Pawel Gaul / Getty Images
Erasmus+ Log în Paris, Franța. Visul unei fetițe care iubea franceza.23 min read
„E foarte clișeic, dar am vizitat toate locurile din serialul Emily in Paris. Am fost în toate locurile în care știam că a fost filmat și chiar am intrat în clădirea unde se afla apartamentul lui Emily.”
De data asta, îți prezint povestea Erasmus+ a Dianei Enache, o tânără de 22 de ani din Brăila. Studiază limbi moderne aplicate, cu accent pe engleză și franceză, la Facultatea de Litere a Universității „Dunărea de Jos” din Galați. Îi place mult să facă voluntariat, să călătorească și să profite cât de mult poate de oportunitățile oferite de bursele Erasmus+. Începând cu septembrie 2023, a petrecut șase luni într-o mobilitate Erasmus+ la Université Paris-Nanterre.
Ce te-a motivat să aplici?
„Eu fac franceză din clasa a treia și, de când mă știu, am fost foarte pasionată de limbă, de cultura și istoria Franței. După ce am terminat liceul și am intrat la facultate, am avut un singur gând : «Orice-ar fi, eu plec cu Erasmus în Franța.»
Îmi amintesc că nu aveam voie să plec în primul an de facultate, așa că am învățat de mi-au sărit capacele ca să mă asigur că voi avea o media necesară. Gândul ăsta m-a motivat încă din prima zi de facultate. Nici nu conta în ce oraș ajung, important era să ajung acolo, pentru că era un vis din copilărie.
De asemenea, mai trebuie să menționez o întâmplare foarte heartwarming. În prima zi de facultate, într-o zi de marți, m-am așezat lângă o fată pe care nu o cunoșteam. Era colega mea, Laura, care între timp a devenit una dintre cele mai bune prietene ale mele. Am aflat pe parcurs că și ea visa la Erasmus în Franța, iar când s-au deschis înscrierile, ne-am vorbit și am decis să plecăm împreună la Paris”, povestește Diana despre hotărârea care i-a schimbat parcursul.
Care a fost prima impresie despre destinație?
„Am plecat spre Franța la sfârșit de august, iar cursurile urma să le începem în septembrie. Era prima ieșire din țară și primul zbor cu avionul și mă simțeam ca pe un norișor. În avion am început să plâng. Nu de frică, ci pentru că realizam că visul meu din copilărie se îndeplinea: eram în drum spre Paris.
Eram foarte entuziasmată și fericită. Am avut și un șoc destul de mare, pentru că n-am aterizat pe aeroportul Charles de Gaulle, ci pe cel din Beauvais, aflat la o oră de oraș. Dar când am ajuns în Paris și, din stația de autobuz se vedea Turnul Eiffel, am rămas fără cuvinte.
Nu aveam așteptări foarte mari legat de cum arată orașul, știi ce se spune despre Paris – că e murdar, că sunt peste tot șobolani, tot felul de clișee răspândite online. În realitate, orașul e superb. Arăta de zece ori mai bine decât mă așteptam.”
În fața celebrului cabaret Moulin Rouge. Foto: arhiva personală
Ce impresie ți-a lăsat sistemul educațional de acolo?
„Am întâlnit profesori foarte implicați și, spre surprinderea mea, am văzut cât de mult accent se punea pe munca în echipă. Eu eram obișnuită să lucrez individual, să-mi fac temele acasă, fără prea multă interacțiune. Acolo, însă, aproape tot ce făceam era în grup – trebuia să comunicăm, să colaborăm constant.
La început, bariera lingvistică a fost o provocare, pentru că eram nevoită să vorbesc în franceză tot timpul. Dar tocmai asta m-a ajutat enorm să-mi îmbunătățesc nivelul de conversație. Profesorii se implicau cu adevărat, iar ceilalți studenți erau foarte deschiși față de colegii Erasmus. Nu am simțit deloc vreo atitudine de respingere, deși, venind din România, aveam o teamă legată de posibila xenofobie – o frică pe care, din fericire, realitatea a contrazis-o complet.
Sistemul de notare a fost și el diferit: în Franța notele sunt de la 1 la 20, așa că la început a fost un pic greu să mă obișnuiesc. De exemplu, o notă de 15 acolo era echivalentă cu un 10 în sistemul nostru. Facultatea era foarte modernă, bine dotată, cu un campus care chiar te făcea să vrei să petreci timp acolo. Biblioteca era imensă, iar majoritatea studenților preferau să studieze acolo. Chiar se simțea că e o instituție europeană, în cel mai bun sens al cuvântului”, mi-a povestit Diana despre contactul cu universitatea din capitala Franței.
Cum ai gestionat bugetul în mobilitate?
„O primă recomandare pe care o am pentru toți studenții care vor să meargă acolo este să facă tot posibilul să găsească cazare la cămin, pentru că este de zece ori mai ieftină decât o chirie în oraș și chiar merită. Și eu și colega mea am prins locuri, deși stăteam la cămine separate.
Din partea programului Erasmus+ am primit 2.000 de euro în momentul în care am plecat din România, adică 80% din valoarea grantului. Restul de 20%, în jur de 900 de euro, i-am primit la întoarcerea din mobilitate, așa se procedează de obicei.
Bineînțeles că banii din grant nu mi-au ajuns. Primeam bani și de la părinți și mi-am gestionat, zic eu, bugetul destul de bine. Făceam în așa fel încât să plătesc cazarea din suma din grant, iar de acolo să-mi mai rămână și niște bani de buzunar și să completez cu banii de la părinți. Am încercat pe cât posibil să nici nu cheltui foarte mult și nici să nu îi jupoi de bani pe ai mei.
Prețurile erau destul de asemănătoare cu cele din România. Nu pot să spun că a fost ceva incredibil de scump. Cu mâncarea mă descurcam foarte bine pentru că aveam un supermarket fix în campus și nu era o problemă cu asta.”
Lângă Turnul Eiffel pe timp de zi… Foto: arhiva personală
Ce te-a impresionat la cultura locului?
„Voi fi puțin basic și o să spun mâncarea, dar chiar toate lucrurile care se spun despre mâncarea franțuzească sunt 100% adevărate. Au o bucătărie absolut senzațională. Cu brânza camembert nu m-am înțeles deloc, nici nu cred că o voi face vreodată. În schimb, o chestie pe care am mâncat-o și nu mă așteptam să-mi placă au fost melcii, sunt surprinzător de buni. Și tot ce înseamnă patiserie, de la prăjituri la croissante, pain suisse, baghete, sunt foarte bune. Era în campus o mică patiserie, ei o numesc boulangerie, la care am devenit client fidel, mergeam zilnic acolo.”
Cum a fost să îți faci prieteni în mobilitate?
„Fiind prima dată când am plecat atât de departe de casă, în primele săptămâni mi-a fost un pic greu să mă obișnuiesc cu faptul că sunt la o distanță atât de mare. În cazul prietenei mele a fost invers, pentru că ei îi era frică de asta înainte să plecăm, dar când a ajuns acolo s-a acomodat foarte repede. Cumva ne echilibram așa.
N-a fost foarte ușor să-mi fac prieteni, zic din start. Oamenii cu care am interacționat cel mai mult au fost alți studenți internaționali și oamenii care erau în asociația studenților de acolo. Noi acolo nu aveam o filială a // Erasmus Student Network, esn.org // iar asta făcea mai greu să intrăm în contact cu foarte mulți oameni sau să creăm o comunitate și mai mare.
A trebuit să facem asta individual la cursuri, să vorbim cu oamenii, să interacționăm. Sau în afara cursurilor, la bibliotecă sau la cantină. S-a simțit lipsa cuiva care să fie acolo special pentru a crea comunitatea. Astfel, era cu atât mai dificil să ne facem prieteni francezi. Nu neapărat din cauza faptului că se comportau ei în vreun fel, dar pentru că aveau deja grupulețe formate și se simțea ciudat pentru mine să mă infiltrez în ele. Nici eu nu sunt o persoană ultra sociabilă sau foarte extrovertită. Mi-e greu să mă să mă integrez de obicei, mai ales așa din prima, îmi trebuie un pic de timp să mă obișnuiesc cu oamenii.”
Cum arăta o zi tipică din viața ta?
„Mă trezeam să mă duc la cursuri, pentru că alesesem unele destul de dimineață, nu știu ce a fost în capul meu. Cred că voiam să am cealaltă jumătate din zi liberă. Aveam un ritual al meu de dimineață – mă duceam la cantină și îmi luam pain au chocolat cu cafea. Stăteam la cantină, cred că o oră, și citeam, stăteam pe telefon sau mă plimbam ca să mă încarc cu energie pentru cursuri.
Mă duceam la cursuri după, era destul de solicitant, pentru că toate țineau câte două ore. Mergeam apoi din nou la cantină, unde mâncam. După, îmi făceam din teme. Locuind și având toate facilitățile în campus, îmi era foarte ușor să ajung dintr-un loc în altul. Mergeam și să mă plimb destul de des prin oraș, în care ajungeam în zece minute cu metroul,” mi-a spus Diana despre rutina sa.
…și pe timp de noapte. Foto: arhiva personală
Ce locuri ai vizitat în mobilitate?
„În Paris mergeam foarte des prin zona turnului Eiffel, mai ales seara, când era luminat. Era o zonă foarte aglomerată de turiști, așa că mergeam pe străduțe mai lăturalnice, unde nu era atât de multă lume și existau diverse terase unde puteai sta să privești turnul.
Și uite, e foarte clișeic, dar am vizitat toate locurile din serialul Emily in Paris. Am fost în toate locurile în care știam că a fost filmat și chiar am intrat în clădirea unde se afla apartamentul lui Emily. Era o experiență unică în viață și am zis că vreau să încerc.
Un alt loc foarte frumos din Paris sunt Grădinile Luxemburg. E locul ăla cu scăunele la fântână și foarte multă natură. Am făcut acolo picnic, am stat, am citit, sau doar m-am plimbat. E un loc cu multă liniște și pentru că nu e plin de turiști, care de obicei vin, stau 15 minute și apoi pleacă.
Am călătorit foarte mult și în împrejurimile Parisului, pentru că erau aproape niște orășele destul de vechi, cu o arhitectură superbă. În alte orașe din Franța nu am fost și îmi pare rău, aș fi vrut să ajung în Strasbourg și Lyon sau Bordeaux, dar erau destul de departe. În schimb, am fost în Belgia, în Bruxelles și Anvers, și în Olanda, în Amsterdam.”
Cu ce ai rămas în urma programului Erasmus?
„În primul rând, un regret foarte mare că nu m-am mai dus încă un semestru. În al doilea rând, în afară de experiența propriu-zisă, cu faptul că am făcut copilul din mine foarte fericit că și-a îndeplinit un vis.
Fiind prima mea experiență de felul ăsta, prima mea ieșire din țară, primul zbor cu avionul, mi s-a dezvoltat foarte tare o dorință de a călători din ce în ce mai mult. Și asta am și făcut și urmează să mai fac. Vreau să călătoresc cât mai mult posibil, vreau să plec, vreau să vizitez cât mai multe locuri. Mobilitatea mi-a deschis foarte mult orizonturile la a descoperi alte țări, alte culturi, alți oameni și așa mai departe.
M-a ajutat foarte mult și pe partea de limbă franceză, clar, pentru că am început să vorbesc mult mai bine, fiind pusă în situația în care n-aveam de ales decât să vorbesc limba zilnic. Și în CV faptul că am studiat la o facultate din altă țară arată destul de bine.
Și am doar o foarte mare încurajare pentru toți studenții români să meargă în Erasmus+. Studiezi în altă țară unde ai și ocazia să te plimbi și să descoperi lucruri, cu o bursă din bani europeni. Nu e atât de greu pe cât pare și constant primești ajutor din foarte multe părți. Just do it.”
În prezent, Diana își termină lucrarea de licență despre conceptul de literatură angajată al lui Jean-Paul Sartre, prin prisma revistei satirice franceze Charlie Hebdo. Face voluntariat, inclusiv // CS ESN Galați, facebook.com // Se gândește să aplice la masterat în București, de unde să poată pleca din nou în Erasmus, într-un scenariu ideal la Sorbonne Université, tot în Paris.
// Pe Google Maps: maps.google.com // o hartă cu toate locurile pe care Diana îți recomandă să le vezi în Paris și nu numai. Până la următorul log, bisous și spor la creat amintiri!
