O nouă generație lipsă?21 min read

În timp ce jumătate dintre tinerii români se gândesc serios să plece din țară, cauzele acestui val de emigrare depășesc lipsa banilor sau a oportunităților. Ele țin de neîncredere, de absența unui sens comun și de reputația socială asociată plecării.

În 2006, cu un an înainte de aderarea României la Uniunea Europeană, am fost unul dintre tinerii de 19 ani care au părăsit România. Eram puțini atunci, dar acela a fost începutul unui val de emigrare care continuă să crească și să răpească României o parte din șansele de viitor. Conform studiilor, astăzi aproape jumătate dintre tinerii României iau în calcul, în mod serios, să plece din țară. 

Factorii principali sunt evidenți și deloc specifici României: securitatea financiară, calitatea vieții și siguranța personală. Totuși, aceștia nu pot explica amploarea fenomenului. În spatele acestor cauze imediate se află câțiva factori sistemici care explică dimensiunea valului, dar și posibilele soluții. 

3 forțe sistemice care pot explica mărimea valului de emigrare la tineri

Atingerea independenței financiare – o misiune aproape imposibilă pentru majoritatea tinerilor din România

România are una dintre cele mai importante populații rurale din Europa, iar, conform Eurostat, populația rurală a țării este cea mai expusă riscului de sărăcie și excludere socială din Uniunea Europeană (45,1% în România față de 39,3% în Bulgaria și o medie europeană de 21,4%). Clivajul dintre urban și rural este cel mai accentuat din UE și nu se limitează la diferențele economice. 

Tinerii din mediul rural au acces limitat – sau chiar inexistent – la educație și la servicii publice de bază. Astfel, o parte semnificativă a tinerilor din România devin adulți într-unul dintre cele mai aride „deşerturi de oportunitate” din Uniunea Europeană, fără o perspectivă reală de stabilitate sau independență financiară. 

În ciuda creșterii economice, decalajele sociale din marile orașe s-au adâncit, mai ales pe fondul inflației. Veniturile au crescut mai lent decât costurile vieții, afectând disproporționat tinerii și capacitatea lor de a deveni independenți. Chiar și în domenii relativ bine plătite – IT, sănătate, inginerie – veniturile rămân semnificativ mai mici decât în vestul Europei. 

Lipsa de încredere că problemele României se vor rezolva într-un viitor previzibil

Un val de emigrare de asemenea amploare nu poate fi explicat doar prin factori economici sau sociali. Nu este vorba doar de existența problemelor, ci și de convingerea că acestea nu se vor rezolva prea curând. Blocarea accesului la oportunități profesionale din cauza corupției sau nepotismului, lipsa ghidării, sprijinului sau protecției din partea statului devin obstacole majore. Lipsa încrederii în politicieni, partide sau lideri agravează sentimentul de neputință și erodează speranța tinerilor. 

Reputația socială asociată cu a emigra în unele zone ale Uniunii Europene

În ciuda barierelor lingvistice, libera circulație a persoanelor transformă treptat Uniunea Europeană într-un spațiu social comun, afectat de dinamici similare oricărei comunități. Un fenomen major este migrația internă de la periferie spre centru – o direcție dictată de gradul de dezvoltare economică, accesul la oportunități, calitatea vieții, opțiunile de petrecere a timpului liber și prestigiul asociat unui anumit loc. 

Acest model se observă și în România, unde orașe precum București, Cluj-Napoca, Iași sau Timișoara devin „magnetice” nu doar prin oportunități, ci și prin reputația socială. În același mod, emigrarea spre „centrele” Europei nu oferă doar salarii mai mari și o viață mai bună, ci aduce și un statut social și admirație din partea comunității. 

Fenomenul este amplificat de normalizarea emigrării după aproape două decenii de exod continuu. Fiecare dintre noi are în familie, în comunitate sau printre prieteni exemple de emigrare percepute drept povești de succes. Aceste modele creează adesea o presiune subtilă: dorința de a obține nu doar o viață mai bună, ci și recunoaștere socială.

Și în cazul meu, exemplele de succes din familie și din comunitatea apropiată (colegi, vecini) au influențat decizia de a pleca. Alegerea mea, la fel ca a multora, a adus beneficii clare – o calitate a vieții mai bună, acces la oportunități, șansa de a deveni autonom – dar și respectul comunității, care admiră curajul de a reuși „afară”. Această admirație se extinde adesea asupra familiei celui care a emigrat, devenind un simbol de succes colectiv.

Revenirea în România a inversat însă procesul: a apărut anxietatea legată de confortul pierdut, de oportunitățile reduse și o scădere a prestigiului social. Cei care se întorc după o experiență de succes în afara țării nu pierd doar economic, ci și în ochii comunității, care respectă curajul de a pleca, dar nu valorizează la fel efortul de întoarcere și readaptare.

Ce e de făcut?

Este clar că aceste forțe sistemice nu vor dispărea peste noapte. Înseamnă asta că România va pierde o nouă generație? Nu neapărat.

Pasul 1: O Românie care poate

Condițiile sociale și economice nu se pot schimba brusc, dar percepția că schimbarea este posibilă sau în curs poate opri o parte din migrație. Cei mai mulți tineri nu cer garanția imediată a unei vieți mai bune, ci dovada că lucrurile merg într-un sens pozitiv.

Din păcate, discursul public românesc s-a concentrat timp de decenii pe neputință și pe expunerea eșecurilor, erodând încrederea de sine și speranța colectivă. Avem nevoie de o abordare realistă, dar și de încrederea că putem repara ce nu funcționează. A conștientiza problemele fără un plan credibil duce la o depresie socială generalizată și la renunțare.

România are nevoie de o nouă generație de lideri capabili să vorbească nu doar despre probleme, ci mai ales despre aspirații și soluții. Lideri care pot transforma încrederea în fapte și pot demonstra că împreună putem avea victorii reale.

Pasul 2: România, dinspre periferie spre centru

România se află acum la periferia Uniunii Europene, atât economic, cât și reputațional. Pentru a urca pe acest spectru, avem nevoie nu doar de creștere economică, ci și de consolidarea reputației naționale – a orașelor, a regiunilor, a brandului de țară.

Exemplul meu personal: în ultimii 10 ani am construit, contrar așteptărilor, cea mai puternică organizație de tehnologie civică din lume – Code for Romania. Sub brandul Commit Global, echipa noastră a îmbunătățit viețile a milioane de oameni, aducând totodată un câștig real de prestigiu României, recunoscut de la guvernul german până în Tijuana. Astfel de povești pot deveni ancore de identitate națională, dacă statul construiește în jurul lor un narativ coerent. 

O lume mai bună „made in Romania”? Poate fi una dintre direcțiile care pot aduce țara mai aproape de centrul Europei. 

Pasul 3: Protecție reală pentru diaspora

Indiferent de statutul social sau economic, mutarea în altă țară produce numeroase vulnerabilități. Foarte rar te simți mai singur sau mai speriat decât în momentul în care încerci să înțelegi și să te integrezi într-o cultură și într-un sistem instituțional noi. Este momentul ca România să înțeleagă faptul că diaspora sa este o populație vulnerabilă și să își asume responsabilitatea protecției sale. 

Asta nu înseamnă doar servicii consulare eficiente și ușor de accesat, ci și metode de protecție active în fața abuzurilor și de multe ori a discriminării angajatorilor și a autorităților din țările în care ajung românii. Există o listă lungă de servicii pe care România trebuie să le construiască pentru cetățenii săi din afara granițelor, de la centre comunitare laice, la asistență în accesarea și înțelegerea serviciilor publice, la acces la servicii de sănătate mintală în limba română, la mecanisme de sprijin pentru repatrierea celor care trec prin abuzuri. 

Toate aceste lucruri nu sunt doar datoria de protecție a unui stat pentru cetățenii săi oriunde s-ar afla ei, ci și singura modalitate de a rămâne conectați și a nu pierde această resursă umană pentru totdeauna. 

Pasul 4: Mecanisme de reconectare sau reîntoarcere.

Aceste generații care au ales și aleg să emigreze din România sunt o pierdere imensă pentru comunitate, dar pot deveni și un câștig la fel de mare. Conform studiului, o parte consistentă a tinerilor care continuă să plece din România fac acest lucru pentru a avea acces la o educație mai bună sau la oportunități de carieră. 

În ultimii 20 de ani, zeci de mii de tineri români au trecut prin cele mai bune instituții și sisteme de învățământ din lume și și-au construit cariere impresionante prin forțe proprii, în medii foarte competitive și foarte profesionalizate. Tinerii care au părăsit acum câțiva ani România sunt între timp cercetători la mari universități ale lumii, diplomați, lideri de instituții publice și chiar lideri politici de succes în alte țări, alții sunt constructori pe șantierele unor mari proiecte de infrastructură, sau lideri de echipe logistice în marile porturi sau aeroporturi ale lumii. 

La toate nivelurile sociale, cei care au emigrat în societăți mai performante au trecut printr-un proces rapid de profesionalizare. În plus, toți cei care au emigrat au trecut și printr-un proces de adaptare culturală prin care au preluat multe comportamente pro-comunitare, dar și trăsături culturale ale țărilor-gazdă. De fapt, datorită acestui val de emigrare care continuă și se mărește, România are printre cetățenii săi cea mai bună resursă umană pe care a avut-o vreodată în istoria sa, cu singurul dezavantaj că mare parte din ea este în afara corpului, în diaspora. 

În mod realist, cei mai mulți dintre cei care părăsesc România nu se vor reîntoarce fizic în țară. Asta nu înseamnă că ei nu mai pot fi parte a comunității noastre sau că nu mai pot contribui activ de acolo de unde sunt la comunitatea din România, transferând din profesionalismul și instinctele pro-comunitare dobândite. Pentru asta trebuie să construim canale funcționale de implicare în viața comunitară din România. 

În ultimii nouă ani, am construit la Code for Romania o comunitate de mii de voluntari, un sfert dintre ei din diaspora, care scriu linii de acolo de unde locuiesc azi, linii de cod care fac România puțin mai bună. În luna mai, am lansat o nouă comunitate, un think tank, În Primul Rând, cu obiectivul de a construi un program de țară plecând de la nevoile României de azi. Un sfert dintre contribuitori sunt din diaspora. 

Acestea sunt doar câteva dintre zecile de canale de implicare de care avem nevoie pentru ca diaspora să își poată folosi calitățile pentru a contribui la dezvoltarea României. Nu trebuie să facem totul de la zero în privința asta, ci putem învăța de la alte națiuni cu diaspore. Poate cel mai bun exemplu pe care am putea să îl emulăm este Irlanda și programul „Global Irish”, care a transformat rapid diaspora irlandeză într-o resursă de dezvoltare pentru țară. 

În același timp, România trebuie să construiască o infrastructură pentru cei care sunt gata să se întoarcă, și să le ofere de la ghidare și mecanisme de reintegrare culturală până la stimulente pentru cei care lucrează în unele sectoare critice pentru dezvoltarea României. Și acolo avem exemple de succes din care putem învăța chiar în vecinătatea noastră. Programul Poloniei „Polskie Powroty / Polonia se întoarce” cu un focus pe repatrierea cercetătorilor și profesorilor polonezi pentru întărirea sistemului universitar a fost un real succes. 

Încă o generație pierdută? Cu siguranță, o nouă generație va pleca. Dar asta nu înseamnă că România este condamnată să o piardă. Cei rămași pot transforma acest val de emigrare dintr-o pierdere într-un atu. Cei care suntem în țară putem și trebuie să facem pașii necesari pentru a transforma acest val de emigrare dintr-o pierdere într-un atu.