Casian Mitu/Inquam Photos
Pragul electoral ar fi trebuit să oprească extremiștii. Acum, el ține în afara parlamentului partidele reformiste27 min read
Pragul electoral a fost gândit pentru a asigura un parlament stabil și chiar a proteja democrația. Însă, odată ce extremiștii au sărit gardul, scopul său a devenit tot mai neclar.
Atunci când a fost introdus, pragul electoral a fost conceput astfel încât să asigure stabilitatea politică și să limiteze accesul partidelor foarte mici, cel puțin declarativ. Ideea era că dacă sunt prea multe partide, negocierile devin greoaie și guvernele cad prea des. Bonus: ciudații și extremiștii nu ar intra în parlament. În teorie.
În România, pragul electoral național este de 5% pentru partide și de 8, 9 sau 10% pentru alianțele electorale formate din două, trei, respectiv mai mult de trei partide. Există și un prag alternativ, 20% în minimum patru circumscripții (județe), conceput pentru partidele regionale, în teorie – în practică, pentru UDMR.
Multă vreme, pragul a asigurat mai degrabă perpetuarea partidelor tradiționale, în timp ce partidele noi trebuiau să facă atât efortul de a se face cunoscute, cât să-și și convingă alegătorii că vor trece pragul – altfel, aceștia ar fi votat util cu unii care stau mai bine în sondaje.
Însă, pe măsură ce votanții au fost dezamăgiți de partidele tradiționale, dar și în contextul creșterii populismului și a mesajelor naționaliste, tot mai multe partide noi au spart bariera. Mai întâi USR, pe fondul protestelor de după incendiul de la Colectiv, apoi, pe rând, AUR și S.O.S., pe cel al războiului cultural, pandemiei și invaziei ruse din Ucraina.
Cu un partid extremist deja în parlament și unul la ușă, după ce a obținut doi europarlamentari, e clar că, cel puțin din perspectiva izolării extremelor, pragul a eșuat. În schimb, la alegerile parlamentare de pe 1 decembrie, pragul ar putea ține în afara parlamentului formațiuni reformiste și progresiste, precum REPER, DREPT sau SENS.
Iar dacă sub prag se pierd multe voturi, parte din acestea vor ajunge, prin redistribuire, la formațiuni pe care votanții partidelor mici nu-i simpatizează. Și pot fi chiar voturile care ar fi dus la o stabilitate guvernamentală.
Mai este pragul electoral o soluție, în acest context? Ar trebui renunțat la el? Ce soluții mai bune de reprezentare echitabilă au găsit alte țări?
Cum funcționează sistemul electoral în România? Un prag național și un prag alternativ
Pe 1 decembrie 2024, românii vor vota și vor decide componența parlamentului, format din Camera Deputaților și Senat. Ei vor alege 330 de deputați și 136 de senatori, în 43 de circumscripții electorale. Aceste circumscripții reprezintă cele 41 de județe, Bucureștiul și românii care locuiesc în străinătate // „Legea nr. 208 din 20 iulie 2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente”, roaep.ro //
Alegătorii votează pentru listele de candidați ale partidelor, iar locurile sunt repartizate proporțional cu numărul de voturi obținute de fiecare formațiune în fiecare circumscripție. Astfel, dacă un partid obține 30% din voturi într-o circumscripție, va primi aproximativ 30% din locurile disponibile acolo.
În România, distribuirea voturilor în alegerile parlamentare se bazează pe principiul reprezentării proporționale, adică locurile din parlament (Camera Deputaților și Senat) sunt alocate proporțional cu numărul de voturi obținute de fiecare partid sau alianță care trece pragul electoral.
Pragul electoral este de 5% din voturile valabil exprimate la nivel național pentru partidele individuale și între 8% și 10% pentru alianțe, în funcție de numărul de partide componente (8% pentru două partide, 9% pentru trei și 10% pentru patru sau mai multe).
Partidele care nu reușesc să atingă acest prag sunt excluse din procesul de distribuire a mandatelor, iar voturile lor sunt redistribuite către partidele care au trecut pragul. Această redistribuire se face pentru a asigura reprezentarea proporțională, dar cum nu ia în considerare voturile care nu au fost suficiente pentru a depăși pragul, distorsiona dorința reală a unei părți din electorat.
Procesul de distribuire a mandatelor începe cu calcularea unui coeficient electoral, care este obținut prin împărțirea numărului total de voturi valabil exprimate la numărul de mandate disponibile în fiecare circumscripție. Fiecare partid primește un număr de mandate proporțional cu voturile obținute, împărțite la acest coeficient, atribuite în ordinea de pe listele electorale.
După prima distribuire, vor rămâne mandate nealocate. Acestea sunt redistribuite la nivel național, luând în considerare resturile de voturi și performanța partidelor, printr-un sistem în mai mulți pași descris în // Mai multe, aici: legislatie.just.ro //
Reguli electorale speciale pentru minorități și candidați independenți
Există câteva reguli alternative. Organizațiile minorităților naționale nu trebuie să atingă pragul electoral național, ci trebuie să obțină un număr de voturi egal cu 5% din totalul necesar pentru un mandat. Ele primesc astfel un loc în Camera Deputaților. Această prevedere încearcă să asigure reprezentarea diversității etnice și culturale în Parlamentul României.
Un candidat independent trebuie să obțină un număr de voturi egal cu coeficientul electoral al circumscripției în care candidează pentru a intra în Parlamentul României. Coeficientul electoral se calculează împărțind numărul total de voturi valabil exprimate în circumscripție la numărul de mandate disponibile în acea circumscripție. Practic, pentru ca un independent să obțină un loc în Parlament, el trebuie să obțină cel puțin atâtea voturi cât sunt necesare pentru a câștiga direct unul dintre mandatele alocate circumscripției respective.
Numărul variază în funcție de dimensiunea circumscripției și de numărul de mandate alocate, fiind mai mic în județele cu o populație redusă și mai mare în circumscripțiile mari, cum ar fi Bucureștiul. Această cerință ridicată face ca independenții să aibă șanse reduse de a intra în parlament, deoarece trebuie să obțină susținere concentrată într-o singură circumscripție. De asemenea, voturile care depășesc minimum necesar se redistribuie altor partide.
Un prag mai mare dezavantajează partidele noi
Pragul electoral a fost introdus după Revoluția din 1989, când a fost inițial stabilit la 3%, în 1992. Ulterior, în anul 2000, a fost majorat la 5% pentru partide și 8-10% pentru alianțe // „Parlamentare 2024/Evoluţia sistemului de vot în România la alegerile parlamentare după 1989”, agerpres.ro //
În 2023, PNL // „PNL propune ridicarea pragului electoral de la 5% la 7%. UDMR ar putea fi scos din Parlament”, digi24.ro // chiar majorarea pragului la 7% pentru partidele individuale, pe motiv că devin tot mai greu de asigurat majorități stabile parlamentare și, implicit, guvernamentale.
Totuși, deși un prag mai ridicat ar putea reduce fragmentarea politică, mișcarea ar limita și mai mult accesul partidelor emergente la reprezentare parlamentară.
Pentru cine e o problemă pragul electoral în 2024?
Conform unui sondaj recent realizat de // „Alegeri parlamentare 2024. Un nou sondaj dă AUR pe locul doi după PSD. Partidul lui Șoșoacă trece pragul electoral”, hotnews.ro // și publicat pe 15 noiembrie 2024, Partidul Social Democrat (PSD) conduce în intențiile de vot pentru alegerile parlamentare din 1 decembrie 2024, cu 30,2%. Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) se situează pe locul al doilea, cu 21,4%, urmată de Partidul Național Liberal (PNL) cu 13,2% și Uniunea Salvați România (USR) cu 12,7%. Partidul S.O.S. România, condus de Diana Șoșoacă, este creditat cu 5,2%. UDMR e dat la 4,5%, dar de regulă ei au trecut pragul – plus că beneficiază de pragul alternativ.
E drept, sondajul nu ia în calcul efectele surprizelor de la prezidențiale, atât ascensiunea lui Georgescu – care va mobiliza electoratul suveranist sau poate chiar va duce peste prag Partidul Oamenilor Tineri (POT), care-l susține –, cât și eșecul lui Ciolacu, care poate demobiliza PSD-ul. Cert e că șase partide, cel mai probabil, vor intra în parlament.
În schimb, alte partidele noi, precum SENS, DREPT și REPER, se confruntă cu dificultăți majore. Partidul SENS se poziționează ca o alternativă progresistă, dar cu doar 1,1% intenție de vot și doar 100 de candidați înscriși în cursă nu pare să aibă resursele necesare pentru a mobiliza un electorat semnificativ. DREPT e dat tot pe la 1,2%. REPER, care s-a scindat din USR, are între 2,6 și 3,5% în sondaje, insuficient pentru a intra în parlament.
Toate aceste partide suferă din cauza competiției cu USR, a tendințelor oamenilor de a vota util, după prezidențiale, dar și a fragmentării electoratului progresist.
Pragul natural și soluția olandeză
Situația actuală arată că pragul electoral deformează votul. Uneori, o poate face în sens pozitiv. În Germania, de exemplu, pragul de 5% a fost esențial pentru stabilizarea sistemului politic după Al Doilea Război Mondial, pentru că a ținut partidele extremiste în afara parlamentului.
În Turcia, în schimb, el a fost folosit în interesul puterii. Un prag de 10% (ajustat, de curând, la 7%), a exclus partide care împreună obținuseră 45% din voturi, la alegerile din 2002, ceea ce a distorsionat reprezentarea democratică.
O soluție ar putea fi introducerea unui sistem de praguri regionale, similar cu cel din Belgia. În această țară, partidele care obțin un procent semnificativ de voturi într-o regiune pot intra în parlament chiar dacă nu ating pragul național. Astfel, partidele progresiste ar avea șanse mai mari în zone unde extremismul nu are o bază solidă. E similar pragului alternativ de la noi, dacă ar fi redus la o regiune.
În Germania, partidele care nu ating pragul național de 5% pot totuși să intre în parlament dacă obțin cel puțin trei mandate directe. Mandatele directe sunt câștigate prin vot uninominal, ceea ce înseamnă că alegătorii votează direct pentru un candidat din circumscripția lor, iar cel care adună cele mai multe voturi câștigă mandatul.
Această regulă ajută partidele mici, cu susținere regională puternică, să obțină reprezentare în Parlament chiar dacă nu atrag suficiente voturi la nivel național.
Dacă România ar adopta un sistem similar, ar putea sprijini partidele regionale sau mici să intre în parlament. Totuși, acest lucru ar necesita schimbarea sistemului electoral actual, care folosește vot proporțional pe liste, și introducerea unui sistem mixt, unde o parte dintre mandate să fie câștigate uninominal, iar restul pe liste de partid.
Cel mai corect ar fi însă un sistem electoral care utilizează pragul natural pentru a determina reprezentarea parlamentară, fără a impune un prag electoral legal fix. Acest prag natural este influențat exclusiv de mărimea circumscripțiilor și de numărul total de mandate disponibile. Va duce la negocieri mai complicate, dar va deforma cel mai puțin voturile.
Țările de Jos aplică acest model încă din 1917. Aici, pragul natural este de aproximativ 0,67%, cât iese din împărțirea a 100% la 150 (numărul total de locuri în parlament).
O soluție ceva mai sigură împotriva partidelor extremiste este sistemul de vot prin Transfer Unic // „Barriers to entry: How do electoral thresholds work?”, electoral-reform.org.uk // Acest sistem, pe care l-a implementat // Mai multe, aici: citizensinformation.ie // îi propune alegătorului să ordoneze candidații într-un top al preferințelor. Circumscripții electorale sunt mici, iar sistemul face dificil ca partidele mici și controversate să câștige locuri. Mai mult, penalizează partidele mari care nu reușesc să atragă sprijin secundar.
Totuși, dacă un număr semnificativ de oameni votează pentru astfel de partide, ele ar trebui să aibă dreptul la o anumită reprezentare politică. De regulă, nu există riscul ca aceste partide să intre la guvernare, deoarece sunt blocate printr-un „cordon sanitar” – o practică prin care partidele mari refuză să colaboreze cu ele.
Pe de altă parte, în sistemele // Sistem de organizare politică în care, la putere, se succed două partide. // care folosesc votul uninominal simplu (First Past the Post), precum în Marea Britanie, situația este diferită. Aici, facțiunile extremiste pot prelua controlul unui partid, iar alegătorii și elitele politice au opțiuni limitate pentru a preveni accesul acestora la putere.
Cum împaci și capra, și varza?
Polarizarea generată de alegerile prezidențiale influențează semnificativ scena politică. Pe de o parte, partidele extremiste și populiste sunt într-un context favorabil, sprijinindu-se pe nemulțumirea publicului față de partidele tradiționale. Pe de altă parte, partidele progresiste și reformiste se luptă să rămână relevante, dar sunt dezavantajate de resursele limitate și de pragul electoral.
Extremismul câștigă teren în Europa, iar sistemul electoral din România face lupta pentru locurile din parlament și mai strânsă. Rămâne de văzut dacă asta va aduce mai multă diversitate politică sau va întări partidele mari și bine organizate.
În sistemele electorale care utilizează pragul natural, fragmentarea politică poate deveni o provocare, deoarece partidele cu susținere redusă pot obține reprezentare parlamentară. Pentru a gestiona această fragmentare și a asigura stabilitatea guvernamentală, unele țări au implementat diverse măsuri.
De exemplu, partidele mici se unesc înainte de alegeri pentru a forma alianțe electorale, și astfel își sporesc șansele de a depăși pragul natural și de a obține un număr semnificativ de mandate. Acest lucru reduce numărul de partide reprezentate în parlament și facilitează formarea guvernelor stabile.
De asemenea, stabilirea unor reguli stricte pentru inițierea și adoptarea moțiunilor de cenzură împotriva guvernului poate preveni instabilitatea politică cauzată de fragmentarea parlamentară.
Implementarea unor sisteme de vot în care alegătorii își exprimă preferințele pentru mai mulți candidați sau partide poate încuraja și ea formarea de majorități mai clare și reducerea fragmentării.
Toate acestea sunt măsuri care ajută alte țări să controleze fragmentarea politică și să mențină guvernele funcționale, chiar cu aplicarea pragului natural.
Fiecare vot contează
Scandalul masiv iscat în urma primului tur la prezidențiale și felul în care a arătat scena politică românească în ultimii ani i-ar putea face pe alegătorii indeciși sau moderați să stea acasă. Nu este o soluție. Sistemul de vot nu este ideal, însă absenteismul nu face decât să perpetueze același tipar politic.
Într-un studiu din 2024 publicat de Universitatea Cambridge în jurnalul // „Party-System Polarization and Individual Perceptions of Party Differences: Two Divergent Effects on Turnout”, cambridge.org // se analizează felul în care alegătorii pot fi descurajați să participe la vot pe fondul polarizări excesive a partidelor candidate. Polarizarea intensă a sistemului politic, așa cum se întâmplă și în România, poate descuraja oamenii, mai ales pe cei moderați, să voteze, deoarece văd politica drept prea conflictuală.
Pe de altă parte, când alegătorii percep diferențe clare între partide, sunt mai motivați să voteze, simțind că alegerea lor contează. Practic, polarizarea extremă și claritatea ideologică au efecte opuse asupra prezenței la urne, demonstrând cât de complexă e dinamica electorală.
În România, polarizarea sistemului de partide este intensificată de discursuri extremiste și populiste, ceea ce poate descuraja participarea la vot a alegătorilor moderați sau indeciși, care se simt alienați de conflictul politic constant. Pe de altă parte, în lipsa unor diferențe ideologice clare între partidele tradiționale, mulți alegători percep că „toți sunt la fel”, ceea ce reduce motivația de a merge la urne.
Totuși, partidele extremiste sau populiste, cum ar fi AUR sau SOS, reușesc să mobilizeze o parte din electorat prin poziții bine definite și radicale. Acestea oferă alegătorilor nemulțumiți o alternativă clară, care poate crește prezența la vot în rândul segmentelor deziluzionate. Fenomenul s-a văzut prea bine la alegerile prezidențiale.
În același timp, partidele progresiste și reformiste, care ar putea reprezenta o contrapondere, suferă din cauza fragmentării și a lipsei de diferențiere vizibilă în ochii publicului.
Chiar și în aceste condiții, e nevoie mai mult ca oricând să votezi, pentru că doar așa poți face o diferență și poți opri partidele sau ideile care nu te reprezintă.
