De ce încă ne pasă de Apple? Și alte gadgeturi recente.

De Mihai Ghiduc 09.10.2020

Apple și-a amânat lansarea noului telefon, dar a venit cu un ceas accesibil. Avem noutăți și de la Samsung, Google, Dell, Sony, Microsoft, Huawei etc.

Toamna e plină de noi lansări de gadgeturi – unele setează tendințe pentru viitor, altele experimentează cu idei noi, iar cele mai multe sunt doar noi iterații ale unor idei mai vechi, care vin cu câteva mici îmbunătățiri. Iată cele mai interesante noutăți din ultima lună.

„Apple nu mai inovează”

Nu spun eu asta, e un laitmotiv nu doar al anului trecut,„At its Core, Apple Is No Longer Innovative”, forbes.com ci unul care se vehiculează de câțiva ani.Has Apple Lost Its Insanely Innovative Edge?”, inc.com La ultimul eveniment al companiei, acest lucru a fost și mai vizibil, pentru că luminile rampei n-au mai fost luate de vreun nou iPhone, care a fost amânat pentru 13 octombrie.„Apple’s next iPhone will be announced on October 13th”, theverge.com

Și, adevărul este că e greu să te arăți entuziasmat de senzorul pentru măsurarea nivelului de oxigen din sânge, SpO2, de pe ceasul Apple Watch Series 6,„Apple Watch Series 6 delivers breakthrough wellness and fitness capabilities”, apple.com când toată lumea îți spune că îl găsești pe un ceas mult mai ieftin de la HuaweiHuawei Watch Fit, consumer.huawei.com sau Samsung. Pe Galaxy Watch Active 2 și Active 3, notebookcheck.net  

Există totuși o explicație de ce toată lumea se uită la ce lansează Apple. Este, de fapt, singurul ecosistem non-Android de pe piață și are, în continuare, statutul de „Number 1”. Compania spune că nu mai inovează pentru că nu vrea să vină cu tehnologii care nu sunt mature în produsele lor, dar mai există un motiv. La numărul mare de producători care au apărut în ultimii ani, mai ales din China, e greu să mai fii primul, pentru că aceștia pot oricând să împacheteze un telefon sau smartwatch cu o funcție inovativă și să-l lanseze pe piață doar pentru a testa apele, ba chiar face parte din strategii acestor companii.

Apple încearcă, în condițiile astea, să-și păstreze statutul de lider – de imagine, nu neapărat de piață –, prin lansarea unor produse solide și complete. Ceea ce explică de ce noile ceasuri și tablete, precum noul iPad Air,„Apple unveils all-new iPad Air with A14 Bionic, Apple’s most advanced chip”, apple.com anunțate în septembrie au venit la pachet cu noile sisteme de operare, Watch OS7 și iPadOS 14. Au profitat de ocazie să dea drumul la update-uri și pentru iOS 14, pentru a nu lăsa totuși telefoanele fără pic de expunere.

Cel de-al doilea lucru pe care-l face este să lanseze și o serie de produse mai accesibile, cum ar fi ceasul Apple Watch SEApple Watch SE: The ultimate combination of design, function, and value”,  apple.com sau iPad-ul din generația a 8-a„Apple introduces eighth-generation iPad with a huge jump in performance”, apple.com pentru a ținti un public mai tânăr, dar atras de strălucirea logoului. Chiar și așa, prețurile rămân ceva mai ridicate față de midrange-urile unor concurenți.

Cel de-al treilea lucru făcut de compania americană este să se concentreze pe servicii, ceea ce le aduce un venit suplimentar de la măcar o parte dintre utilizatorii pe care i-au prins în ecosistemul Apple. De exemplu, ceasurile vin acum cu un abonament la Fitness+,Apple Fitness+: A personalized fitness experience comes to life with Apple Watch”, apple.com un serviciu cu antrenamente personalizate similar celui de la Fitbit, și pachetul Apple One,„Apple One makes enjoying Apple subscription services easier than ever”, apple.com un serviciu care adună la un loc abonamentele pentru Apple Music, Apple TV+, Apple Arcade, Apple News+, Apple Fitness+ și iCloud, acolo unde acestea sunt disponibile, care a luat direct numele de la Google One.

În condițiile astea, Apple rămâne un standard la care se raportează majoritatea producătorilor, chiar și dacă nu mai este compania care dă startul inovațiilor. Probabil nu vom vedea ceva spectaculos în noul iPhone, dar lumea încă și-l va dori.

Amazon te spionează acasă

Compania americană nu prea ajunge pe la noi cu produsele pe care le lansează, în ciuda faptului că au un centru de dezvoltare la Iași, însă acest nou gadget anunțat în septembrie trebuie discutat. Amazon s-a concentrat pe zona de smart home, iar Ring Always Home Cam vine în completarea portofoliului cu o chestie inovativă – o mini-dronă care circulă prin casă atunci când sesizează un zgomot și înregistrează ce se întâmplă. 

Însă produsele Amazon nu sunt privite cu ochi buni, pentru că compania are o istorie dubioasă în ceea ce privește protejarea intimității clienților,„Alexa privacy fail highlights risks of smart speakers”, nbcnews.com își spionează angajații protejarea intimității clienților,„Amazon spying on workers’ private Facebook groups: report”, businessinsider.com și este renumită pentru că folosește trucuri de design, numite „dark patterns”, pentru a-și păcăli clienții să ia unele decizii.„The moment I open the Amazon app, it uses dark patterns to try to trick me into accidentally signing up for prime”, www.reddit.com Cine a încercat să se dezaboneze vreodată de la Prime știe despre ce vorbesc. Așa că nu e de mirare că multă lume nu e prea încântată de un produs care ar putea să-ți invadeze atât de mult intimitatea.„The Ring drone is just the latest Amazon privacy puzzle box”, theverge.com Drona de la Amazon pare mult prea invazivă ca să fie acceptată în masă, așa cum au fost și ochelarii de la Google atunci când au apărut. Deși probabil că nu va fi un eșec  la fel de evident

Direcții noi în lumea telefoanelor

Am ajuns la faza în care se lansează măcar un telefon nou pe săptămână, având în vedere că numărul producătorilor a crescut, și fiecare are măcar două flagship-uri pe an, câteva midrange-uri și un număr necunoscut de telefoane ieftine. Sunt însă câteva tendințe interesante:

Samsung Galaxy S20 FE

Samsung, care rămâne în continuare lider, atât pe Android, cât și în întreaga categorie, ne-a surprins cu lansarea telefonului Galaxy S20 FE,„Galaxy S20 FE│Fan Edition”, samsung.com unde FE vine de la Fan Edition. Dacă e să ne luăm după comunicarea oficială, este un telefon care adună la un loc toate cerințele fanilor, de la ecran mare la cameră bună de selfie și night mode. În practică, este un S20 mai accesibil, cate țintește un public mai tânăr, zona aia în care ai vrea ceva de calitate, dar nu-ți permiți chiar ultimul flagship – de aici și accentul pus pe culori și camere –, care încearcă să facă cât mai puține compromisuri. La urma urmei, nici măcar trecerea de la sticlă de la policarbonat pentru spatele telefonului nu mai e un downgrade, dacă te uiți la faptul că Note 20 folosește același material. Lipsa izolării waterproof ar fi totuși un minus. 

Google Pixel 5

Google a ales o cale similară, însă la nivel de flagship. Telefonul Pixel 5„Pixel 5, The ultimate 5G Google phone”, store.google.com a fost anunțat recent și e disponibil la precomandă (nu și la noi, unde produsele Google n-au ajuns oficial) și a surprins pe toată lumea cu un preț mai accesibil, care arată că firma care ne dă Android-ul a renunțat să-l poziționeze ca o alternativă la iPhone. E ciudat că, deși e succesorul lui Pixel 4, se face chiar un fel de downgrade prin renunțarea la Motion Sense, senzorul de mișcare din modelul anterior, și deblocarea prin scanarea feței. Sunt și îmbunătățiri evidente: carcasă din aluminiu în loc de sticlă, baterie semnificativ mai mare, apariția unui senzor de amprentă (pus însă pe spate). Plus, 5G, dacă ai unde să-l accesezi.

Mișcarea făcută de Google ar putea semnaliza și o oprire a creșterii prețurilor flagship-urilor, care, de când se trecuse pragul psihologic de 1.000 de euro, o cam luaseră pe arătură și concurau laptopuri premium. E posibil să fie și un efect al pandemiei, care nu s-a văzut până acum din cauză că ciclurile de producție sunt încă suficient de lungi ca unele campanii să fi pornit înainte să ne lovească COVID-19. 

Google a profitat de ocazie să lanseze și varianta 5G a lui Pixel 4a„Pixel 4a with 5G, The essential 5G Google phone”, google.com și un Chromecast cu telecomandă. 

LG Wing

Un model aparte este telefonul LG Wing,„LG WING, Official Site, LMF100N”, lg.com un experiment interesant cu telefoanele cu două ecrane. Spre deosebire despre cele pliabile, despre care o să vorbesc inițial, de cele cu un ecran în carcasă sau cu ecran de jur împrejur, LF a gândit un telefon în formă de T. Închis, e un smartphone obișnuit, însă poți roti ecranul la 90 de grade și ai subit acces la încă jumătate de ecran, pe care o poți folosi pentru diverse lucruri. 

Poți identifica rapid niște avantaje interesante ale acestui model: ai tastatura pe ecranul inferior atunci când urmărești ceva în full screen, poți filma pe orizontală, ceea ce încă „standardul” când vine vorba de video – deși Motorola One Action a rezolvat asta din felul în care e orientat senzorul – și, în general, ai mai mult ecran la dispoziție când ai nevoie. Dezavantajul e că ai, din nou, ceva care se mișcă, dar măcar poți folosi sticlă în loc de plastic pentru ecrane.

Pliabilul încă e un obiect de lux

Lansate deja de ceva vreme, telefoanele pliabile rămân undeva în zona dintre obiect de lux, datorită prețurilor, și tehnologii încă experimentale. Nici măcar nu s-a impus vreunul dintre formatele propuse, nu e clar care e mai popular dintre telefonul „obișnuit” care, deschis, devine tabletă sau telefonul înjumătățit, care se deschide într-unul clasic. Poate doar varianta cu ecranul pe exterior propusă de Huawei a mai pierdut din tracțiune. Cele două modele care au dat startul revin cu variante noi.

Motorola Razr 5G

Motorola nu propune încă Razr 2, ci vine cu un update la Razr-ul original, a cărui principală noutate este 5G-ul, cum îi spune și numele: Razr 5G.Site oficial: motorola.com Însă telefonul are și câteva modificări de aspect, cu un mini-ecran exterior updatat, un hingeBalamaua care permite deschiderea și închiderea telefonului. mai bun și o siluetă mai slim. Și performanțele sunt îmbunătățite, deși nu se ridică la nivelul unui flagship sau chiar al lui Samsung Galaxy Flip, concurența directă. Comunicarea însă pune accentul pe aspect – cu siguranță Razr e mai arătos și cu un aspect unic –, dar mai ales pe faptul că acest tip de telefon îți schimbă obiceiurile de utilizare și te face să accesez mai rar aplicațiile doar din reflex. 

Samsung Galaxy ZFold 2 5G

Samsung a venit cu o nouă versiune a primului lot pliabil, Galaxy ZFold 2, în două variante, fără și cu 5G„Samsung Galaxy Z Fold 2 5G”, samsung.com care, la fel ca și în cazul Motorolei, îmbunătățește în multe aspecte varianta originală. La nivel hardware, direcția e cu totul alta, telefonul pliabil putând concura oricând cu un flagship, dar având avantajul celor două ecrane, unul aproape ca al unui telefon normal, în exterior, și cel de tabletă din interior. Asta face din ZFlod un telefon pentru productivitate, deși prețul prohibitiv îl va ține, cel mai probabil, în zona de telefon de arătat că ți-l permiți.

Compact înseamnă lucruri diferite, când e vorba de camere

Deși e o piață mult mai mică față de cea a telefoanelor, producătorii de camere foto sunt foarte activi în ultima perioadă, lansând tot felul de noutăți apetisante. Un lucru oarecum ciudat este însă modificarea sensului cuvântului compact.

Sony α7C

Când s-a zvonit că Sony va lansa un a7 compact, mă gândeam că va fi o variantă mai accesibilă a celebrului full frame RX1R II, care nu mai primise o actualizare de câțiva ani. La urma urmei, compact înseamnă o cameră cu lentilă fixă, cel puțin în accepțiunea mea. Însă Sony a lansat camera alpha 7C sau α7C,„α7C Compact full-frame camera”, sony.com în care C chiar vine de la „compact”, dar se referă la faptul că au făcut o cameră mai mică – cel mai mic full frame, zic ei –, dar cu lentile interschimbabile. E drept că Sigma fp e mai mică, însă nu e chiar portabilă, fiindcă trebuie să-i adaugi măcar un grip, iar Sony atrage prin autofocusul mai bun și selecția mare de lentile, mai ales că se găsesc adaptoare pentru cam orice model, de la orice producător, ceea ce aduce full frame-ul mai aproape de fotografii amatori.

Zeiss ZX1

Noul RX1R a venit însă de la Zeiss – să nu uităm că lentilele de pe acel model sunt produse de firma germană –, care propune camera Zeiss ZX1,Site oficial: zeiss.com un full frame compact, de data asta în accepțiunea clasică, cu lentilă fixă, la un preț de Leica, în jur de 6.000 de euro. Partea interesantă e că va fi prima cameră foto cu Android și că, în preț, este inclus și Adobe Lightroom, pentru a îți putea edita fotografiile direct din cameră. Și decizia de a avea reglaje manuale doar pentru deschidere, timp de expunere și ISO, e una interesantă, care i-ar putea tenta pe cei preferă să țină camera în „manual mode”. ZX1 fusese anunțată din 2018, însă abia acum câteva zile a devenit disponibilă la precomandă, dar nu cred că acesta întârziere ar fi o problemă pentru cei interesați.

Laptopuri: Surface vine în România, Dell și-a făcut showroom

Tot în perioada asta s-au lansat și o serie de laptopuri noi.

Microsoft Surface Laptop Go

Vestea mai interesantă nu e că Microsoft a lansat modelul Surface Laptop Go,„New Lightweight Surface Laptop Go”, microsoft.com o variantă accesibilă care pornește de la 550 de dolari, ci că firma a decis să aducă gama Surface în România, alături de alte țări, majoritatea din Europa de Est.  Nu este încă prea clar când vor fi acestea disponibile și dacă vor beneficia de o promovare intensivă.

Dell Experience Center

Dell s-a parteneriat cu rețeaua de magazine AV Store pentru a-și deschide un Experience Center în București, în magazinul din Satul France, AV Store Herăstrău.Site oficial: avstore.ro În magazin sunt laptopuri gata personalizate din gamele Alienware, Inspiron și XPS, desktopuri Alienware și o serie întreagă de monitoare Dell, însă cei de acolo spun că pot crea orice configurație, deși e posibil să fie nevoie să aștepți apoi câteva săptămâni pentru a o primi.

Două noi Huawei MateBook

Și Huawei și-a anunțat două noi laptopuri, MateBook X Pro și MateBook 14,Site oficial: huawei.com care sunt printre cele mai arătoase laptopuri cu Windows, poate și pentru că seamănă cu MacBook – deși au și o variantă pe verde – și, spre deosebire de telefoane, nu suferă de problema accesului la software. Interesantă, la Huawei, este integrarea tot mai clară între telefoanele și laptopurile lor, ceea ce e încă un semn că firma are planuri de a-și crea un ecosistem propriu, în viitor, pe modelul Apple.

Gillette încearcă apele cu un gadget

Dacă te întrebai câte lame mai adaugă Gillete rezervelor lor, au rămas la cinci cu ultimul lor produs, aparatul Gillette Labs Heated Razor,„Aparat de ras Gillette Labs Heated Starter Kit + 1 rezerva, statie de incarcare”, emag.ro o variantă care, după cum spune Labs din nume, nu se vrea noul lor aparat „popular”, ci o variantă premium, cu alură de gadget, care încălzește lama cu care te razi, mimând efectul unui prosop cald. 

Spre deosebire de periuțele electrice cu Bluetooth care îți monitorizează periajul, aparatul ăsta de ras are doar o stație de încărcare wireless – pe care stă vertical, cu ajutorul unui magnet. Bateria încălzește lama la două temperaturi predefinite, 44°C și 50°C. Evident, e waterproof. 



Text de

Mihai Ghiduc

Redactor-șef. A oscilat între print (Opinia studențească, Men's Health, Maxim, Marie Claire) și online (Vice, Glamour, Slow Forward) până l-a prins din urmă revoluția tehnologică.

TEHNOLOGIE|FYI

Crezi că ai Meta AI pe Instagram? S-ar putea să doar fie un cont fals

De
În ultimele zile, mai mulți utilizatori au descoperit că pot conversa sau folosi Meta AI în conversații. Însă nu toate conturile au acces la acest chatbot.
TEHNOLOGIE|FYI

Fairbuds, primele căști de tip buds cărora le poți schimba bateria

De
Producătorii Fairphone au anunțat o nouă pereche de căști care încearcă să fie la fel de prietenoase cu mediul ca telefonul care i-a consacrat.
TEHNOLOGIE|MS TALKS

TikTok: „Nu acceptăm reclame politice, dar politicienii pot cere voturi pe platformă”

De
În timp ce SUA iau în discuție chiar interzicerea TikTok, platforma investește în centre de date, pentru a securiza informațiile utilizatorilor europeni, în speranța că va atenua la timp îngrijorările politicienilor. 
TEHNOLOGIE|MS TALKS

O platformă de accesorii tech pentru mobile? E unul din pariurile HMD, pe lângă Barbie Phone

De
Rebranduit de curând ca Human Mobile Devices, HMD se concentrează pe parteneriate și pe o platformă mobilă deschisă, dar nu renunță la Nokia.