Cum a ajuns un promotor al rasismului științific să laude fabricile de olimpici românești într-o publicație pentru tech bros?

Ceea ce pare inițial o analiză corectă a unui sistem care produce elite abandonând restul elevilor duce la concluzia bizară că „mai multe țări ar trebui să învețe de la România”. Dacă te uiți la autor și publicație, înțelegi mai clar unde bate.

Zilele acestea a circulat pe social media un articol intitulat De ce excelează România la Olimpiadele internaționale?,// „Why Romania Excels in International Olympiads”, palladiummag.com // publicat de Jordan Lasker în Palladium Magazine. Cei mai mulți l-au lăudat, s-au dat like-uri și share-uri, a apărut și prin newslettere, dar puțină lume a stat să analizeze cu adevărat conținutul articolului. 

Aproape l-aș fi ignorat dacă nu se trezea Curtis Yarvin, un ideolog radical de dreapta ce promovează monarhia absolută și care-i are ca fani pe Peter Thiel sau J.D. Vance, să scrie pe X// Aici: x.com // că i se pare ciudat totuși, pentru că romii au rezultate proaste în teste – făcând fix confuzia aia de care s-au speriat rasiștii români când au decis// „Indicativul «ROM» adânceşte confuzia”, jurnalul.ro // să schimbe indicativul de țară ROM cu ROU.

Bătutul pe burtă online dintre Yarvin și Lasker a pus însă reflectorul pe articol care capătă, subit, o interpretare mult mai sinistră.

Ce e rasismul științific și cum s-a rebranduit în „biodiversitate umană”?

Lasker e mai cunoscut// „Cremieux: A Race-Science Blogger Goes Mainstream”, theatlantic.com // pentru contul său de pe X, Crémieux, acolo unde are aproape 270.000 de urmăritori. Interesele sale declarate sunt genetica și demografia, dar e destul de clar, dacă-l urmărești, că încearcă să recicleze niște idei provenite din rasismul științific sub o altă formă. Cum ar fi discuțiile despre decalajul de IQ dintre albi și negri, pus pe seama unor factori genetici, pe care a încercat chiar să le valideze academic// „Racial Pseudoscience on the Faculty”, chronicle.com // – ceea ce a dus la demiterea unui coautor.

Rasismul științific este o pseudoștiință// „Scientific racism”, britannica.com // care se bazează pe metode și teorii pretins științifice, în special din antropologie, biologie și genetică, pentru a justifica și perpetua credința în superioritatea sau inferioritatea unor rase umane. Prevalent în Europa în perioada de expansiune colonială, el a fost folosit pentru a legitima atrocități și politici discriminatorii precum justificarea sclaviei, promovarea politicilor de eugenie (precum sterilizarea forțată), impunerea legilor de segregare rasială (ca în Africa de Sud sau în sudul Statelor Unite) sau fundamentarea ideologică a Holocaustului de către regimul nazist.

Deși rasismul științific a fost demult demontat de către cercetători, care au demonstrat că rasa este un construct cultural,// „There’s no scientific basis for race—it’s a made-up label”, nationalgeographic.com // nu unul științific, și că diferențele de IQ sunt clar amplificate de factorii socio-economici – un studiu// „Socioeconomic status and the growth of intelligence from infancy through adolescence”, pmc.ncbi.nlm.nih.gov // a observat o triplare a decalajului dintre IQ-ul copiilor bogați și săraci până în adolescență – el revine constant în prim plan, prin intermediul unor bărbați – de regulă albi, dar nu neapărat – cu un interes nesănătos pentru elitism, caste, IQ și Imperiul Roman.

Și pentru ceva numit „biodiversitate umană/human biodiversity”, cum a ales rasismul științific să se rebranduiască încă din anii 1990. Atunci a fost înființat Human Biodiversity Institute (HBI),// „Human Biodiversity Institute”, wikipedia.org // o grupare de academicieni, cercetători și jurnaliști foarte interesată de diferențele rasiale, sexuale și de orientare sexuală și foarte apropiată de extrema dreaptă. 

De la suprematismul alb la Palladium

HBI a fost înființat de Steven Sailer, un jurnalist de la publicația VDARE, promotoare a suprematismului alb, unde a scris printre alții și Razib Khan, autor concediat de The New York Times pentru rasism.// „New York Times drops Razib Khan”, politico.com // dar recuperat de alte publicații, inclusiv Palladium.

Palladium Magazine se declară o „publicație nonpartizană care explorează viitorul guvernării și al societății”, are sediul în San Francisco și este foarte la modă în Silicon Valley. Mai toate ideile bizare și acceleraționiste ale acestora sunt promovate de publicație. A fost înființată de Johan Bennett, un personaj cu un trecut cel puțin dubios,// „Leaked Emails Show How White Nationalists Have Infiltrated Conservative Media”, web.archive.org // asociat cu naționalismul alb și cu legături cu Peter Thiel.

Numele vine de la statuia zeiței Atena din Troia, care păzea orașul de invadatori și a cărei furt a permis cucerirea orașului. Palladium Magazine se vrea, prin urmare, gardianul unor principii esențiale care asigură supraviețuirea civilizației, o obsesie a unora cu Musk sau Thiel, dar și a supermatiștilor albi sau altor rasiști și naționaliști. Trimiterea la antichitatea greco-romană atât de glorificată pe X și aiurea nu e deloc de mirare.

CITEȘTE ȘI: Te gândești la Imperiul Roman? E și nu e o problemă 

„Experimentul natural” din Algeria

OK, ai putea spune că aceste asocieri nu înseamnă nimic, poate că Jordan Lasker n-are vreo treabă cu rebranduirea rasismului științific în ceva palatabil pentru cei neatenți la nuanțe. Handle-ul lui de X – acolo unde e distribuit, te miră?, până și de de Elon Musk – vine însă să contrazică această interpretare.

De unde și până unde Crémieux? Numele vine de la politicianul Adolphe Crémieux,// „Adolphe Crémieux’, en.wikipedia.org // ministru de interne în Franța, în secolul al XIX-lea, și inițiatorul Decretului Crémieux, //„Crémieux Decree”, en.wikipedia.org // prin care, în 1870, evreii din Algeria primeau cetățenia franceză, în timp ce arabii musulmani și berberii nu. O formă clară de discriminare – un grup etno-religios minoritar a fost ridicat la statutul de cetățean european, în timp ce majoritatea a rămas în statutul de supus colonial – care a creat, peste noapte, tensiuni majore în societatea algeriană.

Handle-ul de X este de fapt @CremieuxRecueil, ceea ce s-ar traduce prin „Colecția Crémieux” și e mai degrabă un dog whistle rasist. Lasker sugerează că această divizare bruscă a societății a fost un experiment natural, care a creat două grupuri cu traiectorii legale și sociale diferite. Poate părea paradoxal – nu cumva asta ar arăta că factorii socio-politici predomină când e vorba de IQ? Însă pentru Lasker, într-o analiză pervertită, succesul ulterior al comunității care a primit cetățenia franceză este interpretat ca o manifestare a potențialului înnăscut după eliminarea unor bariere artificiale, în timp ce eșecul „grupului de control” ar fi o consecință a potențialului genetic „inferior”.

Cum a creat România un sistem educațional pe placul rasiștilor?

Cu aceste informații în minte, textul despre învățământul românesc are brusc o altă conotație. Atunci când Lasker spune că sistemul de învățământ românesc este extrem de eficient în a sorta și segrega elevii, el se gândește la folosirea lecției pentru a crea ierarhii sociale bazate pe abilități cognitive, vede asta ca un model de succes, implementat prost – nu degeaba îl recomandă la final. Nu mai e de mirare nici viteza cu care autorul trece peste soarta elevilor cu medii mediocre sau slabe și atenția pentru „elite”.

Lasker scrie la un moment dat că „grupurile de egali din liceu sunt extrem de omogene. Acest lucru contează, deoarece elevii slabi îi trag în jos pe alți elevi slabi, iar cei performanți se ridică unii pe alții”. Accentul pus pe omogenitate și viziunea pozitivă asupra felului în care funcționează sistemul este o pledoarie directă pentru segregare cognitivă. Succesul celor buni e atribuit izolării lor de cei slabi, care-i împiedică să-și atingă potențialul.

Când spune despre sistemul educațional că „este un joc cu sumă nulă: performerii de top o duc mai bine, în timp ce performerii de jos o duc mai rău”, analiza nu e o critică, ci o privire cinică. Pentru Lasker, e ceva ce merită făcut, perdanții nu sunt deloc interesanți. Din perspectiva sa ideologică, doar cei performanți contează: „Cea mai mare parte a creșterii pe care o vedem în jurul nostru se datorează inovațiilor cozii drepte// Mai devreme în text spune că „România, sistemul creează o coadă dreaptă (elita) incredibil de bine antrenată și o coadă stângă (majoritatea) neglijată” // și, dacă ei o duc mai bine, cu toții o ducem mai bine”, cu trimitere directă la celebra distribuție în formă de clopot a lui Gauss, folosită des la noi// Cum o arată și google.com // în analiza rezultatelor testelor de orice fel.

Concluzia ar fi că atunci când un promotor al rasismului științific laudă România într-o publicație pentru elitele din Silicon Valley obsedate de supraviețuirea speciei umane// „Tech Oligarchs and the Rise of Silicon Valley Pronatalism”, techpolicy.press // și spune că „soluția corectă este ca mai multe națiuni să aleagă să fie ca România, storcând mult mai mult suc din copiii lor deștepți prin proiectarea unui sistem special pentru ei”, poate că România ar trebui să ia o pauză, să se uite la ce a creat și să reevalueze sistemul. N-ar fi prima dată când de aici se pun bazele unor ideologii dubioase, bazate pe rasism și eugenism.

Mai trist e că acest caz arată cât de ușor este pentru propagandiștii extremiști să instrumentalizeze niște preconcepții ușor patriotice („românii sunt tari fiindcă performează peste medie la olimpiade”) pentru a convinge persoane care consideră rasismul revoltător să le promoveze ideologia.