Modurile subtile prin care Călin Georgescu își seduce electoratul24 min read

Principalul candidat la președinția României are mai multe red flag-uri decât un iubit toxic, dar cu toate astea reușește să fie atractiv pentru o bună parte a populației.

Mă tot întreb, de la alegeri. Oare pentru el cum a fost? Oare, în intimitatea propriilor sale gânduri, domnul Călin Georgescu a fost surprins de rezultatele primului tur de scrutin? Oare s-a ciupit ca să se asigure că nu visează când a început să vadă cum cresc voturile din dreptul numele său?

Sau mai degrabă a simțit că, în sfârșit, i se face dreptate și că universul, Dumnezeu, alegătorii și algoritmii complotează pentru a-l aduce în poziția în care s-a luptat atâta ca să ajungă?

Pe scurt, oare chiar crede tot ce predică?

Este Călin Georgescu un călăreț ce-și înfige pintenii adânc între coastele calului ca să ajungă la conducere înaintea apocalipsei și să salveze poporul? Sau e, pur și simplu, o altă rotiță care se învârte fix așa cum îi permite mecanismul din care face parte?

De fapt, nici măcar nu contează. Ce contează este că își omoară și calul, și patria, pentru a le jertfi pe altarul propriei intrări în nemurire – o nemurire a numelui, ceva ce nu doar narcisicii patologici își doresc cu orice preț în viața asta scurtă. 

Într-un fel sau altul, toți ne-o dorim. Toți ne dorim să contăm. 

De-asta scriu și eu aceste rânduri, în care voi încerca să explic de ce cred eu că atitudinile și comportamentul domnului Călin Georgescu sunt, în același timp patologice și patogene. Nu am pretenția de a lansa vreun diagnostic, ar fi absurd. Dar o să iau pe rând primele câteva lucruri care-mi sar în ochi și care seamănă izbitor de mult cu simptomele unora dintre tulburările descrise în manualele de psihodiagnostic sau psihiatrie.

Identificarea cu valorile tradiționale care ascunde exploatarea

E o lume în care adevărul a contat întotdeauna (doar) ca ideal, fără să fie însă un reper real pentru majoritatea deciziilor noastre. Nici măcar justiția nu se poate lăuda cu asta, deși pretinde că o face.

Când candidatul la prezidențiale își bazează discursul pe referințe la valorile tradiționale, asta îl ajută să-i facă pe oameni să se simtă importanți, ascultați și reprezentați. În același timp, îi face orbi la modul în care ei înșiși sunt exploatați, ca pioni pe o tablă de șah mult prea mare ca să o cuprindă cu imaginația.

Exploatarea fricilor oamenilor, a prejudecăților și a lipsei de informare îl face puternic pe domnul Călin Georgescu. Să reamintesc că domnul este lector la o facultate de științe politehnice? Această titulatură îi oferă legitimitate, adică putere în ochii alegătorilor, dar discursul său public și comportamentul său nu se aliniază deloc cu principiile adevărului științific pe care pretinde că îl reprezintă.

Seducția care ascunde manipularea

Cu ce e mai om domnul Călin Georgescu decât mine? Sau decât tine?

Deși recunoaște în discursul său că nu poate fi puternic decât cu ajutorul tuturor celor care îl promovează și îl votează, omite să recunoască puterea social media, a algoritmilor și a banilor care l-au făcut vizibil pentru votanții și simpatizanții săi. Pentru că aceștia nu i-au întâlnit ideile în cărți sau articole pe care le-au citit în pauzele de la scrollat și nici nu s-au lăsat convinși de ideile astea prin conversații și dezbateri reale. 

Ei au devenit simpatizanți și votanți prin puterea uriașă pe care o au rețelele sociale asupra deciziilor din viața de zi cu zi.

Domnul Călin Georgescu își seduce electoratul cu această poveste profund emoționantă a comuniunii, a puterii minților care gândesc la fel, în timp ce se folosește de o putere nonumană pentru a manipula și exploata oameni. Oameni de rând, ca tine și ca mine.

Love bombing care ascunde sadism

O caracteristică a tulburării de personalitate narcisice este comportamentul de tip love bombing. 

Pe românește, „bombardarea cu iubire” e o încercare de a influența comportamentul unei alte persoane, prin manifestări excesive de atenție și afecțiune. Încă și mai pe românește, bombardarea asta cu dragoste e un fel de „vorba dulce mult aduce” dusă la extrem, într-un fel malefic, pentru a-l face pe celălalt să facă ce vrei tu.

Păi și unde e sadismul, te întrebi? Sadismul, adică plăcerea pe care cineva o simte când produce suferință sau durere altcuiva, este puțin mai greu de identificat aici, pentru că jocul domnului Călin Georgescu e unul de lungă durată. Suferința se simte mai târziu, după ce jocul este deja câștigat de omul sadic, care știe să mintă frumos și eficient, adică nu pe față.

Deocamdată, pare că vor avea de suferit doar cei care nu sunt români adevărați, oameni adevărați sau credincioși adevărați. Dar cine știe cum va face domnul Călin Georgescu diferența dintre cei adevărați și cei neadevărați?

Religiozitatea care ascunde complexul de superioritate

De mii și mii de ani, oamenii au invocat dorința și puterea zeilor pentru a-și legitima puterea în fața altor oameni. În 2024, în lumea occidentală (adică lumea predominant creștină), anii se numără în continuare în funcție de un reper religios. Să fie oare pentru că nu există altul mai puternic? Ei bine, da – cam așa stau lucrurile în partea asta de lume, așa că aderența religioasă este un uriaș atu politic.

Nu o face doar Călin Georgescu, desigur. Dar acesta a fost unul dintre puținii candidații la funcția de președinte al țării care a ținut discursuri în lăcașuri de cult,// „Filorusul Călin Georgescu predică într-o biserică penticostală”, presshub.ro // în mod repetat. Întregul său discurs, în sine, este o predică – nu o argumentație logică, științifică, sau măcar coerentă ideologic. Este doar o predică – una care, pentru o ureche ceva mai experimentată politic, filosofic și psihologic, sună ca o șaorma cu de toate. 

Ei bine, asta reușește să ascundă extrem de bine convingerea intimă a domnului Călin Georgescu că e superior tuturor, că el și doar el poate conduce țara.

Mesianismul care ascunde impostura și favoritismul

Și dacă tot e vorba de superioritate, trebuie să vorbesc și despre complexul mesianic. În psihiatrie, adică atunci când e autentic, acesta definește o tulburare în care persoana se crede nu doar superioară altor oameni, ci efectiv trimisul lui Dumnezeu pe pământ, cu scopul de a-i mântui pe ceilalți. În cuvinte mai moderne, cu scopul de a-i salva de la chinul și pedepsele divine.

Mesianismul se tratează cu medicație psihiatrică și psihoterapie de lungă durată, pentru că este unul dintre simptomele psihozei – ba chiar unul destul de frecvent întâlnit.

În politică, adică atunci când e doar un instrument, mesianismul se recompensează cu ridiculizare în public sau cu voturi, uneori – mai ales atunci când algoritmii (forțele obscure ale internetului) te favorizează pentru că cineva are de câștigat bani sau putere din asta – sau și una și alta.

Totuși, mesianismul ascunde și este rezultatul unor abuzuri grave – și atunci când se întâmplă în plan politic, și atunci când e regăsit în delirul bolnavilor din secțiile de psihiatrie. El este determinat, printre altele, de experiențe repetate în care oamenii nu primesc ce li se cuvine sau primesc ce nu li se cuvine. Cu alte cuvinte, impostura și favoritismul, pe de o parte, și abuzurile și violența psihologică și fizică, pe de altă parte.

Deși sunt convinsă că Călin Georgescu, la fel ca orice alt copil crescut în perioada comunistă, nu a fost deloc ferit de expunerea la lipsuri, abuzuri și violență, informațiile apărute în diverse reportaje și investigații de presă (Recorder,// „Cine e Călin Georgescu”, recorder.ro // Snoop,// „Rădăcinile PSD-PD-Iliescu ale candidatului Călin Georgescu”, snoop.ro // G4Media// „Călin Georgescu, mason / A participat la prima reuniune a lojelor masonice din România, în 1993 / «Da, a fost acolo. E problema lui că nu recunoaște asta» / Călin Georgescu: «Evident, nu sunt mason»”, g4media.ro //) dovedesc faptul că nu a fost ferit nici de impostură și favoritism.

Bărbăția care ascunde misoginismul

Imaginea bărbatului cărunt, domol la vorbă și îmbrăcat la patru ace este o imagine care convinge prin puterea de a insufla masculinitate. Automat, creierul oamenilor îl consideră mai demn de respect decât contracandidatul care, să zicem, s-a filmat stând în cap și s-a pus pe net.

Iar dacă înaintea numelui său apare și acronimul „dr.” la fiecare interviu, deja e indusă ideea de respectabilitate validată academic. După cum a arătat, însă, jurnalista Emilia Șercan, și candidații în costume decente, și cei în uniforme, pot să fure proprietatea intelectuală a altora pentru a ajunge doctori. 

Domnul Călin Georgescu pare un domn adevărat, dar când vine momentul, se dovedește că este un domn din altă epocă. Acesta susține senin și apăsat// „Răspunsul dat de Călin Georgescu la întrebarea «E România pregătită să aibă președinte o femeie?», libertatea.ro // că rolul femeilor în societate este altul decât cel de președinte de stat. În timp ce îl citează semeț pe Petre Țuțea, acesta coboară din contemporaneitate direct în arhaisme cu iz islamic extremist, căci doar prin acea parte de lume se mai ridică astăzi la rang de lege misoginia și discriminarea pe bază de gen.

Altruismul care ascunde propriile interese

Altruismul este una dintre valorile pozitive ale societății, motiv pentru care este puternic exploatată în discursurile politice. Deși util atunci când e autentic și temperat, pentru că îndeamnă la comportamente prosociale, altruismul devine extrem de nociv când este folosit ca o mască, pentru a facilita ascensiunea personală.

În discursul domnului Călin Georgescu, altruismul e exploatat la maxim, tocmai pentru că discursul său e adresat unor oameni conștienți că interesele lor au fost ignorate și batjocorite în mod constant de clasa politică.

Discursul altruist antisistem este, însă, tot o manipulare: una care propulsează o întreagă țară către anarhie, dezbinare și conflict intern, prin declanșarea unei bătălii la granița dintre adevăr și opinie personală. Iar cei care se luptă sunt tot cei pe care sistemul i-a păcălit, i-a umilit și i-a furat. Sistemul din care și domnul Călin Georgescu a făcut și face parte.

Patriotismul care ascunde dezrădăcinarea

Din punct de vedere istoric, patriotismul este o valoare relativ recentă, dar adânc înrădăcinată în funcționarea sistemelor sociale ale oamenilor. Psihologic vorbind, acesta denumește atașamentul pentru spațiul cunoscut ca „acasă”, extins sau proiectat la nivel de stat.

Realitatea e, însă, că vei simți acest atașament cu aceeași putere și profunzime, indiferent dacă faci atribuirea corectă din punct de vedere istoric, geografic sau genetic – e ca în cazul copiilor crescuți de părinți adoptivi. Îi iubești pe oamenii care te-au îngrijit și te-au crescut, indiferent dacă sunt sau nu părinții tăi biologici.

Dacă trăiești suficient de mult într-un loc, ajungi să te simți acasă și să te identifici cu acea comunitate, cu normele și valorile ei. Ajungi să iubești oamenii care o formează. Așa cum mai toți românii care au emigrat de nevoie iubesc și România, cu amărăciune, dar și țările în care au reușit să-și construiască o nouă viață – uneori cu admirație, alteori tot cu amărăciune.

Patriotismul exagerat poate fi văzut și ca un rezultat al dezrădăcinării – adică al sentimentului de lipsă profundă a unui „acasă” veritabil. Iar asta nu mai are de-a face atât de mult cu geografia, cât are de-a face cu istoria relațională a individului.

Oamenii care nu-și pot găsi liniștea și confortul în sentimentele de apartenență la o familie, la un grup de prieteni sau la o comunitate ajung să dezvolte multe probleme emoționale, dintre care principala este anxietatea care marchează angoasa existențială. Eu unde aparțin? Pe mine cine mă iubește?

Deși nu se știe mare lucru despre copilăria și tinerețea lui Călin Georgescu, se poate intui că a fost educat să valorizeze pozitiv patriotismul. A fost educat de ideologia ceaușistă pe care a absorbit-o laolaltă cu toți ceilalți români, pionieri și șoimi ai patriei, încă din primii ani ai vieții.

În același timp, e ușor să-ți imaginezi că ascensiunea sa profesională și politică l-a convins că locul său e undeva în clasa politică a României. Dar ca să ajungă acolo în 2024, e cât se poate de clar că trebuie să pretindă că vrea să facă totul altfel decât cei de dinaintea lui. Domnul Călin Georgescu, salvatorul, primul politician român care reușește să iasă președinte din postura de candidat independent. Păcat că și-a propus să facă totul diferit doar în raport cu conducătorii din ultimii 36 de ani, de când a început să se construiască o societate democratică.

Dar, până la urmă, nu contează ce și-a propus Călin Georgescu și nici ce crede dânsul cu adevărat sau cât de autentice sunt promisiunile pe care le face. Contează ca fiecare să învețe să deosebească realismul de radicalism, demagogie și manipulare. Pentru propria sănătate mintală, avem nevoie să ieșim din rolul de pioni sau victime ale unui personaj politic cu dorințe de preamărire personală, oricare ar fi numele său.