Cursa spațială în 2025: NASA, între jocuri de putere și lobby-ul puternic al privaților43 min read

Administrația Trump vrea oameni pe Lună și pe Marte, însă nu-i pasă dacă o va face NASA sau o companie privată.

Statele Unite au rămas, încă de la apogeul Războiului Rece, cel mai important jucător în explorarea spațială, iar pentru multă vreme nici măcar nu a mai avut competitor.

Și asta cu toate că, de când cursa spațială a anilor 1950-’60 a arătat că nu vor exista arme spațiale în viitorul apropiat, explorarea spațiului, și implicit NASA, au fost tratate mai degrabă ca unelte de PR. NASA a primit o părticică infimă din buget comparat cu cheltuielile militare, ca să mai atragă din când în când privirea publicului către o misiune mai răsărită.

Așa s-a ajuns la deceniul în care NASA nici măcar nu a mai avut cu ce să-și mai ducă astronauții în spațiu. După retragerea navetelor spațiale, a fost nevoită chiar să apeleze la misiuni comune cu Rusia. Abia din 2020, o firmă privată, SpaceX a reușit, în sfârșit, să-i ofere o modalitate de a lansa misiuni de pe tărâm american.

Însă asta evidențiază, de fapt, o amenințare și mai gravă pentru NASA. La cum bate vântul politic la Washington, relațiile cu antreprenorii sunt favorizate față de companiile publice, iar cel mai de succes privat interesat de explorarea spațială a ajuns chiar, pentru o perioadă, în cercul de putere de la Casa Albă.

NASA/JPL/CALTECH

Buget mediocru, dar totuși cu rezultate

Deși se lovește de decenii de o subfinanțare cronică, NASA e, în continuare, cea mai avansată agenție spațială din lume, fie că e vorba de cercetare sau de complexitatea misiunilor pe care le execută.

Dacă în momentul de față există un singur rover activ pe Lună,  roverul chinez Yutu-2,// „China’s Yutu 2 rover still rolling after 5 years on far side of the moon”, space.com // pe Marte sunt doi – Curiosity, care anul viitor va împlini 15 ani de operațiuni pe Planeta Roșie – și Perseverance, care se află de peste patru ani pe suprafața lui Marte. Iar cele două rovere nu au făcut doar act de prezență, ci au la activ multe descoperiri importante despre planeta vecină. Au strâns dovezi care arată că aceasta ar fi avut apă la suprafață acum câteva miliarde de ani// „NASA’s Curiosity Rover Finds Clues to How Water Helped Shape Martian Landscape”, jpl.nasa.gov // și au găsit chiar posibile semne de viață microbiană în trecutul îndepărtat al acesteia.// „NASA’s Curiosity Rover Measures Methane Spike on Mars”, nasa.gov //

Tot pe Marte, NASA a reușit să efectueze și primele zboruri controlate într-o atmosferă extraterestră, cu drona Ingenuity. Ajunsă pe Marte în 2020, împreună cu Perseverance, drona a zburat de 72 de ori în atmosfera marțiană, între 2021 și 2024, și a cumulate peste două ore de zbor,deși ținta inițială era de doar câteva minute. // „After Three Years on Mars, NASA’s Ingenuity Helicopter Mission Ends”, nasa.gov //

În același timp, NASA gestionează și cel mai puternic telescop spațial lansat vreodată – telescopul spațial James Webb – care și-a început misiunea în 2022.// „NASA’s Webb Reaches Major Milestone as Mirror Unfolds”, nasa.gov // Printre altele, a făcut cele mai îndepărtate observații ale unor galaxii făcute vreodată,// „NASA’s Webb Confirms Its Oldest Galaxy Yet”, nasa.gov // a detectat și analizat sisteme cu lumi potențial habitabile// „NASA’s Webb Finds Water, and Potentially Life’s Building Blocks, in Planet-Forming Disk”, webbtelescope.org // și a făcut observații mai detaliate decât niciodată în interiorul maternităților stelare.// „NASA’s Webb Reveals Intricate Networks of Gas and Dust in Nearby Galaxies”, nasa.gov //

În 2023, sonda OSIRIS-REx a adus mostre de pe un asteroid, Bennu,// „NASA’s First Asteroid Sample Has Landed, Now Secure in Clean Room”, nasa.gov // o performanță realizată până atunci doar de două misiuni ale agenției spațiale japoneze.// „Hayabusa2: The extraordinary asteroid-sampling mission that’s leaving a legacy for engineers and scientists”, space.com // Iar rezultatele au arătat că asteroidul avea mare parte din ingredientele necesare vieții, precum 14 din cei 20 de amino acizi folosiți în producția proteinelor, ceea ce înseamnă că acestea se găseau în Sistemul Solar încă din perioada sa timpurie.// „NASA’s Bennu Asteroid Sample Contains Carbon, Water”, nasa.gov //

În octombrie 2024, NASA a lansat și Europa Clipper, o sondă care va ajunge în orbita lunii Europa a lui Jupiter în 2030.// „NASA’s Europa Clipper Launches on Historic Journey to Jupiter’s Icy Moon”, jpl.nasa.gov // Sonda va face 49 de zboruri în jurul lunii joviene, pentru a studia dacă aceasta poate susține viața microbiană.

În viitorul apropiat, agenția americană se pregătește să lanseze un telescop spațial major – telescopul Nancy Grace Roman, cu lansare estimată în 2026 sau 2027. //Detalii pe nasa.gov // Spre deosebire de James Webb și predecesorul Hubble, care sunt optimizate pentru a face observații pe porțiuni specifice, dar îndepărtate ale universului, Nancy Grace Roman va putea face observații pe un câmp vizual mult mai vast, de 100 de ori mai mare decât cel al lui Hubble, dar cu claritate comparabilă.// „Hubble, Roman and Webb Space Telescopes Infographic”, nasa.gov //

Acest nou telescop este o necesitate, deoarece va investiga energia și materia întunecată. Acestea sunt fenomene cruciale în modelul cosmologic actual, însă existența lor este doar teoretică, iar efectele lor pot fi măsurate doar la scară cosmică.

CITEȘTE ȘI: Energia întunecată rămâne o necunoscută

Space Launch System și Orion. NASA/Sam Lott

Uite Luna, nu e Luna

În ciuda tuturor acestor succese științifice, agenția nu are o relație foarte bună cu puterea actuală de la Washington, de care este dependentă pentru finanțare.

În fapt, în urma politicii administrației Trump de scădea numărul de angajați ai agențiilor federale, NASA va pierde aproximativ 4.000 de angajați, aproape o cincime din totalul forței de lucru a agenției. //„ US space agency NASA set to lose around 20 percent of its workforce”, euronews.com //

Sunt destul de multe motive, care nu țin neapărat de NASA sau de rezultatele obținute. Există percepția că NASA ar fi dezamăgit în ceea ce privește obiectivul principal setat de către Trump, în primul mandat: readucerea omului pe Lună.

Deși s-a vorbit de multe ori, de la sfârșitul programului Apollo, de ideea unei noi misiuni cu echipaj către Lună, planurile au fost abandonate din cauza costurilor mari și, pentru multă vreme, a dezinteresului științific față de explorarea lunară. Pe la începutul anilor 2010,  programul spațial american țintea mai degrabă explorarea spațială la distanță și pregătirea unor misiuni pe Marte.// „Space policy of the Barack Obama administration”, wikipedia.org //

Trump a schimbat, însă, obiectivele în primul mandat și a creat, prin directivă prezidențială, programul Artemis.// „Trump Signs New Space Policy Directive”, trumpwhitehouse.archives.gov // Construit pe bazele unui alt program lunar, anulat în 2010,  Constellation,// „NASA’s Artemis program will return astronauts to the moon. Here’s how they’ll do it.”, nationalgeographic.com // Artemis ar fi trebuit să readucă astronauți americani pe Lună până la mijlocul anilor 2020, cu ajutorul capsulei Orion și a vehiculului de lansare Space Launch System (SLS), care urmau să fie dezvoltate în cadrul proiectului. Dar, până în prezent, după opt ani de la debutul proiectului (și mai mulți de dezvoltare ai capsulei și vehiculului de lansare), NASA a reușit doar un singur zbor-test orbital, în noiembrie 2022.// „NASA’s Artemis I Moon Mission Ends With Splashdown in Pacific”, nytimes.com //

O capsulă Orion fără echipaj a fost lansată, pusă pe orbita Lunii și a revenit pe Terra. Misiunea a fost catalogată ca un succes, pentru că și-a îndeplinit majoritatea obiectivelor, însă a avut parte și de câteva probleme. Printre altele, au fost detectate anomalii la scutul termic al capsulei//  „For some reason, NASA is treating Orion’s heat shield problems as a secret”, arstechnica.com // și la sistemul care distribuie energia electrică a acesteia, în timp ce vehiculul de lansare a provocat daune mult mari decât se anticipa platformei de lansare.// „NASA’s Artemis 1 moon rocket launchpad damaged more than expected”, space.com //

Din cauza acestor probleme, Artemis II – care ar trebui să fie prima misiune cu echipaj a capsulei Orion – și Artemis III – prima misiune care ar trebui să ducă astronauții pe Lună – au fost amânate de mai multe ori, iar acum ar trebui să fie lansate în 2026, respectiv 2027.// „NASA Shares Progress Toward Future Artemis Moon Missions”, nasa.gov //

Însă ar putea să apară oricândalte întârzieri, pentru că unele dintre componentele critice ale programului Artemis – vehiculele care vor duce astronauții pe suprafața Lunii – nu sunt dezvoltate de NASA. Pentru acestea, au fost subcontractate SpaceX, pentru misiunile Artemis III și IV, și Blue Origin, pentru Artemis V.// „NASA Selects Blue Origin to Develop Second Artemis Lunar Lander”, nasa.gov //

Între timp, SpaceX s-a angajat să creeze o variantă modificată a Starship-ului, numită Starship HLS.// „NASA Provides Update on SpaceX Human Landing System”, nasa.gov // Aceasta ar urma să preia astronauții de pe Orion pe orbita Lunii, să îi transfere pe suprafața lunară și să-i aducă înapoi pe capsulă, pentru revenirea pe Pământ.

Însă nu există multe detalii despre stadiul în care se află varianta HLS, în afara asigurărilor pe care oficialii SpaceX le dau că „va fi gata pentru aselenizarea din 2027”.// „SpaceX’s Shotwell Assures NASA’s Duffy of HLS for Moon Landing in 2027”, nextbigfuture.com // Ceea ce nu însemană prea mult în condițiile în care SpaceX a ratat o mulțime de termene de-a lungul timpului. Până și dezvoltarea variantei normale a Starship-ului se desfășoară într-un ritm lent – abia după zece zboruri-test, SpaceX a reușit să efectueze un zbor orbital de succes (parțial) – iar un test cu echipaj încă nu e anunțat.

Între timp, lucrurile pot deveni și mai complicate pentru NASA, din cauza situației politice de la Washington.

Telescopul Nancy Grace Roman. NASA/Sydney Rohde-Rocz

Joaca dintre Trump și Musk lasă explorarea spațială în offside

Faptul că fondatorul SpaceX, Elon Musk, a fost unul dintre principalii aliați ai lui Donald Trump în campania electorală nu era de bun augur pentru proiectele NASA, din moment ce obiectivele agenției se suprapun cu proiectele spațiale private ale miliardarului.

E adevărat, Musk n-a cerut vreodată desființarea sau tăierea bugetului agenției, ci mai degrabă și-ar dori că aceasta să ofere mai multe contracte companiilor spațiale private.// „Elon Musk’s SpaceX is leading a new space race. Can NASA keep up?”, npr.org // De care, evident, ar beneficia cel mai mult SpaceX, pentru că este cu mult în fața competitorilor.

Influența lui Musk în primele luni ale Administrației Trump s-a văzut destul de clar. De exemplu, pentru conducerea agenției a fost propus miliardarul Jared Isaacman, un prieten al lui Musk, care ar fi devenit astfel primul administrator NASA fără experiență anterioară în agenție sau politică.

Printre propunerile bugetare care afectau NASA,//„Trump’s 2026 budget would slash NASA funding by 24% and its workforce by nearly one third”, space.com // pe lângă tăierea cu aproape un sfert a bugetului agenției, Casa Albă chiar a cerut chiar încetarea dezvoltării Space Launch System-ului –criticat anterior de Musk drept „ineficient” // „Elon Musk is not a fan of the new NASA rocket, but says he will cooperate”, cnbc.com // – și a capsulei Orion, parțial reutilizabilă, după zborurile Artemis II și III. Asta ar fi însemnat, practic, transformarea programului Artemis în unul în care NASA era doar un intermediar între banii de la Washington și companiile spațiale private.

A venit, însă, momentul rupturii dintre Trump și Musk, și totul s-a resetat. Nominalizarea lui Isaacman a fost retrasă, deși trecuse deja de mare parte din circuitul de aprobări necesare din partea Congresului SUA, iar bugetul susținut de administrația Trump nu doar că nu a mai tăiat bugetul NASA și nu a oprit dezvoltarea lui SLS și Orion, ci chiar a adăugat câteva miliarde de dolari în plus agenției.// „Trump’s ‘one big beautiful bill’ sets the stage for NASA’s return to the Moon”, astronomy.com //

CITEȘTE ȘI: Disputa dintre Trump și Musk poate pune China pe traiectoria supremației spațiale

Acum, e greu de spus cât de mult a influențat Musk pachetul de măsuri original. Miliardarul chiar a declarat că tăierile de buget sunt „îngrijorătoare” înainte de cearta cu Trump, și a susținut că nu a putut participa la discuțiile despre bugetul NASA tocmai din cauza conflictului de interese cu SpaceX.//„ Musk calls Trump’s looming NASA cuts ‘troubling’”, politico.com //

Chiar dacă a dus la o creștere a bugetului, războiul rece dintre Trump și Musk poate să afecteze în continuare NASA. În primele zile ale conflictului, Musk a jonglat cu ideea retragerii capsulei Crew Dragon, de care NASA este dependentă pentru misiunile sale spațiale – ceea ce pare, totuși, să fi fost o amenințare „la cald”,  asupra căreia a și revenit rapid.//„Musk backs down on threat to retire SpaceX Dragon spacecraft amid Trump dispute”, theguardian.com //

Și dezvoltarea lui Starship ar putea fi întârziată, pentru că lansările SpaceX au nevoie de aprobarea Administrației Federale de Aviație, cu care compania lui Musk nu se înțelegea prea bine nici înainte de conflictul Trump, plângându-se de întârzieri în emiterea autorizațiilor pentru testele Starship.// „FAA closes investigation into SpaceX Starship’s explosive 3rd test flight, lists 17 required fixes”, space.com //

Însă, cel puțin deocamdată, nu există o alternativă viabilă pentru NASA. Certificarea capsulei Starliner a lui Boeing a fost amânată pentru 2026, după ce probleme ale capsulei la prima misiune-test cu astronauți// „Boeing Starliner: Nasa identifies new issues with spacecraft”, bbc.com // au transformat o misiune de două săptămâni în una de nouă luni. Astronauții au fost aduși înapoi, până la urmă, cu o capsulă SpaceX.

CITEȘTE ȘI: Deși Boeing Starliner revine pe Pământ fără echipaj, astronauții n-au fost cu adevărat blocați în spațiu

NASA/JSC

Ce se întâmplă după retragerea Stației Spațiale Internaționale?

NASA mai are o dilemă majoră pentru viitorul nu foarte îndepărtat – ce va face după dezorbitarea Stației Spațiale Internaționale. Moment care nu este foarte departe. Agenția țintește anul 2030 pentru scoaterea stației de pe orbită și prăbușirea ei controlată în Oceanul Pacific, cu un vehicul care va fi construit tot de către SpaceX.// „NASA Selects SpaceX to Deorbit International Space Station”, nasa.gov //

Până și acest moment a fost pus sub semnul întrebării în luna februarie, când Elon Musk a cerut retragerea și mai rapidă a stației spațiale.//„ Musk calls for deorbiting ISS “as soon as possible””, spacenews.com // Cearta de la Washington probabil că va preveni acest scenariu, însă este la fel de puțin posibil ca durata de viață a stației să fie prelungită din nou. Teoretic, ea ar fi trebuit să funcționeze doar 15 ani, de la operaționalizarea ei din 2000, termen deja depășit cu zece ani. NASA cheltuiește, anual, cam 10-15% din bugetul său pe misiunile și întreținerea stației spațiale.// „How much does the International Space Station cost?”, theplanetary.org //

Problema este că nu există planuri pentru înlocuirea ei cu o altă stație spațială gestionată direct de către NASA. SSI-ul este extrem de important pentru cercetarea efectelor pe care șederea prelungită în spațiu o are asupra astronauților,precum și pentru multe alte experimente necesare pentru misiunile ulterioare de explorare spațială. //„ISS Benefits to Humanity”, nasa.gov //

Există în acest moment doar planuri de a finanța „platforme comerciale” care să mențină o prezență continuă în orbita joasă a Pământului, stații spațiale de anvergură mai mică care să fie dezvoltate și întreținute, cu granturi de la NASA, de către operatori privați.// „NASA Selects Companies to Develop Commercial Space Stations”, nasa.gov //

Sunt deja câteva propuneri anunțate, precum proiectul Haven al companiei Vast, care vrea să pună stații spațiale cu gravitație artificială pe orbită, // „Vast Announces the Haven-1 and Vast-1 Missions”, vastspace.com // și proiecte similare de la Axiom Space sau Blue Origin. Însă, după cum s-a văzut și cu Starship sau Starliner, nu există nicio garanție că astfel de proiecte nu vor rata termen după termen.

Și, chiar dacă vor fi, faptul că ele sunt controlate de privați restrânge din autonomia NASA. Agenția își va vira partea din buget rezervată acum întreținerii SSI-ul către dezvoltarea și închirierea lor, dar, va trebui să acomodeze și interesul proprietarilor. Aceștia deja vizează turismul spațial și se gândesc și alte modalități de a-și scoate banii pe investiție – deci proiectele nu vor mai fi pur științifice.

S-ar putea ajunge chiar în situația ca, pentru cel puțin o perioadă, singura stație spațială permanentă din orbita planetei să fie Tiangong-ul Chinei, care va funcționa cel puțin până în 2037 (și probabil mult după, dacă nu vor apărea probleme).// „China’s Tiangong space station”, space.com //

E drept, NASA are în plan o stație spațială majoră. Problema este că aceasta, Lunar Gateway, este tot o parte a programului Artemis. Ea ar trebui să orbiteze Luna și să fie o piesă-cheie pentru viitoarele misiuni către satelit și restul Sistemului Solar. Numai că Lunar Gateway a făcut parte din ping-pong-ul administrației Trump, fiind chiar propusă pentru pentru anulare în noua propunere de buget a NASA, ca în cele din urmă să fie salvată, împreună cu restul programului Artemis, în legea adoptată în iulie.

Asamblarea Lunar Gateway ar trebui să înceapă în 2027, când modulele de bază ar urma să fie lansate cu o rachetă Falcon Heavy, iar modulele ulterioare ar urma să fie aduse de misiunile Artemis de după IV, dacă acestea vor mai avea loc. Cel puțin modulul de bază pentru găzduirea astronauților la bordul stației, HALO, a fost deja asamblat de Northrop Grumman și luat în primire de către NASA în luna aprilie.// „NASA Welcomes Gateway Lunar Space Station’s HALO Module to US”, nasa.gov //

Starship. SpaceX

Marte e tot departe

O problemă mare pentru imaginea NASA, mai ales când vine vorba de justificarea finanțării agenției de la buget, este că ținta cu adevărat de impact, cea de a duce oameni pe Marte, nu pare să fie mai aproape decât acum câțiva ani.

În logica țintelor spațiale setate în primul mandat Trump, revenirea pe Lună ar trebui să fie doar preambulul pentru misiunile către Marte. Și, indiferent de cine se află la Casa Albă, Statele Unite vor dori ca primul drapel arborat pe suprafața Planetei Roșii să fie cel american.

Pe lângă misiunile pe care le are deja în derulare pe Marte, agenția are doar planuri vagi în legătură cu misiunile cu echipaj către Planeta Roșie. În mai toate comunicările și planurile oficiale se pune accent pe strategia „Moon-to-Mars”,// „NASA’s Moon to Mars Strategy”, nasa.gov // în sensul că elemente din programul Artemis – precum Lunar Gateway sau SLS – ar urma să fie importante pentru misiunile cu echipaj către Marte, cândva în deceniul 2030.

Ambiguitatea asta ascunde, probabil, realități mai dure, pe care experții agenției nu le pot spune public, și anume că o misiune cu echipaj sub egida NASA este încă departe de a fi mai mult decât un vis frumos.

Un exemplu este chiar dezvoltarea Space Launch System-ului. Pentru a putea lansa un vehicul cu echipaj mai departe de orbita lunară, acesta ar avea nevoie de o treaptă mai puternică decât cea care va fi folosit în primele misiuni Artemis. Această treaptă, numită Exploration Upper Stage, e în dezvoltare de mai de un deceniu la Boeing, fără prea multe informații despre progres, mai ales în ultimii ani. Inițial, ea trebuia să fie folosită și în primele misiuni Artemis, însă ritmul greoi a dus la excluderea din cel puțin primele trei misiuni.// „NASA’s future Moon rocket will probably be delayed and over budget yet again: audit”, theverge.com //

Pe lângă asta, încă nu există nici măcar contracte acordate sau planuri concrete de a dezvolta intern restul vehiculelor necesare pentru o misiune atât de complexă.

O misiune spre Marte este mult mai complicată față de una spre Lună. Nu doar că drumul până la planeta vecină este mult mai lung, va dura între șase și nouă luni, dar faptul că Marte are o atmosferă și o atracție gravitațională mai mare face amartizarea mai complicată: e nevoie de un unghi specific de intrare în atmosferă, pentru o traiectorie care să decelereze gradual vehiculul, până când acesta să poată fi ghidat către sol de un sistem de retropropulsoare și parașute. Cei care au participat la misiunile cu rovere și amartizoare numesc această serie de manevre „cele șapte minute de teroare”.// „7 Minutes of Terror: How NASA’s Perseverance Rover Will Land on Mars”, jpl.nasa.gov //

Asta și pentru că astronauții vor fi pe cont propriu dacă apare vreo problemă, pentru că transmisiunile către și dinspre Pământ ajung cu întârziere de între patru și 24 de minute.

Chiar și dacă s-ar folosi elemente existente, precum Capsula Orion, aceasta nu ar putea susține o misiune către Marte pe cont propriu. Ar fi nevoie de cel puțin un modul suplimentar, care să ofere atât propulsia necesară pentru manevrele de intrare și ieșire din atmosfera marțiană, cât și posibilitatea de a susține un echipaj pentru cel puțin 12-13 luni. Un astfel de Mars Transit Vehicle a fost propus doar la nivel conceptual acum câțiva ani, iar un raport al unor experți independenți din 2019 a conchis că era imposibilă dezvoltarea sa pentru o lansare în 2033, una din țintele anterioare pentru o misiune cu echipaj pe Marte. Cum de atunci au trecut șase ani fără că acesta să intre în producție, deja o posibilă misiune n-ar putea avea loc înainte de 2033. // „Independent report concludes 2033 human Mars mission is not feasible”, spacenews.com //

Sigur, există o alternativă, cea pe care Elon Musk o urlă din toți rărunchii: Starship-ul celor de la SpaceX.N-are rost, însă, să înșirui toate termenele nerealiste pe care Musk le-a lansat public pentru o astfel de misiune sau multe alte proiecte ale acestuia – e de-ajuns să spun că în 2026 se împlinesc zece ani de când South Park se amuza pe tema planurilor marțiene ale miliardarului.

În realitate, nu se va ști cât de fezabilă e propunerea cu Starship până când nu se vor efectua primele misiuni-test către Marte. Teoretic, SpaceX țintește fereastra de lansare din 2026.// „When is the next launch window for Mars?”, planetary.org //

Fereastra cea mai propice apare cam la fiecare 26 de luni, ceea ce permite o lansare către Marte pe traiectoria cu cel mai mic consum de combustibil. Dar Musk însuși spunea în martie 2025 că șansele unei astfel de lansări sunt de cam 50%, ceea ce înseamnă mai degrabă că sunt undeva aproape de zero. Și, oricum, o misiune cu echipaj Starship este luată în calcul doar cu realimentarea în orbita Pământului, pentru că racheta nu poate duce suficient combustibil și pentru lansare.

Ceea ce o manevră foarte complexă, care va necesita cel puțin câteva teste înainte de a fi folosită într-o misiune cu echipaj. Deocamdată, nu există o dată concretă pentru lansarea unui astfel de test.

Viitorul, doar de show?

Așa că, în viitorul apropiat, NASA pare să fie condamnată să obțină rezultate cu adevărat importante pentru știință pe o parte mică a bugetului, în timp ce restul se vor duce pe misiunile importante pentru PR către Lună și Marte, chiar dacă asta nu e cea mai eficientă alocare a bugetului. În cel mai rău caz, NASA ar putea ajunge doar manager de proiecte, cu mare parte din buget mutat direct în buzunarele privaților.

Ceea ce pune cercetarea spațială americană într-un pericol real de a-și pierde supremația: programul spațial chinez, de exemplu, nu are aceleași probleme cu competiția susținută de stat din partea privaților, și trece și mult mai rapid peste dificultăți etice sau de siguranță. Totul va depinde și de viitorul politic de la Washington, în condițiile în care administrația actuală e mai interesată de lovituri de imagine și corporatizarea spațiului decât de menținerea supremației în cercetare.