12 momente-cheie în explorarea spațială din 202026 min read

Noua cursă spațială a luat avânt în 2020, un an presărat de noi lansări și misiuni efectuate cu succes.

În ciuda dificultăților puse de pandemie, explorarea spațială este unul din domeniile pentru care anul care a trecut a fost unul cu adevărat de succes. Cel mai probabil, va rămâne în istoria domeniului pentru unele dintre evenimente pe care le-a notat, de la prima lansare cu echipaj a unei misiuni private în Statele Unite, până la aducerea primelor mostre lunare din ultima jumătate de secol și lansarea primei misiuni arabe către Marte

Iată, mai jos, 12 momente care au marcat explorarea spațiului în 2020, dintre care cel puțin o parte vor marca explorarea spațială în următorul deceniu.

A început colaborarea NASA-SpaceX

În 2020, NASA intra în al nouălea an în care se vedea nevoită să apeleze la un compromis puțin jenant: din 2011 încoace, singurul mod în care își putea trimite astronauți pe Stația Spațială Internațională era prin închirierea unor locuri în navete rusești. Sfârșitul acestui compromis se lega de compania lui Elon Musk, SpaceX, și de capacitatea acesteia de a oferi soluții utile și în prezent, nu doar pentru un viitor idealist al explorării spațiale.

Compania americană a trecut testele cu brio. În mai, a efectuat prima lansare cu echipaj din istoria SpaceX, ducând cu succes doi astronauți NASA pe Stația Spațială Internațională într-o capsulă Crew Dragon, lansată de o rachetă Falcon 9. Misiunea a fost considerată una demonstrativă, iar colaborarea dintre agenția spațială americană și SpaceX a început oficial în noiembrie, atunci când compania lui Musk a mai lansat încă trei astronauți către stație.

În viitorul apropiat, SpaceX va efectua șapte misiuni pentru NASA în următoarele 15 luni, cu echipament sau echipaj, și va ajunge la o prezență constantă de două capsule Crew Dragon aflate simultan în spațiu pentru perioade extinse de timp.

CITEȘTE ȘI: Lansarea SpaceX-NASA e un moment crucial pentru viitorul explorării spațiale

Sfârșitul Observatorului Arecibo

Una dintre cele mai triste vești din 2020 a venit din Puerto Rico, acolo unde radiotelescopul gigant din cadrul Observatorului Arecibo s-a prăbușit, punând capăt unei activități de 57 de ani. Mai întâi, un cablu de susținere a cedat în luna august; în timp ce erau evaluate potențialele reparații, un al doilea cablu s-a desprins în noiembrie, iar structura a fost considerată prea periculoasă și programată pentru demolare controlată. Antena uriașă a cedat, însă, pe 1 decembrie.„Gut-wrenching footage documents Arecibo telescope’s collapse”, nature.com

Din postura celui mai mare radiotelescop din lume, Arecibo a avut contribuții vaste la cercetarea spațială. Printre altele, a fost folosit pentru a confirma primele planete din afara Sistemului Solar și pentru a selecta un loc de aterizare pentru primele misiuni care aveau să atingă suprafața lui Marte. A fost un punct focal și pentru eforturile de a căuta viață extraterestră, care au avut mult mai puțin succes.

CITEȘTE ȘI: 5 contribuții-cheie ale Observatorului Arecibo

Structura radiotelescopului gigant de la Arecibo, distrusă în urma prăbușirii de pe 1 decembri. Ennoti/Flickr

Iluzia vieții de pe Venus

Căutarea vieții extraterestre a luat o turnură interesantă, cel puțin mediatic, în luna septembrie, când privirile au fost ațintite către o altă planetă vecină: Venus. Un studiu publicat în Nature Astronomy„Phosphine gas in the cloud decks of Venus”, nature.com susține că a detectat că a detectat un gaz toxic, fosfina, în atmosfera planetei. Acesta ar putea fi un semn al existenței vieții, pentru că nu există vreun proces chimic cunoscut care să explice altfel prezența gazului.

Totuși, prezența fosfinei pe Venus e încă subiect de dezbatere în comunitatea științifică. În săptămânile următoare, au fost publicate mai multe studii care au pus observațiile sub semnul întrebării.„Prospects for life on Venus fade — but aren’t dead yet”, nature.com În urma lor, autorii studiului original au reanalizat datele, confirmând o eroare de procesare a setului de date pe care l-au folosit. Dar susțin în continuare că ele sugerează prezența fosfinei, doar că la un nivel mult mai scăzut decât estimau original. Dilema va putea fi rezolvată, cel mai probabil, doar de către o misiune care va include instrumente de detecție a gazului.

CITEȘTE ȘI: De ce „Viață pe Venus” e o exagerare

NASA a găsit mai multă apă pe Lună decât se credea

O altă știre care ar putea afecta viitorul explorării spațiale a venit pe 26 octombrie, când NASA a prezentat dovezi„NASA’s SOFIA Discovers Water on Sunlit Surface of Moon”, nasa.gov privind o abundență mai mare a apei înghețate în regiunile polare ale Lunii, precum și existența acesteia în zonele luminate de Soare ale satelitului.

Noile observații estimează că peste 40.000 de km2 de suprafață lunară ar putea găzdui apă înghețată, prinsă în așa-numitele „capcane reci” – zone permanent umbrite de cratere sau alte forme de relief, unde temperaturile pot ajunge și până la -200 ℃.  Informația ar putea schimba scopul viitoarelor misiuni lunare, ce ar putea ajunge să cerceteze existența și posibilitatea de exploatare a apei pe fața luminoasă a satelitului, și nu doar la poli. Cantitățile mai mari de apă ar putea permite și crearea de combustibil pentru rachete pe Lună, creând un punct de aprovizionare pentru misiuni către alte planete sau sateliți.

CITEȘTE ȘI:  De ce e importantă apa de pe Lună pentru NASA? 

Vara misiunilor spre Marte

Vara acestui an a avut un moment propice pentru lansarea de noi misiuni către Planeta Roșie, orbitele celor două planete permițând parcurgerea celor mai scurte distanțe posibile. Ocazia nu a fost ratată de agențiile spațiale: am avut nu mai puțin de trei lansări, și ar fi putut fi chiar patru, doar că misiunea comună a Agenției Spațiale Europene și a Rusiei a fost amânată pentru 2022.

Prima lansare a aparținut, surprinzător, Emiratelor Arabe Unite. La doar șase ani după ce statul arab și-a înființat agenția spațială, a lansat cu succes o sondă menită să observe din orbită fenomenul scurgerii de oxigen și hidrogen din atmosfera lui Marte. A urmat China, care și-a lansat fără prea multă fanfară un ansamblu format dintr-o sondă, un vehicul de amartizare și un rover, vizând să devină al doilea stat care ajunge pe suprafața planetei. În sfârșit, nu putea să lipsească NASA, care și-a trimis către planeta vecină cel mai avansat rover de până acum, Perseverance, echipat cu o droaie de instrumente care îl vor ajuta, printre altele, să culeagă o cantitate-record de mostre și să transforme dioxidul de carbon de la suprafață în oxigen.

Toate cele trei misiuni ar trebui să ajungă în orbita planetei în februarie 2021, moment în care vom vedea și cât de bine au fost ele pregătite pentru contactul cu atmosfera și suprafața lui Marte.

Render artistic al roverului Perseverance. NASA/JPL/CalTech

Japonia a adus mostre de pe un asteroid

Și Japonia a reușit să aducă înapoi mostre extraterestre anul acesta, dar în acest caz de pe un asteroid. Sonda Hayabusa2 a trimis în atmosfera Pământului o capsulă conținând mostrele, pe 6 decembrie, în urma unei misiuni care a durat cinci ani către asteroidul învecinat Ryugu.

Sonda a ajuns în apropierea asteroidului în iunie 2018, începând o misiune de survolare care a durat 18 luni, a implicat trei roveri detașați pe suprafața acestuia, precum și crearea unui crater pentru a lua mostre din interiorul corpului. Printre acestea, sonda a reușit să capteze și gaz de pe asteroid,„Hayabusa2 mission confirms return of an asteroid sample, including gas, to Earth”, cnn.com care a devenit cea mai îndepărtată mostră gazoasă adusă pe Pământ în cadrul unei misiuni de explorare.

Și NASA a reușit să aterizeze pe un asteroid

În mod similar, misiunea OSIRIS-Rex desfășurată sub egida NASA a reușit să aterizeze un vehicul pe un asteroid, Bennu, aflat la 321 de milioane de kilometri de Pământ. Vehiculul a adunat cu succes mostre, în urma unor manevre care au durat două zile„NASA’s OSIRIS-REx Spacecraft Successfully Touches Asteroid”, nasa.gov și a necesitat supervizare constantă din partea centrului de comandă.

Asteroidul are o proprietate aparte: cercetătorii estimează că acesta ar fi fost format cândva în primii 10 milioane de ani ai Sistemului Solar, adică acum aproximativ 4,5 miliarde de ani. Ceea ce ar putea să le dezvăluie informații adiționale privind originea vieții de pe Pământ sau cel puțin al rolului pe care asteroizii bogați în materie organică l-au avut în formarea acesteia.

Avem un nou catalog al stelelor din Calea Lactee

Nici spațiul extrem de îndepărat nu a fost uitat de cercetători. Misiunea Gaia a ESA, al cărei scop este să realizeze o hartă precisă a obiectelor astronomice din Calea Lactee prin intermediu unui telescop spațial cu același nume, a publicat o nouă tranșă de observații.„ On the trail of 1.8 billion stars”, aip.de Aceasta include măsurători a pozițiilor și mișcărilor estimate a peste 1,8 miliarde de obiecte – în principal stele din Calea Lactee, dar și din quasari și galaxii mai distante.

Noul set de date – al treilea de la începutul misiunii Gaia în 2013 – este bazat pe observații efectuate între 2014 și 2017, iar cercetătorii care lucrează la proiect susțin că acuratețea măsurătorilor privind mișcările stelelor a fost dublată față de precedentele iterații. Datele vor ajuta la studierea formării galaxiei, și au contribuit în trecut la descoperirea unei alte galaxii care fost „înghițită” de Calea Lactee acum circa 10 miliarde de ani.

China a adus primele mostre de pe Lună din anii ‘70 încoace

China și-a continuat ambițiosul program spațial în 2020 și a atins o nouă bornă importantă: a reușit să aducă înapoi pe Pământ mostre de pe Lună, prin intermediul misiunii complexe Chang’e 5.„China’s Chang’e-5 mission returns Moon samples”, bbc.com A devenit, astfel, al treilea stat care aduce mostre de pe satelit, precum și primul care reușește asta din 1976 încoace.

Și nu e vorba doar de un triumf de imagine: mostrele aduse de China sunt diferite față de cele recuperate de misiunile Apollo, provenind dintr-o parte a geografiei lunare care este vreo trei miliarde de ani mai tânără. Ele ar putea ajuta cercetătorii să înțeleagă de ce Luna a avut parte de activitate vulcanică și la mult timp după ce suprafața acesteia s-a răcit, dar pot fi folosite și pentru datarea regiunilor de pe alte planete. Rămâne de văzut cât de dispusă va fi China să împartă aceste cercetări cu restul lumii.

CITEȘTE ȘI:  Rocile lunare pot dezvălui istoria Sistemului Solar

Lansarea ansamblului Chang’e 5. Getty Images

O rachetă pierdută în anii ’60 a devenit satelit al Pământului

În septembrie, un obiect cosmic a fost observator apropiindu-se de Pământ. A primit nume de asteroid – 2020 SO – deși se bănuia că era de natură artificială, din cauza velocității scăzute. În urma unei analize care a durat trei luni,„The strange story of 2020 SO: How an asteroid turned into rocket junk and the NASA scientist who figured it out”, space.com NASA a confirmat ipoteza, anunțând că este vorba de o bucată a unei rachete Atlas-Centaur, folosită pentru a trimite în spațiu misiunea lunară eșuată Surveyor 2 în 1966.

Obiectul a intrat în orbita Pământului pe 8 noiembrie, unde va rămâne, cel mai probabil, până în martie 2021. Cel mai interesant aspect este motivul pentru care traiectoria sa a fost împinsă spre Pământ: cercetătorii bănuiesc că este vorba de efectul Yarkovsky, în care o presiune foarte scăzută, dar continuă din partea luminii solare poate devia traiectoriile obiectelor din Sistemul Solar.

Un nou record de anduranță în spațiu pentru o astronaută

Inginera și astronauta NASA Christina Koch a stabilit, în 2020, un record pentru cea mai lungă perioadă petrecută în spațiu de o femeie, revenind pe 6 februarie 2020 după 328 de zile la bordul Stației Spațiale Internaționale.„Christina Koch: Nasa astronaut sets new female space record”, bbc.com Koch a fost aproape să spargă recordul total de timp petrecut în spațiu de un astronaut american, deținut în continuare de Scott Kelly, la 340 de zile.

În timpul misiunii, Koch a mai reușit o premieră, efectuând prima ieșire complet feminină în spațiu împreună cu astronauta NASA Jessica Meir. De altfel, agenția americană plănuiește să ofere un rol tot mai pronunțat femeilor în următoarele misiuni, garantând că misiunea Artemis prin care plănuiește să revină pe Lună va include cel puțin o astronaută. Atât Koch, cât și Meir se regăsesc pe lista de 18 astronauți„NASA Names Artemis Team of Astronauts Eligible for Early Moon Missions”, nasa.gov care au primit ordine să înceapă pregătirea pentru misiune, dintre care nouă sunt femei.

CITEȘTE ȘI:  Viața în spațiu – ce se întâmplă în corpul tău după un an pe Stația Spațială   

Programul Starlink a ajuns la 955 de sateliți

SpaceX nu a jucat doar rolul de firmă de taximetrie pentru NASA în 2020. Pe lângă stabilirea unui nou record de lansări cu o singură rachetă Falcon 9, dar și o explozie a prototipului de navetă„Watch SpaceX’s Starship Launch and Explode in Crash Landing”, nytimes.com cu care ar vrea să ajungă pe Marte, compania lui Musk a intrat în plin în programul de a plasa sateliți care să ofere internet de mare viteză la un preț accesibil chiar și în locuri greu accesibil, Starlink, care a debutat oficial în 2019.

La sfârșitul lui 2020, compania a reușit deja să pună 955 de sateliți pe orbita planetei,„SpaceX Starlink internet from space: New 60-satellite launch brings expanded beta closer”, zdnet.com dar mai are mult până să ajungă la capacitatea de 12.000 aprobată de Comisia Federală pentru Comunicații (pe lângă care mai vrea aprobare pentru încă 30.000). Serviciul de internet al programului a debutat în octombrie în Statele Unite, în variantă de test beta, deocamdată la prețuri de $100 pe lună.

Proiectul are parte și de destule controverse: astronomii susțin că numărul mare de sateliți din orbita joasă a Pământului, care lasă dâre luminoase pe cer, le va îngreuna munca, făcând mult mai dificile observațiile prin fotografii cu expunere lungă. O problemă și mai mare, care depășește granițele cercetării, este faptul că Starlink și alte proiecte pentru flote masive de sateliți în orbită joasă ar putea strica o activitate veche de când lumea: admirarea stelelor în nopțile cu cer senin.

CITEȘTE ȘI: Zodia Starlink-ului sau vremea lui Elon-Vodă