Erasmus+ Log în Madrid, Spania. Niciodată să nu spui niciodată19 min read

„Am căutat cazare după ce am ajuns, pentru că inițial am fost încadrată pe lista de rezervă. Mi-am luat adio de la gândul că voi pleca, dar după o lună am primit un email că toate rezervele pleacă.”

Log-ul de astăzi se învârte în jurul poveștii pe care a rememorat-o alături de mine Bianca Bogdan. Ea vine din județul Alba și a studiat contabilitate cinci ani la Universitatea de Vest din Timișoara, la Facultatea de Economie și de Administrare a Afacerilor. În anul doi de licență i-a venit ideea să încerce ceva nou.

Mi-a spus că dintr-o joacă a aplicat pentru o mobilitate Erasmus+, încurajată și de colegele de cămin de la acea vreme. Inițial, s-a gândit să studieze în Franța, dar a ajuns până la urmă la Universidad Complutense de Madrid, pe o specializare de administrare a afacerilor. A studiat acolo timp de un semestru, din septembrie 2018 până în februarie 2019.

În vizită la Parque Europa din Madrid. Foto: Arhiva personală

Cum te-ai descurcat cu spaniola?

„Înțelegeam foarte bine limba spaniolă, doar că nu o vorbeam. Fusesem la ceva cursuri facultative de spaniolă la Universitatea din Timișoara, dar era puțin față de nivelul facultății din Spania. Totuși, la momentul respectiv stăpâneam spaniola mai bine decât engleza.

Ulterior, am început să deprind în câteva săptămâni, pentru că eram înconjurată doar de oameni care vorbeau spaniolă. Nu eram la nivelul lor, dar mă descurcam și, pentru că învățam pentru școală, asta clar a ajutat la îmbogățirea vocabularului.”

Care a fost prima impresie despre destinație?

„Plecasem mai repede cu două săptămâni ca să mă bucur puțin de țară înainte să încep; încă era vară și cald. Am dat o fugă prin Valencia la niște prieteni de familie și după am ajuns cu mașina în Madrid. Prima mea întâlnire cu Madridul a fost în traficul acela nebun, în care eram blocați pe patru benzi în mijlocul autostrăzii.

M-am gândit că o să urmeze șase luni în care n-o să merg cu mașina nicăieri. A fost șocant, dar ulterior m-am obișnuit cu frumusețea de acolo. Colega mea de apartament era o localnică, născută și crescută în Madrid. A fost foarte drăguță și mi-a arătat toate zonele interesante din oraș, ce să fac și ce să nu fac. Asta a făcut puțin mai ușoară integrarea și adaptarea la noul oraș. Timișoara e un oraș mare, dar nu-l pot compara cu o metropolă ca Madridul.”

Cum te-ai adaptat la universitate?

„Ce mi s-a părut cel mai interesant – și, totodată, stresant –  a fost că trebuia să-mi aleg singură toate materiile pe care voiam să le studiez. Se crea o adevărată competiție pentru cursuri, deoarece acestea erau programate pe tot parcursul zilei. Același curs se desfășura dimineața, la prânz sau seara, pentru colegii care lucrau, ceea ce genera o concurență acerbă și cozi interminabile. Cel puțin așa era în 2018, acum bănuiesc că procesul s-a digitalizat.

După ce îmi stabileam singură orarul și programa, urma să depun foaia matricolă la birou. De acolo, totul ar fi trebuit să decurgă fără probleme. Pentru studenții Erasmus, existau întotdeauna câteva formalități suplimentare, dar nu aș fi spus că procesul era complicat. Provocarea reală consta în a-ți găsi un loc la cursul dorit și, mai ales, la materia pe care o selectasem în prealabil pentru echivalare.”

Cum au fost profesorii?

„Am avut profesori și profesori. Unii erau foarte drăguți cu noi și încercau să ne ajute, alții ne tratau egal, pe modelul: «Vii din altă țară, trebuie să te adaptezi». Aveam o materie pe care o găsisem nu la același nivel cu mine, ci unul peste. Am fost să vorbesc cu profesorul și i-am spus că era singura materie pe care o puteam echivala și l-am întrebat dacă pot să vin. Mi-a zis clar că, din punctul său de vedere, puteam să vin, dar dacă promovam sau nu, asta nu mai ținea de el. Nu mi-a facilitat procesul, dar nici eu nu pot spune că am fost prea pasionată de acea materie, prin urmare am avut restanță.”

Cum ai găsit cazare?

„Am căutat după ce am ajuns, pentru că inițial am fost încadrată pe lista de rezervă. Mi-am luat adio de la gândul că voi pleca, dar după o lună am primit un email că toate rezervele pleacă. A urmat o fugă cu ai mei pe la notar pentru diverse procuri și adeverințe. Am avut două luni la dispoziție să-mi pregătesc dosarul și am primit banii chiar înainte să ajung în Spania. Partea de cazare era ultimul gând pe care îl aveam, pentru că, în capul meu, prioritatea era să am toate documentele în regulă.

Am stat o vreme la niște prieteni de familie din alt oraș din Spania și, împreună cu ei, am reușit să găsesc cazare, pentru că facultatea nu asigura. Am găsit pe site-ul Erasmus apartamentul pe care l-am împărțit cu o localnică. Ce m-a bucurat cel mai tare a fost că n-a fost nevoie să cer ajutorul părinților să mă suplimenteze financiar; am dus-o la capăt. Dar a venit cu niște emoții la pachet.”

Cum ți-ai gestionat bugetul?

„A fost interesant, pentru că eram deja pe picioarele mele și nu mă mai puteam baza pe mâncarea de acasă. Grantul era de 520 de euro, dar banii se primeau toți odată în două tranșe: prima de 80% în timpul mobilității, și a doua de 20% la întoarcerea în țară. A doua tranșă n-am mai primit-o, din cauza restanțelor.

Cumva am încercat să-i gestionez și am reușit. Cu chiria și mâncarea a fost ok, dar ce m-a durut cel mai tare a fost că n-am putut să călătoresc foarte mult. Programul nu-mi permitea nici să-mi iau un job part-time, așa că m-am descurcat cu ce am avut. M-au mai ajutat prietenii de familie cu mâncare, din când în când. Nu era regulat, dar era de ajutor.

Madridul are un sistem de transport public foarte dezvoltat, iar pentru tinerii sub 26 de ani exista un card pe care-l puteai face cu 20 de euro pe lună, cu care aveai acces la toate mijloacele de transport. Puteam călători de câte ori voiam pe zi în tot Madridul, inclusiv în comunitățile madrilene. Prin cei de la ESN mai primeam reduceri la muzee și alte activități. Am reușit să gestionez bine bugetul, dar oarecum la mustață.”

Ce te-a surprins la traiul de acolo?

„Prima surpriză a fost legată de siesta, cu care m-am obișnuit până la urmă. Dacă vedeai cozi infernale la bancă și ei veneau să spună că le pare rău, că era pauză de masă, atunci gata, nu mai avea rost să stai. Noi, studenții străini, ne încăpățânam și rămâneam la coadă, dar am înțeles în final că asta e cultura lor și trebuia să o respectăm.

A doua a fost relația foarte deschisă pe care spaniolii o aveau cu profesorii – le spuneau pe nume, chiar dacă oamenii aveau 20 de ani de experiență. Era o abordare similară cu cea din mediul corporatist, unde ierarhia contează mai puțin. Mi s-a părut șocant la început, dar după am înțeles ideea.

Ei voiau să întărească relația dintre studenți și profesori. Și chiar cred că s-a întâmplat, pentru că, la finalul cursului, deși fuseseră stricți pe parcursul semestrului, totul s-a terminat într-o notă pozitivă, cu feedback. La noi în România, foarte rar îți cer profesorii feedback, iar dacă se întâmplă îl iei oricum în derâdere, că nu te aștepți să implementeze ce ai scris. La spanioli se întâmpla asta, chiar se ținea cont.”

Cum arăta o zi tipică din viața ta?

„Mă trezeam dimineața și mâncam liniștită; mă obișnuisem deja să-mi beau cafeaua în pace. Colega mea de apartament avea doi câini și mă jucam cu ei până îi scotea la plimbare. După, mă aranjam și plecam. Trebuia să iau metroul vreo 40 de minute până în campus, dar nu-mi dădeam seama când trecea timpul, căci ori stăteam pe Facebook, ori citeam – un obicei pe care l-am adoptat acolo, pentru că toată lumea citea în metrou.

Apoi urmau cursurile. Îmi luam mâncare cu mine și, între ele, fie mă documentam, fie învățam în bibliotecă. Stăteam la universitate până seara, apoi mă întorceam și făceam cumpărături. Îmi plăcea să ies seara la alergat. Vinerea mergeam la petreceri. În weekend, mai vizitam prietenii din Valencia ca să văd marea.”

Ce locuri ai vizitat în mobilitate?

„Pentru a vizita Madridul ai nevoie de măcar săptămână. Ai o grămadă de lucruri de văzut: istorie, parcuri, viață de noapte, activități pentru toate vârstele. De asemenea, multe din locațiile ce apar în serialul Casa de Papel le poți vedea gratuit. Un must-see este strada Gran Vía, cu «kilometrul zero» al orașului. Parcul El Retiro e superb. Pentru mâncare, încerci tapas în orice local de la colț. Pentru viața de noapte, clubul Teatro Kapital, cu șapte etaje și stiluri muzicale diferite la fiecare.

Am vizitat Madridul cu tot ce era în jur: Toledo, Segovia, Ávila. Apoi am fost prin Castilla-La Mancha, de unde vine personajul Don Quijote. Am mai fost într-un sătuc unde aveam prieteni vechi de familie. Valencia am văzut-o toată, iar în Cartagena și Alicante am reușit să ajung. Zonele de la mare le-am bifat. Mi-am dorit mult să ajung în Barcelona, dar costurile erau foarte mari. Rămâne pe lista mea.”

Cu prietenii, vizitând Toledo. Foto: Arhiva personală

Cu ce ai rămas în urma programului Erasmus?

„Cred că m-a schimbat ca om. Plecasem neîncrezătoare în mine, dar după ce am revenit, am început să am încredere, am devenit mai deschisă și am început să performez și la școală. Pe lângă amintirile frumoase, asta rămâne: încrederea în mine și curajul de a încerca lucruri noi. A fost o șansă să mă descopăr. De aceea spun că orice student ar trebui să profite de astfel de experiențe. Nu te întâlnești de două ori în viață cu așa ceva, și nu la vârsta aceea.”

În prezent, Bianca lucrează pentru o corporație din Timișoara, în domeniul financiar. Face parte dintr-un program de leadership, iar cu un zâmbet pe buze mi-a povestit că una dintre cerințele esențiale pentru a fi inclusă în acest program a fost să aibă expunere internațională. Pentru ea, această experiență a fost reprezentată de mobilitatea Erasmus în Madrid.

Aici// Pe Google Maps: maps.google.com // găsești o hartă cu locurile pe care Bianca ți le-a recomandat. Până la următorul log, spor la creat amintiri!