Cum ajung fotbaliștii să fie îngenuncheați de accidentări? 

În lumea dură a celui mai popular sport din lume, un singur pas greșit poate încheia cariera unui atlet. 

Aproape orice sportiv de performanță a trecut prin cel puțin o accidentare în decursul carierei sale. De la glezne luxate la tendoane rupte, chiar și cele mai banale accidentări pot forța un atlet să rămână pe bancă luni întregi – sau chiar mai rău. 

Accidentările sportive sunt legate de sistemul musculo-scheletic, care implică tendoanele, mușchii, oasele și cartilajele. În funcție de biomecanica lor, fiecare sport are accidentările sale specifice. Spre exemplu,  „cotul tenismenului” (epicondilita laterală) este o afecțiune dureroasă ce are loc atunci când tendoanele din cot degenerează, de cele mai multe ori din cauza loviturilor repetate cu reverul. Cicliștii, maratoniștii și jucătorii de golf sunt mai degrabă afectați de sciatică, o afecțiune a nervului care se ramifică din partea inferioară a spatelui prin șolduri și fese și pe fiecare picior, numit nervul sciatic.

Însă, de departe, cele mai comune accidentări sportive implică genunchii. Aproximativ 55% dintre toate accidentările sportive afectează această parte a corpului, inclusiv rotula și ligamentele. 

Jucătorii de fotbal sunt printre cei mai vulnerabili atleți la accidentările la genunchi din cauza opririlor bruște si schimbărilor de direcție pe care le fac în mod repetat. Cu fiecare astfel de mișcare crește riscul de a suferi o ruptură a ligamentul încrucișat anterior, iar rupturile de ligament sunt un coșmar pentru orice fotbalist. 

Fotbal modern, accidentări vechi

Pe măsură ce fotbalul modern a devenit tot mai rapid și intens, iar jucătorii au început să aibă din ce în ce mai multe meciuri și antrenamente, riscul de accidentare a crescut. Acesta este mult mai mare acum, față de acum câteva decenii. 

Leziunile ligamentul încrucișat anterior (LIA) sunt printre cele mai frecvente și dramatice accidentări în fotbal și pot apărea indiferent dacă jucătorul are sau nu contact corporal cu alți jucători, fiind produse de forțe extrinseci și intrinseci. 

Când doi jucători se ciocnesc, se pot produce leziuni combinate ale ligamentului colateral medial (LCM) și a LIA. Dar leziunile acestea pot apărea și prin forțe intrinseci, fără niciun contact al corpului cu alt jucător, deoarece jucătorul aleargă, se rotește, se oprește, aterizează sau face alte mișcări bruște cu piciorul fixat la sol.

Ligamentul încrucișat anterior conectează coapsa de tibie în zona genunchiului, rolul său principal fiind de stabilizator al articulației. Rupturile sau entorsele acestui țesut sunt extrem de dureroase și sunt, de regulă, însoțite de o pocnitură la nivelul genunchiului. Genunchiul se umflă, devine instabil, și prea dureros ca să susțină greutatea corpului. 

Chiar dacă majoritatea fotbaliștilor se pot întoarce pe teren după o operație de reconstrucție a ligamentelor, sechelele sunt destul de comune, iar unii dintre ei suferă în continuare de probleme la genunchi care necesită intervenții chirurgicale suplimentare. Când o ruptură de ligament necesită o intervenție chirurgicală, o grefă de tendon înlocuiește ligamentul rupt și servește ca schelă ce susține creșterea noului ligament.

Rupturile de ligament pot încheia cariere

Într-un studiu din 2016„ACL injuries in mens professional football: a 15-year prospective study on time trends and return-to-play rates reveals only 65% of players still play at the top level 3 years after ACL rupture”,urn.kb.se cercetătorii suedezi de la Universitatea Linköping au clasificat și cuantificat accidentările suferite de fotbaliști activând în ligile profesioniste din Europa începând cu 2001. Studiul a implicat 4.443 de fotbaliști de la 78 de cluburi participante la primele ligi naționale de fotbal din 16 țări. 

Cercetătorii au raportat 157 de rupturi ale ligamentului încrucișat anterior afectând 149 de jucători, diferența fiind dată de șase cazuri de re-rupturi și două rupturi contralaterale. Peste 98% dintre rupturile de ligament au necesitat chirurgie reconstructivă, iar doi dintre jucătorii accidentați au fost forțați să-și încheie cariera pe loc. Aceste accidentări au fost înregistrate de-a cursul a 2.026.211 de ore de antrenamente și 361.702 ore jucate în meciuri oficiale. 

Fotbaliștii iau meciurile mult mai în serios decât antrenamentele – și se vede. Rata de accidentare a LIA este de 20 de ori mai mare în timpul meciurilor decât la antrenamente. Durata mediană de recuperare în urma rupturilor parțiale sau totale ale LIA a fost de 201 de zile (6,6 luni) până fotbaliștii s-au putut întoarce la antrenamente și 225 de zile (7.4 luni) până au putut să joace efectiv în meciuri. 

Trei ani mai târziu, doar 65% dintre jucătorii incluși în studiu cu accidentări LIA încă mai jucau fotbal profesionist la același nivel înalt, iar 12 jucători și-au încheiat carierele. 

Jucătorii români nu au fost nici ei cruțați. Florin Gardoș, în prezent fundaș central la Universitatea Craiova, s-a accidentat grav în 2015„Accidentare horror pentru Gardos: E o veste foarte trista”, ziare.com pe când juca pentru Southampton într-un meci amical. Gardoș a suferit rupturi de ligamentele și a revenit pe teren abia în aprilie 2016, după 269 de zile de pauză. Însă după această accidentare, nu a mai revenit în lotul principal al echipei, recuperarea fiind greoaie. Recidivele au făcut ca, un an și patru luni mai târziu, la sfârșitul lui 2016, Gardoș încă să nu fie pe deplin recuperat.

Lista de jucători români care au suferit rupturi de ligamente în ultimii ani include nume sonore precum Florin Tănase, Nicolae Dică, Gabi Matei, Florin Costea, Cătălin Muntean sau Florin Bratu, toți ajungând pe masa de operații. Bratu a suferit cel mai mult și a stat 16 luni pe bară după ce medicii au greșit intervenția chirurgicală inițială. La câteva apariții după recuperarea sa, Bratu s-a retras, pentru că nu mai putea să performeze la nivelul de dinaintea accidentării. 

Un studiu recent„Performance and Return to Sport After Anterior Cruciate Ligament Reconstruction in Male Major League Soccer Players”,  researchgate.net (PDF) pe jucătorii profesioniști de fotbal activând în ligile din SUA a raportat o creștere a numărului anual de leziuni LIA între 1996 și 2012. Însă, cercetătorii suedezi au concluzionat că de-a cursul celor 14 sezoane investigate de către ei, rata de accidentare LIA a rămas practic neschimbată din anii 2000. 

O problemă în creștere

Faptul că rata de leziuni LIA nu scade este destul de îngrijorător, având în vedere că astfel de accidentări pot fi prevenite cu antrenamente neuromusculare. Un posibil factor de risc pentru LIA, des menționat în literatura de specialitate, este oboseala. Însă studiile recente arată că cele mai multe leziuni LIA au loc în prima jumătate a meciului„Anterior cruciate ligament injury in elite football: a prospective three-cohort study”, pubmed.ncbi.nlm.nih.gov sau printre jucătorii proaspăt intrați pe teren în urma unei schimbări.  

Dacă oboseala este într-adevăr un factor de risc, e mai degrabă un efect datorat oboselii acumulate în timp, de exemplu din cauza unui program încărcat de meciuri succesive. Ca și în alte situații , consecințe nebănuite ale pandemiei ar putea oferi dovezi revelatoare în acest sens. 

CITEȘTE ȘI: Stadioanele sunt goale, avantajul de acasă a rămas: un experiment inedit în știința sportivă

Înainte să reînceapă sezonul de fotbal profesionist 2019-2020 în Europa, după o pauza cauzată de primului val al pandemiei COVID-19, mai toată lumea se aștepta la semnificativ mai multe accidentări. De fapt, s-a întâmplat tocmai invers. 

Un studiu făcut de UEFA, care a urmărit fotbaliștii a 21 de echipe din opt țări europene, a arătat că numărul leziunilor musculare raportate în ultima parte a sezonului 2019-20 a scăzut cu 10%. Per total, numărul de accidentări a scăzut cu 20% în timpul meciurilor și, cel mai important, leziunile la ligamente au fost cu 30% mai puține. 

Deși s-au antrenat mai puțin și au avut mai puține meciuri de încălzire, fotbaliștii s-au accidentat mult mai puțin în timpul pandemiei, a arătat studiul. Jan Ekstrand, conducătorul grupului Elite Club Injury Study din cadrul UEFA, spune că acest fapt poate fi pus pe seama unei perioade unice de respiro din timpul lockdownului. În această perioadă, fotbaliștii s-au reîncarcat atât fizic, cât și psihic. 

„Ceea ce este important în fotbal este concentrarea”, a spus Ekstrand.„Man Utd, City and Chelsea part of Uefa study which found post-lockdown injuries went down”, inews.co.uk „Trebuie să te afli într-o situație potrivită și, dacă nu ești, dacă ești obosit mental, ajungi în situații în care ești atacat și rănit. Trebuie să ai o minte proaspătă și dacă lucrezi foarte mult și foarte intens pentru o perioadă, te obosești. Nu poți păstra acel nivel de concentrare. Aceasta este teoria.”