Lumea (post)pandemică24 min read

De la transformarea pieței muncii prin inteligență artificială la criza sănătății mentale și de la polarizarea socială algoritmică la provocările existențiale ale Europei în fața concurenței globale, în timp ce ascensiunea algocrației pune presiune pe toți.

Lumea se află la intersecția unor transformări radicale care redefinesc contractul social, de la restructurarea pieței muncii sub presiunea inteligenței artificiale la criza profundă de sănătate mintală marcată de singurătate și ecoanxietate. În timp ce algoritmii digitali adâncesc polarizarea socială și clivajele dintre generații, Europa se confruntă cu o provocare existențială și oscilează între riscul de a deveni „muzeu” și necesitatea unei investiții masive în productivitate. Această tranziție este complicată de ascensiunea guvernanței algoritmice, care promite eficiență, dar introduce riscuri noi de bias și control autoritar, ceea ce forțează omenire să regândească modul în care tehnologia îi modelează viitorul colectiv.

ANTERIOR: Revoluția (post)industrială

 Criza muncii și venitul universal grantat

Pandemia a accelerat o schimbare pentru care nimeni nu era (încă) pregătit: milioane de oameni au învățat meserii noi, iar companiile au descoperit că multe joburi pot dispărea odată cu automatizarea. AI-ul a pus și mai mult gaz pe foc. În următorul deceniu, discuția despre muncă va gravita în jurul aceleiași întrebări: cum poate fi împărțit riscul social când tehnologia modifică piața mai repede decât o pot face sistemele de educație?

Tot mai multe state sau zone administrative au început să testeze variante de venit minim garantat, Universal Basic Income – UBI,// „Can Universal Basic Income Save Us From The Destabilization Of AI And Automation?”, forbes.com // de la Finlanda și Olanda la programe locale în SUA, Coreea de Sud și Brazilia, ca reacție la volatilitatea pieței muncii și criza de sănătate mintală indusă de automatizare și AI. Inteligență artificială care, promit miliardarii din tehnologie,// „Elon Musk on why the world needs a universal basic income”, worldgovernmentsummit.org // dacă îi crezi, va trimite toată omenirea într-un dolce far niente etern, susținut de UBI.

O analiză recentă făcută de Institutul Max Plank// „Partial basic income has positive and no heterogenous effects on mental health”, demogr.mpg.de (PDF) // în Finlanda arată cu UBI are un efect pozitiv asupra sănătății mintale a celor care-l primesc, un argument în plus pentru cei mai cu picioarele pe pământ care-l promovează ca suport, nu ca soluție.

În paralel, companiile pun mai degrabă accent pe recalificare rapidă, adaptată verticalelor lor, nu neapărat pe nevoile de lungă durată ale angajatului. Falia „home vs. office”// „Is Remote Work Better Than Being in the Office? It’s Complicated”, youtube.com // rămâne și ea activă. Munca la distanță, tot mai accesibilă tehnic, a crescut productivitatea în destule domenii, dar a fragmentat echipele și a slăbit cultura organizațională, ceea ce obligă firmele să definească noi forme de coordonare. //  O discuție solidă pe tema asta apare în The Globotics Upheaval de Richard Baldwin, care explică modul în care automatizarea și munca remote redesenează piața globală a forței de muncă. O poți cumpăra de aici: carturesti.ro //  

Până în 2035, „cariera liniară”, adică situația obișnuită în rândul generației Baby Boomers, cu un job, maximum două schimbate de la încadrarea pe piața muncii până la pensie, va deveni o excepție, nu regula. Oamenii vor schimba joburi și chiar domenii tot mai des, iar statele vor avea nevoie de modele hibride de sprijin, care vor presupune susținere financiară decentă, dublată de programe de recalificare comprimate în câteva luni, nu în ani, ca până de curând. (A.M.)

 Costul psihologic al acceleraționismului: singurătate și ecoanxietate

Digitalizarea accelerată, criza climatică și lipsa de siguranță și predictibilitate economică din ultimul deceniu au crescut vizibil nivelurile de depresie și izolare, mai ales în rândul tinerilor. Singurătatea este astăzi monitorizată ca indicator social, cu efecte directe asupra sănătății fizice și psihice.

În 2017, Regatul Unit a creat chiar un portofoliu guvernamental dedicat combaterii singurătății, cunoscut ca „Ministerul Singurătății”,// „Loneliness is a ‘giant evil’ of our time, says Jo Cox commission”, theguardian.com // după ce datele au arătat creșteri ale riscului de boli cardiovasculare și declin cognitiv în rândul persoanelor izolate social. Inițiative similare au apărut ulterior în Japonia și SUA. La nivel global, Organizația Mondială a Sănătății a lansat în 2023 o Comisie pentru Conectare Socială și a estimat// „Social connection linked to improved health and reduced risk of early death”, who.int // că 1 din 6 oameni din lume se confruntă cu singurătatea, cu impact mai mare asupra tinerilor.

În paralel, s-a amplificat ecoanxietatea: o teamă față de criza climatică, prezentă mai ales în Generația Z, care o percepe ca pe o amenințare constantă// „Feel alone in your eco-anxiety? Don’t – it’s remarkably common to feel dread about environmental decline”, theconversation.com // la adresa viitorului personal. Acest tip de stres se acutizează odată cu creșterea numărului de fenomene extreme și cu polarizarea dezbaterii din jurul tranziției energetice. 

Pe viitor, presiunea economică și socială va forța guvernele să crească bugetele pentru sănătate mintală și prevenție peste nivelul actual de 2% din cheltuielile cu sănătatea, pe fondul unui cost global de peste 1.000 de miliarde de dolari pe an generat doar de anxietate și depresie, așa cum arată datele Organizației Mondiale a Sănătății.// „Over a billion people living with mental health conditions – services require urgent scale-up”, who.int // Mari companii deja includ „burnout-ul” în evaluarea riscurilor și dezvoltă programe specializate pentru angajați, un semn că fenomenul e prea mare ca să fie rezolvat individual. (A.M.)

 Polarizare și prăpastia dintre generații

În ultimii ani, diferențele dintre generații au devenit mai vizibile atât prin opinii opuse, cât și prin felul (a se citi „canalul media”) diferit în care oamenii ajung la știri. Sursele de informare, raportarea la autoritate, încrederea în instituții și modul de a evalua riscurile sociale sau medicale variază puternic în funcție de vârstă, iar aceste diferențe alimentează polarizarea mai mult decât ideologiile clasice.

Michael Bruter, profesor de științe politice la London School of Economics, spune// „Here’s how to bridge the generation gap, according to an expert”, weforum.org // că „prăpastia dintre generații” este adesea supraestimată la nivel de convingeri, dar subestimată la nivel de percepții și frustrare. Tinerii nu cer neapărat politici complet noi, ci mai ales vor să aibă sentimentul că sunt ascultați și reprezentați.

Polarizarea societală se află între primele riscuri globale actuale, arată datele World Economic Forum, colectate într-un raport din 2025.// „Global Risks Report 2025”, weforum.org // Algoritmii platformelor digitale amplifică fenomenul. Un studiu publicat în Physical Review Letters (2019)// „Gen Z and Alpha are more divided than ever”, 20something.be // descrie rețelele sociale drept „acceleratori ai radicalizării”, iar alte cercetări arată că tinerii expuși preponderent la conținut algoritmic evită tot mai mult discuțiile contradictorii în familie sau offline.

În România, polarizarea s-a manifestat recent în jurul alegerilor și al figurilor politice controversate, dar și pe teme care țin de sfera medicală, ca vaccinarea sau tratamentele alternative. Cazuri precum cel al lui Călin Georgescu au scos la suprafață o combinație de neîncredere instituțională, dezinformare online și clivaje generaționale: generații diferite consumă surse diferite, trăiesc în „bule” informaționale distincte și ajung la concluzii incompatibile. Uneori, spre surprinderea paradoxală a tuturor, află unele de altele în pragul unei catastrofe (inter)naționale.  

Experții// „4 ways to bridge the generation gap”, weforum.org // vorbesc inclusiv despre „mirror perception”/„percepția în oglindă”: fiecare generație crede că este atacată sau ignorată de celelalte, deși datele arată prea puțină ostilitate reală. Împăcarea devine posibilă doar atunci când accentul se mută de la „cine are dreptate” la „cine este ascultat”, iar tendința este spre politici și practici care reduc polarizarea afectivă: educație media, spații de dialog intergenerațional, design algoritmic mai puțin polarizant și leadership public mai puțin conflictual. Suntem destul de departe de acest punct. (A.M.)

 Europa – muzeu sau renaștere?

Atât continentul, cât și, mai ales, Uniunea, gâfâie pe arena globală în cursele economice, militare și, mai nou, culturale. Raportul Draghi,// „The Draghi report on EU competitiveness”, commission.europa.eu // publicat în toamna anului 2024 și reevaluat în 2025, este oglinda unei „provocări existențiale”, cauzată de decalajul de productivitate față de SUA și China, dublat de lipsa investițiilor serioase în sectoarele relevante. 

Suprareglementarea și birocrația, dar și grija legitimă față de cetățean și mediu, a făcut Europa să se bazeze pe energie și forță de muncă scumpe, ceea ce o scoate în afara topurilor tehnologice, ba chiar o pune în conflict direct cu giganții tech multinaționali și prietenul lor de la Casa Albă. Oficialii americani radicali taxează continentul drept „Euro-trash”, dar și „muzeu în aer liber”, o entitate bogată, dar incapabilă de voință politică, care preferă să cheltuiască pe statul social, în timp ce SUA plătește pentru securitatea ei.

Washingtonul nu mai vede Europa ca pe un egal,// Conform mult discutatei noi strategii de securitate, whitehouse.gov (PDF) // ci ca pe un „client” care trebuie să înceapă să își plătească singur paza: să accepte condițiile economice discreționare din partea guvernelor sau companiilor tehnofeudale sau să accepte să fie abandonat în fața sferelor de influență rusești.

Soluții? Draghi estimează că UE are nevoie de investiții suplimentare de 800 de miliarde de euro anual pentru a supraviețui, o cifră care necesită o datorie comună, idee respinsă de „statele frugale” precum Germania. Stângiștii predică desprinderea de Wall Street și calculează că datoriile pe care Europa și le asumă în numele cetățenilor nu fac decât să transfere surplus de capital în SUA, accentuând dependența în loc să o vindece – iar conducerea UE pare să aibă idei similare. // „D-day for EU’s battle plan to rival Wall Street”, politico.eu //

În The Age of Unpeace: How Connectivity Causes Conflict,// Apărută la penguin.co.uk // Mark Leonard,  un eurooptimist răspopit, copilul rebel al relațiilor internaționale UE, arată cum überconectarea globală, care ar fi trebuit să fie fundamentul păcii globale și sfârșitul istoriei, s-a transformat în armă prin migrații, dar și la nivel economic (sancțiuni, tarife) sau tehnologic (atacuri cibernetice, dezinformare). Pentru echilibru ideologic, citește Technofeudalism// Detalii pe goodreads.com // de Yanis Varoufaki. Fostul ministru de finanțe, tot rebel, al Greciei, cântă prohodul capitalismului și explică cum Big Tech-ul a degenerat în clasă feudală transnațională. (V.T.)

 Guvernanța algoritmică. Reguli sociale lăsate pe mâna computerelor?

E o idee bună să implici algoritmii în stabilirea și implementarea unor politici publice? Definit inițial ca „reglementare algoritmică”,// De către Tim O’Reilly, „Interview: Tim O’Reilly talks algorithmic regulation, cyber-terrorism, and why he doesn’t like the term «automation»”, futurism.com // termenul s-a impus ca „guvernanță algoritmică”.// „Algorithmic governance”, policyreview.info // Guvernanța reprezintă sistemul de reguli și coordonare care face contractul social să funcționeze și e algoritmică atunci când se bazează pe utilizarea acestora, luând în calcul și efectele neintenționate. Unii propun termeni concurenți, precum „guvernarea prin algoritmi” sau chiar „algocrație”// „Government by algorithm”, en.wikipedia.org // – ultimul are cele mai mari șanse să devină mainstream. 

Care e, totuși, problema? Când se trece de la decizia umană la cea algoritmică, se promite diminuarea birocrației, eficiență, dar se introduc riscuri noi. Deși sistemele de decizii algoritmice pot aloca mai bine resurse sau evalua mai bine riscurile, ele pot introduce biasuri și crea discriminare, iar cetățenii ar putea obține mai greu explicații pentru deciziile luate decât în cazul politicienilor.

Orice AI e o „cutie neagră”// „What Is Black Box AI and How Does It Work?”, ibm.com // antrenată pe seturi de date care oglindesc prejudecățile și inegalitățile sociale. Riscul e că le-ar amplifica, prin hotărârile luate, chiar și cu oameni în circuitul decizional.// „How human–AI feedback loops alter human perceptual, emotional and social judgements”, nature.com //  Un sistem de prevenție a infracțiunilor s-ar putea transforma în Minority Report,// „Minority Report on Surveillance and Data Collection”, collider.com // iar creditele sociale chinezești// „Social Credit System”, en.wikipedia.org // ca instrument de coerciție ar putea deveni realitate (pe net circulă multe concepții greșite despre acest sistem). În plus, dacă AI-ul face vreo greșeală, e greu de stabilit cine e responsabil – „Ups, nu eu, ChatGPT!”?

Guvernanța algoritmică este folosită în mediul privat.// „Algorithmic Governance in the Financial Sector”, www.imf.org (PDF) // Ar putea evalua accesul la un credit sau la o asigurare, ori analiza CV-urile depuse pentru un job. Sunt probleme pe care AI Act încearcă să le prevină,// „Commission publishes the Guidelines on prohibited artificial intelligence (AI) practices, as defined by the AI Act.”, digital-strategy.ec.europa.eu // probabil fără prea mult succes, acum că unele părți din AI Act au fost amânate.// „EU proposal to delay parts of its AI Act signal a policy shift that prioritises big tech over fairness”, theconversation.com // Și moderarea algoritmică a social media se încadrează aici, cu problemele de rigoare.// „Platform Visibility and Content Moderation: Algorithms, Shadow Bans & Governance”, medium.com //

Mai toate țările vor dezvoltarea unui AI suveran,// „Accelerating Europe’s AI adoption: The role of sovereign AI capabilities”, .mckinsey.com // care să nu depindă de Nvidia sau Google, însă riscul cel mai mare este de a crea acum instrumentele care ar putea fi folosite de un autocrat al viitorului pentru a-și asigura perpetuarea la putere, după model rusesc. Iar pentru tehnoautoritarianism// „Techno-authoritarianism”, en.wikipedia.org // nu cred că există soluție. (M.G.) 

URMEAZĂ: Planeta (post)hidrocarburi