Erasmus+ Log în A Coruña, Spania. Șocuri culturale și accesibilitate.18 min read

„Primul lucru care mi s-a întâmplat a fost să-mi pierd telefonul mobil, cum m-am dat jos din autobuz să găsesc hotelul la care aveam rezervare. L-am recuperat în aceeași zi, dar a fost o odisee. M-a luat și plânsul.”

Așa sună prima experiență a Mariei Bucovineanu, protagonista log-ului de astăzi, la sosirea în A Coruña, destinația unde urma să petreacă aproape un an în timpul mobilității Erasmus. Mi s-a întâmplat și mie, știu cum e. Poate ar merita chiar să fac și o statistică a numărului de studenți Erasmus+ care-și pierd telefoanele.

Maria are 26 de ani și a terminat facultatea de drept și un masterat în administrație europeană la Universitatea Ștefan cel Mare din Suceava. În timpul studenției a beneficiat de trei mobilități de studiu Erasmus+. 

Am vorbit cu ea despre cea mai recentă. Maria a studiat din septembrie 2022 până în iunie 2023 la Universidade da Coruña, din orașul de pe coasta nord-vestică a Spaniei, unde a fost însoțită de mama sa.

Pe coasta din A Coruña. Foto: arhiva personală

Cum ai ales destinația?

„În mare parte, voiam să mă întorc în Spania după prima mobilitate avută lângă Madrid. Madridul nu era o variantă pentru mine, pentru că era un oraș prea scump și prea mare – ca să-ți ajungă și banii și toate, e nevoie să te duci într-un oraș ceva mai mic. Voiam să cunosc și regiunea, pentru că eu știam doar partea de centru a Spaniei și puțin cea din sud. Cât am fost acolo, am urmat cursuri la un master axat pe drept și inteligență artificială. Nu prea a fost pe profilul meu, dar m-au interesat cursurile, pentru că era o ofertă academică interesantă.” 

Cum a fost adaptarea la universitate și oraș?

Maria mi-a povestit că suferă de o dizabilitate neuromotorie și folosește un scaun rulant. Din punct de vedere al accesibilității a rămas plăcut surprinsă de A Coruña, dar și de universitate.

„Pentru mine a fost mult mai accesibil decât în România. Deși în unele locuri erau dealuri, trotuarele sunt mult mai adaptate, bordurile sunt joase sau la nivel, iar pentru persoanele nevăzătoare există facilități speciale. La facultate, biroul de relații internaționale era într-o clădire greu accesibilă, cu multe scări. Fiind învățată din România să las căruciorul la intrare și să rog pe cineva să mă ajute să urc pe scări, așa am făcut. Când m-au văzut, mi-au spus că mă roagă să nu mai fac așa, să îi anunț și vor coborî ei. Nu era totul perfect, dar universitatea a avut multă deschidere să mă ajute din punctul ăsta de vedere. Chiar mi-au oferit și un mijloc de transport de la căminul studențesc unde stăteam până la facultate, un taxi adaptat, decontat de ei.”

În Galiția se vorbește, pe lângă spaniolă, și galițiană,// Detalii pe britannica.com // o limbă romanică asemănătoare portughezei. Maria mi-a explicat că majoritatea profesorilor predau în limba spaniolă, însă că a întâlnit și un caz în care profesorul refuza să predea în spaniolă și a ținut cursul în galițiană. De altfel, nu recomandă nimănui de la o astfel de specializare să plece în mobilitate fără a cunoaște limba, pentru că ar fi mult mai dificil. Cât despre oraș, spune că nu e la fel de vizitat precum altele din țară.

„A Coruña nu e atât de turistic, comparativ cu alte orașe. E mai degrabă echivalentul reședinței de județ de la noi, fiind centrul administrativ al provinciei Galiția. Sunt alte locuri mai pitorești în apropiere – Santiago de Compostela sau Lugo ar fi două dintre ele. Dar măcar ești lângă ocean, asta e cea mai tare parte.”

Cum a fost birocrația?

„La mine au fost mai multe particularități, fiindcă am fost însoțită. Fiind persoană cu dizabilități, aveam dreptul la un însoțitor și am mers cu un membru al familiei în fiecare mobilitate. Au fost documente suplimentare și, de asemenea, a trebuit să justific toate cheltuielile însoțitorului pentru că primeam două burse: una pentru mine și una pentru însoțitor,” mi-a spus Maria, care mi-a explicat și că i-ar fi fost greu să se descurce doar cu o singură bursă de studiu și fără un venit suplimentar.

În vizită la muzeul Guggenheim din Bilbao. Foto: arhiva personală

Cum arăta viața ta de studentă?

„Basically, mă trezeam în jur de opt-nouă. Găsisem un loc unde se putea face sport. Era un teren de baschet, aproape de căminul în care locuiam. Făcusem rost de o minge de și dădeam la coș din scaun, a fost prima mea experiență cu baschetul. Apoi făceam teme, ce să-i faci? A, și îmi mai plăcea să merg la tapas. Tapas sunt porțiile acelea mici de mâncare, tipic spaniole. 

La cămin aveam o cameră unde mâncam, una unde învățam și o cameră de socializare. Spre sfârșitul mobilității, cei de la cămin ne cumpăraseră jocuri de societate. Dacă era vineri seara, se mai ieșea în discotecă. Alteori, se mai juca volei pe plajă, era tare simpatic.

M-am împrietenit cu o fată care studia kinetoterapie și vedea că mă tot uit pe acolo. Mi-a spus că trebuie să vin și eu să joc și mă ținea din spate ca să pot da pase la volei. Când mai aveam timp liber, dădeam o fugă până în Portugalia. Era mai rapid să ajungi în Portugalia din acea regiune a Spaniei decât în restul țării.”

Care erau diferențele culturale?

„Ei au tendința să fie foarte familiari din prima. Prima dată când mi-am făcut o prietenă în Spania, ea se aștepta ca eu să o pup, eu mă așteptam ca ea să îmi dea mâna.

Ce m-a mai surprins foarte mult era siesta. Spaniolii își organizează ziua de lucru în două bucăți: de dimineață până la prânz și apoi de după-amiază până mai târziu. Nu știu dacă e mai bine sau mai rău decât la noi, dar cu siguranță iau o pauză de prânz destul de lungă, de obicei între orele 12 și 15. 

În A Coruña siesta nu era foarte evidentă, dar aproape de Madrid unde nu aveai oceanul și era mai cald, se închideau magazinele pe perioada după-amiezii. Nu era nimeni pe stradă și, dacă ieșeai, erai singur cuc.”

În privința universității, Maria mi-a mărturisit că „depinde de fiecare profesor în parte, dar la noi profesorul se bucură să se afle pe un soclu și să se uite de sus la tine, ceea ce în Spania nu prea se întâmplă. Mi-au dat de înțeles de la bun început că sunt acolo să mă ajute. Îmi amintesc primul contact cu o profă din Spania. M-a întrebat când am liber și mi-a spus că, dacă vreau, pot merge la ea, îmi arată manualul și îmi explică ce trebuie să fac. Eram: Stai puțin, unde sunt? Ce-i asta? La noi nu s-ar întâmpla asta niciodată.

M-a ajutat și că stăteam la un cămin studențesc și așa am putut lega mai ușor relații, mai ales că existau camere diferite pentru activități diferite. Stăteam la cămin și la universitatea de acasă, dar acolo nu aveai o cameră de studiu și de socializare și atunci socializai mai mult pe hol sau în alte contexte. Inclusiv direcțiunea căminului încuraja legăturile între studenți.” 

Ce locuri trebuie să vadă cei care ajung în A Coruña?

El Tranvía e clubul preferat al studenților din oraș, unde se bea bine. Acolo se zice că e cea mai bună crema de orujo, un lichior tradițional, din toată Spania, mi-a povestit Maria. Centrul orașului merită de asemenea vizitat. Acolo poți învăța la cafeneaua Santander și servi caracatiță la niște restaurante speciale, numite pulperías. De asemenea, merită să vizitezi delfinariul din oraș, unde poți petrece timp cu focile și delfinii.

Ce sfaturi ai pentru viitorii studenți ai destinației tale?

„Caută cazare sau gândește-te la cămin din timp, pentru că s-a întâmplat să fie foarte multă cerere și foarte puțină ofertă. Eu aveam nevoie și de un lift, iar ce îmi trebuia mie costa fie peste 600 de euro, și era prea mult, fie era la etajul cinci, dar fără lift. Deci a trebuit să mă mulțumesc cu căminul studențesc, dar a fost o experiență pozitivă.

De asemenea, te poți aștepta ca biroul de relații internaționale să răspundă mai greu. Mie mi-au trimis scrisoarea de acceptare în august, iar eu trebuia să plec în septembrie. Încearcă să comunici cu ei cât mai bine și ia legătura cu ESN-ul// Erasmus Student Network, esn.org // de acolo. Organizează multe activități și îți facilitează integrarea. Eu n-am încercat, dar se organizează și lecții de surfing. E aproape de ocean, sunt multe școli care se ocupă cu asta.”

Prieteni din mobilitate. Foto: arhiva personală

Cu ce ai rămas după această experiență?

„Am învățat că îmi place să fiu înconjurată de oameni. Dreptul, în general, e o facultate destul de solitară și nu îți oferă întotdeauna ocazia asta. Încurajez în special persoanele cu dizabilități să meargă în Erasmus+, pentru că foarte rar găsești o astfel de oportunitate unde să poți fi însoțit și să stai până la 12 luni în alt oraș cu un membru al familiei. Eu am luat în considerare și asta. 

În felul ăsta au ajuns și ai mei în locuri pe care nu și-ar fi permis să le viziteze. Asta chiar dacă mama, în trei sferturi din timp, voia să ne întoarcem acasă. După ce ne-am întors, îmi tot spunea cât de mult vrea înapoi în A Coruña.”

Am creat o hartă// maps.google.com // unde poți vedea toate locurile recomandate de Maria. Până la următorul log, spor la creat amintiri!