Erasmus+ Log în Okayama, Japonia. O parte din suflet peste mări și țări.21 min read

„Pentru mine, japonezii sunt cei mai caterincă oameni pe care i-am întâlnit vreodată.”

În meseria asta, cred că sunt puține lucruri mai frumoase decât să te revezi cu oamenii ale căror povești le-ai spus cândva. Acum un an vorbeam cu Adriano Prodan despre experiența lui din Italia, într-un alt episod de Erasmus+ Log. Tot atunci, mi-a povestit despre visul lui de a ajunge în Japonia, iar acum, cu visul împlinit și altele în derulare, mi-a făcut bucuria de a ne auzi din nou.

Are 22 de ani acum și e absolvent. Din iulie până în septembrie, a participat la o mobilitate de scurtă durată pentru practică, la Spitalul Okayama Rōsai. A fost deja a doua sa incursiune în Japonia, după una mai scurtă, de două săptămâni, ce a avut loc anul trecut. Atunci a mers tot pentru practică, în Saitama.

Ce te-a motivat să aplici?

„Dincolo de pasiunea mea pentru Japonia, de data asta, prin recomandarea Asociației Kinetoterapeuților din Japonia, mi-au fost sugerate un spital și un mentor interesați și de cercetare, nu doar de partea clinică. Mentorul pe care l-am avut și vicedirectorul spitalului publicau frecvent în jurnale științitice. Acum chiar sunt coautor la două articole.

M-a atras ideea că oamenii de acolo sunt destul de influenți în medicina din Japonia. Ca să răspund concret, m-a motivat că pe lângă partea clinică am putut explora și partea de research,” mi-a spus Adriano.

CITEȘTE ȘI: Erasmus+ Log în Pavia, Italia. Colazione și plimbări cu bicicleta

Nu puteam merge mai departe fără să aflu și de unde a pornit pasiunea lui pentru Japonia: „A început de când eram foarte mic. Pe atunci, mă uitam la o animație japoneză despre fotbal, Inazuma Eleven. Apoi, în pandemie, în 2020, în timpul lockdown-ului, am făcut niște research și am ajuns să citesc mai multe despre cultura japoneză și să mă uit la animeuri. Nu am multe dorințe, dar Japonia am vrut neapărat să o văd cu ochii mei.”

Poză de grup cu colegii de la spital. Foto: arhiva personală.

Care a fost prima impresie despre destinație?

„Zborul a durat cam 15 ore, dar nici nu l-am simțit, pentru că am un talent să dorm oriunde. A fost absolut superb. Am aterizat pe aeroportul Narita din Tokyo și după am luat vreo trei trenuri ca să ajung în Saitama, unde am stat câteva zile la mentorul meu de anul trecut.

Prima impresie a fost «holy shit, here we go again, mă simt ca acasă și totul e foarte bine». Din Saitama puteai ajunge destul de ușor în Tokio și așa am putut vizita ce nu am vizitat anul trecut. După acele zile am plecat cu Shinkansen-ul// Termen folosit pentru trenurile de mare viteză din Japonia. // direct în Okayama.

Acolo am stat într-un loc foarte interesant și ieftin: mi-am rezervat din timp o cabină, o cameră de doar cinci metri pătrați, fără geamuri, dar cu un pat confortabil și un televizor pe care îmi uscam șosetele. Ușa era, de fapt, un paravan rabatabil. Aveam intimitate, dar auzeam totul pe hol – noroc cu dopurile de urechi, pe care mi le dădeau zilnic. Dormeam acolo, în rest eram plecat toată ziua.

Cel mai tare era că aveam acces și la un mic spa. N-aveam liniștea unei camere închise, dar compensa prin relaxarea de seară și conversațiile spontane cu japonezii. Am plătit 1.000 de euro pentru toată perioada.”

Ce impresie ți-a lăsat sistemul educațional de acolo?

„Mi-a plăcut și mai mult decât prima dată, pentru că a durat mai mult. Concret, ne-am axat pe reabilitarea ortopedică. Adică diferite fracturi, entorse mai grave, proteze de genunchi și de șold.

Practica s-a axat mult pe recuperarea asta funcțională și pe reeducarea, după operații, la nivelul coloanei vertebrale. Vice-directorul, care e expert pe asta, în colaborare cu mentorul meu se ocupau de pacienții ăștia. Am văzut protocoalele, am văzut cum are loc o intervenție chirurgicală, ce se discută înainte, ce se întâmplă după. Nu mă așteptam să se întâmple asta, dar a fost foarte fain.

N-am stat doar lângă mentorul meu, domnul Tomoyoshi, ci cu toți terapeuții de acolo.”

Cum ai gestionat bugetul în mobilitate?

„E mult mai convenabil să mergi într-o astfel de practică de scurtă durată, pentru că grantul ți se calculează pentru fiecare zi. Din prima zi până în ziua 14 aveam 80 de euro pe zi, iar de la ziua 15 până la ziua 30 primeam 58 de euro pe zi. Am mai primit încă niște sume extra pentru că zborul a fost lung, și un top-up social. În total, suma pe care mi-a oferit-o grantul a fost în jur de 4.000 de euro.

Pe transport, adică biletele de avion, călătoriile de acolo cu trenul și autobuzul, am cheltuit cam 1.500 de euro. Alți 1.000 s-au dus pe chirie, și mi-au rămas cam 1.500 de cheltuială. M-am descurcat foarte bine numai cu suma primită din grant.

Nu mi s-a părut o țară scumpă. Salariul unui kinetoterapeut acolo cred că a crescut doar cu vreo 5% față de acum 40 de ani. A fost un boom economic în Japonia pe atunci, iar prețurile au cam rămas la fel. Pe o masă completă la prânz, la un restaurant local, dădeam echivalentul a 30, maximum 40 de lei. Sau mă puteam duce la cantină și dădeam 10 lei,” mi-a spus Adriano despre cum și-a împărțit cheltuielile în Japonia.

Ce te-a impresionat la cultura locului?

„De data asta, am avut ocazia să intru și mai mult în sufletul Japoniei și să văd cum sunt, de fapt societatea, populația, comparativ cu ce se vede din exterior. Pentru mine, japonezii sunt cei mai caterincă oameni pe care i-am întâlnit vreodată.

Am avut norocul ca alături de mine să fi făcut practică acolo și alți șase japonezi de vârsta mea. A fost o experiență de vis. Exact ca în anime-uri: plajă, artificii, parcuri de distracții. Deși vorbeau foarte puțină engleză, râdeam mult și ne înțelegeam perfect.

Și asta chiar dacă la o primă impresie par foarte serioși. Își pun limite foarte clare pentru cum sunt la muncă versus cum sunt după muncă. Sunt foarte profesioniști, asta e în cultura lor, dar foarte dezinvolți când ieși pe afară cu ei.

Am mai observat că în Japonia, când vine vorba de îmbunătățit ceva, se face asta. Un exemplu bun e Shinkansen-ul, care există pe ruta Tokyo-Osaka din 1964. Momentan, timpul pentru a parcurge distanța e de aproximativ două ore, dar lucrează ca în următorii ani să-l reducă la jumătate. În accelași timp, dacă funcționează ceva, pe același sistem vor merge. De exemplu, software-ul medical, care e din anii 2000, încă nu îl schimbă pentru că e eficient și acum, chiar dacă interfața arată învechit. Toate spitalele de acolo îl folosesc”.

Am vrut neapărat să aflu de la Adriano și cum se simte să călătorești cu bullet train-ul japonez:

„Simți că plutești. Eu am mers enorm cu CFR-ul – peste 20.000 de kilometri –, dar Shinkansen-ul e altă lume. Zece vagoane, spațiu cât pentru un zbor business-class, scaune care se lasă pe spate fără să deranjezi pe nimeni. Te uiți la telefon și vezi că mergi cu 280 km/h, dar nu simți nimic. E perfecțiune inginerească. Dacă ajungi în Japonia, e musai să-l încerci măcar o dată.”

Călătorind prin Japonia. Foto: arhiva personală.

Cu ce relații ai rămas din mobilitate?

„Încă mai vorbesc cu vicedirectorul spitalului. Am o relație de prietenie cu mentorul meu, dar și cu soția lui, care era logoped la același spital. Am fost și acasă la ei, m-am jucat cu copiii lor. Pe lângă asta, sunt într-un grup cu restul oamenilor din Japonia. Ne mai trimitem poze, ne mai scriem, ne răspundem la story-uri, am rămas în relații foarte bune. Le-am promis că mă voi întoarce și că o să ne revedem.”

Ce locuri ai vizitat în mobilitate?

„În Okayama am văzut cam tot ce se putea vedea. Ca să înțelegi, orașul e considerat un fel de zonă rurală la ei, dar are 700.000 de locuitori. Pe acolo am vizitat Grădina Korakuen, care este în top trei cele mai frumoase grădini din Japonia. În mare parte, nu și-a schimbat aspectul din timpul perioadei Edo, în afară de niște lumini pe care le-au pus pe acolo.

Tot acolo merită văzut și castelul din Okayama, printre puținele castele negre din Japonia. Am fost și la lacul Kojima, care e un loc foarte relaxant. La mică distanță de Okayama este Kurashiki, un oraș în care găsești clădiri cu influențe europene. Am fost pe acolo și mi s-a părut interesant să văd Europa în Japonia.

Am fost și la o grădină germană în apropiere de Okayama, mi s-a părut fenomenal ce talent au avut la a copia arhitectura. Am fost și la ocean, la plajă, am stat până seara, a fost foarte fain.

Pe lângă Okayama, am vizitat și Kyoto, unde îmi doream mult să ajung. Am fost doar o zi și am rămas mască. Dar după ce am terminat mobilitatea, aveam patru zile libere și pe toate le-am petrecut în Kyoto. L-am luat la pas, cred că am făcut vreo 60-70 de kilometri pe jos. Acolo nu sunt clădiri foarte înalte, cum sunt în alte orașe, precum Tokio. Orașul avea un vibe foarte tradițional, cu străduțe pe care mai vedeai random câte o gheișă care se plimba. Deși e foarte turistic, am găsit multe hidden gems,” mi-a spus Adriano despre experiențele sale din Japonia.

Ce sfaturi ai pentru viitorii studenți ai destinației tale?

„Depinde ce studiezi, dar e foarte accesibil să găsești oportunități de practică cam pe oriunde. Trebuie să știi că japonezii au o cultură organizațională foarte bine pusă la punct, cam pe orice domeniu. Asta rezultă în diferite asociații, care lucrează pe bune. Sunt asociații ale economiștilor, ale lingviștilor sau pentru orice meserie.

Dacă ai o diplomă într-un anumit domeniu, poți căuta asociația relevantă și să dai un mail în care să te prezinți și să spui pe scurt de ce ai vrea să mergi acolo. Cu siguranță vei primi un răspuns, indiferent dacă e pozitiv sau negativ. Dacă vrei să găsești ceva acolo, contactează o asociație și vei primi îndrumare.

Și un sfat mai general pentru orice mobilitate Erasmus: nu te mai gândi atât. Doar du-te, pentru că e priceless. Dobândești niște skill-uri acolo pe care nu le-ai putea învăța altfel.”

Artificii la ocean și momentul despărțirii. Foto: arhiva personală.

Cu ce ai rămas în urma programului Erasmus?

„Cred că mai bine mă întrebai cu ce n-am rămas. N-am rămas cu o parte din suflet, una considerabilă de data asta. Dar am rămas cu prieteni. Mai vorbesc cu lume, oameni cărora le spun că plănuiesc pe termen lung să rămân acolo și mă întreabă dacă n-o să-mi fie greu să mă adaptez. Eu le spun asta, că am prieteni.”

În prezent, Adriano prezent e într-o altă mobilitate de lungă durată Erasmus+, în Franța, unde face practică la un cabinet privat din Cannes și se relaxează la plajă după muncă. În Japonia se va întoarce cu siguranță, pentru că acolo vrea neapărat să fie când va împlini 30 de ani.

E cu siguranță cel mai cool viitor kinetoterapeut pe care-l cunosc. Pentru mine a fost fascinant și emoționant să-i urmăresc evoluția, fiindcă mi-a arătat din nou cât de transformatoare pot fi astfel de experiențe și cât sens pot aduce în viața cuiva. L-am lăsat cu promisiunea că ne vom auzi din nou să povestim despre experiențele sale de prin Erasmus.

Vei găsi aici// Pe Google Maps: // o hartă cu toate locurile pe care Adriano îți recomandă să le vezi în Okayama și nu numai. Până la următorul log, ki o tsukete și spor la creat amintiri!