluare, pentru că nu consideră că o tehnologie care provoacă doar sinuciderea este un dispozitiv medical.

Și în Schaffhausen, unde bătrâna din SUA s-a sinucis în cele din urmă, procuratura cantonală a amenințat, încă din iulie, cu urmărirea penală în cazul folosirii lui Sarco, din cauza lipsei informațiilor tehnice legate de capsulă. 

Și chiar în momentele în care femeia se pregătea să intre în Sarco, în cadrul unei sesiuni parlamentare, ministrul elvețian al sănătății, Elisabeth Baume-Schneider, a spus că Sarco nu ar putea fi folosit pe teritoriul țării, pentru că siguranța acestuia nu a fost omologată de agențiile federale. 

Pe lângă autorități și medici, și multe din organizațiile de sinucidere asistată tradiționale din Elveția s-au declarat împotriva folosirii capsulei. O parte dintre ele sunt îngrijorate de excluderea medicilor dintr-o astfel de procedură, ceea ce „ar crește riscul unor sinucideri nenecesare”. Și asta în condițiile în care există destule fricțiuni între aceste organizații și medici – în 2022, acestea au criticat FMH pentru că a adoptat reguli mai stricte în aprobarea sinuciderii asistate.//„Foreigners fret over stricter Swiss rules on assisted suicide”, swissinfo.ch //

Philip Nitschke. Foto: David Mariuz / Getty Images

Libertatea radicală nu e pentru medici

Și totuși, de ce vrea Nitschke să scoată complet medicii din ecuația sinuciderii asistate? Multe răspunsuri se găsesc în cele aproape trei decenii activism proeutanasie, timp în care Nitschke a devenit deziluzionat de profesia medicală și, în special, de organismele care reglementează dreptul de practică.

Într-o carte publicată în 2005 împreună cu soția sa Fiona Stewart,// Killing Me Softly: Voluntary Euthanasia and the Road to the Peaceful Pill ” // Nitschke explică mai pe larg cum au evoluat viziunile sale pe tema eutanasiei, pe care o susținea, la început, doar pentru persoanele cu boli terminale.

Activistul australian și-a modificat opinia, deoarece consideră că medicii și-au „asumat controlul asupra morții”, prin filtrarea pacienților care pot apela la sinuciderea asistată, birocrația complicată asociată unor astfel de proceduri și limitarea opțiunilor care pot fi folosite în acest sens. 

Nitschke se declară și „prosinucidere rațională”. Conform acesteia, moartea asistată ar trebui să fie o opțiune pentru orice individ, chiar și fără o justificare medicală, deoarece motive sociale, existențiale sau personale ar fi la fel de juste pentru a alege să-și pună capăt vieții.

Astfel de poziții l-au făcut pe Nitschke un proscris chiar și în cadrul organizațiilor care militează pentru sinuciderea asistată. Unele din țara lui natală, precum Dying with Dignity Victoria, care în trecut au organizat o campanie electorală independentă pentru Nitschke, s-au dezis între timp de orice asociere cu organizațiile și viziunile sale.//„Philip Nitschke: I don’t judge people at all if they want to die”, theguardian.com //

Între timp, australianul a apelat la acțiuni proeutanasie tot mai radicale, care l-au adus, de multe ori, în conflict cu autoritățile locale sau naționale. Ele au început, la mijlocul anilor 1990, în zona federală a Teritoriului de Nord al Australiei, care în 1995 a devenit prima regiune din lume care a legalizat eutanasia pentru pacienți cu boli terminale.

Deși legea nu interzicea implicarea medicilor în proces – aceștia aveau imunitate legală dacă acționau cu bună credință, chiar și dacă aplicau ei procedura –, Nitschke a creat un aparat, numit Deliverance Machine, pe care pacientul îl putea activa pe cont propriu. Acesta consta dintr-un laptop conectat la un sistem cu o seringă și o perfuzie intravenoasă aplicată pacientului.

La fel ca în cazul lui Sarco, pacientul trebuia să răspundă pozitiv la trei întrebări care să-i valideze discernământul, după care mecanismul injecta o cantitate letală de nembutal în perfuzie. Nitschke a asistat//„Australian Man First in World To Die With Legal Euthanasia”, nytimes.com // la patru sinucideri ale unor pacienți terminali cu un astfel de aparat înainte ca legea să fie revocată de guvernul federal australian în 1997.

Deși era medic practicant la acea vreme, Nitschke considera că mecanismul era tot o formă de „demedicalizare” a procedurii, pentru că „permitea familiei și pacientului să fie în mijlocul acesteia”, în timp ce medicul, după ce seta și încărca aparatul, „se putea retrage într-un colț”.

Cum să dai foc la o carieră?

Nitschke și-a intensificat activismul proeutanasie după revocarea legii din Teritoriul de Nord, prin fondarea Exit International. În 2002, a revenit în centrul atenției în cazul Nancy Crick,// „Euthanasia still without answers”, smh.com // o sexagenară care suferea de cancer intestinal și a apelat la Exit International pentru o sinucidere nedureroasă, în care să fie înconjurată de familie fără ca aceasta să sufere repercusiuni legale.

Nitschke susține că//„Nancy Crick”, exitinternational.net // i-a prezentat bătrânei soluția îngrijirii paliative, dar i-a sugerat, în același timp, că ar putea face cazul public, printr-un jurnal ținut pe internet. Iar, la momentul sinuciderii, ar putea fi înconjurată de un număr ridicat de oameni, pentru a complica urmărirea penală într-un astfel de caz. Fix asta s-a și întâmplat, iar Crick a luat, pe cont propriu, o doză letală de nembutal, înconjurată de 21 de persoane – familie, prieteni și membri Exit International.

Numai că autopsia a provocat un scandal public, după ce s-a aflat că Nancy Crick, de fapt, scăpase de cancer în urma mai multor operații pe care le făcuse. Nitschke s-a apărat sugerând că bătrâna suferea semnificativ din cauza complicațiilor post-operatorii, precum formarea de aderențe abdominale//Benzi de țesut fibros care se formează, cel mai des, pe intestine, care pot scădea semnificativ mobilitatea organului // din cauza cărora petrecea majoritatea zilelor pe toaletă, cu probleme intestinale și digestive dureroase.

Au urmat și alte acțiuni la limita legii, precum publicarea The Peaceful Pill Handbook – o carte care a fost dublată ulterior de un ghid video online, destinată persoanelor interesate de eutanasie, care trece în revistă metode legale de a obține substanțe folosite în procedurile de sinucidere asistată.

În 2012, Nitschke și Exit International au fondat Max Dog Brewing, o companie care, declarativ, vindea canistre de azot destinate carbonatării berii – dar care puteau fi la fel de ușor folosite pentru diverse metode de sinucidere.

Picătura care a umplut paharul în relația cu autoritățile medicale din Australia a venit în 2014. Nigel Brayley, un bărbat de 45 de ani care nu suferea de vreo problemă medicală, s-a înscris în Exit International și a participat la un workshop al lui Nitschke, unde cei doi au discutat despre gândurile suicidale ale lui Brayley.

Nitschke susține că nu i-ar fi dat bărbatului vreun sfat în acest sens, dar nici nu ar fi insistat ca acesta să caute sprijin psihologic, în afara unor întrebări de rutină, nici măcar în cadrul unui schimb ulterior de mailuri care a avut loc după ce poliția australiană a făcut percheziții la domiciliile membrilor Exit International, inclusiv la al lui Brayley. 

Câteva luni mai târziu, Brayley s-a sinucis cu nembutal. Iar problema, pe lângă posibila promovare a sinuciderii raționale, e că Brayley era suspect în moartea a trei persoane, inclusiv a soției sale.

Nitschke, care nu știa despre problemele legale ale lui Brayley, s-a apărat// „Did Euthanasia Advocate Philip Nitschke Help a Murder Suspect Kill Himself?”, vice.com // și a argumentat că nu ar fi avut cum să-i schimbe decizia, numind-o un „calcul rațional al unui criminal în serie”, că bărbatul nu era pacientul său și chiar că ar fi ajuns, din conversațiile lor, la concluzia că bărbatul se afla în deplinătatea facultăților mintale – deși Nitschke nu este psiholog sau psihiatru.

Autoritatea care gestionează dreptul de practică medicală din Australia, MBA, nu a fost convinsă și a decis suspendarea imediată a licenței lui Philip Nitschke. A urmat o bătălie legală complicată, la finele căreia MBA-ul i-a restabilit dreptul la practică, dar cu multe condiții, printre care se numărau încetarea activismului proeutanasie și denunțarea susținerii pentru materialele Peacefull Pill.

Răspunsul lui Nitschke? Și-a ars, public, certificatul de practică medicală// „Philip Nitschke burns medical certificate and says he will promote euthanasia”, theguardian.com // și a anunțat că va continua și mai înverșunat activismul proeutanasie. După care, la scurt timp, a decis să se mute împreună cu soția sa în Țările de Jos.

Chiar și așa, controversele au continuat să-l urmărească pe fostul doctor, precum și pe membrii Exit International. 

În Noua Zeelandă, mai multe acțiuni ale poliției împotriva membrilor Exit International s-au soldat cu percheziții la domiciliu și confiscări ale unor dovezi și, mai ales, substanțe care ar putea fi folosite în sinucideri. Acțiunile au fost ulterior declarate ilegale chiar de către organismele de supervizare a poliției.//„Operation Painter: Findings in privacy investigation”, privacy.org //

În Marea Britanie, o membră de 81 de ani a Exit International s-a trezit cu o acțiune în forță a poliției britanice: doi polițiști i-au spart ușa și au interogat-o timp de șase ore. Patru zile mai târziu,// „My body is unserviceable and well past its sell-by date’: the last days of Avril Henry | Death and dying”, theguardian.com // deși nu a fost considerată cu risc psihiatric, ea s-a sinucis cu o doză de nembutal care nu fusese descoperită.

Ironic este că, de când Nitschke a plecat din țară, șase din cele șapte teritorii federale ale Australiei au aprobat legi care permit sinuciderea asistată. Însă, până atunci, membrii Exit International erau în continuare ținte ale unor vizite nocturne ale poliției în mai multe localități din Australia.//„Tweed Exit member’s late-night police questioning”, echo.net //

Jocul de-a viața și moartea

E clar că, și în cazul Sarco, Nitschke a rămas consecvent strategiei radicale pe care o aplică de decenii, aceea de a împinge la maximum limitele legale și etice ale dreptului la o moarte demnă, chiar și în statele care îl oferă. 

Este, însă, la fel de ușor de văzut și că reacțiile inconsecvente sau chiar ilegale ale autorităților, atunci când sunt puse în situații delicate, nu fac decât să-i întărească convingerea că ele n-ar trebui să poată îngrădi dreptul la moarte al unei persoane cu discernământ. 

Totuși, în situația în care doar o mână de țări din întreaga lume au legalizat sinuciderea asistată, e probabil prematur să vorbești despre moartea la liber, fără control din partea medicilor sau statului.