Politica atenției: cum folosesc candidații suprasaturarea de informație pentru a răspândi vorbe goale și idei periculoase pe rețelele sociale27 min read

În ultimii ani o mână de politicieni și partide au părut să intre pe scena politică românească ca de nicăieri. Discursul antisistem care a făcut atrăgătoare această mișcare politică a fost marcat de o retorică extremistă, în multe cazuri asumată, care în esență i-ar dezumaniza chiar pe o parte dintre susținătorii acestei mișcări. Ce poate părea la prima vedere o contradicție poate fi explicat de modul eficient în care noii politicieni și partidele lor s-au folosit de toate metodele de captare și valorificare a atenției oferite de rețelele sociale.

După zece ani în care atât Europa cât și restul lumii a început să se confrunte cu o serie de populiști care s-au remarcat prin exploatarea subiectelor sensibile si divizatoare în rândul electoratelor, a venit și rândul României să țină piept acestei situații.

Călin Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale, iar AUR, partidul lui George Simion, este unul dintre principalii câștigători ai alegerilor parlamentare. Ascensiunea lui Georgescu, în special, a generat interes, având în vedere ca singura explicație inițială era că s-a ridicat peste noapte (aproape la fel ca AUR la parlamentarele din 2020) cu ajutorul platformei TikTok precum și a celorlalte rețele sociale, pe plan secundar. Această explicație a fost în mare parte respinsă în spațiul public ca fiind prea simplă și neplauzibilă. 

CITEȘTE ȘI: Cel mai recent trend de pe TikTok a câștigat alegerile prezidențiale

Investigații publicate după primul tur de scrutin de către Snoop,// „Strategia cu bani rusești. Cum au ajuns reclamele la medicină naturistă și știrile cu sfinți să influențeze votul românilor la prezidențiale”, snoop.ro // Context// „Operațiunea Georgescu pe X, Telegram și Facebook. Urcat în algoritmi de conturi rusești cu sute de mii de urmăritori: «În promovarea lui au fost implicate rețele specializate în destabilizarea democrațiilor»”, context.ro // și alții arată contrariul. Ipoteza folosirii rețelelor sociale, și în special cea concentrată pe platforma TikTok, este departe de a fi simplă, dar este mai mult decât plauzibilă, mai ales că toate campaniile rusești de influență (ipoteză pentru care Snoop.ro a descoperit dovezi concrete) funcționează acum aproape exclusiv în mediul digital. 

Una din tehnicile preferate de către propagandiștii de la Kremlin e descrisă de cercetătorii de la RAND Corporation// „The Russian «Firehose of Falsehood» Propaganda Model”, rand.org // din SUA drept firehosing of falsehood, adică inundarea spațiului public cu o cantitate enormă de informații false, la fel cum un pompier ar stinge un foc cu o cantitate enormă de apă. Asta face ca aceste informații să fie mai greu de interceptat și verificat, tocmai din cauza cantității covârșitoare care îi acaparează pe jurnaliști, fact-checkers și pe cei care fac muncă voluntară în domeniu, dar afectează și percepția publicului. 

Dar această tehnică a furtunului de pompieri nu este doar una eficientă în procesul de diseminare a propagandei. Ea este și o tehnică prin care politicienii precum Călin Georgescu sau George Simion, urmând o rețetă deja consacrată în doar câteva cazuri cunoscute, de la Viktor Orban în Ungaria, Donald Trump în SUA și Jair Bolosonaro în Brazilia, emit în spațiul public o cantitate enormă de declarații inflamatoare care le garantează o prezență continuă în spațiul public și, în special, în cel digital. 

Toate astea funcționează fără probleme în favoarea acestor politicieni și partide noi pentru că, de mai bine de un deceniu, logica campaniilor electorale a fost schimbată sever de apariția rețelelor sociale. Cei care până acum s-au bazat pe mecanisme tradiționale de manipulare a electoratului (vezi toate cazurile PSD și PNL din ultimii 20 de ani) pierd acum o porțiune de teren care nu mai poate fi recuperată. 

Cei care stăpânesc acest nou mod a intra în contact cu electoratul, de a-i capta atenția și de a monetiza-o sunt aici să rămână și să schimbe modul în care se accede la și se exercită puterea politică. Ca să îi înțelegi mai bine trebuie să înțelegi ce e în spatele acestui nou mecanism în care captarea atenției s-ar putea să facă diferența dintre un președinte și o notă de subsol a istoriei.

CITEȘTE ȘI: Politainment: alegerile se vor câștiga cu live-uri și videouri scurte, indiferent de soarta TikTok 

Atenția oamenilor e puțină și fragmentată

Într-o epocă marcată de dominația rețelelor sociale asupra fiecărui aspect al vieții, te izbești pur și simplu de prea multă informație. Această suprasaturare are ca sursă chiar faptul ca informația a fost democratizată de apariția internetului, mai întâi, și a rețelelor sociale, mai târziu. Cu toate astea, capacitatea ta de a filtra informația cu care intri în contact este limitată. 

Toate investigațiile, fie ele jurnalistice sau academice, au scos la iveală începând cu perioada 2015-2016, după scandalul Cambridge Analytica (o firmă de consultanță care a folosit datele despre comportamentul utilizatorilor Facebook să influențeze referendumul britanic pentru Brexit// „The Facebook and Cambridge Analytica scandal, explained with a simple diagram”, vox.com //), că algoritmii care decid ce conținut este vizibil în mediul digital prioritizează scandalul. 

De exemplu, raportul întocmit de Comisia Specială de Informații a senatului american, în 2019,// „G.O.P.-Led Senate Panel Details Ties Between 2016 Trump Campaign and Russia”, nytimes.com // detalia cum grupurile de hackeri ai GRU (agenția de informații militare externe a statului major al Forțelor Armate ale Federației Ruse) împreună cu ferma de troli a lui Evgheni Prigojin au manipulat algoritmul Facebook și au creat si distribuit în masă conținut inflamator care, pe de o parte, îi asigura susținere lui Donald Trump și, pe de cealaltă parte, oferea feedback negativ și la fel de valoros din partea votanților care îl detestau.

În aceste condiții, fiecare zi, a fiecărei persoane, este împărțită în decizii luate adesea inconștient vis a vis ce fel de conținut digital este consumat, cât de des și cât de mult lasă acest conținut să o convingă și, în cazul conținutului de tip politic, să îi influențeze concret acțiunile din viața offline. Iar în fața acestui fapt, nimeni nu este imun. Nici eu, nici tu. 

În unele cercuri de specialitate asta se numește literalmente „piață de atenție”, iar explicația cea mai simplă spune că funcționează similar cu orice piață economică: cererea crește oferta. Și, desigur, creșterea cererii poate fi manipulată și umflată artificial. 

De aceea, ipoteza că rețelele sociale l-ar fi ridicat pe Călin Georgescu pe locul întâi în primul tur doar pare exagerată. În realitate, ea se aliniază cu modurile deja banale în care, de exemplu, influencerii sau artiștii pop intră în contact cu fanii lor în cel mai eficient mod – ba mai mult, platforme precum TikTok, prin natura mediului video, permit utilizatorilor să treacă repede prin cantități enorme de informație și să decidă ce este mai valoros pentru atenția lor. 

La asta se mai adaugă și faptul că algoritmii care asigură funcționarea TikTok fac ca orice conținut destul de inflamator să aibă același succes precum o reclamă plătită. În acest mediu, cu mesaje bine gândite, adică cât mai scurte, clare și inflamatoare, candidați precum Georgescu, Simion, Șoșoacă și alții care vor urma au o așa-zisă priză garantată la un public care nu mai are nici răbdare, nici timp și nici nervi să citească programele de campanie care în anii trecuți nu s-au materializat în mai nimic pentru ei.

La alegeri, atenția votanților este capturată printr-un model de business, nu unul de campanie sau de guvernare

Dacă electoratul este fragmentat, atenția este puțină și precară, iar candidații politici își permit derapaje calculate, asta tot nu explică cum cineva poate deveni o figură politică marcantă aproape peste noapte. Pentru asta trebuie să înțelegi cât de mult se aseamănă logica prin care atenția oricui este atrasă, capturată și monetizată în cele din urmă cu alte modele de business contemporane.

Poate cea mai bună asemănare poate fi făcută cu produsele sau serviciile de tipul Facebook, Whatsapp, Airbnb sau Uber, în cazul cărora modelul de business de tip platformă a asigurat o creștere exponențială a valorii produsului sau serviciului propus cu fiecare utilizator nou. Cu alte cuvinte, cu cât mai mulți utilizatori folosesc un produs sau un serviciu, cu atât el valorează mai mult. 

O parte și mai importantă a acestui model o reprezintă faptul că el asigură o colaborare directă între utilizatori și producători. Din cauza acestei relații în timp relativ real, feedback-ul utilizatorilor poate fi implementat pentru îmbunătățirea produsului sau serviciului. Acest model stă de fapt la baza modului în care orice infuencer, politic sau nu, monetizează sau valorifică în alt fel atenția urmăritorilor săi. Feedback-ul comunității este implementat constant, inclusiv cel negati,v al comunității care, în cazul unui candidat politic, i se opune. 

De exemplu, o platformă precum TikTok nu face diferență între un votant al lui Georgescu care a rulat un clip de zece ori pentru a-l asculta mai bine pe candidat și un votant care îl consideră nociv pe Georgescu și care rulează același clip de zece ori ca să îl arate prietenilor și să râdă, deci Georgescu beneficiază din orice vizualizare. 

Mai mult decât atât, feedback-ul negativ poate fi cuantificat și valorificat, pentru că oferă o radiografie a subiectelor care îi inflamează cel mai eficient pe oponenți și care astfel pot capta atenția. 

Dacă privești politica oferită de un partid sau de un candidat ca pe un produs, atunci în piața atenției fragmentate, să capturezi atenția unui electorat inflamat de probleme artificiale, dar și reale are potențialul de a crește valoarea produsului sau serviciului oferit. Schimbarea jocului politic vine chiar de aici: din faptul că valoarea politicilor oferite nu mai crește în funcție de o logică dictată de metodele de campanie electorală tradițională, ci de un model de business care s-a format și are cel mai mare succes în mediul digital.

Asta poate părea o explicație mai complicată a modului în care conținutul digital creează așa numitul engagement (interacțiune cu conținutul), care este mai apoi tradus în capital economic. Doar că, în cazul politicului, capitalul este unul mai valoros: este cel al încrederii, chiar dacă este o încredere bazată pe ignoranță, rea intenție, fie și asumare sinceră. 

Dincolo de asta, este vorba de un capital al cărui folosire poate avea consecințe mult mai serioase și potențial periculoase. 

Politicienii antisistem sunt simboluri goale care pot fi umplute simultan cu totul și nimic

Probabil una dintre cele mai importante evoluții ale sistemelor politice din ultimii zece ani poate fi găsită în apariția candidatului care poate fenta etichete și categorisiri în cel mai eficient mod, chiar și atunci când i-ar putea fi folositoare în fața electoratului fidel. Politicieni populiști ca Donald Trump s-au remarcat în special prin asta. 

Asigurându-se că emit o cantitate mare de declarații care de care mai aberante, confuze sau inflamatoare în spațiul public, candidații politici care urmează acest parcurs ajung să fie în asentimentul unor nișe de alegători care, cu o atenție deficitară, au avut timp și răbdare să audă doar declarații despre problemele pe care ei le consideră importante. Astfel se poate explica cum, de exemplu, susținători ai lui Simion sau Georgescu nu vor să creadă că aceștia invocă personalități istorice extremiste. 

Acest tip de candidat este perfect compatibil cu o cultură unde comunicarea este dictată de comportamentul de pe rețelele sociale. De exemplu, un candidat care inundă spațiul public cu declarații (deseori contradictorii) nu riscă să fie taxat, din moment ce se adresează unui public a cărui atenție fărâmițată îl pune în legătură cu doar o parte din declarațiile candidatului respectiv. 

În cele mai multe cazuri, alegătorul nu ajunge să privească întregul, în toată absurditatea și contradicția lui, din moment ce atenția sa are limite și nu permite asta. Tot aici merită punctat și că a-i îndemna pe cei din jur să se educe și să cerceteze singuri e o soluție doar la prima vedere. Pe termen mediu, nici nu mai încape îndoială de cel lung, această strategie nu are sorți de izbândă. 

Este imposibil ca fiecare persoană să se afle într-o stare constantă de vigilență atunci când consumă conținut digital. Cu atât mai mult, este complet nerealist să te aștepți ca un comportament (cel definit și încurajat de rețelele sociale) bazat pe stimularea emoțiilor puternice cum ar fi furia, rușinea, sau ura să fie rezolvat de structuri raționale de educație. Soluția e mai degrabă în mâinile celor care au puterea de a modera și filtra conținut.

Alianțele bazate pe probleme specifice iau locul alianțelor ideologice

La nivel internațional, politica a fost marcată deja profund de segmentarea electoratelor tradiționale în baza unor preferințe dictate de probleme specifice. Este o schimbare aproape completă a modelului vechi, în care coagularea alegătorilor era bazată pe preferințe ideologice. Electoratul așa-zis suveranist reprezintă manifestarea românească a acestui curent care are la bază exact modul în care rețelele sociale au fragmentat publicul de media în nișe specifice.

Problemele în jurul cărora alegătorii se unesc astăzi pot fi reale, cum ar fi cea a corupției, care a dat naștere partidului USR, sau pot fi create artificial. Un exemplu de problemă artificială este cea a presupusei cabale internaționale de pedofili care conduce lumea – o temă punctată chiar de către Călin Georgescu într-un interviu.

Este ușor să numești aceste probleme ca fiind închipuite sau teorii ale conspirației și să pui faptul că tot mai mulți oameni se aliniază cu ele pe seama lipsei de inteligență. Ce se întâmplă, de fapt, este modelarea unui electorat cu totul nou și artificial închegat din cele mai absurde, suprarealiste și întunecate angoase ale oamenilor. Soluțiile și explicațiile oferite apoi de partide și politicieni sunt cât de simple, digerabile de cât mai multă lume. 

Campania Brexit a funcționat în această cheie în care angoasele economice au fost explicate simplu ca existând din cauza unei Uniuni Europene care ar fi luat bani direct din buzunarul fiecărui cetățean britanic, fără să ofere nimic înapoi. Similar, devine posibil și în cazul electoratului românesc să te adresezi câtorva milioane de români din diaspora și să le oferi explicații simple despre o viață individuală care devine tot mai complicată pe zi ce trece. 

Nu e de mirare astfel că sloganul „Hrană, apă, energie” al campaniei lui Călin Georgescu pare atât de lipsit de sens pentru cei care nu se află în electoratul lui țintă. Un astfel de slogan reprezintă mai mult un fel de mesaj codat cu care rezonează emoțional în primul rând cei care au fost deja expuși discursului antiglobalist, anti-UE și pro-Rusia. Acesta este un tip de discurs care face aluzii la faptul că Occidentul ia resursele României (hrană, apă, energie) și, exact ca în cazul Brexit, nu oferă nimic la schimb. 

În al doilea rând, sloganul rezonează și cu un electorat potențial vulnerabil tocmai din cauza faptului că hrana, apa și energia, lucruri într-adevăr fundamentale, sunt pentru ei din ce în ce mai inaccesibile. Nu se poate trece nici peste asemănarea inconfortabilă cu un alt slogan al unui partid german intrat în istorie: „Freiheit und Brot”, pâine și libertate.