Cosmonautul Dumitru Prunariu, la bordul complexului orbital Saliut 6–Soiuz T-4. Foto: arhiva personală

Aventura unui român în spațiu. 40 de ani de la zborul cosmic al lui Dumitru Prunariu44 min read

De Adriana Moscu 14.05.2021

Pe 14 mai 1981, Dumitru Prunariu devenea primul și, până acum, singurul român care a zburat în spațiul cosmic. Am vorbit cu el despre zborul istoric care a pus România pe harta misiunilor spațiale. 

Coincidențele s-au ținut lanț în viața cosmonautului român Dumitru Dorin Prunariu. S-a născut pe 27 decembrie 1952, în orașul Stalin, așa cum se numea pe atunci Brașovul. De la tatăl său, inginer, a prins pasiunea pentru tehnică, iar la 17 ani a câștigat un premiu la Concursul de creații tehnice Minitehnicus. Cu această ocazie, a primit carnetul de membru cu numărul 103. La 11 ani de la această întâmplare, devenea cel de-al 103-lea pământean care a ajuns în Cosmos, în cadrul misiunii sovietice Soyuz 40. 

„Visul meu a fost să zbor, dar nu mă gândeam că va fi în Cosmos”

Am stat de vorbă cu Dumitru Prunariu, în condițiile dictate de pandemie. Într-un cadru departe de a fi festiv, eu, la biroul meu improvizat în living, el, în mașina personală, într-o pauză luată de la evenimentele la care a fost invitat zilele acestea, cu ocazia celor 40 de ani împliniți de la participarea lui la programul de zboruri cosmice Intercosmos, inițiat de către URSS și adresat țărilor aliate socialiste.Mai multe despre proiect, aici: wikipedia.org

CITEȘTE ȘI: 60 de ani de la zborul spațial al lui Iuri Gagarin

Înainte de a devenit cosmonaut, Dumitru Prunariu a vrut să fie aviator. În copilărie, a frecventat cursurile de aeromodelism de la Casa pionierilor din Brașov, unde meșterea modele de planoare și avioane. Își dorea să construiască aparate de zbor, dar ăsta era, mai degrabă, visul comun al mai tuturor copiilor vremii. 

Drumul lui a început să se întrevadă când a fost admis la Facultatea de Inginerie Aerospațială din cadrul Politehnicii bucureștene, pe care a absolvit-o cu specializarea inginerie aeronautică. 

Luna mai a anului 1977 l-a găsit pe Prunariu la Bacău, unde efectua stagiul militar obligatoriu, în cadrul Școlii Militare de Ofiţeri de Rezervă. În acea perioadă, URSS a început să facă selecționări pentru programul de zboruri cosmice. „Visul meu a fost să zbor, dar nu m-am gândit la cosmos”, spune el. „În copilărie, vedeam multe avioane pe cer, mă întrebam cum zboară, căutam răspunsuri. Tata era inginer și mi-a dat câteva informații, dar zborul adevărat a început abia atunci când am intrat la facultate, unde îmi doream să construiesc avioane pe care să le pilotez”, își amintește Prunariu. 

În momentul în care comandantul unității de la Bacău i-a întrebat pe cei aproape 40 de ingineri de aviație prezenți dacă vor să devină candidați cosmonauți, gândurile tânărului Prunariu erau foarte terestre. Avea 25 de ani, devenise deja tată, iar soția sa era încă studentă la București. Îi era dor de ea, așa că a ridicat mâna fără să stea prea mult pe gânduri. „Am fost cu toții foarte mirați”, spune Dumitru Prunariu. „România? Cosmos? Deși țara noastră participa la un program de cercetări ale spațiului cosmic, avea câteva institute de specialitate, ele nu erau în câmpul nostru de preocupări. Aviația era altceva decât cosmosul.” 

„Am fost întrebați care dorim să participăm la un astfel de program pentru a fi trimiși la București pentru o vizită medicală completă. 17 dintre noi au ridicat mâna”, continuă el. „Pe atunci, nu mă gândeam nici pe departe că voi ajunge vreodată să fiu selecționat. Dorința mea era să vin la București, să-mi revăd soția. Mă gândeam deja cum o să petrecem serile împreună, cât de bine ne va fi.” Însă, după o serie întreagă de „hazarduri”, Prunariu a primit mult mai mult decât și-a imaginat: un zbor în cosmos. 

Mindcraftstories_Dumitru Prunariu-Popov-antrenamente simulator-TsPK-Zviozdnyi-Gorodok_04_Arhiva personala

Cosmonautul Dumitru Prunariu și comandantul Leonid Popov, în timpul antrenamentelor cu simulatorul, în Orășelul Stelar. Foto: Arhiva personală.

Bun venit în Orășelul Stelar!

Călătoria spațială a durat șapte zile, 20 de ore și 42 de minute, însă drumul până la ea a fost mult mai lung și plin de întorsături. Cosmonautul însuși folosește termenul „hazard”, dar, până la urmă, ceea ce l-a calificat pe Prunariu drept candidatul castigator nu a fost întâmplarea, ci un lucru cât se poate de concret: notele maxime obținute la examenele pe care le-a susținut, „note pe care mulți candidați ruși nu le obțineau”. 

După efectuarea testelor medicale la București, toți cei 17 români au fost respinși. În cazul lui Prunariu, o răceală trecătoare i-a făcut inima să nu bată în parametrii optimi la probele de efort. La două luni după respingere, dosarele a cinci candidați, între care și Prunariu, au fost reluate. De data aceasta, a reușit să treacă cu succes de toate probele. 

După un alt stagiu în țară, unde au apărut, din nou, ceva probleme cu pregătirea fizică, viitorul cosmonaut este selectat alături de alți doi candidați români, să meargă la Moscova, pentru a fi supuși unei evaluări finale.

Încă o dată, Prunariu nu era favorit, nefiind cel mai experimentat, dar, pe rând, ceilalți doi au ieșit din cursă. Inginerul Cristian Guran din cauza unor probleme de sănătate, iar inginerul Dumitru Dediu, decan de vârstă, pentru că, deși excela fizic și medical, nu avea cele mai bune performanțe la capitolul științific. 

La capătul a trei ani de pregătire și incertitudini, pe 12 mai 1981, Dumitru Prunariu a fost desemnat în mod oficial ca primul nominalizat în cadrul zborului spațial româno-sovietic. El urma să zboare în spațiu alături de colonelul sovietic Leonid Popov, comandantul echipajului. 

Mindcraftstories_Dumitru Prunariu-antrenament imponderabilitate-avion TU 104-1979_05_Arhiva personala

Dumitru Prunariu, antrenament pentru simularea imponderabilității în avion: Foto: Arhiva personală.

Un program de pregătire drastic, îndulcit de prezența familiei

Una dintre condițiile pe care le-au pus rușii a fost ca participanții selectați în program să se mute, împreună cu familiile, în Centrul de Pregătire a Cosmonauților Iuri Gagarin din Zviozdnîi Gorodok  – în traducere, „Orășelul Stelar” –, aflat în apropiere de Moscova. „Astfel, nu aveam griji suplimentare, viața decurgea normal”, spune Dumitru Prunariu, „De fapt, chiar duceam o viață de om normal. Mergeam opt ore pe zi la serviciu, apoi mă întorceam la familie, mă ocupam de copii, care erau mici pe-atunci. A doua zi, mă trezeam, luam micul dejun și plecam înapoi, la serviciu.”

Doar că „serviciul” presupunea pregătirea pentru un zbor cosmic. „Era un program foarte bine pus la punct, îl cunoșteam pe ore, pe minute”, explică Prunariu. „Erau opt ore de activitate care puteau să cuprindă cursuri teoretice – mergeam ca orice student la sală, unde ni se preda, luam notițe, aveam seminarii, discutam cu profesorii, analizam informația –, aveam și pregătire fizică, cam de trei ori pe săptămână, câte două ore. Ulterior, au început pregătirile la simulator.” 

Și nu doar asta. „Am fost pregătiți să facem față unor situații speciale, în caz de coborâre pe Terra, în orice zonă posibilă”, explică Prunariu. „Am avut antrenamente la Marea Neagră, în care am fost catapultați în mare cu capsula, ca după aterizare, am făcut antrenamente căzând undeva, în pădure, sau în zone pustii. Vara, zburam cu avioane cu reacție, aveam câte 20 de ore pe an, concentrate în două luni de activitate aeronautică, săream cu parașuta. Mai erau și testele medicale periodice – proceduri, măsurători, parametri.” 

Existau și bonusuri pentru cosmonauți. „În perioada aceea, am beneficiat de sâmbetele libere, care încă nu existau în România”, spune el. „După o săptămână de pregătire intensă, erau foarte bine venite.” 

Cursuri intensive de limba rusă

În momentul în care a ajuns în Orășelul Stelar, românul cunoștea doar câteva expresii uzuale în rusă. „Învățasem alfabetul, pe care încă îl confundam în multe privințe cu cel latin – și-acum mă uit pe caietele de-atunci și mă distrez văzând de ce eram în stare”, spune el. „Dar rușii au constatat destul de rapid că nu stăpânim limba și, deși ne predau opt ore pe zi în limba rusă materii de specialitate, au adus profesori specializați în a-i instrui pe studenții străini. Apoi, cursurile au continuat pe parcursul încă unui an, am făcut literatură, poezie, am învățat gramatica. După un an și jumătate, vorbeam cursiv, ca orice rus.” 

Nu se traducea din nicio limbă. Profesoara le-a spus că datoria ei este să-i învețe limba rusă din limba rusă. Și cu puținele cuvinte pe care le stăpâneau la început, le explica elemente tot mai complexe. Scopul final era să-i facă să gândească în rusă, astfel încât atunci când ajungeau sus, în spațiu, să nu-și mai traducă din limba maternă în rusă și să reacționeze prompt la instrucțiunile care li se dădeau.

Mindcraftstories_Dumitru Prunariu-Popov-antrenamente simulator-TsPK-Zviozdnyi-Gorodok_06_Arhiva personala

Prunariu și Popov în cadrul antrenamentelor premergătoare zborului cosmic. Foto: Arhiva personală.

Zborul, un secret bine păstrat până în ultima clipă

Misiunile sovietice trebuiau să aibă succes. Doar așa contau. Și doar așa erau anunțate. Motiv pentru care publicul larg nu a știut de zborul în spațiu cosmic al echipajului decât după ce acesta a efectuat o rotație completă în jurul orbitei Pământului. Pare ciudat, însă cosmonautul confirmă. 

„Anumite comunicate de presă erau stabilite dinainte și difuzate la radio și televiziune în funcție de reușita misiunii”, explică el. „Și atunci, informația completă era furnizată după ce efectuam o rotație în jurul Pământului, iar cei de la centru de control al zborului erau deja convinși că totul decurge normal. Atunci a aflat și publicul român, și cel internațional. În presă, însă, apăruseră anumite articole pregătitoare. Nu se spunea că România va trimite un cosmonaut în spațiu, ci erau menționate experimentele cosmice la care participa și țara noastră.”

Mindcraftstories_Dumitru Prunariu-Savinyh-Cosmonaut-Soyuz 40-Salyut 6_07_Arhiva personala

Dumitru Prunariu la bordul complexului orbital Saliut 6–Soiuz T-4. Foto: Arhiva personală.

„În spațiu, soarele răsărea de 16 ori în 24 de ore”

La 15 mai, Soiuz 40 s-a cuplat cu succes de complexul orbital Saliut 6–Soiuz T-4, care era deja în misiune de două luni și unde se aflau cosmonauții Vladimir Kovalionok și Victor Savinîh.

Misiunea în spațiu începuse. „Ne orientam după ceasul de la mână sau cel de la bord, care funcționa după cele 24 de ore terestre”, spune Prunariu. „Timpul reper era cel din zona în care ne-am pregătit, astfel încât, pe parcursul zborului, ritmul biologic să nu ne fie afectat. Deși soarele răsărea și apunea în interiorul stației orbitale de 16 ori în 24 de ore, lucram după un ciclu normal de 24 de ore. Când trebuia să dormim, acopeream hublourile, stingeam lumina în interior și se făcea noapte. Aveam o grămadă de sisteme de avertizare automate în cazul în care ar fi fost probleme, s-ar fi dezermetizat nava, ar fi apărut vreun incendiu.”

S-a întâmplat însă ca acele opt ore de muncă pe zi să se transforme, adesea, în 12 ore, pentru că nu întotdeauna în spațiul cosmic lucrurile se petrec așa cum sunt gândite la sol, în condiții de atracție gravitațională. „În imponderabilitate, asamblarea unor echipamente ne-a luat mai mult timp, pentru că nu le puteam așeza pur și simplu pe o masă, pluteau toate în aer și ne-ar fi trebuit trei mâini – două să țină, una să strângă –, dar, încet-încet, ne-am obișnuit cu toate.” 

Cafea cu lapte, ceapă verde și valeriană

La bordul stației orbitale, hrana era pregătită special, deshidratată și preambalată în cutii de conserve, tuburi metalice ori în pachete de plastic. Astronauții o rehidratau cu o anumită cantitate de apă, la temperatura potrivită, pentru a o transforma în hrană proaspătă, „cu gust, cu miros, așa cum o mâncam jos, pe pământ”, spune Prunariu. „Aveam la dispoziție o diversitate mare de produse alimentare, beam cafea cu lapte, sucuri, apă.”

Dar aveau și ceapă verde. Și coniac. „Înainte să mă îmbarc în nava cosmică, am primit sarcina neoficială, transmisă prin intermediul medicului echipajului, de-a trimite sus, în spațiul cosmic, o mână de ceapă verde, proaspătă, învelită într-un ziar”, povestește el. „Comandantul stației orbitale îi ceruse soției să facă într-un fel și să i-o aducă. Cu totul clandestin, medicul mi-a pus-o în brațe exact înainte să mă urc în rachetă. Popov mi-a zis: «Eu am buzunarele pline cu puțin coniac, așa că bag-o în buzunarul tău.» Am ascuns-o acolo și nu ne-a mai întrebat nimeni nimic”. 

N-au fost singurele produse care au ajuns clandestin în cosmos. „Înainte de a pleca, am luat cu noi o serie întreagă de materiale și produse medicale”, explică astronautul român. „În perioada aceea, cosmonauții consumau valeriană înainte de revenirea pe Pământ, pentru a le întări sistemul cardiovascular, care are de suferit mult în spațiul cosmic, și mai ales la aterizare, în condiții de readaptare la gravitație. Valeriana este maro, iar noi ar fi trebuit să avem zece tuburi din plastic pline. Am semnat procesul verbal, le-am preluat, au fost împachetate la bordul navei. Sus, ajunși pe stația orbitală, am scos toate aceste produse, le-am desfăcut, și-am constatat că tuburile nu erau maro, ci albe.”

Misterul a fost lămurit rapid și n-ar trebui să surpindă pe nimeni. „L-am întrebat pe Popov: «Leonea, am semnat pentru valeriană, unde e?»”, povestește Prunariu. „Și mi-a zis: «Lasă, că nu bea nimeni valeriană la bordul stației orbitale, facem față și fără. Dar aici avem nevoie, în schimb, de puțină votcă, să ne simțim bine.» Așa am aflat că umpluse tuburile cu alcool etilic, care se amesteca pe jumătate cu apă și se producea votcă, pe care o mai beau din când în când, cu măsură, cosmonauții ruși, pentru a-și destinde sistemul nervos după o zi grea de muncă .”

Mindcraftstories_Dumitru Prunariu-Kovalionok-Savinyh-Cosmonaut-Soyuz 40-Salyut 6_03_Arhiva personala

Dumitru Prunariu în cosmos, împreună cu o parte din echipaj, înainte de culcare, la bordul complexului orbital Saliut 6–Soiuz T-4. Foto: Arhiva personală.

Cum se simte imponderabilitatea

În momentul în care ești foarte obosit, dormi, nu ai încotro. Dar, în spațiu, somnul în imponderabilitate e dificil. „Nu simțeam perna sub cap”, povestește Prunariu. „Când adormeam, capul plutea, mușchii se relaxau complet și organismul meu lua poziția fătului, care permite relaxarea maximă a sistemului muscular. M-a deranjat vreo două zile, apoi m-am obișnuit și dormeam în orice condiții.”

CITEȘTE ȘI: Viața în spațiu – ce se întâmplă în corpul tău după un an pe Stația Spațială

Chiar dacă o experimentezi în exerciții terestre, în barocameră, și aeriene, în regim dinamic, în zbor cu avionul, imponderabilitatea se simte cu adevărat doar în spațiul cosmic, la bordul navei și al stației spațiale. Și produce multe modificări în organism. „Dispare gravitația, o serie de procese din corp se modifică, se schimbă circulația sanguină, articulațiile nu mai sunt solicitate, se destind și încep să doară”, spune Prunariu. „Există o perioadă acută de adaptare la condițiile de imponderabilitate, care durează trei-patru zile. Unele procese durează chiar mai mult, dar nu le mai simți, de la un punct încolo. Este adevărat însă că în primele zeci de minute în imponderabilitate ai o stare euforică, totul plutește, nu-ți mai simți greutatea. Dar, imediat după aceea, apare disconfortul.”

Mindcraftstories_Dumitru Prunariu-Cosmonaut-Soyuz 40-Salyut 6-experimente-medicale_02_Arhiva personala

Dumitru Prunariu în spațiul cosmic, în timpul experimentelor medicale. Foto: Arhiva personală.

Un număr de 22 de experimente cosmice, majoritatea românești

Timp de o săptămână, cei patru cosmonauți au lucrat la 22 de experimente științifice și au încercat să lărgească spectrul cunoștințelor în domenii ca astrofizica, fizica nucleară, tehnologia cosmică, biologia, biomedicina și medicina aeronautică.

Dumitru Hașegan,A fost coordonatorul primului experiment românesc transportat de o navetă spațială (Discovery, în ultimul său zbor, STS-133, înainte de retragerea în muzeu), pe Stația Spațială Internațională (CFS-A). Aici, mai multe despre cercetarea sa: „Growth and Survival of Colored Fungi in Space”, nasa.gov pe-atunci un reputat cercetător din cadrul Institutului de Științe Spațiale, ulterior, director al acestuia, a dezvoltat multe dintre aceste experimente efectuate în spațiul cosmic. 

„O bună parte dintre ele vizau studiul mediului cosmic sau influența radiațiilor asupra unor materiale biologice”, spune Prunariu. „În experimentele medicale, eu eram cobaiul al căror parametri erau măsurați zilnic și transmiși prin telemetrie, la sol. Mai făceam și experimente tehnologice, creșteam cristale din anumite materiale speciale ori înregistram diferite particule grele de energie, cu ajutorul senzorilor care puteau determina latitudinea la care a fost efectuată înregistrarea respectivă. Sau măsuram nivelul radiațiilor cosmice pe parcursul unei orbite, cu insistență asupra anomaliilor care existau în Atlanticul de Sud.” 

„Majoritatea experimentelor au fost puse la punct de specialiștii români, 11 dintre ele au fost 100% românești, patru experimente au fost adăugate programului nostru științific de partea sovietică, care a făcut, de asemenea experimente complexe, de studiu al comportării organismului uman în spațiul cosmic. În fine, a mai fost o altă serie de experimente inițiate de alte state participante la programul Intercosmos, în zboruri anterioare, și care rămăseseră nefinalizate. Acestea necesitau repetări și înregistrări ulterioare, care au fost făcute în cadrul programului nostru.”

Emoții și poluare

Sigur că atunci când zbori în cosmos ai emoții, este o experiență unică, spune Prunariu. Nu-ți este frică, ești pregătit să faci față oricărei situații, te-ai antrenat de sute de ori la simulator, ești stăpân pe tine. Dar emoțiile umane rămân ceea ce sunt. 

„Vedeam curbura Pământului, urmăream repere pe orizont, și ele veneau încet-încet spre noi și dispăreau pe partea cealaltă a stației orbitale”,, spune el. „Sus, nu ai impresia că te deplasezi, că te miști, ți se pare că tu stai pe loc și Pământul se învârte sub tine. Și când treci pe deasupra Planetei și o vezi în întregime, când vezi cât de subțire e atmosfera terestră deasupra ei, te gândești mai profund la condiția umană.” 

„Subțirimea asta a atmosferei terestre trage niște semnale de alarmă majore despre ceea ce se întâmplă pe Pământ, te gândești la efectul de seră, la schimbările climatice care se întâmplă ca urmare a activității omului pe Pământ”, spune Prunariu. „Și atunci te întrebi, oare cum să faci să dispară efectele negative care afectează tot ce e viu pe Pământ? Cred că, înainte de oamenii obișnuiți, ar trebui să zboare mai mulți politicieni în spațiul cosmic, să vadă cu ochii lor ce se întâmplă, să devină conștienți și să ia măsurile necesare.” 

Un zbor reușit, o aterizare cu peripeții

În cele aproape opt zile petrecute în cosmos, complexul spațial a înconjurat Pământul de 125 de ori, cu o viteză de 28.000 km/h și înregistrând variații de temperatură de la +150 de grade Celsius la -150 de grade. Pe la ora 19.30-20.00, cosmonauții treceau zilnic pe deasupra României.

Pe 22 mai 1981, la 16.58, ora României, modulul de coborâre al navei spațiale Soiuz 40 a aterizat în condiții aproape normale pe pământ, conform programului, în zona stabilită de pe teritoriul Uniunii Sovietice, la 225 kilometri sud-est de orașul Djezkazgan, din stepa Kazahstanului. Spun „aproape normale”, pentru că parașuta s-a deschis cu patru secunde întârziere, la mai puțin de 9.600 kilometri, față de cum era prevăzut. 

„Ne-au trecut niște transpirații reci, la centrul de urmărire a zborului s-a lăsat o liniște mormântală, pe care aproape că am «auzit-o» în cască, și-atunci ne-am alarmat și mai tare”, spune Prunariu. „Câteva fracțiuni de secundă, mi-a trecut prin minte și faptul că aș putea să ajung să am un monument la locul de impact al capsulei. La aterizare, vântul a trântit nava cosmică cu lateralul, nu cu fundul, cum ar fi trebuit, dar fericirea de a fi înapoi pe Pământ a fost maximă. Abia atunci mi-am dat seama ce lucru extraordinar am realizat. Una peste alta, zborul nostru a fost unul foarte reușit, în care ne-am îndeplinit integral sarcinile pe care le-am avut la bordul stației orbitale.”

Înapoi, pe Pământ

Procedurile sunt standard. După ce aterizează, o echipă de căutare-salvare identifică nava cosmică. Dacă reușește să o repereze încă din coborârea cu parașuta, elicopterele survolează zona. „Cum am aterizat, au venit, au deschis trapa navei, au scos echipajul din interior”, povestește cosmonautul român. „Eram puternic bulversat, mușchii nu mă mai ascultau, aparatul vestibular nu-mi mai indica sus-josul, gravitația îmi perturba, din nou, major, organismul. M-au întins pe un șezlong, unde, încet, am început să simt gravitația și am lăsat organismul să se readapteze.” 

Era ca în scenariul tipic al unui film science-fiction. La scurt timp, au apărut reporterii, cosmonauții au dat interviuri. De-acolo, au fost duși cu un elicopter până la cel mai apropiat aeroport, de unde au zburat cu un avion special, înapoi, până la cosmodromul Baikonur. 

De-aici încolo, evenimentele s-au precipitat. „Am fost din nou cazați, echipele de medici ne-au luat în primire, am fost monitorizați constant”, explică Prunariu. „Noi, românii, am primit un ordin să venim în țară cât mai repede, așa că nu am terminat readaptarea. La vreo două zile după ce am aterizat, am fost duși în Orășelul Stelar, ne-am văzut familiile, ne-am făcut bagajul, am împachetat tot ce adunaserăm timp de trei ani, ca bunuri personale, și am plecat la București.” 

O perioadă, cosmonautul a resimțit dureri în coloana vertebrală, febra musculară apărea, pur și simplu, în mers. „Mergeam, voiam să cotesc la stânga sau la dreapta, și mă ascultau doar picioarele, în timp ce corpul se ducea înainte și trebuia să mă sprijin imediat, să nu cad”, explică el efectele readaptării. 

Uneori, anumite organe sunt afectate ireversibil de zborul cosmic. De vină sunt radiațiile corpusculare care pătrund prin pereții navei cosmice în organismul uman și distrug unele celule. „Cristalinul ochilor, de exemplu, este bombardat de acești corpusculi care zboară prin spațiul cosmic. În ochi rămân niște dâre de condensare care în 15-20 de ani se pot transforma în cataractă – 20-25% dintre cosmonauți, la un interval anume după ce au zburat, au trecut prin operații de cataractă”, mai spune Prunariu. 

Mindcraftstories_Dumitru Prunariu-Cosmonaut-Soyuz 40-Salyut 6-14 mai 1981_01_Arhiva personala

Dumitru Prunariu la momentul zborului și în prezent. Foto: Arhiva personală.

Zbor pe Lună, în 2025. Poate și pe Marte. Poate, din nou, cu un român

De la zborul lui Dumitru Prunariu, România nu a mai avut ocazia să participe la programe de selecționare a cosmonauților. Dar o portiță s-a deschis anul acesta. Prunariu, membru al Agenției Spațiale Europene (ESA), amintește de programul lansat de ESA, care, pentru prima dată din 2008, este în căutare de noi astronauti. ESA caută candidați absolvenți de studii de master și cel puțin trei ani de experiență în domeniile: științele naturii, medicină, inginerie, matematică, informatică, aviație. Cetățenii români se pot înscrie, întrucât România este stat membru ESA. Perioada de înscrieri s-a deschis pe 31 martie 2021 și se închide pe 28 mai 2021. Candidații se pot înscrie online, doar prin intermediul site-ului ESA. Anunțul despre selecția finală va fi făcut în luna octombrie 2022.Mai multe detalii, aici: esa.int 

CITEȘTE ȘI: Perseverance a trimis înapoi filmarea amartizării și prima înregistrare audio de pe Marte

În final, vor fi aleși câțiva candidați care se vor pregăti în următorii ani să zboare nu doar în jurul Pământului, ci și pe LunăPoți citi aici despre Programul Artemis, care va duce pe Lună, în premieră, și o femeie: wikipedia.org și, cine știe, poate o următoare generație va zbura și pe Marte. Dumitru Prunariu crede că este un obiectiv care va fi atins, probabil, peste 15-20 de ani. 

Vorbind despre colonizarea altor planete, îl întreb în ce măsură crede că există viață extraterestră. Răspunsul lui nu are cum să mă mire. „Viața nu este specifică Pământului. Viața este universală și se dezvoltă unde găsește condiții favorabile. Le-a găsit și pe Pământ, dar s-a găsit apă pe numeroase alte planete și pe sateliți naturali ai planetelor gigant.O trecere în revistă, aici: wikipedia.org Chiar în timp ce vorbim, Perseverance caută urme biologice ancestrale pe suprafața lui Marte. Iar când se vor naște primii copii pe Marte, ei vor considera această planetă ca fiind cea natală, iar Pământul va fi un vis al părinților și bunicilor, care a fost odată ca niciodată.”



Text de:

Adriana Moscu

Este jurnalist și, de aproximativ 20 de ani, se bucură de principalul avantaj al profesiei, pentru că nicio zi nu seamănă cu alta. Are o relație de love-hate cu oamenii, pe care, de cele mai multe ori, îi îmblânzește prin interviuri.

SPAȚIU|OVERVIEW

Cometele, vizitatori de departe. Anul acesta, ai putea vedea două

De
Ai văzut vreodată o cometă cu ochiul liber? Nu? Ei bine, anul ăsta ai putea avea două astfel de ocazii. Dintre acestea două, una ar putea fi mai interesantă. Spre sfârșitul anului, o cometă care vine de la marginea Sistemului Solar ar putea fi o priveliște foarte frumoasă. 
TEHNOLOGIE|PORTRET

Personajul nejucător – cum este să lucrezi în industria de gaming. O discuție cu Andrei Istrate 

De
Unii oameni folosesc jocurile video ca o modalitate de relaxare, iar alții fac o carieră din ele. Andrei Istrate a trecut de la tester la game designer și a ajutat alți pasionați să se dezvolte în acest domeniu, dar spune că a lucra în industria de gaming nu e deloc simplu.  
SPAȚIU|OVERVIEW

Furtuni geomagnetice, aurore boreale și HAARP

De
Anul trecut, teorii ale conspirației s-au creat datorită unui fenomen natural rar, dar nu atât de rar ca să nu-l întâlnești de câteva ori într-o viață de om.
SPAȚIU|OVERVIEW

5 misiuni spațiale de urmărit în 2024

De
Anul acesta promite niște misiuni spațiale foarte interesante. De la sateliți trimiși să studieze planeta Marte la o misiune spre una dintre lunile planetei Jupiter și până la întoarcerea la locul impactului misiunii DART, 2024 are cu siguranță motive să te țină în priză, dacă ești pasionat de explorarea spațială.