Jacopo M. Raule/Getty Images for Prada
Poți să faci un telefon etic de la zero? O discuție cu cofondatorul Fairphone31 min read
Am vorbit cu Bas van Abel, cofondatorul Fairphone invitat la Climate Change Summit 2024, despre cum, dintr-un proiect de crowdfunding, s-a născut o firmă serioasă de telefoane mobile.
Pornit la drum acum mai bine de un deceniu ca un proiect de crowdfunding, // Site oficial: fairphone.com // a crescut foarte mult în ultimii ani. Lucru vizibil la târgurile internaționale la care i-am întâlnit, unde au trecut de la un stand rătăcit de la pavilionul Țărilor de Jos, la care cineva îți arăta componentele dintr-o cutie de lemn, la standuri mult mai mari, cu multe produse și chiar concursuri de demontat și montat telefonul în cel mai scurt timp. Compania olandeză a fost fondată de Bas van Abel, Tessa Wernink and Miquel Ballester, cu van Abel ca prim CEO. Între timp retras din poziția de conducere, Bas van Abel rămâne o figură importantă în companie și o reprezintă la evenimente din întreaga lume.
Bas van Abel este unul dintre invitații celei de-a treia ediții a // Site oficial: climatechange-summit.org // un eveniment dedicat soluțiilor pentru provocările legate de schimbările climatice prezente și viitoare, desfășurat între 15 și 17 octombrie 2024, la București, și susținut de BRD – Groupe Société Générale.
Ocazie cu care am vorbit foarte mult despre telefonul care încearcă să abordeze diferit lumea comunicațiilor mobile.
CITEȘTE ȘI: E Fairphone cel mai sustenabil telefon smart?

Bas van Abel. Foto: World Economic Forum/Ben Hider
Dacă nu poți face un toaster de a zero, cum să faci un telefon?
„Nu știu dacă ai auzit de Thomas Thwaites, artistul care a creat // Poți găsi detalii despre asta pe thomasthwaites.com // Când ne-am apucat de Fairphone, nu știam în ce ne băgăm. Asta deși am lucrat în tehnologie toată viața. Am fost în inovare, producție, producție digitală, imprimare 3D, prelucrare prin frezare, am făcut electronice, deci eram familiar cu industria acesta, însă munca mea era mereu legată de prototipare, de primele stadii de dezvoltare.
Când ne-am gândit să pornim o campanie despre impactul social și de mediu al telefoanelor, căci despre asta era vorba pe atunci, ne-am întrebat cum să ajungem la oameni. S-a întâmplat să văd un TED Talk ținut de // Poți să-l urmărești și tu pe ted.com // El și-a propus să creeze un toaster, un produs pe care-l cumperi cu câteva lire, de la zero. S-a dus într-o mină pentru a obține propriul minereu de fier, și-a făcut propriul plastic, din petrol, și a documentat totul, pas cu pas.
Ce mi s-a părut fascinant au fost poveștile pe care le surprindea: despre cum a fost făcut prăjitorul, despre mineri, despre cât de mândri erau că lucrează acolo. Era o modalitate minunată de a arăta lumea magică a sistemului modern de producție, dar și cât de mult te conectezi printr-un produs cu întreaga lume.
E un paradox aici: nu știm nimic despre asta, dar putem lucra împreună ca să facem un prăjitor de pâine. Thomas Thwaites n-a reușit să-l facă singur. Adică, l-a făcut, dar a luat foc. A făcut un toast cu el și apoi mașina a dispărut. Și oricum, arăta ca naiba. El a arătat că e imposibil să faci, de unul singur, ceva atât de simplu ca un prăjitor de pâine. Ce să mai vorbesc de alte electronice.
Am vrut să folosim același principiu pentru a-i face pe oameni să conștientizeze că există această alienare, faptul că nu știi nimic despre cum se fac obiectele, de unde vin, cine le face, unde ajung când nu le mai folosești, dar și să arătăm cum se conectează lumea pentru a produce un telefon. Sistemul nostru economic e magic – gândește-te că dispozitivul pe care-l ții în mână pleacă dintr-un minereu, dintr-o mină.
Așa că am luat ideea lui Thomas Thwaites, conceptul și l-am numit Fairphone. Ne-am dus în mine și am întrebat cum să-l facem mai echitabil – pentru că asta doream. Și am mers pe tot lanțul logistic pentru a vedea cum arată lumea din perspectiva unui telefon și pentru a găsi acele lucruri pe care le-am putea îmbunătăți. A fost un proiect imens, iar planul era de a expune «materia întunecată» din producția unui telefon.”
Un proiect de crowdfunding care a mișcat multă lume
„Când am printat cartea de vizită pe care scria «CEO Fairphone» și m-am dus în minele din Congo, m-am întors de acolo în Olanda cu o piatră. Am înregistrat un clip, am arătat piatra și am zis că asta va deveni un telefon echitabil, un Fairphone. Tot mai multă lume a început să creadă în această poveste nebunească și și-a dorit telefonul, așa că, în două-trei luni, am strâns peste 7,5 milioane de euro.
N-aveam nicio idee ce facem, dar am vândut 25.000 de telefoane și am pornit compania. După un an și jumătate, vândusem 60.000 de telefoane, aveam 40 de angajați, o cifră de afaceri de 16 milioane de euro, eram startup-ul european de tehnologie cu cea mai rapidă creștere din acel moment.
Apoi am început să învățăm cum să facem telefoane. Pentru că Fairphone 1 n-a fost chiar cel mai grozav telefon. La Fairphone 2, am început să facem telefoane modulare, să ne concentrăm pe reparabilitate.
La un moment dat aveam o echipă de peste 100 de oameni, o cifră de afacere de 20-25 de milioane, iar compania avea nevoie de cineva care se să concentreze pe afaceri, nu de un inovator și de un artist. Am realizat că nu sunt cea mai bună persoană pentru companie și în 2018 am făcut loc unui nou CEO, // Bas a scris despre asta pe blog, în acel moment: fairphone.com // Cu ea am trecut prin Fairphone 3, 4 și 5, vreme de cinci ani, și dintr-o firmă care avea un telefon am ajuns o firmă de telefoane, am început să concurăm cu băieții mari.
Iar acum avem provocarea de a atinge un nou public. Cu // Raymond van Eck a fost numit CEO în august 2024, la scurt timp după interviu, după un interimat al lui Reinier Hendriks, fairphone.com (PDF) // intrăm într-o nouă fază, una a comerțului. Pentru că unul din domeniile în care n-am investit a fost marketingul. Suntem o companie de nișă, avem un public, suntem profitabili, dar trebuie să creștem pentru a deveni mai sustenabili economic, pentru a fi mai puțin vulnerabili pe lanțul de producție, pentru a crea și mai mult impact.”
Interesul pentru sustenabilitate a crescut în ultimul deceniu
„Când am pornit Fairphone, în 2011, nu era prea mult interes pentru sustenabilitate. Între timp, conversația a devenit mai serioasă. Aș spune că încă se concentrează prea mult pe reciclare, încă vor să vândă toți cât mai multe produse posibil și nu prea vrea nimeni să vorbească despre minerit, dar // Precum Climate Change Summit, climatechange-summit.org // amplifică subiectul, care a devenit o megatendință.
Există tendința, în industrie, de a pune accentul pe soluții ușoare, precum mai multe materiale reciclate – lucruri care nu dăunează prea mult modelului de afaceri. Dar dacă te uiți la sustenabilitate, aceasta are nevoie de o abordare sistemică. Pentru mine, sustenabilitatea înseamnă să nu folosești mai mult decât ai nevoie.
Una dintre cele mai mari probleme ale industriei electronice este cea a ciclurilor scurte. Se lansează produse noi tot timpul, ceea ce-i face pe oameni să creadă că au nevoie de un telefon nou atunci când, de fapt, n-au nevoie de el. Iar cantitatea de materiale și de energie necesare pentru a face toate acele produse nu se rezolvă prin reciclare. Și, oricum, reciclarea este un proces stupid, în special în industria electronică: aduni telefoanele, le pui într-o grămadă mare, în cuptor, iar unele materiale și minerale se topesc și sunt recuperate.
Cel mai inteligent lucru ar fi să-i faci pe oameni să folosească acel produs cât mai mult timp posibil. Dar nu există nimeni în întreaga industrie, cu excepția Fairphone, care să spună că își dorește clienți care să folosească telefonul mai multă vreme, pentru că asta crează o provocare fundamentală pentru modelul de afaceri.
Acum, în momentul în care ți-a fost vândut un telefon, producătorul vrea să-ți vând altul cât mai curând posibil. Trebuie regândit felul în care se fac banii, și de asta nu cred că vor apărea schimbări mari în industrie. Toată lumea încă joacă la siguranță, se concentrează pe reciclare, pe reutilizare, dar nimeni nu se întreabă dacă chiar trebuie să fie vândute atât de multe telefoane.”

O coecție de telefoane Fairphone, de la 1 la 5. Foto: Fairphone
Cât de eficientă e reciclarea telefoanelor?
„Dacă folosești telefonul de două ori mai mult, vei produce doar jumătate din telefoane și vei avea doar jumătate din cantitatea de deșeuri electronice. Iar deșeurile sunt o mare problemă.
De ce aruncă oamenii un telefon după doi ani și își iau unul nou? Din cauză că bateria e mai slabă, că apare o crăpătură în ecran. Dacă operatorul îți oferă un telefon nou te gândești, «îl voi arunca pe ăsta în sertar și o să-mi iau unul nou». Doar 15% dintre telefoane sunt reciclate – și există mai multe telefoane decât oameni în lume în acest moment.
Să presupunem că unul dintre acele telefoane ajunge în Ghana sau într-o altă economie în care telefonul este folosit mai mult timp. Însă e un telefon a cărui baterie este lipită în interior. În Europa, ai o mașinărie care-ți poate înlocui bateria cu ușurință, în Ghana o vor înlocui manual, vor folosi tot felul de substanțe chimice care apoi ajung în sol.
De asemenea, multe dintre deșeurile electronice din Europa ajung în Ghana – am fost acolo acum câteva luni. Avem acolo programe prin care colectăm telefoanele stricate, dar acestea trebuie să fie apoi expediate în Europa pentru a fi reciclate corect. Însă multe deșeuri ajung de fapt în Ghana și sunt reciclate într-un mod ridicol. Poți face un telefon cu 100% aluminiu, cupru, plastic reciclat, dar dacă ajunge într-o groapă de gunoi din Ghana, cât de mult bine face asta?
Și atunci, e reciclarea un truc de marketing, e greenwashing? Mi-e greu să răspund, depinde de context. Dar dacă este singurul lucru pe care îl face o companie, cu siguranță este greenwashing. Pentru că aceste probleme pot fi rezolvate doar dacă ai o viziune holistică asupra problemei, iar problema este una sistemică.
La Fairphone încercăm să facem asta. Cum suntem diferiți de Apple? Ar fi foarte ușor pentru Apple sau, ca să compar cu un telefon Android, pentru Samsung, să facă un telefon la fel de reparabil ca al nostru. Dar ei nu fac asta pentru că n-au această abordare. Poate le e frică să nu piardă clienți, cotă de piață.
Și chiar dacă ar face un telefon reparabil, tot n-ar fi Fairphone, pentru că ei nu încearcă să schimbe lucrurile într-un mod sistemic. Iar asta este o provocare globală, cea de a trece de la un sistem economic linear la unul circular. De fapt, urăsc să spun circular, pentru că nu e o soluție la tot, mereu vom exista deșeuri. Dar măcar să fim mai atenți la cantitățile de electronice pe care le producem.”
Lumea nu mai vrea să schimbe telefonul imediat
„Există o serie de tendințe care îi determină pe clienți să se gândească diferit la sustenabilitate. Oamenii s-au săturat să schimbe un telefon în fiecare an sau la doi ani. Durata medie de deținere a unui telefon este acum de doi-trei ani, dar ar putea fi cu ușurință cinci ani. Atât timp cât bateria și camera sunt OK, poți să-ți faci treaba – WhatsApp-ul nu va merge mai rapid când ai un nou proces.
Oamenii s-au săturat și de consumerism. Toate reclamele despre ecrane pliabile sau o nouă cameră, ascund faptul că telefoanele s-au banalizat. Industria încă pretinde că este o tehnologie nouă, însă să cumperi un măr verde sau un măr roșu e doar o preferință.
Dacă poți să-ți folosești telefonul mai mult, un avantaj suplimentar este că te costă mai puțin, în timp. În plus, fiindcă telefoanele devin tot mai scumpe, oamenii chiar vor să le poată folosi mai mult timp după lansare.”
Problema vine și de la software
„Dacă vrei ca oamenii să-și folosească telefonul mai mult timp, important nu e doar să-l faci reparabil, ci să și asiguri suport software pentru o perioadă mai lungă de timp. La Fairphone 5, oferim opt ani de suport software, adică upgrade-uri de Android. Adesea, aplicațiile mici nu mai rulează pe telefoane vechi pentru că Androidul continuă să se actualizeze, iar companiile care le fac nu au capacitatea de a asigura compatibilitatea inversă. Când apare un Android nou, ei încep să lucreze pe acela și le uită pe cele mai vechi.
La Fairphone, avem un istoric bun, chiar și Fairphone 2 a primit upgrade-uri de Android pentru șapte ani. Aceasta a fost investiția noastră, pentru că nici măcar Google Pixel nu oferă o garanție software atât de lungă. E ceva ce ne dorim și credem că este una dintre cele mai importante schimbări care trebuie făcute.”
CITEȘTE ȘI: Telefonul meu are cinci ani. Câteva aplicații insistă să mi-l schimb
Comunitatea de reparatori are o influență imensă asupra politicilor publice
„// Site oficial: ifixit.com // are, pe lângă elementul practic – oamenii care intră pe site și se documentează despre reparabilitate, care sunt o nișă –, un rol mai important, cel al lobby-ului pe care-l face în Uniunea Europeană. Dreptul la reparații a fost o mișcare în care iFixit a avut un cuvânt important de spus. Și chiar e o mișcare pornită de la firul ierbii, de la oameni care vor să-și repare produsele.
Unul din motto-urile acestei comunități este «dacă nu-l poți deschide, nu-l deții». Dacă are șuruburi diferite sau e lipit, dacă nu știi ce e înăuntru, cum să te aștepți ca oamenii să se simtă responsabili de lucrurile pe care le dețin? Cred că, deși a pornit de la această nișă de tocilari, dacă te uiți la impact, a fost unul imens. Din 2027, în Europa, legislația impune ca toate telefoanele să aibă baterii înlocuibile.”
CITEȘTE ȘI: De ce-și strică companiile singure produsele, apoi nu te lasă să le repari?

Fairphone 5. Foto: Mihai Ghiduc
De ce aș desface telefonul cu o mână?
„Am și greșit, pentru că îmi place să fac pași mari. De exemplu, Fairphone 2 a fost un telefon pe care-l puteai demonta cu o mână – am făcut asta pe scenă, a fost un truc grozav. Dar, din cauza asta, telefonul avea multe defecte – era complex, avea prea multe piese mobile.
Am vrut ca oamenii să poată înlocui ecranul fără o șurubelniță. Dar, când i-am întrebat, ei au spus că «oricum îl schimb doar când este stricat, nu mă deranjează să folosesc o șurubelniță pentru asta. Se întâmplă o dată sau de două ori în viața unui telefon, de ce ar trebui să pot face asta cu o mână?».
La Fairphone 3 ne-am întors la șuruburi și la micul cablu ce conectează ecranul, în locul unei conexiuni wireless. Nu doar că am economisit o mulțime de bani, dar, mai important, am făcut telefonul mai fiabil.
Deși ar putea părea trivial, e dificil să dezvolți un telefon pe care oamenii să-l poată repara singuri. De exemplu, în atelierele de reparații, trebuie să știi inclusiv câtă presiune să pui asupra șurubului. Noi n-avem idee ce șurubelniță folosesc oamenii, câtă presiune și putere pun, așa că telefonul trebuie să proiectat ca oamenii să-și poată găsi drumul în interiorul produsului.”
Nu e ușor să fii o companie etică
“Este dificil să ai lanțuri de producție etice, mai ales dacă ești o companie mică. Un telefon nu este o banană, nici un baton de ciocolată – care deja e complex. Un telefon are mai mult de o mie de componente, iar dintre acestea, 8-900 sunt generice, fac parte dintr-un sistem global care se axează pe a fi cât mai ieftine. Deci nu știi lanțul de aprovizionare a circa 800 de componente.
Pentru celelalte 200, create special pentru tine, ai furnizori, care au și ei furnizori – e un lanț de aprovizionare complex, exponențial, de mii de fabrici. Mai mult, într-un telefon sunt folosite peste 50 de minerale, extrase din întreaga lume. Peste tot în lume sunt fabrici, mine, rafinării care contribuie la telefon. Pentru o companie, ar fi imposibil să verifice toate astea.
Poți să te uiți cu atenție la lanțul de aprovizionare, dar e imposibil să fii o companie // Bean-to-bar, de la sămânță la baton de ciocolată, este un model de business în care producătorul de ciocolată controlează proveniența tuturor ingredientelor care ajung într-un produs final, perfectdailygrind.com // Prin urmare, ne concentrăm asupra anumitor minerale problematice. Putem avea un echilibru al masei, ceea ce înseamnă că ceea ce intră și iese? Poți afla mai multe despre cum facem asta din raportul de impact, dar nu avem o soluție de a urmări toate mineralele și toate fabricile. Fiecare mineral, fiecare fabrică, fiecare țară în care se află fabricile au propriile dinamici și probleme.
E o problemă sistemică. Ceea ce încercăm să facem cu partenerii pe care îi avem este să avem abordări inovatoare fie ale condițiilor de lucru, fie ale trasabilității, fie ale reciclabilității. Nu ne concentrăm doar pe a respecta regulile, ne concentrăm pe locurile în care putem face diferența. Cum ar fi, de exemplu, munca copiilor în minele din Congo – este dificil, dar vrem să contribuim acolo unde sunt problemele reale.”