Inundațiile din Valencia ar fi trebuit prevenite de o lucrare inginerească gigantică. Ceva însă n-a funcționat cum trebuie25 min read

Valencia a fost lovită de cele mai rele inundații din acest secol. Cu 60 de ani în urmă, râul Turia a fost mutat din centrul orașului pentru a preveni astfel de dezastre, dar nimeni n-a prevăzut amploarea pe care o pot lua inundațiile.

Pe 29 octombrie, ploi torențiale cauzate de un fenomen meteorologic rar au lovit mai multe regiuni din sud-estul Spaniei. O cantitate de apă echivalentă cu un an de precipitații au provocat inundații devastatoare. Cea mai afectată zonă a fost cea a orașului Valencia. Iar aici, de vină pentru amplificarea dezastrului au fost chiar lucrări care ar fi trebuit să-l prevină.

Dezastrul din Valencia s-a soldat până acum cu 202 victime, dar numărul dispăruților e încă ridicat.A fost confirmată și moartea cel puțin a unui român, după ce au circulat informații că ar fi și alții dispăruți.//„ Un român, găsit decedat în urma inundațiilor din Spania / MAE verifică informațiile și cu privire la ceilalți români semnalați ca fiind dispăruți”, g4media.ro //

Cauza dezastrului este fenomenul meteorologic DANA,// Depresion Aislada en Niveles Altos/ Depresiune Izolată la Nivele Ridicate, reuters.com // cunoscut și sub numele de „picătura rece”. Un astfel de fenomen se formează atunci când o masă de aer rece rămâne blocată în atmosferă la altitudini foarte înalte, de 5-10 kilometri. Sud-estul Spaniei este un loc propice pentru un astfel de eveniment, care are loc mai ales toamna. Atunci când aerul cald și umed venit dinspre Marea Mediterană întâlnește masa de aer rece, venită dinspre lanțurile muntoase interioare, se pot forma nori cumulonimbus, care provoacă ploi torențiale și furtuni.

Printre cele mai afectate zone, în timpul actualelor inundații, au fost cele din jurul câtorva râuri locale, care au, în cea mai mare parte a anului, un debit nesemnificativ. Unul dintre ele, Turia, curgea până acum jumătate de secol în centrul Valenciei. Însă, în 1957, în urma unor inundații asemănătoare celor de acum, care au devastat Valencia și au ucis 81 de persoane, autoritățile au pus în practică un proiect îndrăzneț: au mutat râul la sud de oraș.

Ceea ce, paradoxal, n-a reușit să oprească acum dezastrul, ci doar l-a mutat în suburbii.

Dacă nu poți îmblânzi un râu, mută-l

Sugestii privind devierea cursului Turiei pe un canal artificial,// „La importancia hidráulica y urbanística del Plan Sur”, levante-emv.com // s-au făcut de pe la 1900, când inginerul Justo Vilar a sugerat o astfel de idee. Rațiunea era mai degrabă una comercială: gura de vărsare a râului era aproape blocată de sedimente, și împiedica expansiunea portului Valencia către sud.

Ideea fiind sădită, mai era nevoie de un impuls. Acesta s-a produs în octombrie 1957, când un fenomen de tip DANA, desfășurat pe parcursul a trei zile, a crescut masiv debitul Turiei. Au fost deversate atunci peste 300 de milioane de m³ de apă în mijlocul Valenciei.

Numit La gran riada de Valencia,//„‘LA RIUÁ’ October 14, 1957: The Flood That Changed Valencia Forever”, carolineangus.com // dezastrul a provocat, oficial, 81 de morți, dar se bănuiește că numărul este mult mai ridicat. Au fost inundate mii de locuințe, întreaga zonă agricolă adiacentă orașului a fost distrusă, iar podurile și infrastructura din jurul râului au fost avariate. Numai zonele din centrul istoric, situate la o elevație ceva mai ridicată, au scăpat fără a fi inundate.

Pierderile au fost de o asemenea amploare, încât în mai puțin de un an guvernul condus de dictatorul dspaniol Franco a decis că că râul trebuie mutat. Proiectul a fost numit Plan Sur/Planul Sud și a presupus construirea unui canal care să devieze cursul râului la sud, în afara orașului propriu-zis.

Proiectul a fost terminat în 1973. Noul canal, de aproximativ 12 kilometri lungime și 200 de metri lățime , pornea de la limita vestică a orașului, de lângă municipalitatea Quart de Poblet. De acolo, prin sudul orașului, s-a săpat până la Marea Mediterană.  Întreaga infrastructură de irigație legată de cursul anterior al râului era și ea legată de noul canal.//„ Un rio cambia de cauce riada valencia 1957”, youtube.com // Acesta putea acomoda un debit de de 5.000 de m³/s, cu 35% mai ridicată față de debitul maxim înregistrat în dezastrul din 1957.//„ Moving a river: Valencia’s radical “Leap to Modernity” and the Gardens of the Turia”, youtube.com //

Noul canal ar fi trebuit protejat de un baraj, construit chiar la punctul de deviere al râului. Structura are două secțiuni, cu o diferență de nivel de doi metri între ele.

Prima secțiune poate limita inundațiile de amploare mai mică, cu debite de până la 800 m³/s. Evenimentele cu debit de până în 5.000 de m3  ar trebui să fie limitate prin ambele secțiuni ale barajului.Împreună cu un sistem de porți de reglare a apei pe întreg parcursul canalului, soluția ar trebui să limiteze și depunerea de sedimente pe marginile și fundul acestuia.

În ceea ce privește vechea albie a râului din centrul orașului, inițial municipalitatea voia să o transforme într-o rețea de drumuri. Proiectul a avut parte de opoziție publică intensă așa că zona a fost transformat într-un parc/promenadă verde, numită Jardí del Túria/Grădina Turia. Aceasta traversează longitudinal orașul, este una dintre principalele atracții turistice ale Valenciei și găzduiește clădiri monumentale, precum complexul Ciutat de les Arts i les Ciències/Orașul Artelor și Științei, construit începând cu finalul secolului trecut.

Arroyo Moreno/Getty Images

Cât de etic e să muți inundațiile mai la sud?

Și totuși, pe 29 octombrie, noul curs al râului Turia a fost unul dintre cele mai afectate. Mutarea râului la sud și-a atins, ce-i drept, scopul – orașul Valencia a scăpat de cele mai grave efecte ale dezastrului. În schimb, au fost afectate zonele care s-au dezvoltat, în deceniile care au trecut de la construirea canalului, la sud de acesta. Comunitățile de la sudul și vestul orașului, deci fix cele situate pe lângă noul curs al râului, au fost printre cele mai afectate.

Nu e clar dacă sau de ce soluțiile alese pentru a proteja noua albie a râului de inundații au dat greș. Autoritățile discutau încă de acum un deceniu dacă soluția din anii 1960 mai e viabilă acum, în condițiile în care riscurile de fenomenele extreme au crescut, odată cu schimbările climatice. Un plan de modernizare al canalului și împrejurimilor // „Actualización del Plan Sur de Valencia”, ateneovalencia.es (PDF) // pentru a acomoda inundații și mai periculoase, fusese publicat în 2014, dar lucrurile n-au evoluat de atunci.

Între timp, alte două fenomene de tip DANA mai afectaseră regiunea, în 1982 și 1987, însă au avut intensitate mai mică decât cel de anul acesta. Cel de-al doilea a inundat chiar orașul Valencia, al cărui sistem de canalizare de la acea vreme și-a depășit capacitatea, însă în niciunul dintre ele nu au fost semnalate probleme majore pe Turia.

Nu este exclus ca, pur și simplu, intensitatea fenomenului să îl facă dificil spre imposibil de gestionat de către orice sistem rezonabil de control al inundațiilor. Singurul lucru cert este că, după 1957, autoritățile spaniole au luat decizia conștientă de a muta pericolul din interiorul orașului în afara lui. Ceea ce, la scară largă, probabil a limitat daunele materiale și umane. Dar ar putea cineva să spună asta familiilor victimelor?

Vedere din satelit asupra zonelor inundate de canalul Turia. Maxar/Getty Images

Insula romană transformată în oprire de „autostradă”

Planul Sud a fost doar cea mai recentă bătălie a locuitorilor Valenciei cu râul. Orașul a fost fondat ca o colonie a Republicii Romane, în 138 î.e.n, pe o insulă a Turiei – râu care avea dimensiuni semnificativ mai mari la acea vreme.//„Bridges over the River Turia: Genesis of the Urban History of Valencia”, mdpi.com // Insula era suficient de mare și de bine apărată natural pentru a adăposti o garnizoană.

Popularitatea așezării a crescut în perioada de început a Imperiului Roman. Valencia era situată pe via Augusta – cel mai lung drum roman din peninsula Iberică, care conecta întreaga coastă mediteraneană hispanică. Atunci au fost construite două poduri de piatră mai mari și mai complexe, peste cele două brațe ale Turiei, care învăluiau orașul la nord și sud.

Colonia ar fi atras veterani ai armatei romane, care primeau pământ în schimbul serviciului militar, dar există și surse ce susțin că ar fi fost oferit pământ și rebelilor lusitani care se opuneau extinderii imperiului, în schimbul acceptării stăpânirii acestora.//„Beyond foundations: social complexity, transformations and diversity in NE Spain during the Late Republic”, academia.edu // Sunt istorici care sugerează că în acea perioadă ar fi putut începe blocarea intenționată a brațului sudic al râului, pentru mări suprafața de teren agricol care ar fi disponibilă pentru astfel de recompense.

Cert este că  brațul sudic al Turiei a rămas fost uscat în mare parte a timpului, fiind inundat doar atunci când debitul celuilalt braț creștea semnificativ. Iar fiecare inundație temporară a adus cu ea o cantitate tot mai mare de sedimente pe albia brațului sudic.

David Ramos/Getty Images

De la insulă la zonă continentală deforestată

În secolul al XI-lea, când Valencia era sub stăpânire maură, brațul sudic era complet blocat. Între timp, Valencia se extinsese la nordul singurului braț rămas, Turia nu mai era un râu cu o insulă, ci unul care trecea prin mijlocul unui oraș în expansiune.

Pierderea singurului canal natural deversare al Turiei avea să aibă efecte destul de grave. Sedimentele descoperite în straturile arheologice ale Valenciei //„Historical morphogenesis of the Turia River coastal flood plain in the Mediterranean littoral of Spain”, sciencedirect.com // sugerează că, începând cu această perioadă, inundațiile au devenit tot mai violente.

Fiecare nou dezastru a depus straturi tot mai groase de sedimente pe fundul și malurile Turiei. Poate cel mai emblematic este faptul că podul principal de peste Turia, construit de romani, dar cunoscut doar sub numele arab Al-Qantara, a fost distrus de o inundație majoră în 1088.

Structura rezistase mai bine de 1000 de ani fără daune structurale semnificative, conform surselor vremii.// „Bridges over the River Turia: Genesis of the Urban History of Valencia”, mdpi.com // Oarecum ironic, era și unul din factorii care creștea riscul de inundații majore, din cauza modului în care construit.// Picioarele arcuite ale podului, construit în stilul ingineriei romane, restricționau cu până la o treime capacitatea râului, în momente de debit foarte ridicat, și creștea viteza apei care trecea de picioarele acestuia. //

Perioada de ocupație arabă a mai adus în zonă o practică care creștea semnificativ riscul de inundații extreme: operațiuni de defrișare în munții din care izvorăște Turia. Fluviul era folosit acum pentru a transporta lemnul de cherestea către oraș și, în special, către portul acestuia la Marea Mediterană, pentru export.

Defrișarea  a înlăturat mai multe bariere naturale împotriva inundațiilor extreme.//„Between floods and forests is a matter of probability”, resoilfoundation.org // Rădăcinile copacilor nu doar că absorb cantități mari de de precipitații, ceea ce limitează creșterea debitului râului în perioade cu fenomene meteo extreme, dar funcționează și ca stabilizatori ai solului din jurul albiei acestuia. Dacă solul devine instabil, râul îl va eroda mai mult mai ușor, prin urmare va depozita o cantitate mare de sedimente în aval. În timp, astfel de depuneri îngustează albia râului și limitează debitul pe care îl poate susține fără a se deversa.

Ceea ce s-a întâmplat și cu Turia. În secolul al XIV-lea, straturile importante de sedimente depuse în albia râului l-a îngustat și umplut de meandre, către vărsare, încât Turia nu mai putea susține navigația fluvială.

Urmarea inundațiilor în Paiporta, localitate situată la 4km sud de Valencia. David Ramos/Getty Images

În schimb, inundațiile documentate aveau să devină și mai dese în secolele următoare,//„L’acqua: risorsa e minaccia – La gestione delle risorse idriche e delle inondazioni in Europa  (XIV-XIX secolo)”, unive.it (PDF) // când Valencia deja revenise sub stăpânire hispanică. -Între secolele al XIV-lea și al XIX-lea a avut loc Mica Eră Glaciară, o perioadă de răcire globală moderată care a dus la precipitații mai dese, în cantități mai mari.

Un exemplu extrem a avut loc în a doua jumătate a secolului al XIV-lea, când în analele vremii, au fost înregistrate 20 de inundații, semnificativ de mari pentru a fi consemnate, într-o perioadă de doar 60 de ani, între 1540 și 1597. O parte dintre acestea au provocat sute de victime și daune materiale semnificative.

Problema era atât de serioasă, încât autoritățile locale au înființat o divize specială, finanțată din taxe noi, pentru a gestiona problema. Prima, Il-lustre Junta de Murs i Valls (secolul al XIV-lea), se ocupa de sistemele de irigații, infrastructura râului și eforturile de salvare din timpul inundațiilor.

Și, pentru că nu era de ajuns, s-a creat și un departament specific pentru gestionarea râului, Fabrica Nova del Riu, după perioada cu tot mai multe inundații din secolul al XVI-lea. Cele două instituții au realizat mai multe proiecte de consolidare a malurilor Turiei și au pregătit alte măsuri de protecție.

Însă abia odată cu revoluția industrială s-a revenit la ideea de a muta sau diviza râul, pentru a preveni dezastrele. Se pare însă că planul făcut în anii 1960 nu mai face față actualei situații climatice, care amplifică puterea viiturilor de pe Turia. Iar combinația dintre relaxarea dată de lipsa unor inundații majore în ultimele decenii și extinderea spre sud a orașului, o dată cu portul – și el extins din cauza Planului Sud –, a creat premisele pentru dezastrul de acum.