Cum reciclează suveraniștii discursul extremist din România interbelică44 min read

Deși ar jura și pe Biblie că nu fac apologia legionarilor, suveraniștii români preiau și adaptează multe din temele pe care extrema dreaptă le folosea în ziarele interbelice de casă.

Încă de când o parte semnificativă a României a trebuit să caute pe Google „cine este Călin Georgescu” și s-a întrebat cum de a ajuns să câștige aproape din neant primul tur al alegerilor prezidențiale, s-au amplificat discuțiile și temerile despre o reîntoarcere la extremismul de dreapta din anii 1930-1940.

Motivele sunt evidente – nu doar că Georgescu a făcut apologia conducătorilor mișcării legionare,//„Călin Georgescu a spus marți, la Marius Tucă, că nu a făcut apologia legionarilor. În realitate, există înregistrări în care spune: ”Mișcarea legionară este cea mai puternică expresie de sănătate venită din poporul român„ hotnews.ro // a adaptat discursuri rostite deIon Antonescu //„ Călin Georgescu acuzat că a copiat discursul și gesturile mareșalului Ion Antonescu”, youtube.com // și are legături dovedite cu organizații neolegionare, dar și alți politicieni care au profitat de pe urma creșterii curentului suveranist în România, precum George Simion,//„Frățiile legionare din jurul lui George Simion. „Să vă fie frică, naziştii se ridică!”, context.ro //  Claudiu Târziu,// „Claudiu Târziu nu se delimitează de Corneliu Zelea Codreanu și Mișcarea Legionară, care foloseau crima ca armă politică: A avut un sfârșit tragic, nu a fost condamnat pentru alte crime”, g4media.ro //  Sorin Lavric// „ Senatorul AUR, Sorin Lavric, elogii pentru foști legionari. Vexler (minorități): Este o umilință îngrozitoare la adresa victimelor, digi24.ro // sau Diana Șoșoacă,//„Diana Şoşoacă, după ce l-a comemorat pe Corneliu Zelea Codreanu: Mi s-a făcut dosar penal, fără niciun temei. Să aprinzi o lumânare la troiţa unui mort este o faptă creştină / Pentru noi este erou”, hotnews.ro // și-au legat, mai mult sau mai puțin pe față, imaginea de mișcările extremiste din trecutul României.

Cât este însă doar „marketing” ca să creeze vâlvă și să mulțumească grupurile de simpatizanți din jurul lor și cât de mult se aseamănă, de fapt, discursul suveraniștilor actuali cu cel al extremiștilor din perioada interbelică?

Am aruncat un ochi pe platforma Arcanum,// Detalii pe adt.arcanum.com // care păstrează o colecție vastă a ziarelor din România interbelică, incluzând publicații legionare sau naționaliste precum Porunca Vremii, Buna Vestire, Calendarul sau Țara Noastră – ziare care, la acea vreme, acționau practic ca organe de presă ale mișcărilor de extremă dreapta – pentru a compara discursul de atunci cu cel actual.

Ziarele Arcanum

Mai poți defini ideologia?

E destul de dificil să mai trasezi o linie între naționalism, ultraconservatorism, neolegionarism, fascism sau alte mișcări de pe același eșichier politic în 2025. În România, precum în Statele Unite și în multe țări europene, ele s-au combinat într-un melanj ideologic de tip alt-right, care începe de la conservatorism social și ajunge până la autocrație și izolaționism, în funcție de toanele pe care le au liderii unor astfel de mișcare în momentul în care sunt întrebați.

În ultimii cinci ani, perioadă în care partidele și candidații suveraniști crescut treptat în popularitate, se poate observa cum acest curent a fost adaptat în România pentru a prelua și din trecutul extremei drepte românești.

Un articol academic realizat de Adina Marincea, cercetătoare de la Institutul Național pentru Studierea Holocaustului „Elie Wiesel”, detaliază cum lideri AUR precum George Simion, Claudiu Târziu și Sorin Lavric au integrat idei și teme fasciste în discursurile lor.//Au liderii AUR un discurs fascist? Diferențele dintre George Simion și ceilalți conducători”, hotnews.ro //

N-aș avea cum să realizez o analiză la fel de detaliată, și nici nu îmi propun. M-am uitat, în schimb, la similaritățile în discursul public din cele două ere – și sunt mai apropiate decât ai crede.

De la „ovrei” la Soros

Cea mai comună trăsătură în comunicarea extremei drepte românești din interbelic era antisemitismul feroce. Nu prea există pagină din vreo ediție a ziarelor menționate care să nu conțină vreo referințe la „jidani”, „jidoviți”, „iudeo-bolșevici”, de zeci de ori în fiecare ediție.

Orice nu mergea bine, de la corupție la reformele eșuate ale statului, își găsea cauza, în opinia autorilor, în minoritatea evreiască. Răsfoind gazetele legionare, ai putea spune că era un sentiment dus până la obsesie.

Iată, de exemplu, cum era tratată, într-o ediție din octombrie 1937 a ziarului Buna Vestire, banala știre a numirii unui nou notar pentru o comună cu câțiva mii de locuitori din județul Vaslui:

În Bălăşeşti se poartă şi azi tradiţionala cămaşă de cânepă, sumanul şi opinca, iar Dumineca şi de sărbători, bătrâni şi tineri se îmbracă în costum naţional. Oameni cu respect dus până la cult, faţă de preotul şi învăţătorul lor, credincioşi, practicanţi a tuturor obiceiurilor creştine şi naţionale. Deşi aproape de oraş, au refuzat cu încăpăţânare influenţa civilizaţiei bolnave a târgului. Toate aceste sentimente, au fost lovite crunt, prin numirea în acest sat, a unui notar jidan, care răspunde la numele de Ițic Moscoviţi. Şi iată Bălăşeştii, antisemiţi prin naştere legionari, că suportă această ruşine de a sta cu pălăria în mână şi să spună «sărut mâna coane Ițic».

 

Sau cum, într-un editorial semnat de scriitorul Mircea Streinul în aceeași publicație, în iulie 1937, „deviaționismul” din mai multe domenii era pus doar pe seama evreilor:

S’a vorbit în multe rânduri despre corupţia jidovească. Ea se manifestează în toate domeniile de activitate, deci şi în gazetărie. In literatură, în artele plastice, chiar în ştiinţă, — jidănimea nu înţelege să facă altceva decât să corupă. In publicistică, israeliţii au găsit un vast teren de acţiune. Ziarele lor, prin urmare, vor face tot posibilul să împrăştie în paginile lor idei subversive, pornografii şi libertinaj.

 

Sunt zeci de exemple în fiecare ediție tipărită a acestor ziare. Ele bat, cu mult, la insistență pe un singur subiect și violență verbală, chiar și cele mai negative exemple din media românească contemporană.

Dar, și cu aceste se diferențe, se văd niște teme familiare. Iată cum formulează, de exemplu, partidul AUR  un comunicat din 2024,// Detalii pe partidulaur.ro // în care cere interzicerea educației sexuale în școli:

„În loc să acorde o atenție sporită științelor tari, precum fizica, matematica sau chimia, sportului, limbilor clasice, literaturii, filozofiei, teologiei, gramaticii sau retoricii, autoritățile din Bruxelles sau București vor să impună condiționarea mentală și controlul social asupra persoanelor care, prin prisma vârstei precoce, n-au maturitate sau discernământ. (…) Prin activitățile subversive ale unor ONG-uri finanțate cu bani publici, adolescenți din marile orașe ale României sunt recrutați pentru activități de lobby și susținere a ideologiei LGBTQ.”

 

Nu mai există același grad de antisemitism și xenofobie ca în perioada interbelică, și nici aceeași violență a limbajului. Problema este acum cu „autoritățile din Bruxelles sau București”, iar mesajul e împachetat mai constructiv și grijuliu pentru victime, decât acuzator pentru făptuitori.

Dar, în esență, e vorba de o forță străină, – că deh, conform suveraniștilor, politicienii de la București iau ordine de la Bruxelles, iar ONG-urile sunt finanțate de Fundația Soros – care își folosește influența pentru a distruge presupusa „fibră morală” a României.

Dacă tot e să vorbim de sperietoarea numită George Soros, aceasta este, practic, substitutul antisemitismului interbelic. În ultimii zece ani, Soros și rețelele de ONG-uri pe care le-a finanțat sau le finanțează – și cele pe care nu le finanțează, dar îi sunt atribuite – a fost blamat, în România, pentru proteste masive de stradă, pentru schimbări de guvern, pentru „propagandă LGBT” sau pentru filme difuzate la Muzeul Țăranului Român.//„Mai multe persoane cu icoane, steaguri şi pancarte au întrerupt proiecţia filmului “120 BPM” cu tematică LGBT de la Muzeul Ţăranului: “Soros, leave them kids alone” şi “România nu e Sodoma şi Gomora” – VIDEO”,  news.ro //

Și s-ar putea să nu fie nici măcar vorba de vreun antisemitism motivat ideologic, cel puțin la nivelul liderilor politici, ci doar de dorința de a găsi un inamic absent care să fie de vină pentru opoziția pe care suveranismul o are în societatea civilă. Pentru că Fundația pentru o Societate Deschisă nici măcar nu mai există în România, oficial, din 2017.//„Fundația Soros a dispărut oficial, nu înainte de a executa silit Uniunea Scriitorilor. A fost preluată de un ONG condus până în aprilie de criticul de film Irina Nistor”, profit.ro //

Soros este , practic, varianta modernă și accesibilă a „Protocoalelor Înțelepților Sionului”,//„The Internet Protocols of the Elders of Zion”, wired.com // textul conspiraționist extrem de influent în crearea valului antisemit al secolului trecut, și din care Porunca Vremii punea citate, ocazional, pe prima pagină.

Și e o scuză numai bună de a-ți discredita rivalii. La fel cum Călin Georgescu a distribuit, pe contul de X, liste copy-paste despre presupuși „soroșiști” din România,//„Cine a pornit „Listele lui Soros”? O poveste cu afaceriști crypto, propagandă rusă și neo-legionari (I)”, context.ro // așa publicau și gazetele legionare liste cu ziariști evrei de la alte publicații, cu studenți evrei înscriși la diferite facultăți sau cu ponderea mare a farmaciștilor evrei în anumite regiuni, ca să alimenteze furia etnică și să-și motiveze propriile conspirații.

Iar fanii înțeleg mesajul, pentru că, spre deosebire de comunicatorii suveraniști, n-au nicio jenă să folosească în comentarii un discurs antisemit mult mai apropiat de anii 1930 decât cel promovat oficial.

Ziarele Arcanum

Globalismul de azi, internaționalismul de ieri

Globalismul a devenit o altă obsesie în vocabularul politic din România. Atât de mult încât, deși era inițial sperietoarea AUR și inamicul-mantră al lui Călin Georgescu, a ajuns să fie evocat și de mulți dintre politicienii asociați „sistemului”, de la Marcel Ciolacu la Victor Ponta – cel din urmă a reușit să-și construiască o campanie prezidențială aproape doar din ideea că ar fi antiglobalist.

Sigur, ce sunt exact globaliștii e mai complicat de aflat. Ai crede că se referă la globalizarea economică și că ar fi un protest la adresa ordinii politice neoliberale care a devenit status quo în ultimele decenii. Pentru că, cu tot accentul pus pe războiul cultural, rădăcinile antiglobalizării sunt economice și au mai mult de-a face cu modul în care sistemul economic neoliberal a crescut inechitățile sociale,//„How anti-globalisation switched from a left to a right-wing issue – and where it will go next”, theconversation.com // decât cu conștiința națională și alte teme mai abstracte.

Dar,  într-un discurs ținut la Washington în 2024,// Detalii pe partidulaur.ro // cofondatorul AUR Claudiu Târziu spune că e mai degrabă vorba de ideologie, marxism și presupuse conspirații de a crea un guvern mondial:

„În timp ce globalizarea este un fenomen natural, căruia nu putem și nu trebuie să i ne opunem, globalismul este o ideologie care se folosește de globalizare pentru a instaura un nou totalitarism la nivelul întregii planete. Globalismul este de esență marxistă și urmărește să instaureze o nouă ordine mondială după un calapod ideologic desenat de «corectitudinea politică». Globalismul proiectează o așa-zisă «nouă normalitate», în care vor dispărea diferențele culturale și, în general, orice diferențe dintre oameni; în care vor fi anulate drepturile legale și libertățile naturale; prin care planeta va fi condusă de un singur guvern, care va avea controlul absolut asupra popoarelor și persoanelor”.

Numai că ideea unui curent transnațional al cărui scop este suprimarea identității naționale exista și acum aproape un secol. Pe atunci, era denumit „internaționalism”, mai rar „universalism” sau „umanitarianism” și era asociat, nicio surpriză, tot cu evreii.

Ziarele Arcanum

La fel ca acum, internaționalismul era legat de către ideologii legionari și de extrema stângă, și în special de mișcările cu același nume care promovau comunismul global. După cum se vede într-o interpelare, dintr-o ședință parlamentară din 1932, a lui A.C. Cuza, unul dintre principalii ideologi ai antisemitismului românesc interbelic:

Rusia căutând să revendice Basarabia, și fiind un stat comunist, nu se poate menține decât prin introducerea comunismului în celelalte state. Primejdia comunismului e agravată prin faptul că în România avem o populație mare de „jidani“. Atrag atenția asupra pericolului comunist din țară, subvenționat de la Moscova și propagat la noi de către „jidani“.

 

Însă, pentru ca termenul să poată fi folosit împotriva unui spectru politic cât mai larg, era asociat și investițiilor străine sau cooperării internaționale mai largi, văzute ca precursoare ale instaurării comunismului. Și se încerca, și la acea vreme, crearea percepției că astfel de politici economice sunt pe moarte în Europa, și că urmează să fie suprimat de un naționalism izolaționist. Iată ce scria directorul ziarului Porunca Vremii, Ilie Rădulescu, într-un editorial publicat în octombrie 1937:

Nu mai e nici o îndoială că internaționalismul este falimentar. Uitați-vă la ceia ce se petrece în Europa! Nu ne gândim la Italia și Germania, unde toate ideile întemeiate pe Geneva, au fost, de mult, aruncate la coș. Priviți, însă, la starea de spirit a întregului continent! Pretutindeni — până și în Anglia — naționalul începe să ia locul oricărei cooperări internaționale, dovedită tot mai efemeră. Fiecare stat se strânge în ghioaca lui, fiecare se gândește cum să-și creeze, singur, acel minimum de siguranță, pe care nu i-l poate da haosul ce rămâne pe urma internaționalismului european, transformat în comunism. România are, prin urmare, nevoie de un guvern care să fundeze intangibilitatea ei, pe criteriul naționalului.

 

Cine nu e cu mine e internaționalist sau globalist

Internaționalismul a fost lipit, ca etichetă, opozanților politici ai mișcărilor de extremă dreapta, similar modului în care globalismul este folosit în prezent.

Partidul Național Țărănesc era o țintă ușoară în acest sens, deoarece avea o politică de a încuraja investițiile străine în România interbelică, având chiar și mottoul neoficial „Porți deschise capitalului străin”. Așa că nu e de mirare când vezi, de exemplu, în continuarea editorialului lui Ilie Rădulescu, asocierea lor cu internaționalismul:

„Pot să dea național-țărăniștii, cu toate pietroaiele internaționale, pe cari le au legate și de mâini și de picioare, acest guvern? Pot ei, cari nu trăesc decât prinși din internaționalism, să dea acest caracter de autentic național, guvernului viitor? Iarăș, fără a insista prea mult. CATEGORIC: NU!”

Linia de atac era extrem de similară cu tactici folosite astăzi. Partidele de extremă dreaptă își acuzau adversarii că protejează interesele externe sau cele ale minorităților înainte de cele naționale.

Ziarele Arcanum

Ca exemplu, un editorial semnat de un anume P.B în Porunca Vremii din 14 iulie 1937, în care comenta o înțelegere politică făcută la Timișoara, pentru alegerile locale, între membrii PNȚ și cei ai Partidului Maghiar:

„Așadar partidul național-țărănesc se obligă, pentru cele câteva mii de voturi maghiare, să susțină pe viitor minoritatea ungară împotriva legilor țării și a drepturilor românești. Se obligă de asemenea să pună această minoritate într’un regim de favoare în dauna populației autohtone căreia nu-i poate acorda ceea ce s ’a obligat să acorde acestei minorități. Cu asemenea manopere electorale, cu asemenea aptitudini ce jignesc și primejduesc sentimentele românești, partidul național-țărănesc nu mai poate guverna în această țară. De acest lucru să fie siguri toți aceia ce fac în acest partid jocul intereselor străine de aspirațiile acestui popor!”

 

Ceea ce, ironic, e un limbaj mai blând decât a fost folosit de George Simion atunci când se referea la UDMR ca o „creatură hidoasă, șovină”, într-un discurs de anul trecut la Satu Mare.//„ George Simion, după ce a spus că UDMR este ”o creatură hidoasă, șovină”: ”Nici nu îmi cer scuze, nici nu dezmint, nici nu retractez, nici nu îmi pare rău”, g4media.ro //

Celălalt mare partid interbelic, Partidul Național Liberal, nu scăpa nici el de criticile virulente ale naționaliștilor și legionarilor. Problema era că vopsirea liberalilor ca mișcare internaționalistă nu era la fel de facilă, pentru că partidul avea o viziune economică destul de protecționistă, (cu celebra doctrină „Prin Noi Înșine!”), și chiar a luat măsuri care astăzi sunt cerute de partide suveraniste, precum naționalizarea anumitor sectoare din economie. //„Efectele doctrinei economice – prin noi înşine”, romania-actualitati.ro //

Dar liberali puteau fi ușor penalizați când se poziționau, intern, împotriva mișcărilor naționalist-extremiste – asta atunci când acestea nu asasinau direct prim-miniștrii liberali, cum a fost cazul lui I.G. Duca.

Un exemplu a fost după alegerile din 1937, când regele Carol al II-lea a ales să impună un guvern de extremă dreapta condus de Octavian Goga, al cărui Partid Național Creștin se situase doar pe locul al patrulea. Protestele tot mai vehemente ale liberalilor și țărăniștilor la adresa deteriorării ordinii democratice nu au trecut deloc neobservate, precum într-un editorial nesemnat publicat în februarie 1938, în Curentul, care punea eticheta de internaționaliști criticilor noului guvern:

„Proaspetele manifestări publice politice ale conducerii partidului liberal direct ostile strădaniilor pe care primul guvern naţionalist al d-lui Oct. Goga le face în vederea atingerii scopului de renaşterea naţională şi creştină a ţării româneşti, situându-l pe linia internaţionalismului alături de partidul naţional ţărăniştilor.”

Ziarele Arcanum

Coalizarea „odioasă” cu oponenții politici

Una dintre cele mai mari probleme cu care se confruntă partidele și politicienii extremiști sunt momentele în care, din logică electorală, trebuie să intre în jocuri politice cu partidele moderate – ceea ce va nemulțumi, mereu, o parte dintre simpatizanții și membrii mai radicali.

Iar asta s-a văzut în multe ocazii în politica românească, în ultimii ani, mai ales pentru că frontul comun naționalist pe care a vrut să-l proiecteze AUR în ultimi ani a avut multe fisuri. De exemplu, de când a fost exclusă din AUR și și-a format propriul partid, Diana Șoșoacă a acuzat în nenumărate rânduri partidul extremist și pe George Simion de colaborare cu „sistemul”,  în special cu PSD.//„Șoșoacă susține că PSD a semnat un protocol cu AUR pentru alegeri: ”Simion va juca rolul doamnei Dăncilă” Acest text a fost copiat de pe Ziare.com Șoșoacă susține că PSD a semnat un protocol cu AUR pentru alegeri: ”Simion va juca rolul doamnei Dăncilă”, ziare.com //

După plecarea sa recentă din partid, pe seama unui conflict cu Simion, și cofondatorul AUR Claudiu Târziu a acuzat diferende ideologice în cadrul partidului.//„Claudiu Târziu, noi critici la adresa lui George Simion: „Mi s-a părut total nepotrivit să se pună într-o stare de locotenență față de Călin Georgescu”, hotnews.ro //

„Este și asta. Ca să fiu direct și clar, faptul că ne-am abătut de la ceea ce noi ne-am propus și am promis. Noi trebuia să fim un partid cu totul altfel constituit decât celelalte. Deci să nu acceptăm niciun fel de compromis din perspectiva traseismului politic, al obiceiurilor legate de campaniile politice, ca să fiu eufemistic, și nu mai suntem”, a declarat Târziu în luna martie.

Ceea ce aduce aminte de momentul în care, în campania electorală pentru alegerile din 1938, Partidul Totul pentru Țară a semnat, direct prin liderul Corneliu Zelea-Codreanu, un pact de neagresiune electorală cu PNȚ, un partid dizident din PNL condus de Gheorghe Brătianu și Partidul Agrar.

Pactul, care prevedea ca partidele respective să nu se atace reciproc în campania electorală, avea scopul de a împiedica o victorie în alegere a liberalilor, în condițiile în care guvernul condus de Gheorghe Tătărăscu era considerat un guvern-marionetă controlat de Carol al II-lea și camarila regală.

Decizia nu a fost agreată complet nici de țărăniști, nici de simpatizanții legionari, mai ales pentru că cele două partide aveau dispute politice de ani buni. Mai mulți dintre liderii țărăniști au părăsit partidul, iar Codreanu și-a luat o doză serioasă de critici din zona naționalistă, precum într-un editorial semnat de Petre Bănescu în Porunca Vremii din 27 noiembrie 1937:

Cum să apere legionarii voturile unui partid în cârdășie cu jidanii și cu comuniștii, un partid împotriva căruia au dus cea mai violentă luptă pentru a-l împiedeca de a veni la guvern, un partid care este la pasul opus al ideologiei legionare ?  (…) Mărturisim că dacă n’am fi citit cu ochii noștri comunicatul semnat de d. Corneliu Zelea Codreanu, n’am fi crezut nici în ruptul capului într’o asemenea posibilitate. Și iată, nu ne putem reveni din uimire. Toată platforma morală a mișcării legionare de până acum, se nărue odată cu acest pact odios.

 

Ziarele Arcanum

Și legionarii își făceau „marketing”, câteodată

Dar, când e vorba de poziționări contrare virulenței discursului public, la fel cum suveraniștii actuali încearcă să dea senzația unui discurs mai moderat atunci când se adună acuzațiile de extremism, și legionarii voiau să proiecteze, din când în când, o față mai umană – mai ales pentru presa străină.

Iată ce zicea, de exemplu, chiar Corneliu Zelea Codreanu, despre tratamentul pe care un guvern naționalist l-ar rezerva minorităților, într-un interviu dat presei italiene și republicat într-o ediție din ianuarie 1938 a ziarului Buna Vestire:

«Vroim să ne punem cu minoritățile etnice pe picior de absolută paritate şi reciprocitate de raporturi. Le lăsăm să-şi aleagă tratamentul care le convine mai bine, şi să şi-l aleagă în deplină libertate, fără a suferi nici o presiune de nici un fel. Le vom zice: alegeţi, şi noi vom lua atitudinea pe care o veţi lua. Dacă ne veţi arata prietenie vă vom fi prieteni, dacă vă veţi ţine, deoparte, închişi, străini, vom fi la rândul nostru închişi şi străini; dacă ne veţi fi inamici, vă vom fi inamici.»

 

În realitate, guvernul legionar – instaurat după asasinarea lui Codreanu – a început rapid, după preluarea puterii, să emită decrete și legi antisemite și să organizeze acțiuni violente de persecutare a minorității evreiești. //„Legi antievreiești în România (1934-1944)”, wikipedia.org //  Și asta era doar o continuare – mai extremă – a unor măsuri similare luate de guverne anterioare, precum cele conduse de Octavian Goga sau patriarhul Miron Cristea, pentru că antisemitismul era transpartinic.

Octav Ganea/Inquam Photos

Timpul e o bulă

Ar mai fi multe de spus, de exemplu, despre cum presa care nu era aliniată interesul naționalist-extremiste era considerată „presă jidovească”, la fel cum toate publicațiile care, mai nou, îl critică pe Simion sunt acum agenți ai sistemului sau finanțate de Soros. Și cum se cerea desființarea unor astfel de entități sau preluarea lor de către naționaliști, pe principiul „vreau să văd gone”.//„VIDEO Lidera POT, Anamaria Gavrilă, către jurnaliștii din Parlament care îi puneau întrebări: „Voi sunteți pe cale de dispariție”, hotnews.ro //

Sau despre modul în care România era considerată „colonie economică”, despre cum religia nu era separabilă deloc de politică, în viziunea naționaliștilor, despre cum politicienii care criticau partidele naționaliste erau trădători de țară sau membri ai unor carteluri criminale.

Personal, nu sunt adeptul teoriilor că o eventuală guvernare a partidelor suveraniste în România ar rezulta într vreun nou stat național legionar, sau în persecuții măcar apropiate de cele ale acelei perioade – politicienii suveraniști actuali sunt mai degrabă motivați de putere în sine decât de fanatism ideologic, și în statul român s-au format, totuși, sisteme instituționale care nu-l vor face ușor de transformat în dictatură, cel puțin fără sprijin militar.

Dar, dacă e ceva care te-ar putea pune pe gânduri, este faptul că aproape toate citatele din presa vremii, pe care le-am dat mai sus, au fost publicate la date în care în România interbelică încă funcționa un sistem relativ democratic. Și a fost nevoie doar de câțiva ani de criză politică, de o serie lungă de decizii slabe luate la nivelele cele mai înalte și de un context extern zbuciumat ca România să alunece spre autoritarianism. Oare de unde îmi sună cunoscut scenariul?