Sompong/Rattanakunchon via Giliver/GettyImages

Apple fără Intel, Android 11, OPPO în România29 min read

De Mihai Ghiduc 02.07.2020, ultima actualizare: 21.08.2020

La nivel internațional, avem lansarea PS5 și a noilor iOS 14 și Android 11, revenirea HTC și o veste tristă de la Olympus. Local, OPPO e un nou jucător pe piața telefoanelor.

Tech recap-ul lunii iunie continuă cu vești despre gadgeturi și producătorii din acest domeniu, de la smartphone-uri și purificatoare la roboți-câini.Și anunțarea noilor sisteme de operare de la Apple și Android este un moment-cheie al lunii care s-a încheiat.

CITEȘTE ȘI: Tech Recap | Iunie (I). Tik-Tok, recunoașterea facială, boicotul Facebook

Pe scurt

  1. Apple renunță la procesoarele Intel și vine cu cele mai mari schimbări de design din MacOS din ultimele decenii. La mobile, accentul se pune pe privacy.
  2. Pe piața din România, vine OPPO, al cincilea cel mai important producător de smartphone-uri din lume.
  3. Play Station 5 și-a pregătit lansarea din toamnă prin anunțarea a nenumărate jocuri.
  4. Gama Galaxy A de la Samsung intră pe piața locală, în timp ce HTC reintră în joc cu două modele noi (unul 5G), iar TCL produce sub brand propriu (adio Blackberry).
  5. Android 11 va avea Quick Settings și coș de gunoi.
  6. Panasonic a lansat G100, o cameră pentru vloggeri, iar alți producători te lasă să-ți faci webcam cu senzor profesional.
  7. Olympus renunță la camerele foto, iar Segway la producția celui mai cunoscut model al lor.
  8. Samsung lansează cinci purificatoare pe piața din România.
  9. Dacă nu-ți permiți un câine-robot de la Boston Dynamics, poți lua unul de la Sony.

Apple și-a lansat noile sisteme de operare

Dacă evenimentele din SUA, de începutul lui iunie, au forțat amânarea câtorva mari evenimente din zona tech, conferința WWDC 2020 a celor de la Apple s-a desfășurat la timp, pe 22 iulie. Evident, în mediul virtual – s-au cam dus conferințele fizice, cel puțin pentru o vreme.

Probabil cel mai important lucru anunțat a fost trecerea computerelor Apple la procesoare proprii,„Apple Confirms Shift Away From Intel Chips in Macs”, nytimes.com cu o arhitectură similară celor folosite în iPhone. Renunțarea la colaborarea cu Intel nu se va produce peste noapte, ci va dura cel puțin doi ani, iar compania va continua să asigure suport pentru produsele care n-au făcut saltul a noul procesor. Odată apărute, însă, pariul sigur, pentru un computer care să te țină ceva vreme, este să mergi pe procesoarele Apple, desigur.

Fiind o conferință pentru dezvoltatori, cele mai multe anunțuri au fost din zona software. Importantă este virarea noului MacOS Big Sur„macOS Big Sur Preview”, apple.com spre un aspect mai apropiat de iOS și iPadOS, un pas destul de clar spre o integrare mai puternică a sistemelor de operare Apple. E cea mai mare schimbare de design „Apple introduces macOS Big Sur with a beautiful new design”, apple.com de la Mac OS X, în 2001, cu destule modificări majore în modul de afișare al notificărilor și ale programelor Safari, Maps și Messenger. Ca de obicei, utilizatorii își vor putea updata computerele la noul sistem de operare în toamnă. 

iOS 14,iOS 14 Preview, apple.com sistemul de operare pentru telefoane, introduce App Library, ca să nu-ți mai ții toate aplicațiile pe home screen, și o serie întreagă de widgeturi, lucruri cu care utilizatorii de Android sunt obișnuiți deja de ani de zile. Ecranele principale ale iPhone-urilor vor arăta diferit, din toamnă. Mai interesant este și faptul că apelurile primite nu vor mai ocupa tot ecranul, ci vor fi afișate într-un banner, încă un semn că telefoanele migrează tot mai mult de la scopul lor inițial. Și Siri devine mai deșteaptă, susțin cei de la Apple. 

Schimbări mai puține apar în iPadOS 14,„iPadOS Preview” apple.com cu accent pe utilizarea mai bună a spațiului mai mare de pe ecrane și suport mai bun pentru Apple Pencil. În schimb, ambele sisteme de operare primesc funcții noi de privacy,„All the new ways your iPhone protects your privacy in iOS 14”, cnet.com care îți permit mai mult control asupra informațiilor pe care le dai aplicațiilor de pe telefon sau tabletă.

WatchOS 7„watchOS 7 Preview”, apple.com vine cu un update major: monitorizarea somnului, pe care, din nou, Fitbit și o parte din celelalte ceasuri bazate pe Android o ofereau de mult. Interesantă e și posibilitatea de a da share fețelor ceasurilor, care sunt din ce în ce mai customizabile – dar tot nu permit versiuni third party. Multă lume s-a concentrat însă pe o funcție de pandemiei: Apple Watch îți va spune dacă te speli pe mâini suficient (adică 20 de secunde). Pentru că, evident, n-are cum să verifice și dacă o faci corect.

OPPO a venit în România

Una dintre principalele vești de pe piața smartphone-urilor este intrarea pe piața din România – și alte piețe europene – a companiei chineze OPPO. Firma era, în 2019, al cincilea producător din lume,„Q2 smartphones: Samsung grows, Huawei slows and Apple flows”, telecoms.com după Samsung, Huawei, Apple și Xiaomi. Amânată puțin din cauza pandemiei, lansarea a fost precedată de anunțarea unui parteneriat, la nivel european, cu Vodafone. „OPPO and Vodafone announce partnership agreement to bring a broad range of OPPO products to Vodafone’s European markets”, vodafone.com Accentul a fost pus pe telefoanele Find X2 și Reno 3 Pro 5G,„OPPO România”, oppo.com vârfurile de gamă ale companiei, ceeea ce arată că se țintește un segment premium și, cel mai probabil, locul Huawei de pe piață.

Avantajul major al OPPO este că, spre deosebire de Huawei, are acces la ecosistemul Google. Compania se mai laudă cu un design de calitate și cu unele dintre cele mai rapide încărcătoare de pe piață – sistemul SuperVOOC 2.0 folosește 65W. Momentul în schimb nu-i ajută atât de mult, mai ales că Wimbledon„OPPO inks five-year sponsorship deal with Wimbledon”, insidesport.co și Roland Garros,„OPPO new Premium Partner of Roland Garros and the Rolex Paris Masters”, rolandgarros.com turneele de tenis pe care le sponsorizau din 2019, au fost amânate sau anulate în acest an, ceea ce înseamnă dispariția unui canal important de promovare. Dealurile de publicitate acoperă cinci ani, deci vom mai auzi de companie.

Venirea OPPO nu înseamnă că o să avem și acces mai ușor la OnePlus, care este o subsidiară a companiei. Cum linia de midrange-uri, OnePlusNord, s-a epuizat rapid la pre-sale-ul din Europa,„OnePlus Nord mid-range pre-orders sold out quickly in Europe”,  androidcommunity.com e clar că interesul e mare și pentru aceste telefoane.

PlayStation 5 arată bine

Dezvăluirea consolei de la Sony a fost probabil cel mai mare eveniment al lunii. Amânat din cauza protestelor Black Lives Matter, evenimentul a prezentat nenumărate trailere de jocuri și a venit abia la final cu consola. Avem detalii despre asta într-un Gaming Report Special, așa că nu mai spun decât că, în ciuda criticilor, mie îmi place. Mă duce cu gândul, cumva, la Star Wars – și sunt fan Star Wars. 

CITEȘTE ȘI: Gaming Report Special: PS5 a descălecat, dar tot nu știm cât costă

Lansările de telefoane își reiau ritmul

Efectele pandemiei asupra pieței smartphone-urilor, care era cea mai dinamică din zona tehnologiei pentru consumatori, nu sunt încă foarte evidente. Desigur, este problema vânzărilor, care au fost afectate major, cu o scădere de 20% a întregii piețe, conform unui raport Gartner.„Gartner Says Global Smartphone Sales Declined 20% in First Quarter of 2020 Due to COVID-19 Impact” gartner.com

Însă lansările de noi produse continuă în ritmul obișnuit, cel mai probabil datorită faptului că ciclul de producție al unui nou smartphone e destul de lung. Vom vedea cum vor reacționa companiile la pierderile din primăvară (care ar putea continua, dacă pandemia revine în forță) abia spre finalul anului, o dată cu lansarea unor telefoane la care lucrează acum. Aș putea paria încă de acum că, măcar în cazul flagship-urilor, accentul va fi pus pe evidențierea calității și îmbunătățiri incrementale ale unor funcții deja existente, nu pe inovații spectaculoase.

Gama Samsung Galaxy A

Revenind la lansări, cea mai importantă este lansarea în România a gamei Galaxy A de la Samsung,„Noua serie Galaxy A”, samsung.com telefoanele midrange care țintesc generația Z. Sunt cinci telefoane, în ordinea inversă a prețului: Galaxy A71, Galaxy A51, Galaxy A21S, Galaxy A31 și Galaxy A41. Primul este probabil cea mai bună opțiune, din punctul de vedere al funcțiilor oferite, pentru cei care vor un Samsung, dar nu au bani de un flagship. A51 se laudă cu ecranul AMOLED și camera de 40 MP, A21S și A31cu bateria de 5.000 mAH, iar A41 e excelent pentru cei care vor un telefon mai mic. A51 are și o variantă 5G (și A71, dar asta nu a venit încă la noi).

Revenirea HTC

Mai surprinzător a fost anunțul că taiwanezii de la HTC au lansat două noi telefoane:„HTC’s phones have officially made it into the 5G era”, theverge.com primul lot dispozitiv 5G, HTC U20 5G și un midrange, Desire 20 Pro. Momentan, doar pe piața din Taiwan, da însuși faptul că n-au abandonat cu totul telefoanele mobile e surprinzător, după ce au fost practic măturați de o concurență mult mai agresivă. E drept că nici ideea de a face un telefon care poate fi controlat prin strângere n-a fost grozavă, însă să nu uităm că HTC e ultimul producător care a lansat pe piață un mobil cu ecran din safir, mult mai rezistent la zgârieturi – iar asta n-a fost o idee rea.

TCL, un player nou și surprinzător

În alte știri, faptul că TCL, un producător chinez de televizoare, a lansat un mobil„Looking for a cheap 5G phone in 2020? TCL says look no further”, techradar.com poate părea surprinzător, dar să nu uităm că firma a avut contract cu Blackberry pentru a produce smartphone-uri cu acest nume.„TCL signs an exclusive deal to build BlackBerry-branded phones” techcrunch.com Cum n-au rupt gura târgului, compania a preferat să scoată telefoane sunt brandul propriu. E încă un pas spre transformarea smartphone-urilor în produse la care nu va mai conta prea mult firma producătoare, cel puțin în zona de mijloc și jos a prețurilor.

S-a anunțat și Android 11

Mai e cazul să spun că lansarea Android 11 a fost amânată din cauza protestelor din SUA? Cert este că noul sistem de operare de la Google nu vine cu schimbări atât de mari ca cele de la Apple, cel puțin nu la nivel vizual.

E drept că este introdusă noua funcție de Quick Control,„Android 11 DP2 reveals “Quick Control” shortcuts in the Power Menu”, xda-developers.com accesibilă prin apăsarea lungă a butonului de power, prin care poți accesa funcții comune și, cel mai important, alte device-uri conectate la telefon din jurul tău. Aplicațiile vor putea folosi Bubbles, cu care oricum suntem deja obișnuiți de la Facebook Messenger. E o variantă simplă de a accesa rapid conversațiile, pentru că rămân mereu vizibile, dar e și enervant atunci când vrei să faci un print screen sau vrei, dintr-un motiv sau altul, să accesezi întregul ecran. 

Interesante sunt și screen recorder-ul built-in – până acum era oferit doar de skin-urile anumitor producători –, funcția de App Suggestion, care ține cont de obiceiurile tale și de momentul de zi pentru a-ți afișa anumite aplicații pe ecranul principal și apariția unui coș de gunoi. Sistemul de operare va fi lansat în toamnă, deci vom afla atunci mai multe despre el.

Camerele foto devin tot mai mult camere video

Era deja o tendință clară, în ultimii ani, dar YouTube și pandemia par să o fi accelerat-o. Avantajul unui senzor mai mare pentru cei care vor să producă video e clar, iar camerele foto încep să li se adreseze lor în mod specific.

Spre exemplu, Panasonic a lansat recent, pe piața din România un model dedicat unei niște foarte specifice: vloggerii. Lumic G100„LUMIX G100 — Testează camera foto concepută special pentru vloggeri.”, panasonic.com nu vine doar cu un senzor MFT (micro four third) de 20,3 MP cu stabilizare de imagine pe cinci axe, care poate înregistra în diverse formate, inclusiv V-Log, ci și cu un sistem audio realizat în colaborare cu Nokia, în scopul declarat de a reduce numărul de dispozitive pentru care un vlogger ar trebui să le aibă la el.

Ceva mai devreme, alți producători au accesat o necesitate primară din timpul pandemiei, cea de a fi prezent, prin intermediul video-urilor, la diverse întâlniri și au lansat aplicații care-ți pot transforma camera în webcam. Canon„Canon now lets you use its cameras as a webcam with amazing video quality’, theverge.com a făcut asta la începtul lui mai, iar Fuji„Fujifilm releases app to turn mirrorless cameras into webcams”, theverge.com a venit repede cu propria versiune spre finalul lunii. Și Olympus„New Olympus software turns your OM-D camera into a webcam”,camerajabber.com a intrat în acest joc, în ciuda veștii triste de mai jos.

Olympus iese de pe piața foto, iar Segway dispare

Vestea ca Olympus a decis să iasă din acest business„Signing of Memorandum of Understanding for Divestiture of Imaging Business”, olympus-global.com după 84 de ani a venit oarecum pe neașteptate. Însă n-a mirat pe nimeni. 

După ce smartphone-urile au ucis practic camerele foto entry level și se pregătesc să facă același lucru și cu cele din zona de mijloc, camerele foto au rămas, cumva, doar pentru profesioniști și entuziaști. Iar aceștia nu sunt atât de mulți. În plus, agresivitatea Sony, care a venit cu un ritm de reînnoire a produselor și inovație similar celui din zona telefoanelor a pus presiune și mai mare pe producătorii tradiționali.

Olympus va rămâne însă în memoria fanilor fotografiei pentru seriile PEN și OM și pentru primele mirorless-uri care au arătat că sistemul MFT poate fi folosit de profesioniști. Un PEN F sau OM-D e în continuare o cameră excelentă, chiar și în 2020.

Și dacă tot suntem la dispariții, celebrul Segway PT nu mai fi produs din această lună.„Original Segway Won’t Be Produced After Mid-July”, npr.org Acum, producătorii spun că de vină ar fi faptul că au făcut unele atât de bune încât nimeni nu vrea să le updateze, dar aș zice că aspectul butucănos a contribuit mai mult. Nici faptul că Segway-urile au fost asociate cu turiștii zăpăciți, poliția și paznicii de mall-uri, nu ajută. Ninebot, compania chineză care a cumpărat brandul, se va concentra pe produse mai sexy și mai compacte.

Samsung intră pe piața purificatoarelor de aer

Fix la final de iunie, Samsung a anunțat că va aduce în România cinci modele de purificatoare de aer,Le poți vedea aici: samsung.com în încercarea de a acoperi cât mai multe niște posibile de piață. Surprinzător, varianta premium e mai compactă, însă, evident, alegerea ar trebui făcută în funcție de suprafața care trebuie acoperită. 

Compania coreeană se adaugă unei liste tot mai numeroase de producători care au așa ceva în ofertă, de la elegantele Dyson la extrem de ieftinele Xiaomi. Interesul pentru purificatoare a crescut destul de mult în ultima vreme, pe măsură ce am citit tot mai des despre poluarea extremă din București și au apărut rețelele private de monitorizare, ca Airly. 

Noutăți despre roboți

Dacă tot am făcut luna aceasta un dosar despre roboți, află că Spot, celebrul robot-câine al celor de la Boston Dynamics se poate cumpăra.

CITEȘTE ȘI: (Aproape) totul despre roboți

E drept, costă cât un apartament,Găsești detalii aici: bostondynamics.com iar compania americană are ca țintă dezvoltatorii de aplicații pentru acest tip de roboți, motiv pentru care pachetul conține un API. Momentan, singura aplicație practică de care am aflat este că a patrulat printr-un parc din singapore pentru a-i avertiza pe cetățeni să păstreze distanța socială în timpul epidemiei de COVID-19, dar sunt destul de convins că i se vor găsi întrebuințări mai bine..

În schimb, Aibo de la Sony, un câine-robot mai de jucărie, a învățat acum să te aștepte la ușă„Sony’s Aibo robot will now greet you at the front door”, engadget.com atunci când vii de la job sau cumpărături,  ca un câine adevărat. Tot ca un câine adevărat, acesta trebuie antrenat pentru a face asta. Avantajele sunt că nu cere de mâncare și nici nu vrea afară. Mai mult, costă doar cât o cameră foto mai performantă.



Text de

Mihai Ghiduc

Redactor-șef. A oscilat între print (Opinia studențească, Men's Health, Maxim, Marie Claire) și online (Vice, Glamour, Slow Forward) până l-a prins din urmă revoluția tehnologică.

TEHNOLOGIE|MS TALKS

O platformă de accesorii tech pentru mobile? E unul din pariurile HMD, pe lângă Barbie Phone

De
Rebranduit de curând ca Human Mobile Devices, HMD se concentrează pe parteneriate și pe o platformă mobilă deschisă, dar nu renunță la Nokia.
TEHNOLOGIE|SOLUȚII

Platformele online care nu îți fură datele personale

De
Dintr-o preocupare pentru securitatea cibernetică, unii utilizatori preferă să migreze către platforme online mai sigure. Există astfel de alternative pentru Facebook, Twitter, Gmail și chiar Youtube. 
TEHNOLOGIE|FYI

Slow Forward: Mai multă putere procesare pentru roboți umanoizi cu AI?

De
Plus: Nvidia promite mai multă putere de procesare, Apple se ceartă cu UE și se împrietenește cu Google, TikTok e aproape de a fi interzis în SUA.
TEHNOLOGIE|MS TALKS

Adina Vălean: „Primele taxiuri aeriene ar putea zbura la Olimpiada de la Paris”

De
Comisara europeană pe transporturi explică cum ar putea arăta viitorul mijloacelor de transport din Europa, de la digitalizarea sistemului feroviar la avioane electrice.