Conștiința (post)modernă26 min read

De la algoritmii care ghidează roiurile de drone și tutorii AI care fragmentează educația la luxul deconectării voluntare, etica supraviețuirii planetare și coloniile spațiale modelate de miliardari, conștiința (post)modernă navighează între promisiunea eficienței absolute și nevoia de a rămâne umani.

Lumea contemporană traversează o etapă de redefinire structurală, în care tehnologia încetează să fie o simplă unealtă și devine un filtru ce reconfigurează deopotrivă conflictele armate și sala de clasă. Tensiunea dintre automatizarea masivă – vizibilă în noile doctrine militare și în sistemele de învățământ low-cost – și dorința de a recupera experiențe umane autentice, offline, desenează o societate a contrastelor profunde, unde liniștea digitală devine un nou simbol de statut. În timp ce criza ecologică forțează abandonarea antropocentrismului pentru a asigura supraviețuirea biologică a omenirii, privirea tuturor se îndreaptă spre stele, prin prisma unor ambiții private care riscă să transforme spațiul într-o extensie a egourilor corporatiste. Conștiința (post)modernă se construiește astfel la intersecția acestor forțe, căutând un sens între optimizarea algoritmică și necesitatea urgentă de a păstra condițiile care fac viața umană posibilă.

ANTERIOR: Spațiul (post)public

 Inteligența artificială militară (încă) nu va trage pe cont propriu

Un sentiment comun în rândul pasionaților de tehnologie militară e acela că orice produs care a ajuns astăzi de consum, și care poate fi folosit în scop militar, a fost cel mai probabil cercetat pentru utilizări militare cu mult înainte să ajungă pe piață. 

E ușor de aplicat asta la AI, pentru că e genul de tehnologie care poate ajuta clar în multe aspecte ale unui conflict militar. Și, în fapt, AI-ul, sau anumite forme ale sale, e destul de folosit de armatele moderne, cu mult timp înainte ca AI-ul generativ să devină popular – gândește-te doar la rachetele și dronele care navighează autonom către țintele setate, utilizate și în conflictele recente din Ucraina//„ Ukraine’s AI Drones Hunt the Enemy ”, cepa.org // sau Gaza.

Sigur, nu sunt „roboți ucigași” sau Skynet – nici nu e o certitudine că astfel de tehnologii vor apărea. Pe lângă problemele etice, la care nu se gândesc neapărat strategii militari, structurile militare ultraierarhizate vor fi mereu reticente în a ceda autonomia deciziilor. E mult mai probabil, în viitorul apropiat, ca sistemele care astăzi sunt semiautonome – în special armamentele costisitoare, precum  sistemele antirachetă// „IRIS-T SLM vs Hypersonic Missiles: Germany Bets on AI in Race Against Ballistic Threats”, missiledefenceadvocacy.org // – să fie echipate cu capacități AI care le ajută să îndeplinească misiunea, cu condiția ca aceasta să fie setată mereu de un operator uman. 

În schimb, autonomia ar putea veni sub forma roiurilor de drone.// Grupuri de zeci, sute sau mii de drone cu capacități AI care se pot coordona pentru a efectua misiuni în mod autonom. // După cum se vede în războiul din Ucraina, dronele mici deja au schimbat modul în care se poartă un război de durată, fiind eficiente atât împotriva infanteriei, cât și a artileriei cu mobilitate slabă sau fără capacități antidrone.

CITEȘTE ȘI:  Drone Wars: Cum au schimbat dronele mici și ieftine conflictul din Ucraina    

Fiind vorba de cercetare militară, e greu de spus în ce stadiu sunt astfel de proiecte, deși e clar că și Statele Unite, China și alte puteri militare investesc în ele.//„Drone Wars: Developments in Drone Swarm Technology”, dsm.com // Și nici nu e clar dacă sistemele dezvoltate sunt complet sau doar parțial autonome – n-ar fi de mirare ca autonomia completă să fie preferată doar pentru misiuni neletale sau de rutină, precum cele care adună informații.   

Impactul mai mare al AI-ului în zona militară, pe termen scurt și probabil mediu, nu va fi în luptele directe, ci în mai toate zonele adiacente – de la recunoaștere și adunare de informații la mentenanță, logistică și antrenamente. De exemplu AI-ul e deja folosit pentru a interpreta și clasifica informațiile din imagini capturate de sateliți și drone. 

Probabil cea mai controversată utilizatre este cea a AI-urilor care oferă sfaturi tactice, ajungând chiar la a sugera potențiale ținte pentru lovituri militare – India// „India’s Use of Artificial Intelligence During the Indo-Pak Four-Day Crisis”, thediplomat.com // sau Israelul se laudă că au folosit astfel de sisteme, care le-ar fi îmbunătățit eficiența operațiunilor. (I.P.)

 Revoluția educației. Școala de masă vs școală pentru elite

În educație se conturează o ruptură structurală, în urma căreia sistemele publice, sub presiunea costurilor și a lipsei de personal, adoptă rapid soluții automatizate pentru a funcționa la scară largă, în timp ce instituții private și programe scumpe continuă să mizeze pe interacțiunea directă cu profesori umani. Diferența nu apare pentru că un model ar fi mai bun, ci pentru că, mai direct spus, unii au bani și alții nu. Riscul este de a adânci decalajele educaționale și de a perpetua clasismul.

Tutorii AI, deja testați la scară largă, promit costuri mai mici și acces ușor la informație. Studii// „AI Tutors vs. Traditional Study: Who Teaches Us Better?”, medium.com // recente arată că tutorii AI pot dubla ritmul de învățare, pot îmbunătăți semnificativ rezultatele chiar și în contexte cu resurse minime, pot reduce timpul de studiu cu peste un sfert fără pierderi de performanță, iar la examene s-au înregistrat salturi suficient de mari cât să mute un student din zona medie în rândul celor mai buni.

Cu toate astea, multe școli private de top și universități de elită merg în direcția opusă și investesc masiv în profesori-mentori, seminarii față în față și clase mai mici. Argumentul lor este că gândirea critică și creativitatea nu pot fi „scalate” algoritmic. Dependența excesivă de AI în educația de bază riscă să reducă învățarea la optimizarea performanței, nu la formarea cetățenilor. Indiferent cât de mult avansează inteligența artificială, educația trebuie să rămână centrată pe profesori, susține și un raport UNESCO din 2025.// „Teachers cannot be coded”, unesco.org // 

Datele Băncii Mondiale// „AI Tutors and Teaching: How Might the Role of the Teacher Change in an Age of AI?”, thedocs.worldbank.org (PDF) // indică deja o divergență: țările cu sisteme subfinanțate adoptă AI pentru a acoperi lipsa de profesori, în timp ce sistemele bogate îl folosesc ca suport, nu ca substitut. Apare astfel un dublu standard educațional: eficiență pentru majoritate, relație umană pentru cei privilegiați.

Și, pe măsură ce inteligența artificială va deveni, încet, dar sigur, infrastructură de bază în educația de masă, profesorul uman va rămâne un „bun rar”, asociat statutului și capitalului social. Miza următorului deceniu nu este tehnologia în sine, ci mai degrabă cine are acces la educație cu adevărat relațională și cine primește doar o versiune optimizată, dar impersonală. Pe de altă parte, cum studii recente arată că profesorii AI îmbunătățesc unele performanțe, mai ales în zona științelor exacte,// „The Grade Gap: AI Instruction Outperforms Human Teachers in Controversial New Studies”, financialcontent.com // o abordare mixtă ar putea fi de fapt nu doar soluția de mijloc, ci cea mai bună soluție. (A.M.)

 Noul ludism

Pentru generațiile tinere, a fi „terminally online”// „Urban Dictionary: Terminally Online”, urbandictionary.com // e un mod de viață, amplificat de pandemie. Pentru cei aflați în câmpul muncii apar amenințarea AI-ului și presiunea permanentei nevoi de reinventare. Nu-i de mirare că se naște o nouă formă de ludism, una în care tehnologiile noi și, în special, conectarea permanentă sunt refuzate.

Practic, îți cumperi, la propriu, liniște. Plătești pentru a nu mai avea ecrane, pentru a face parte dintr-o clasă socială care-și permite să nu fie conectată, în timp ce alții – clasa muncitoare (curierii, șoferii de Uber, angajații supravegheați prin Slack/Teams) – n-au luxul ăsta. Sau plătești ca să-ți cumperi timp de gândire, ca mulți CEO de companii// „Dumbphones and Fax Machines Are the New Boss Flex”, wsj.com // care folosesc dumbphones și faxuri pentru comunicare. 

Pentru mulți, viața offline devine un filtru cultural la care aderă benevol. Brusc, lucruri făcute de oameni pentru oameni, de la ateliere de scriere creativă sau teatru la cursuri de manufactură, de la viniluri la cărți și fotografii pe film, capătă valoare pentru că sunt fizice, deci autentice. 

În The New Yorker, Jurnalistul Kyle Chayka vorbește// „Are You Experiencing Posting Ennui?”, newyorker.com // despre un viitor în care social media rămâne populată mai ales de conținut corporatist și influenceri disperați după vizibilitate. În câțiva ani, sunt șanse ca internetul să devină o lume sufocată de AI Slop și boți, pe măsură ce utilizatorii obișnuiți se satură de zgomot și aleg, pur și simplu, să iasă din joc – așa cum spune teoria internetului mort. 

CITEȘTE ȘI: Spre sfârșitul internetului: ce e de făcut? 

Există și o variantă high-tech a ludismului, una în care înregimentarea în ecosistemele tehnologice e refuzată voit. Sunt oameni care folosesc Lumix, rulează AI-ul local, își criptează datele, blochează reclamele, „otrăvesc” seturile de date folosite la antrenarea AI și care cred în conceptul de interoperabilitate adversarială, // „Adversarial Interoperability”, eff.org // conectarea la ecosistemele corporatiste fără voia acestora.  (A.M., M.G.)

 Planetei nu-i pasă de oameni

Mai multe milioane de specii sunt în risc de dispariție, iar ritmul extincțiilor este de zeci, până la sute de ori peste nivelul natural, estimează// „IPBES – a platform for the conservation of nature and its contribution to people”, naturvardsverket.se // Platforma Interguvernamentală Științifico-Politică privind Biodiversitatea și Serviciile Ecosistemice – o organizație interguvernamentală înființată pentru a îmbunătăți comunicarea dintre știință și politică pe teme de biodiversitate și servicii ecosistemice. Poluarea aerului este responsabilă pentru unul din nouă decese la nivel global.// „Poluarea atmosferică a provocat 8,1 milioane de decese la nivel mondial în 2021, devenind al doilea factor principal asociat cu riscul de deces, inclusiv în rândul copiilor sub cinci ani”, unicef.org // Degradarea ecosistemelor reduce PIB-ul global cu până la 2,7% anual în țările sărace.// „Protecting Nature Could Avert Global Economic Losses of $2.7 Trillion Per Year”, worldbank.org // În același timp, 2023 și 2024 au fost cei mai calzi ani înregistrați,// „WMO confirms 2024 as warmest year on record at about 1.55°C above pre-industrial level”, wmo.int // cu pierderi economice de peste 250 miliarde de dolari doar din fenomene extreme.

În acest context, începe să se vadă o schimbare de perspectivă. În prezent, economia și politicile globale operează încă în logica „protejăm mediul ca să protejăm oamenii”, de la calculele despre costul inundațiilor la strategiile climatice bazate pe adaptare și infrastructură. Însă filosofi precum Simon James// „Let’s protect nature, but not merely for the sake of humans”, durham.ac.uk // contestă antropocentrismul tradițional. Ideea, pe scurt, este că nu protejăm natura doar pentru că ne servește, ci pentru că animalele și ecosistemele au valoare în sine.// Află din acest clip cum modelează logica supraviețuirii fiecare decizie și cum conturează aceste mecanisme invizibile societatea modernă: „The Game of Self Preservation at the Center of Society”, youtube.com // 

Tendința actuală este hibridă și presupune o combinație între autoconservare (aer, apă, hrană, climă stabilă) și etica protecției altor specii, vizibilă în expansiunea ariilor protejate, legislația privind drepturile naturii (Ecuador, Columbia, Panama) și în politicile de restaurare ecologică (UE și targetul global de 30% până în 2030).

Geologic vorbind, planeta nu este în pericol. Recuperarea biosferei după un colaps major durează milioane de ani, dar se produce inevitabil. Ceea ce nu se recuperează este lumea în care trăiește specia numită Homo sapiens, de la clima stabilă a Holocenului și speciile dispărute ireversibil până la resursele de apă dulce, solurile fertile, siguranța alimentară. De aceea, întrebarea nu este „cum salvăm planeta”, ci „cum păstrăm condițiile care (încă mai) fac viața umană posibilă”. (A.M.)

 Cucerirea spațiului, după chipul și asemănarea miliardarilor

Poate cel mai sumbru aspect despre viitorul spațial al omenirii este cum a ajuns să fie influențat mai mult de ce lucrări SF au impresionat miliardarii//„ Two billionaires have very different — and equally wild — visions of a future in space. Is either possible?”, cnn.com // care și-au pus în cap să grăbească cucerirea spațiului, decât de știință sau idealism.

De exemplu, obsesia lui Elon Musk de a ajunge pe Marte nu e doar un vis benevol, ci parte a unei filozofii pe care el o numește „planeta B” –  omenirea trebuie să se extindă pe alte planete pentru a supraviețui în cazul vreunui eveniment care ar duce la dispariție în masă pe Pământ, crede el. E și motivul pentru care scopul pe care și l-a asumat, pe termen lung, pentru SpaceX, este crearea unor colonii sustenabile pe Marte. Și Jeff Bezos are propria viziune, inspirată de fizicianul Gerard O’Neill, în care omenirea va lăsa Pământul pentru a locui pe stații spațiale cilindrice masive. 

Visul lui Musk de a coloniza Marte nu ține cont de faptul că nici măcar nu se știe, cu certitudine, dacă oamenii ar putea supraviețui călătoriei până pe Planeta Roșie,// O misiune dus-întors până pe Marte ar depăși recordurile actuale pentru cea mai lungă ședere neîntreruptă în spațiu, în timp ce astronauții ar fi expuși constant la tipuri de radiație diferite față de cea de pe Pământ, precum razele cosmice, ale căror efecte asupra corpului uman nu sunt încă bine înțelese, theverge.com // ce să mai spun de locuirea permanentă a planetei. Până acolo, după 10 miliarde de dolari investiți în Starship – cam cât a costat și telescopul James Webb –, SpaceX a bifat doar câteva teste orbitale scurte. 

Asta e o problemă majoră cu misiunile pornite din ambiții personale, chiar dacă mai acoperă din golul lăsat de reticența guvernelor față de proiecte spațiale majore și costisitoare. Însă ele tind să acapareze atenția mediatică, dar și, foarte important, ingineri și cercetători bine pregătiți, în detrimentul misiunilor științifice mai puțin spectaculoase, dar mai valoroase pentru umanitate. 

Cât de mult ai auzit, de exemplu, despre misiunea NASA Europa Clipper,// Detalii pe nasa.gov //care va studia unul din locurile din Sistemul Solar unde ar putea exista viață extraterestră,//„Why Europa? Ingredients for Life”, nasa.gov // sau de telescopul spațial Euclid lansat de ESA// Detalii pe esa.int // pentru a răspunde întrebărilor despre materie și energie întunecată, în comparație cu testele periodice ale Starshipului lui Musk?

Și dacăplanurile reușesc, cumva, iar un Elon Musk bătrân își vede visul de a înființa o colonie pe Marte? Există un motiv pentru care o temă recurentă în SF-uri este cea în care companiile private sau miliardarii idealiști au roluri de antagoniști. Probabil că autorii care o folosesc ar fi de acord că un individ care își modelează enciclopedii și rețele sociale după chipul, asemănarea și nesiguranțele proprii ar pica în aceeași categorie. (I.P.)