Disputa dintre Trump și Musk poate pune China pe traiectoria supremației spațiale 26 min read

Statele Unite conduc cercetarea spațială globală de decenii bune, însă dependența NASA de o companie privată al cărei CEO a intrat în dizgrațiile Washingtonului ar putea să dea totul peste cap.

Într-un divorț cu năbădăi care a fost anticipat încă dinainte de alegerile din noiembrie 2024, relația dintre Donald Trump și Elon Musk a devenit ostilă la doar câteva zile după ce fondatorul Tesla și SpaceX și-a încheiat, oficial, rolul de tăia orice finanțare publică care nu-i convine de la Casa Albă. 

Și, așa cum se întâmplă în orice dispută publică pe care o are președintele Trump, contrele verbale trec repede la amenințări cu utilizarea puterii federale. În acest caz, au fost țintite contractele publice stufoase ale firmelor lui Musk,//„Musk-Trump breakup puts $22 billion of SpaceX contracts at risk, jolting US space program”, reuters.com // în special cele ale SpaceX, care a devenit o piesă critică a programului spațial american. În replică, și Musk a aruncat în spațiul public ideea retragerii capsulei Crew Dragon,//„Elon Musk says SpaceX could begin ‘decommissioning its Dragon spacecraft’ after Trump threat to cancel contracts”, space.com // ceea ce ar da peste cap misiunile spațiale actuale și planificate în viitorul apropiat și ar face NASA din nou dependentă de lansările din Rusia. 

Conflictul s-a mai liniștit în ultimele zile, însă, dacă nu există o reconciliere, efectele pe termen lung ar putea dinamita poziția Statelor Unite de lider în cursa spațială. NASA ar putea fi lăsată și fără mare parte din buget, dar s-ar procopsi și cu ordinul de a evita singurul contractor privat pe care se poate baza, în prezent, în misiunile spațiale. Asta în timp ce marele competitor, programul spațial chinez, crește în fiecare an cât alții în cinci.  

JSC / NASA

De ce e NASA e dependentă de SpaceX?

Capsulele Crew Dragon sunt, deocamdată, singurele vehicule americane care sunt omologate pentru a transporta astronauți către și de la Stația Spațială Internațională. Primul zbor-test către SSI, efectuat cu succes în 2020, a încheiat o perioadă rușinoasă de aproape un deceniu, începută după retragerea ultimei navete spațiale în 2011, în care NASA era complet dependentă de lansările agenției spațiale din Rusia pentru a-și transporta astronauții pe orbită.

De atunci, apsulele Crew Dragon au dovedit și că pot face aceste zboruri constant și sigur – din 2020, vehiculele SpaceX au efectat zece zboruri către stație pentru NASA, precum și mai multe zboruri private către SSI; toate au decurs fără incidente majore.// Detalii pe wikipedia.org //

În schimb, principalii competitori ai lui Musk, pe care NASA a mizat pentru a avea cât mai multe opțiuni private de transport în spațiu, au rămas în urmă. Boeing a efectuat anul trecut primul zbor test cu echipaj al capsulei sale Starliner către SSI anul trecut, însă problemele tehnice – și disensiunile dintre NASA și Boeing cu privire la cât de grave sunt – au dus la întoarcerea capsulei pe Terra fără echipaj. Cei doi astronauți sosiți cu Starliner au fost preluați tot de o capsulă Crew Dragon, după ce misiunea lor pe stație a fost extinsă de la două săptămâni la aproape nouă luni.

CITEȘTE ȘI:  Deși Boeing Starliner revine pe Pământ fără echipaj, astronauții n-au fost cu adevărat blocați în spațiu   

 Oficial, certificarea capsulei Boeing ca operațională – ultimul pas necesar pentru a putea efectua zboruri cu echipaj cu regularitate – a fost amânată pentru 2026, după analizarea problemelor care au apărut în zborul-test. În spatele ușilor închise, e greu de crezut că NASA are prea multă încredere în Boeing, în condițiile în care gigantul aeronautic primise contractul de a dezvolta capsule spațiale pentru zborul echipaj în același timp cu SpaceX, în 2014, și pe bani mai mulți, iar rezultatele sunt, pentru moment, diametral opuse.//„Nasa grants Boeing and SpaceX contracts for manned space flights”, theguardian.com //

Alți competitori, precum Blue Origin-ul lui Jeff Bezos, de-abia au ajuns la zboruri cu echipaj care trec mai mult formal limita dintre atmosferă și spațiu, în special pentru turiști cu foarte mulți bani. 

Agenția spațială americană este dependentă de SpaceX și atunci când vine vorba doar de aprovizionarea stației spațiale. În prezent, NASA folosește pentru astfel de misiuni varianta fără echipaj a capsulelor companiei lui Musk, Cargo Dragon, precum și capsula Cygnus, produsă de Northrop Grumman. Însă și aceasta din urmă este, momentan, lansată doar cu rachete SpaceX Falcon 9 – fosta generație de rachete Antares 200 produsă de aceeași companie a fost retrasă în 2023, iar seria 300 nu va debuta mai devreme de 2026.// Detalii pe nextspaceflight.com //

Brandon Bell / Getty Images

Și fără buget, și fără contractorul preferat

Ironic, o serie de măsuri anunțate cu scurt timp înainte de scandalul dintre Musk și Trump nu ar face altceva, în condiții normale, decât să crească dependența NASA de SpaceX. 

Pe parcursul lunii mai, Administrația Trump a prezentat propuneri de buget pentru 2026 care ar scădea semnificativ finanțarea agenției spațiale,//„Trump’s 2026 budget would slash NASA funding by 24% and its workforce by nearly one third”, space.com // până la nivele (raportate la inflație) mai mici decât cele dinaintea intensificării cursei spațiale a anilor 1960, și în care se propune anularea unui număr mare de misiuni viitoare, a jumătate din bugetul de cercetare și aproape a unei treimi din proiectele de cercetare ale agenției.

Printre acestea se găsește și propunerea de a anula dezvoltarea unor noi vehicule NASA, precum racheta Space Launch System și capsula Orion, imediat după ce acestea ar urma să fie folosite pentru a pune astronauți pe Lună pentru prima dată după programul Apollo. Washingtonul cere și anularea proiectului bazei spațiale Gateway, care ar trebui să fie lansată în orbita satelitului Pământului pentru a ajuta la misiuni viitoare, precum și a unor misiuni în derulare, inclusiv sondele Juno, care explorează lunile joviene, și New Horizons, care se îndreaptă spre extremitățile Sistemului Solar. 

Analistul spațial Adam Baker, de la Universitatea Cranfield, a descris planurile//„Trump-Musk row heightens fears over Nasa budget cuts”, bbc.com // administrației americane drept o „reconfigurare a NASA în două direcții: punerea unor astronauți pe Lună înaintea Chinei și aducerea unui steag american pe Marte”, față de care orice alte proiecte de cercetare sau explorare spațială vor fi considerate secundare. 

Problema e că ambele ținte sunt deja extrem de dependente de industria spațială privată, în special de SpaceX. 

Programul Artemis a plecat, din start, cu scopul de a folosi o companie privată pentru a prelua astronauții din orbita Lunii, unde ar ajunge cu capsula Orion, și pentru a efectua aselenizarea, a funcționa pe post de bază la sol și a-i duce înapoi la capsulă după sfârșitul misiunii. Iar contractul a fost câștigat de compania lui Musk, cu un concept numit Starship HLS,// Human Landing System, nasa.gov // o variație a Starship-ului cu care Elon Musk vrea să ajungă pe Marte.

Și dacă veni vorba de trimiterea unui echipaj uman pe Planeta Roșie, Starship este singurul proiect care își propune asta serios și a trecut de faza de concept, chit că deadline-urile ultraoptimiste setate de Musk sunt depășite de fiecare dată cu mult, și e puțin probabil ca o misiune cu echipaj să aibă loc înainte de mijlocul anilor 2030. 

NASA nu a discutat decât ipotetic despre extinderea proiectului SLS pentru lansări către Marte, pe termen lung, iar restul competitorilor din industria spațială privată nu au astfel de nave nici la stadiul de proiect-pilot.

E drept, și Blue Origin a primit un contract pentru programul lunar Artemis, pentru a face un vehicul de aselenizare alternativ, care să fie folosit începând cu misiunea Artemis V (deocamdată plănuită pentru 2029, dar care probabil va fi amânată). Însă e greu de spus ce va mai exista din proiectul Artemis, dacă finanțarea prentru SLS și capsula Orion va fi, într-adevăr, tăiată imediat după prima aselenizare cu echipaj. 

Misiunile următoare ale programului luau în calcul folosirea viitoarei baze lunare Gateway pentru transferul astronauților, iar eliminarea acesteia din schemă ar necesita schimbări scumpe, cu potențiale întârzieri mari. 

Deocamdată, Senatul Statelor Unite încearcă să contracareze propunerile Administrației Prezidențiale cu amendamente care ar restabili finanțarea pentru NASA SLS, Orion și stația lunară Gateway.//„Senate Committee Wants to Keep Gateway, SLS and Orion”, spacepolicyonline.com //

Joe Raedle / Getty Images

Cum se poate răzbuna administrația Trump pe proiectele lui Musk?

În ciuda acestei codependențe deloc sănătoase dintre NASA și SpaceX, șicanările între guvernul federal și Musk au început deja.

Prima „victimă” a conflictului dintre Trump și Musk a fost miliardarul Jared Isaacman. Finanțator a două misiuni spațiale private cu vehicule SpaceX, la care a și participat ca astronaut, Isaacman era propunerea inițială a lui Trump, cel mai probabil la sfatul lui Elon Musk, pentru postul de administrator al NASA.

Mesajul din spatele propunerii era unul clar: Isaacman ar fi fost primul administrator NASA care vine doar din zona privată, fără a avea experiență anterioară în agenție sau în politică, și, în același timp, unul care are o relație personală bună cu Elon Musk. N-ar fi o exagerare să spui că relațiile clientelare dintre cei doi în domeniul spațial reprezintă un conflict de interese major, un semnal că deciziile agenției ar fi urmat să favorizeze și mai mult finanțarea proiectelor private sau comerciale în defavoarea celor destinate cercetării.

Însă nominalizarea lui Isaacman a fost retrasă cu scurt timp înainte ca Trump și Musk să-și arunce cuvinte grele în spațiul online, sub pretextul unei „verificări a asocierilor din trecut” ale lui Isaacman,//„ White House to withdraw Isaacman nomination to lead NASA”, spacenews.com // deși nominalizarea trecuse deja de mare parte din circuitul de aprobări necesar din partea Congresului SUA – semn că relația dintre cele două tabere deja începuse să se fractureze.

Soluții „nucleare”, precum anularea contractelor SpaceX sau retragerea capsulei Crew Dragon, sunt deocamdată nerealiste, pentru că ar duce la niște litigii extrem de costisitoare, mai ales la nivel de imagine, pentru ambele părți. 

Mai realistă, probabil, ar fi numirea unui administrator care să continue șicanarea lui Musk, fără a paraliza complet programul spațial american. De exemplu, viitorul administrator NASA ar putea reafirma menținerea Stației Spațiale Internaționale pe orbită până cel puțin în 2030, în ciuda cererilor repetate ale lui Musk de a retrage proiectul cât mai rapid, pentru a concentra finanțările pe misiunile către Lună și Marte.

În același timp, competitorii lui SpaceX ar putea câștiga mai multe din contractele de finanțare pentru industria aerospațială privată, chiar și în zona misiunilor către Marte, în ciuda avansului major pe care îl are compania lui Musk.

Chiar și dezvoltarea lui Starship ar putea fi afectată. Încă de când a început testele orbitale pentru navetă, SpaceX s-a contrat repetat cu Administrația Federală de Aviație (FAA),//„ The war of words between SpaceX and the FAA keeps escalating”, arstechnica.com // care trebuie să-i ofere licențe pentru lansări orbitale și să investigheze eventualele incidente cauzate. Și n-ar fi greu ca FAA-ul să înceapă să pună piedici și mai serioase pentru acordarea unor licențe de lansare, având în vedere că toate cele trei teste cu Starship din 2025 au eșuat – fie prin explozie, fie prin prăbușirea prematură a treptei superioare în Oceanul Indian.

Shujianyang / Wikimedia Commons

China vine pe turnantă

În ultimele două decenii, China a avansat de la un non-factor în cursa spațială la principalul competitor al Statelor Unite. Doar în ultimii cinci ani, Beijingul a reușit să amartizeze, să opereze timp de un an un over pe suprafața suprafața marțiană, să readucă primele mostre lunare pe Pământ din ultimii 50 de ani și să operaționalizeze o stație spațială proprie, menită să funcționeze cel puțin până la începutul anilor 2030.//„The China National Space Administration (CNSA)”, planetary.org //

Pe partea dezvoltării de rachete, programul spațial chinez se mișcă infinit mai repede decât NASA, testând și debutând regulat iterații ale propriei serii Long March, cu variante în dezvoltare pentru viitoare misiuni lunare și marțiene.

E drept, China încă nu a reușit să omologheze o rachetă Long March reutilizabilă, precum Falcon-urile folosite de SpaceX. Și până și rachetele certificate le dau ocazional bătăi de cap, precum boostere care se prăbușesc în zone populate.//„Chinese rocket booster falls from space, crashes near house, after satellite launch: report”, space.com //

Însă astfel de incidente sunt mai ușor de trecut cu vederea într-un stat totalitar, ceea ce face programul spațial să avanseze într-un ritm mult mai accelerat. China deja a lansat o misiune care își propune să culeagă și să readucă mostre de pe un asteroid, iar în următorii ani plănuiește misiuni de explorare a polului sudic al Lunii și al lunilor joviene.// „China unveils planetary exploration roadmap targeting habitability and extraterrestrial life”, spacenews.com //

Programul spațial chinez ar putea chiar să bifeze premiere mondiale în segmentele pe care NASA le-ar putea abandona, din cauza tăierilor de buget. De exemplu, misiunea Tianwen-3, plănuită pentru 2028, țintește să readucă mostre de rocă și sol marțian pe Pământ. NASA și ESA ar fi trebuit să lanseze, cam în aceeași perioadă, o misiune similară care să recupereze mostre adunate de roverul NASA Perseverance – însă aceasta a fost amânată pentru deceniul 2030 și se află acum pe lista tăierilor propuse de administrația Trump.

Cel puțin la nivel declarativ, China chiar plănuiește ca misiunile sale la polul sudic al Lunii să pună bazele nu doar unei misiuni cu echipaj, ci a unei stații spațiale lunare,//„China, Russia may build nuclear plant on moon to power lunar station, official says”, reuters.com // obiectiv mai ambițios decât cel al spației orbitale Gateway, al cărui viitor este, acum incert.

Așa că, chiar și dacă administrația Trump reușește să ducă un echipaj pe Lună înaintea Chinei, există un scenariu în care, prin 2030 sau 2031, Beijingul ar avea singura stație spațială de cercetare majoră de pe orbită, ar fi singurul stat care a reușit să aducă mostre marțiene pe Pământ, și ar prelua conducerea în ceea ce privește cercetarea spațială a Sistemului Solar. Iar, în cazul unor întârzieri și/sau șicanări repetate între guvern, NASA și SpaceX, Starship-ul s-ar putea trezi într-o competiție pentru Planeta Roșie cu o rachetă Long March.