Adobe Firefly
Crioprezervarea: cine vrea să trăiască veșnic?17 min read
Tomorrow Bio este prima companie din Europa care îți poate păstra corpul după moarte la temperaturi criogenice până în momentul în care tehnologia va avansa suficient încât să te readucă la viață.
Sună a scenariu SF, right? Așa am crezut și eu, dar încurcate sunt uneori căile științei. Pentru a-ți conserva corpul în speranța unui viitor în care vei fi readus la viață – și în care poate vei lucra pentru Skynet – Tomorrow Bio cere 200.000 de euro pentru crioprezervarea întregului corp sau 75.000 de euro, dacă optezi doar pentru prezervarea creierului. Cu toate astea, pe site-ul companiei este clar menționat, la fel ca în cazul altor companii din domeniu, că tehnologia crioprezervării oferă doar o posibilitate teoretică de reanimare în viitor, fără nicio garanție dacă sau când va fi realizabilă. Înainte de a trage concluzii, uite niște context.

Antonio Marquez lanza / Getty Images
Ce este, de fapt, crioprezervarea
Sub o formă sau alta, crioprezervarea e practicată de zeci de ani în medicină. A fost descoperită accidental la finele anilor 1940, // „Heat, cold, cryopreservation, and wine”, nature.com // au observat că celulele unei păsări au supraviețuit după expunerea la temperaturi foarte scăzute. De atunci, s-a observat că celulele păstrate în condiții bune la astfel de temperaturi devin oarecum înghețate în timp – metabolismul celular încetinește considerabil, iar majoritatea funcțiilor celulare se suspendă. Ce e interesant este că pe măsură ce temperatura devine mai mică, celulele respective pot fi păstrate viabile mai mult timp.
Crioprezervarea este folosită la scară largă în industria fertilizării in vitro încă din anii 1990, permițând femeilor să-și conserve ovocitele pentru utilizare ulterioară. Asta le oferă șansa de a amâna maternitatea și a proteja materialul genetic împotriva infertilității, // „Having a Baby After Age 35: How Aging Affects Fertility and Pregnancy”, acog.org // În acest proces, celulele sunt răcite treptat până la -196°C, folosind azot lichid, și pot fi conservate pe termen nedefinit. Au fost înregistrate cazuri de ovocite care au dus la // „How Long Can the Eggs Be Stored?”, fertilitypreservation.org //
De asemenea, organele prelevate pentru transplant sunt păstrate la temperaturi scăzute, însă în acest caz doar la temperaturi frigorifice. Ele variază în funcție de tipul de organ, dar în general se mențin între 4°C și 8°C, deoarece temperaturi mai scăzute ar putea provoca deteriorarea țesuturilor. Asta ar fi una dintre provocările cu care se confruntă crioprezervarea întregului corp – cu cât organismul este mai complex și volumul este mai mare, cu atât procesul de răcire devine mai dificil, fiind mai greu să se asigure o răcire uniformă și să se evite formarea cristalelor de gheață care pot deteriora țesuturile.

Simon Gakhar / Getty Images
Ce presupune crioprezervarea
Poate te întrebi cum ar putea cineva să aleagă o asemenea soluție. Well, conform datelor // „Frequently Asked Questions”, tomorrow.bio // în jur de 500 de persoane au fost deja crioprezervate din 1967 până acum la nivel global, majoritatea în Statele Unite, cu alte 5.000 deja înscrise pentru proces. Iată un scurt breakdown al întregului proces de crioprezervare de la A la Z.
Pregătirea de dinaintea morții
Întâi, trebuie să devii membru Tomorrow Bio printr-un abonament lunar de 50 de euro pe care îl vei plăti până în momentul morții. Acesta acoperă cheltuielile asociate cu pregătirea personalului medical care se va ocupa de corpul tău după deces. La asta se adaugă suma despre care vorbeam la început, adică 200.000 de euro pentru tot corpul, ori 75.000 de euro numai pentru creier, care acoperă serviciul complet de crioprezervare, inclusiv transportul unei echipe medicale la tine, menținerea echipei în așteptare la locația ta înainte de pronunțarea decesului, efectuarea procedurii de crioprezervare, transportul către facilități de stocare pe termen lung și stocarea corpului în niște containere cu azot lichid pe termen nelimitat, până la potențiala reanimare. Suma este achitată doar după deces, de obicei printr-o poliță de asigurare de viață încheiată în prealabil și care include clauze pentru crioprezervare, // „Pricing”, tomorrow.bio //
În ziua morții
Odată stabilite detaliile financiare, fast-forward la momentul morții. Tu sau familia ta va trebui să contactați Tomorrow Bio când te afli într-o stare medicală critică sau te apropii de sfârșitul vieții. După ce este declarată urgența, compania va trimite un echipaj medical propriu sau al partenerilor din țările europene, care este instruit și va aștepta până îți va fi pronunțat decesul în mod legal. Imediat după, corpul tău va fi stabilizat printr-o răcire rapidă și aplicarea unui sistem de compresie toracică pentru a menține circulația sângelui, împreună cu administrarea medicamentelor neuroprotective și anticoagulante.
Apoi, echipa fie te va transporta rapid la centrul specializat al companiei din Elveția în vederea următorului pas, dacă locul morții tale se află în apropiere, fie va continua procesul în ambulanță. În corp vor fi introduși o serie de agenți crioprotectori, substanțe care vor împiedica formarea cristalelor de gheață și distrugerea celulară pe parcursul procesului de răcire. Ulterior, corpul va fi răcit cu ajutorul gheții carbonice la o temperatură de -79°C pe timpul transportului până la facilitatea de stocare îndelungată din Elveția. Ajuns acolo, vei fi plasat în niște containere speciale răcite cu azot lichid și vei fi adus treptat la -196°C.
După moarte
După ce ai fost depozitat într-unul dintre aceste containere criogenice, corpul va fi păstrat în Rafz, Elveția, până când tehnologia ar putea evolua suficient încât să te readucă la viață. Crioprezervarea este un proces sigur și stabil pe termen lung, indiferent de pene de curent, dezastre naturale sau alte evenimente externe neprevăzute, fiindcă necesită doar completarea periodică a cantității de azot lichid din container, // „Long-Term Patient Storage”, tomorrow.bio //
Principalele obstacole în calea vieții veșnice
Cel mai mare hop pentru crioprezervare vine din faptul că //„What is the average percentage of water in the human body?”, medicalnewstoday.com //
Dacă ai avut vreodată contact cu fructele congelate, știi că odată dezghețate au o textură moale și nu foarte apetisantă. Asta se întâmplă pentru că atunci când apa din fructe îngheață, cristalele de gheață se formează ca niște țepi, distrug pereții celulari și le afectează textura. Imaginează-ți că tu ai fi căpșuna din congelator, doar că de zeci de ori mai mare. În cazul în care crioprezervarea ar presupune doar să fii pus într-un congelator și uitat acolo, ar fi inutilă, pentru că acele cristale de gheață ți-ar distruge în mod iremediabil organele.
O altă dificultate ține de complexitatea creierului uman, o structură extrem de sofisticată și delicată, a cărei funcționare încă nu e înțeleasă pe deplin. Nu există nicio garanție că în urma crioprezervării funcțiile biologice ale creierului ar putea fi restabilite în totalitate sau că amintirile și personalitatea persoanei ar rămâne intacte după reanimare. Acesta este unul dintre multele aspecte ale acestui proces care, din punct de vedere biologic și având în vedere tehnologia disponibilă în prezent, // „Why cryonics is a non-starter in our quest for immortality”, livescience.com //
Desigur că există și destule motive de ordin etic împotriva procesului, precum cel că moartea a fost dintotdeauna un proces natural care reglează echilibrul vieții, iar crioprezervarea ar schimba complet această noțiune. În același timp, multe religii percep moartea drept un eveniment care marchează trecerea într-o altă dimensiune a existenței sau începutul unei noi etape spirituale.
Există și îngrijorări legate de // „Top UK scientist calls for restrictions on marketing cryonics”, theguardian.com // care ar putea să o perceapă ca un remediu pentru moarte și un lucru care să diminueze suferința familiei și prietenilor, și să considere că persoana respectivă nu a plecat definitiv. Etica asociată acestei tehnologii este un subiect complex, care ar merita un articol dedicat.

Victor Habbick Visions / Getty Images
În ce privește legalitatea procedurii, compania spune că, în majoritatea țărilor europene, crioprezervarea este clasificată drept donare de corp în scopuri științifice, ceea ce o face legală. De asemenea, oferă asistență juridică în diverse țări pentru a facilita procesul. Conform ultimului update din 2023, patru pacienți au fost deja crioprezervați de către Tomorrow Bio, dintre care trei au optat pentru întreg corpul și unul numai pentru creier. În același timp, în jur de 360 de persoane au plătit abonamentul lunar în 2023, majoritatea cetățeni germani.
Dacă tehnologia nu va evolua suficient încât să permită reanimarea unui corp crioprezervat și întreaga industrie se va dovedi a fi o escrocherie, nu m-aș hazarda să spun. Nu ar fi prima dată când o inovație considerată imposibilă devine realitate și n-aș vrea să împărtășesc soarta jurnaliștilor de la New York Times care, în 1903, au prezis că omul va zbura abia peste 10 milioane de ani – // „Did Wright Brothers Fly Same Year NYT Said Flying Machines Could Take 10M Years To Develop?”, snopes.com // Ce este clar e că crioprezervarea este o tehnologie incipientă, care mai are multe obstacole de depășit înainte de a fi acceptată ca parte a normalității sociale.