Bucureștiul are acum arenă de shootere virtuale20 min read

Conceptul francez Esports Virtual Arenas a ajuns și în București, iar experiența e cel puțin interesantă.

Dacă aș fi primit un ban de fiecare dată când, în copilărie, o rudă mă întreba de ce nu mă bag în armată sau măcar în niște tabere de supraviețuire – dacă tot îmi place să împușc inamici virtuali toată pe PC –, n-aș fi bogat, dar poate mi-aș permite un cofraj de ouă în 2025.

Deși geopolitica contemporană pare că ține morțiș să tot ofere „oportunități” de genul ăsta, o să zic pas, pentru că nu-mi surâde prea mult ideea de a nu avea respawn, nici de o tabără, nici de cealaltă. Mai imersiv, oricum, e să te joci cu toate jucăriile pe care americanii nu le dau armatei române în Battlefield sau să folosești armele futuriste din Helldivers 2.

Se pot juca, însă, astfel de experiențe în moduri și mai imersive decât la mouse și tastatură?

Câțiva antreprenori francezi susțin că da, după ce, prin 2018, s-au gândit cum ar putea să combine esports-ul și realitatea virtuală – poate pentru că erau, și pe atunci, sintagme de marketing cu mult potențial.

Le-a ieșit Esports Virtual Arena (EVA), // Detalii pe eva.gg // un concept în care concurenții sunt înarmați cu puști-controller și căști VR și lăsați să-și facă de cap în shootere competitive sau co-op în realitate virtuală, în niște arene generoase. Se pare că a avut destul de mult succes încât acum există peste 50 de astfel de arene prin Europa, Statele Unite și Asia.

Din vara asta, una din ele s-a deschis și la București.

Cum decurge un meci de EVA?

Locația nu e tocmai ușor de găsit, mai ales dacă vii cu transportul în comun, pentru că e pe lângă aeroportul Băneasa. Totuși, odată ajuns, ai parte de un „cyberbar” de la care îți poți comanda sucuri, alcool și chiar și mâncare, pe care le poți savura în timp ce te uiți, pe ecranele din zonă, la ce se întâmplă în jocurile aflate în desfășurare.

În arena propriu-zisă, acțiunea se desfășoară îndouă săli de câte 500 m² , unde se desfășoară acțiunea. Fiecare dintre ele poate susține până la 10 jucători, dar dacă grupul care îl rezervă este mai mic, acesta poate alege să joace cu sau împotriva unor jucători din alte arene EVA din Europa, în care au loc meciuri în același timp.

Sunt două jocuri pe care le poți încerca: After-H Battle Arena, modul competitiv în care se înfruntă două echipe de câte cinci jucători pe diferite obiective, și Moon of the Dead, un shooter horror competitiv în care înfrunți valuri de zombie. Am apucat să îl încerc doar pe primul, într-o sesiune de joc mai scurtă, de cam 15 minute, dar suficientă cât să înțeleg despre ce e vorba.

O sesiune obișnuită durează 40 de minute, conform organizatorilor, din care timpul de joc efectiv este de 30 de minute, pentru că primele 10 sunt rezervate instrucției și echipării. Un game master îți explică, pe scurt,  regulile – nu ai voie să fugi sau să te pui pe burtă, printre altele –, te întreabă preferințele de hărți și mod de joc, și, odată ce ai pus casca VR și ai preluat arma, îți dă instrucțiuni prin headset despre cum să le folosești.

Nu e deloc dificil, dar ar putea fi puțin neintuitiv dacă nu ești obișnuit cu controllerele. Pușca care face parte din echipament are și două butoane pe lângă trăgaci, destul de accesibile, pe care le poți folosi pentru a reîncărca sau a schimba arma din joc. Ai cam toate opțiunile pe care le-ai aștepta într-un shooter – un shotgun, o carabină, o mitralieră, o pușcă cu lunetă, plus o armă care trage cu laser.

Primul lucru pe care îl observi, odată intrat în joc, este că e făcut destul de intuitiv pentru a nu te împiedica de ceilalți jucători. Siluetele coechipierilor și adversarilor sunt destul de clare, poziția relativă față de tine pare să fie reprezentată destul de bine. Atunci când ești eliminat în timpul meciului, harta de joc practic dispare, și mai vezi doar siluetele celorlalți jucători. Ca să revii în joc, trebuie să te întorci la un punct delimitat din baza echipei tale.

Harta pe care am jucat era destul de simplă și la obiect, o bază cu mai multe coridoare și o cameră mai mare în centru. E drept, mi-a luat ceva să-mi dau seama că scopul jocului, cel puțin pe harta asta, e să ai cât mai mult controlul asupra anumitor puncte (un meci de tip domination sau conquest, pentru cine a mai jucat shootere multiplayer) – nu de alta, dar indicatorul din partea superioară a ecranului, care arată scorul, e cam ultimul lucru care îți atrage atenția.

Experiența e o combinație de Halo, ca atmosferă, cu o parte mai mică a potențialului tactic din Counter-Strike (cu excepția faptului că există respawn în timpul rundelor). Evident, nu te oprește nimic să te duci de capul tău și să tragi în tot ce mișcă de parcă ai fost chemat la audiții pentru The Expendables, dar, ca în orice shooter competitiv pe echipe, comunicarea între coechipieri o să fie mereu cea mai eficientă armă. De altfel, am văzut la alte meciuri și hărți mai deschise și mai mari, care au și verticalitate, unde se pot complica lucrurile.

Latența a fost decentă, fără probleme majore de lag la inputuri sau la animațiile celorlalți jucători, deși puteam să jur, câteodată, că am fost nimerit la o fracțiune de secundă după ce m-am pus la adăpost. N-au fost destul de dese cât să dau vina pe asta pentru  scorul meu de 4-11,// Am eliminat de patru ori jucători adverși, în timp ce am fost eliminat de 11 ori // ci mai degrabă pe lipsa de reacție și talent, dar ar putea să enerveze un jucător mai competitiv decât mine. Precum un coleg de presă care, după meci, a ieșit bombănind „n-am avut echipă”.

Nu e nici vorba de prea mult sport, din moment ce mare parte a timpului pur și simplu te plimbi, deci din punctul ăsta de vedere e semnificativ mai puțin intensiv decât meciurile de paintball sau laser tag.

Sigur, factorul principal care decide dacă experiența asta merită sau nu e imersiunea – că altfel ai putea la fel de bine să joci o rundă de Call of Duty: Black Ops 6 pe consola sau PC-ul de acasă. Și la acest capitol, EVA reușește să convingă.

Nu sunt mare fan al VR-ului, dar asta și pentru că e ciudată senzația de a te mișca într-o lume complet virtuală când tu, de fapt, stai pe un scaun sau pe loc. În schimb, faptul că aici te miști în realitate, și că ai o armă în mână cu care chiar poți să ochești, e cam tot ce trebuie ca să te pompeze de adrenalină, atât timp cât restul jocului funcționează.

Și, cel puțin din ce am jucat acolo și din ce am apucat din alte meciuri, în cea mai mare parte a timpului funcționează. Chiar dacă nu e perfect, e una din rarele experiențe VR în care nu te distrag prea multe lucruri de la ficțiunea în care ești scufundat.

În spatele cortinei virtuale

Am fost curios ce se întâmplă în background-ul unei astfel de operațiuni, așa că am aflat mai multe de la Eric Nemo, unul din reprezentanții EVA care a coordonat partea tehnică a arenei din România.

„Avem o infrastructură mare și o echipă tehnică din partea jocului care se ocupă de instalare.”, spune el. „Folosim wi-fi pe frecvențe de 5 și 6 GHz, și avem nevoie de toată lățimea de bandă posibilă, pentru că sunt și niște probleme. De exemplu, suntem lângă aeroport, deci sunt multe interferențe. Și mai sunt multe ecouri pe pereții metalici. Toate acestea trebuie luate în calcul. Instalarea unui joc durează aproape două zile ca să setăm perfect fiecare cască și fiecare punct de acces”.

Echipamentele nu sunt prea incomode dacă ești obișnuit să ții o cască VR pe cap. EVA folosește căști VR ByteDance Pico 4 (da, compania care deține TikTok face și headset-uri VR), care cântăresc 586 de grame, și cu 100-200 de grame mai ușoare decât alde Meta Quest Pro sau HTC Vive Focus 3. N-am simțit vreun disconfort după o sesiune de 15-20 de minute, și în general. Desigur, nu există răul de mișcare tipic VR-ului, pentru că într-un astfel de meci chiar te miști.

Poate singura problemă ar fi legată de rezoluție. ByteDance Pico 4 rulează în 2160 x 2160 pentru fiecare ochi – o rezoluție mai mare decât a Meta Quest-urilor. Spre comparație, rezoluția totală adună un număr de pixeli cam cu vreo 12% mai ridicat decât cele din monitoarele 4K.

Și, cu toate acestea, nu e chiar o experiență ideală. Rezoluția e suficient de bună ca să vezi ce se întâmplă în jurul tău destul de clar, să distingi inamicii și spațiul de joc, fără a avea prea multe artefacte. Dar se pierd unele detalii – e aproape imposibil să folosești, de exemplu, pușca cu lunetă, pentru că aceasta chiar magnifică imaginea din depărtare, precum o lunetă reală, iar la distanță se pierde mult detaliu din rezoluție.

De altfel, Eric mi-a confirmat că în trecut EVA a folosit headseturi Valve Index și HTC Vive , din care cel puțin Vive Pro 2 are o rezoluție mai bună și ar putea rezolva astfel de probleme. Nu a menționat motivul, dar o bănuială e legată de preț, având în vedere că headseturile Pico 4 costă în jur de 500 de euro, în timp ce modelele top-end de la firmele sus-menționate trec de 1.000 de euro.

Armele, în schimb, sunt destul de ușor de folosit, chiar dacă sunt destul de consistente. Software-ul de pe ele, ca și jocurile în sine, sunt dezvoltate intern de către EVA.

Cu toate acestea, deși în momentul de față principala atracție e ideea de shooter – după cum au anunțat și în comunicatul de presă numit, poate nefericit, „locul unde shooterele se materializează în viața reală” – EVA nu vrea ca experiența de virtual e-sport să rămână limitată doar la asta.

„Ne dorim să oferim și experiențe fără împușcături”, spune Eric. „Contractul nu mă lasă să spun prea multe dar, pentru că avem spațiul și infrastructura se pretează, lucrăm și la jocuri mai accesibile și prietenoase pentru copii, și le vom lansa pe parcursul lunilor următoare”.

Până atunci, EVA va marca intrarea pe piața din România cu un turneu al jocului de shooter competitiv. Echipa câștigătoare va reprezenta România chiar în cadrul Gamescomului de la Köln, cel mai important eveniment anual din Europa dedicat jocurilor video, unde va avea loc un fel de turneu final cu cele mai bune echipe din celelalte țări care au arene de esports virtual. Așa că, dacă nu prinde naționala mondialul de peste ocean, măcar poți vedea România la un turneu final și anul acesta, și anul viitor.