Ilustrație de Wanda Hutira

Manifestul Mindcraft Stories: Superputerea curiozității10 min read

De Vasile Decu 03.06.2019, ultima actualizare: 13.03.2020

De ce este cerul albastru?
Cum arată miezul dezvelit al unei planete?
Ce fel de vietăți trăiesc în adâncul oceanelor?

Puține lucruri sunt mai importante ca o întrebare. Ori mai puternice. Căci instinctul curiozității este poate cea mai versatilă unealtă a speciei noastre. 

Fascinați de supereroi, gadgeturi SF ori școli de magie, uităm deseori că avem deja, cu toții, în arsenalul nostru, o putere chiar și mai mare: abilitatea de a întreba de ce și cum

Impulsionați de curiozitate, am devenit exploratori – ai spațiului geografic, dar mai ales ai celui științific. Nu doar că am vrut mereu să vedem ce e dincolo de orizont, răspândindu-ne pe tot globul, dar am căutat și invizibilul: ne-am aplecat la microscop, ca să începem să vindecăm boli înainte complet misterioase iar mai nou să rescriem codul genetic al vieții, și ne-am uitat și în sus, transformând cerul nopții dintr-o paradoxală pătură neagră, străpunsă de mii de ace de lumină, în cel mai vast orizont de studiu, atât în spațiu, cât și în timp, până aproape de Big Bang.

Ilustrație de Wanda Hutira

Curiozitatea ne-a făcut recent și să ne adunăm în fața ecranelor ca să admirăm un dragon scuipând flăcări uriașe deasupra unui oraș ghinionist, alimentate dintr-un fel de kerosen magic ce stârnește invidia tuturor companiilor aeriene din lume.

Această plăcere cinematografică este un exemplu perfect de cocktail al curiozității, savurat de multe milioane de oameni. Atrași de nevoia de a vedea ce se întâmplă cu personajele, am privit creativitatea unor scenariști, desenatori și regizori (alimentată tot de curiozitate), pe monitoare create tot datorită curiozității, de data asta științifice, a inginerilor care au combinat sticlă, metale, plastic, electroni și linii de cod, pentru a afișa în strălucirea pixelilor un spectacol transmis cu viteza luminii prin magica fibra optică – creată tot din curiozitatea unor oameni care au vrut să vadă cum ar putea transmite lasere prin sticlă, după colțuri.

„La 12 ani, am pornit într-o călătorie uimitoare de descoperire a sistemului solar, un fel de Mare Tur al Planetelor”, îmi povestește astronomul Jim Bell, care a ajuns apoi în echipa misiunilor Voyager, în anii ’70 și ’80, transformându-și în carieră științifică pasiunea de copil față de explorarea spațiului stârnită de jurnalism și emisiuni de popularizare a științei.

Chiar și după atâția ani, și în ecoul uneori enervant al Skype-ului, în vocea lui se simte imediat acea notă distinctă de entuziasm și plăcere a descoperirii, aproape identică la un copil care găsește o gâză colorată în iarbă ori la un astronom care descarcă pe monitor primele imagini cu vulcani de pe alte lumi din sistemul nostru solar.

„Îmi amintesc cu multă nostalgie perioada aceea, când ne uitam cu uimire și fascinație cum niște puncte de lumină se transformă în lumi incredibil de spectaculoase, în planete cu furtuni uriașe ori luni colorate.”

Curiozitatea aceasta de a vedea de aproape alte lumi, chit că prin ochii emisarilor noștri robotici, nu poate fi satisfăcută însă decât prin antrenarea și transformarea ei în învățare și efort. „Vorbim de decenii de planificare și design, de inginerie a sondelor și a instrumentelor științifice – apoi de alți, mulți, ani de traversare a distanțelor uriașe din sistemul solar”, explică Bell, glumind apoi că e hotărât să mănânce cât mai sănătos și să facă sport pentru a prinde măcar primele misiuni către Uranus și Neptun, cele mai puțin explorate planete ale cartierului nostru.

Da, curiozitatea umană poate trimite roboți până la Pluto și mai departe sau oameni pe Lună – o reușită căreia  îi vom dedica și noi un dosar aniversar, la 50 de ani de la misiunea Apollo 11. Dar o poate face doar dacă este antrenată să se amplifice, să se dezvolte în pasiune de studiu.

Ca orice instinct, are și ea mai multe tăișuri. În forma sa cea mai simplă, poate fi nocivă, uneori, lipindu-ne ore întregi de telefon, scrolând pe orizontul infinit al feed-urilor de social media – un „junk food” informațional. Ori ținându-ne în fața monitorului, doar pentru a vedea ce se întâmplă într-un film, chit că știm că-i slab și că ar fi trebuit să ne culcăm de mult, căci abia mai rezistăm de oboseală.

Folosită pentru a săpa mai adânc – cu efort și niște durere, fix ca la sport – ne poate aduce, însă, o plăcere infinit mai mai mare, ducând la înțelegere și inovație.

Aceasta vrem să fie și misiunea redacției Mindcraft Stories: să antreneze curiozitatea – atât a cititorilor, cât și a noastră, a jurnaliștilor. Prin reportaje ample, dosare tematice și voci relevante ale experților, încercăm să înțelegem cum se schimbă lumea cu ajutorul științei și tehnologiei. Îi invităm pe cititori să-și exerseze, alături de noi, abilitatea și plăcerea de a întreba de ce și cum.

Acest club al curiozității este posibil datorită investiției și eforturilor BRD, care a decis că este nevoie și că merită să sprijine jurnalismul de știință și tehnologie – tot mai rar și mai greu de făcut în peisajul media actual, dar și tot mai necesar.      

Le mulțumesc!
ȘTIINȚĂ|SCI-FACTS

De la ciment viu la lemn transparent. 11 materiale care ar putea modela viitorul

De
Costumul lui Spider-man ar putea fi creat din mătase de păianjen artificială, iar oasele bolnave ar putea fi reconstruite cu spumă metalică. Iată cele mai exotice inovații cu potențial de a revoluționa industriile viitorului.
ȘTIINȚĂ|HOT TAKE

Am putea trăi în anul 12021 și istoria ar avea mai mult sens

De
Romanii nu numărau anii invers, totuși, istoria lucrează cu ani negativi. Un savant italian a propus, acum niște decenii, să schimbăm asta. Și are sens.
ȘTIINȚĂ|OVERVIEW

De ce vaccinurile ARN nu o să cauzeze probleme pe termen lung

De
Una dintre obiecțiile principale ale celor care ezită să se vaccineze este îngrijorarea că vaccinurile ARN pentru COVID-19 ar putea avea efecte secundare luni, poate chiar ani mai târziu. Aceste obiecții, însă, nu sunt fundamentate științific.
ȘTIINȚĂ|BOOK CLUB

Cum au descoperit vechii greci rolul creierului?

De
Acum 2.500 de ani, grecii nu se puteau decide dacă sursa gândurilor este inima sau creierul. Alexandru Babeş spune cum au ajuns curioșii antichității la concluzia corectă