De ce “Viață pe Venus” e o exagerare12 min read

„Fosfină pe Venus” ar suna plicticos. Avem nevoie de dovezi mult mai clare ca să clamăm că există viață pe planeta cea mai apropiată dinspre Soare

Din fericire pentru noi, David Bowie a cântat doar Life on Mars? așa că ieri, când s-a anunțat o descoperire științifică aparte pe cealaltă planetă care ne este vecină, toată lumea a putut să titreze „Life on Venus” fără să zăpăcească motoarele de căutare. Eventual cu un semn de întrebare la final, cum a făcut The New York Times,„Life on Venus? Astronomers See a Signal in Its Clouds”,  nytimes.com ca să nu fie chiar click bait.

Ce știm de fapt?

Astronomi și astrobiologi de la mai multe universități și observatoare din Marea Britanie și SUA, printre care MIT, au publicat un studiu în Nature Astronomy„Phosphine gas in the cloud decks of Venus”, nature.com care spune, printre altele, că depistarea fosfinei (PH₃), un gaz toxic, în norii din atmosfera planetei Venus ar putea fi un semn că există viață pe planeta vecină. Toată lumea a sărit pe această concluzie, însă lucrurile sunt mai complicate decât atât.

Articolul susține de fapt că prin analiza spectrometrică a planetei Venus, cu ajutorul a două telescoape, James Clerk Maxwell (JCMT) și  Atacama Large Millimetre/submillimetre Array (ALMA), s-a depistat posibila prezență a fosfinei în atmosfera planetei. JCMT a depistat acest gaz în 2017, iar astronomii au reușit confirmarea prezenței acestuia în 2019, cu ajutorul ALMA. 

De ce este acest lucru ciudat? Pentru că nu se cunoaște vreun posibil proces chimic care să explice prezența acestui gaz în atmosfera superioară a planetei Venus. Posibile explicații ar fi procese fotochimice sau geochimice necunoscute sau chiar prezența vieții, dacă fosfina ar fi produsă pe Venus ca pe Pământ, însă acest lucru este, așa cum recunosc autorii, „highly speculative”. 

Fosfina, un gaz toxic și puturos

Fosfina sau fosfanul este un gaz toxic, incolor și extrem de inflamabil, o combinație de fosfor și hidrogen cu formula chimică PH₃. Gazul este adesea impur, conținând urme de difosfină (P2h4), ceea ce-i dă un miros pătrunzător asemănător celui al peștelui putrezit sau usturoiului.

Pe Pământ, în afara producției industriale, fosfina se găsește în mod natural în atmosferă, cel mai probabil datorită unor procese biochimice,„Biological formation of volatile phosphorus compounds”, sciencedirect.com fie produse de microorganisme sau bacterii anaerobe,Bacterii care nu consumă oxigen și nu se pot multiplica în prezența acestuia fie prin eliberarea impurităților care conțin fosfor din fier, cu ajutorul bacteriilor. Acesta este procesul biochimic la care se gândesc astrobiologii atunci când oferă posibilitatea vieții pe Venus. 

Posibil semn de viață?

La începutul lui 2020, cercetători de la MIT au confirmat acest procedeu biochimic într-o lucrare publicată în Astrobiology„Phosphine as a Biosignature Gas in Exoplanet Atmospheres”, liebertpub.com și au propus prezența fosfinei în atmosfera unei exoplanetePlanetă din afara Sistemului Solar. ca posibil semn de viață extraterestră. Câteva luni mai târziu, se discută, iată, posibilitatea asta pentru o planetă din Sistemul Solar.

Lucrurile sunt complicate de prezența fosfinei în atmosfera planetelor Jupiter și Saturn, lucru cunoscut încă din anii 1970 – iar acolo nimeni nu-și închipuie că ar putea fi produsă de forme de viață. În acești giganți gazoși, fosfina e produsă abiotic de imensele furtuni de acolo. În schimb, cercetările făcute pe Pământ de cei de la MIT au eliminat mare parte dintre procesele naturale de producere care nu presupune prezența vieții pe o planetă de dimensiunile Terrei. Efectiv, cred cei de la MIT, singura metodă prin care fosfina poate apărea în cantități semnificative în atmosfera unei planete de asemenea dimensiuni este prezența unor organisme care folosesc procese chimice anaerobe (de aceea fosfina e prezentă în mlaștini și smârcuri, dar și în flatulențe). 

Venus, o planetă pe care nu putem trăi

Condițiile de pe Venus, o atmosferă extrem de densă și bogată în dioxid de carbon, care crează un efect de seră, cu presiuni imense, de până la 100 de ori mai mari ca pe Pământ, și temperaturi de 425°C la suprafață, i-au făcut pe astronomi să concluzioneze că suprafața planetei nu poate găzdui viață. Dacă mai luăm în calcul faptul că atmosfera extrem de corozivă distruge orice fel de metal, prin urmare și sondele trimise de pe Pământ, în doar câteva minute – doar de două ori am ajuns la performanța de a fotografia suprafața lui Venus –, este destul de explicabil de ce privirile cercetătorilor s-au îndreptat spre alte planete.

Totuși, posibilitatea existenței vieții pe Venus a fost propusă, în 1967, de către nimeni altul decât Carl Sagan, într-o lucrare publicată de Nature. „Life in the Clouds of Venus?”, nature.com Dar nu pe suprafață, ci în nori. Acolo ar exista elemente necesare fotosintezei, iar temperaturile, care variază între -80°C și 6°C, nu mai sunt atât de extreme. Teoria e în continuare viabilă, fiind susținută de o cercetare din 2018„Venus’ Spectral Signatures and the Potential for Life in the Clouds”, liebertpub.com care spune că există condiții ca microorganisme să poată supraviețui în norii de pe Venus. 

Recent, o altă lucrare publicată în Science„Present-day volcanism on Venus as evidenced from weathering rates of olivine”, .ncbi.nlm.nih.gov demonstrează că există axistă activitate vulcanică pe Venus, ceea ce înseamnă că în atmosferă pot ajunge substanțe utile pentru potențialele bacterii. Însă, la fel de bine, și prezența fosfinei poate fi explicată prin această activitate – erupțiile produc substanța –; cercetătorii spun însă că activitatea vulcanică este insuficientă pentru cantitatea depistată de ei.

Ce-i de făcut?

Cum Venus a fost, în general, ignorată în ultima perioadă, puține misiuni spațiale îndreptându-se spre această planetă, vor mai trece niște ani până să avem niște ochi mai aproape de Luceafăr, pregătiți să caute semne de viață. În acest moment, doar sonda japoneză AkatsukiDetalii pe wikipedia.org e în apropierea planetei, ajunsă acolo după o serie întreagă de aventuri – lansată în 2010, a ratat intrarea în orbită și a înconjurat Soarele vreme de cinci ani până să primească o nouă șansă. E însă aproape de finalul misiunii și nu este dotată cu instrumentele necesare.

NASA a reacționat rapid și a spus„Announcement About Research on Venus’s Chemistry”, nasa.gov că, deși n-a fost implicată în cercetarea publicată de Nature, că lucrează deja la două misiuni proprii, cărora li se adaugă una europeană, enVision, spre planeta din apropiere. Analizele spectografice trebuie confirmate de dovezi mai clare pentru a putea spune că avem fosfină pe Venus și, chiar și așa, nu avem încă nicio dovadă că nu este implicat un proces chimic nebiologic, de care nu știm încă, în formarea acestei molecule.