De la piatră la cyborg26 min read

De Mindcraft Stories 03.06.2019, ultima actualizare: 13.03.2020

Un eseu semnat de jurnalistul Mirel Bran

Acum câteva milioane de ani, omul a făcut un gest care i-a schimbat destinul: s-a aplecat și a luat o piatră de pe jos. Din acea clipă nimic nu a mai fost la fel, începând cu omul însuși. Ridicată de jos și ținută în mână, piatra a devenit o prelungire a omului. În ea și-a putut proiecta forța mușchilor ca să o arunce dincolo de limita corpului său fizic. Tot în piatră, omul a putut să își prelungească gândul. Și-a propus să urmărească animale pe care nu le putea atinge cu mâna, dar le putea ucide aruncând cu piatra în ele. Cînd piatra atingea ținta, ea avea închisă în ea forța mușchilor și gândul omului.

La început, un urs putea ucide cu ușurință un om. Alerga mai repede, era mult mai puternic și putea ucide un om dintr-o lovitură. Mulți oameni au simțit-o pe pielea lor în comuna primitivă. În acest caz, omul era pentru urs doar o pradă din care se putea hrăni. Mai precis, omul era un obiect pentru ursul care era subiectul, cel care făcea acțiunea. În propoziția « Un urs ucide un om », ursul este subiectul, verbul « a ucide » este acțiunea și « un om » este obiectul.

Totul s-a schimbat în momentul în care omul și-a imaginat o situație în care relația dintre el și urs se inversează. Omul a săpat în pământ o groapă mare, s-a apropiat de urs și l-a provocat până când ursul a început să îl alerge. Omul a alergat până la groapa mascată cu crengi și, când a ajuns la marginea ei a făcut un viraj brusc în lateral lăsând ursul să cadă în groapa din care nu a mai putut ieși. După care a aruncat cu pietre în el până l-a ucis și l-a mâncat.

În acea zi, rolul omului și al ursului s-au schimbat. Omul a devenit subiectul care a vânat ursul devenit obiect. În propoziția « Un om ucide un urs », omul este subiectul, verbul « a ucide » este acțiunea și « un urs » este obiectul. Raportul dintre om și urs s-a schimbat, obiectul devine subiect și invers. Cum a reușit omul performanța de a supraviețui? Prelungindu-se fizic și mental. Piatra i-a permis să își proiecteze în ea forța fizică. Imaginația a prelungit mentalul lui și i-a permis să întindă o capcană ursului inversînd relația cu el. În loc să îl mănînce ursul, l-a mâncat el pe urs.

Dar ce este imaginația? Este capacitatea de a proiecta în viitor, de a concepe o situație care încă nu există, de a crea ceva cu totul nou. A imagina înseamnă a transforma ceva posibil în ceva real, a actualiza un potențial. Imaginația este cea mai puternică armă a omului pentru că prin ea se poate mereu depăși, poate crește continuu printr-o extindere permanentă a forței sale mentale și fizice.

Să ne întoarcem la prima piatră pe care omul o ridică de pe jos. A fost prima dată când omul s-a extins printr-o unealtă. Apoi uneltele au fost perfecționate. O piatră bine ascuțită poate ucide mai ușor decât una necioplită. Dacă o cioplești sub formă de vârf de săgeată și o legi de un par zdravăn, ai o suliță. Valoarea acestei sulițe este dată de inteligența omului care este închisă în ea. Această suliță este probabil una dintre primele forme de inteligență artificială. E rudimentară, dar poate fi extrem de eficace în a procura hrana și în a te apăra.

Când omul aruncă cu sulița lui improvizată la douăzeci de metri de el și lovește ceva, el și-a extins ființa cu douăzeci de metri. S-a expandat printr-o formă de inteligență închisă în unealtă. Mai târziu, sulița a fost perfecționată. A fost produsă din bronz și din fier. O suliță de fier este mult mai performantă: poate ajunge mai departe, e mai puternică și mai precisă. Omul și-a expandat puterea fizică de la douăzeci la treizeci de metri sau mai mult.

Când omul a învățat să folosească focul, acest foc a devenit la rândul lui o prelungire a puterii omului. Focul i-a asigurat căldură, hrană gătită, infinit mai bună decât cea crudă, și i-a permis să topească bronzul și fierul în forme care i-au dat o mare putere. Prin foc, omul a crescut și a început să stăpânească mediul în care trăia.

Acest proces se numește evoluție și face parte din natura omului. Omul există în măsura în care crește. El aduce ceva nou în univers prin unicitatea fiecărui individ și prin noutatea pe care o creează. Omul nu există în afara a ceea ce creează iar creațiile lui nu sunt decât o extensie a ființei sale. Această creștere numită evoluție nu s-a oprit niciodată și nu se va opri nici în viitor. Ea doar se accelerează. După sulița de fier au urmat unelte din ce în ce mai sofisticate care au permis omului să lase vânatul și să se apuce de agricultură.

Pe măsură ce și-a înmulțit uneltele, omul și-a extins și puterile. A trecut la făurirea de arme cu care s-a ridicat împotriva altor oameni. A declanșat războaie, a cucerit noi teritorii, și-a clădit imperii care s-au prăbușit și din a căror cenușă au crescut alte imperii care s-au prăbușit la rândul lor pentru a face loc altor lumi.

În 1439, un neamț născut la Mainz, Johannes Genfleisch zur Laden zum Gutenberg, a inventat tipografia. Gândurile omului exprimate în cuvinte nu se mai comunică doar oral, ci sunt tipărite pe hârtii legate într-o carte. Cartea este și ea tot o prelungire a omului. Dacă piatra și sulița erau cu precădere prelungiri ale fizicului uman, cartea este o prelungire a intelectului uman. Omul își prelungește gândurile în cuvintele imprimate cu cerneală pe o hârtie. Tot ceea ce știe el se închide într-o formă scrisă de inteligență care poate fi mai ușor transmisă urmașilor. Cartea a extins ființa interioară a omului permițând universului său lăuntric să se impregneze în generațiile care îi urmează.

În 1668, un inginer britanic, Thomas Savery, inventa motorul cu aburi care va da naștere primei revoluții industriale. Prin motor, omul a făcut un salt uriaș prin care și-a proiectat forța în exterior. Peste un secol, francezul Nicolas Cugnot punea primul motor cu aburi într-un automobil. Lumea l-a luat drept nebun, dar acest francez deschidea drumul către lumea de azi.

În 1831, Michael Faraday producea pentru prima dată curent electric care avea să proiecteze lumea într-o altă dimensiune. Apoi a fost suficient doar un secol pentru a descoperi mașinile pe benzină, radioul, televiziunea, telefonul, primele calculatoare și internetul. Pe 25 decembrie 1990, britanicul Tim Berners-Lee inventa sistemul World Wide Web (www) care a adus internetul în viața noastră cea de toate zilele.

Dacă acum câteva milioane de ani mă puteam proiecta într-o piatră pe care o aruncam la câțiva zeci de metri, începând cu anii 1990 mă pot proiecta instantaneu în toate cele patru colțuri ale lumii. Internetul îmi permite să-mi expandez ființa lăuntrică pe întreg globul pămîntesc. E ca și cum am învins gravitația și mă pot deplasa oriunde pentru că pot fi de fapt peste tot. Virtual – dar nu mai puțin real. Încet, încet, diferența dintre realitate și lumea virtuală se estompează încât lumea virtuală poate deveni mai reală decât realitatea mea fizică imediată.

Cu un telefon mobil în mână, conectat la milioane de rețele și lumi virtuale, mă întreb cine sînt? Un cyborg? Am devenit probabil un cyborg din momentul în care am ridicat prima piatră de jos. Unul rudimentar comparat cu cyborgul conectat la internet și la telefonul mobil. Dar ce este un cyborg? Este întîlnirea dintre mine și toate prelungirile ființei mele, de la piatră pînă la smartphone. Dimensiunea mea de cyborg crește de cîte ori mă intersectez cu o formă nouă în care îmi așez inteligența. Orice formă de inteligență artificială cu care mă întâlnesc modifică ceva în mine. Nu roboții pe care îi creăm sunt cyborgi, ci întâlnirea noastră cu ei și modificările pe care le produc în viața noastră ne dau nouă, nu lor, statutul de cyborg. Un robot sau orice altă formă de inteligență artificială este doar o prelungire a mea care mă transformă.

Artistul australian Stelarc, pe numele lui adevărat Stelios Arcadiou, este pasionat de inteligența artificială și de impactul ei asupra omului. El a făcut primele experimente care au încercat să măsoare acest impact. Timp de ani de zile și-a atașat o mână artificială de umărul drept, ceva ce semăna cu o mână a lui Robocop. Mâna artificială era conectată la niște cabluri legate la rândul lor de niște dispozitive pe care și le-a atașat pe corp. Experimentul s-a produs în felul următor: Stelarc gândea o mișcare a mâinii artificiale și un anumit mușchi activa dispozitivul de pe corp care era legat la mînă. După câteva luni de zile de exerciții zilnice, Stelarc a reușit să facă cu a treia mâna, cea artificială, activități autonome față de cele două mâini naturale. De exemplu, putea cu o mână să se scarpine în cap, cu a doua mână să bea un ceai și cu cea artificială să scrie.

Partea interesantă însă începe în momentul în care Stelarc își dă jos mîna artificială dar simte în corpul și în mintea lui că ea este în continuare acolo. Ce s-a întâmplat de fapt ? Făcând exerciții zilnice cu mâna artificială, timp de luni de zile, creierul lui a creat noi sinapse. De câte ori facem o acțiune nouă, creierul nostru creează o sinapsă nouă dedicată acelei acțiuni. Sinapsa e legătura dintre neuroni. De câte ori ne confruntăm cu ceva nou, creierul creează legături noi între neuroni, noi sinapse. Făcând diverse acțiuni cu mâna artificială, creierul lui Stelarc a creat sinapse noi.

Creierul nostru este maleabil, e ca o plastilină care ia mereu forme noi. Exercițiile făcute de Stelarc cu mâna artificială au creat noi sinapse. Aici este lucrul extraordinar care se întâmplă în acest experiment. În momentul în care Stelarc își scoate mâna artificială de pe umăr și revine la corpul lui cu două mâini, el își simte corpul ca și cum a treia mână este în continuare activă. Stelarc a desfăcut de pe el forma de inteligență artificială care este mâna robotizată. Dar întâlnirea dintre el și această mână a rămas prezentă în el. Sinapsele din creier create de funcțiile mâinii robotizate au rămas active. Stelarc nu mai este Stelarc, ci întâlnirea dintre Stelarc și forma de inteligență artificială care este mâna robotizată. Stelarc este un cyborg.

Noi toți suntem cyborgi pentru că ne expandăm continuu în forme noi pe care le creează inteligența noastră. De la prima piatră rudimentară ridicată de pe jos până la formele de inteligență artificială sofisticate de astăzi, noi ne extindem ființa. Până unde vom crește? Până la nesfârșit, pentru că această creștere este natura noastră profundă.

Dar cu ce preț? Formele de inteligență artificială de astăzi încep să devină autonome. În curând, casele noastre se vor putea autogestiona pentru a ne oferi gradul de confort pe care îl putem programa prin Internet of Things (IOT). Acest IOT înseamnă forme de inteligență artificială încorporate în obiectele din casele noastre: frigider, mașină de spălat, prize, aer condiționat, prăjitor de pâine, mașini de gătit și de spălat vase…

Am văzut cu toții robotul Sophia, această doamnă digitală plimbată pe la diverse evenimente unde vorbește și imită destul de bine emoțiile și grimasele unei ființe biologice. Sophia e doar începutul și e unul rudimentar. E ca atunci când am ridicat prima piatră de pe pământ. Am pus în ea forța brațului și gândul cu care am ochit ținta. În Sophia am pus mult mai mult, am imaginat o replică a ființei noastre.

Dar care este raportul dintre om și Sophia? Omul este cel care controlează propriile lui creații. În relația cu Sophia, omul este « subiectul » și robotul Sophia este « obiectul ». În acest moment, propoziția « Omul o controlează pe Sophia » este o propoziție adevărată. Ce s-ar putea întâmpla însă dacă robotul Sophia va căpăta într-o zi aceeași putere de a imagina pe care o are omul? În ziua în care robotul va căpăta capacitatea de a imagina, el va aduce ceva nou în lume și în relația lui cu omul. E posibil să se întâmple aceeași inversare de roluri pe care a trăit-o omul din comuna primitivă în raport cu ursul: subiectul devine obiect și invers. Mai precis, propoziția adevărată va suna așa: « Sophia îl controlează pe om ».

În multe laboratoare se lucrează intens la forme de programare care vor permite mașinilor și roboților să imite procesul cognitiv și afectiv al omului. Nu, nu sînt scenarii de science fiction, se lucrează efectiv la așa ceva. Până acum, formele de inteligență artificială au fost doar o prelungire a ființei noastre. În curînd, însă, ele s-ar putea să ne înlocuiască. Am ridicat de jos o piatră, ne-am folosit de ea dar în curând această piatră va putea face ce vrea ea, inclusiv să se întoarcă împotriva celui care a ridicat-o de pe jos. Ce putem face ? Multe, așa cum am făcut de-a lungul istoriei noastre. Și putem începe prin această întrebare simplă: Ce putem face?

Mirel Bran s-a format ca jurnalist în Franța și, mai bine de douăzeci de ani, a lucrat pentru redacțiile Le Monde, Le Point, France 24, Arte info, Radio Televiziunea elvețiană. Colaborează regulat și cu d’Lëtzebuerger Land din Luxemburg și Entreprise romande de la Geneva. Plus multe alte ziare și reviste din tot felul de țări.

Îl puteți asculta, în fiecare duminică de la 15h00 la 15h30, la RFI România, în emisiunea Noi venim din viitor – o jumătate de oră pentru oameni inteligenți, curioși și dornici să afle din ce va fi făcut viitorul nostru: tehnologii noi, revoluție blockchain, ori inteligență artificială.

TEHNOLOGIE|OVERVIEW

AI cu conștiință sau doar un chatbot care a învățat filosofie?

De
Un inginer de la Google a afirmat că există un program de inteligență artificială cu conștiință în cadrul companiei. E începutul unei perioade de tranziție, în care granița dintre realitate și science fiction este tot mai confuză. Oamenii continuă să fie sceptici atât cu privire la entuziasmul, cât și cu privire la frica din jurul inteligenței artificiale. Și entuziasmul și frica sunt, însă, justificate.
TEHNOLOGIE|TENDINȚE

Chiar și fără Metavers, vom avea un viitor cu influenceri digitali

De
Personajele animate ar putea deveni cele mai importante personalități ale internetului viitorului
TEHNOLOGIE|SLOW FORWARD

MacBook Air devine negru (și plicticos); Internet Explorer moare, dar nu se predă

De
Uniunea Europeană obligă Apple să-și schimbe mufa de la iPhone (dar abia din 2024), iar Disney+ a venit în sfârșit în România 
TEHNOLOGIE|GADGETS

De ce colaborează Oppo cu Hasselblad și ce e aia HEIC?

De
Oppo pare decis să ia locul Huawei, așa că, pentru Find X5 Pro, a început o colaborare cu un producător de camere mobile profesionale (dar nu cu Leica).