Telefonul meu are cinci ani. Câteva aplicații insistă să mi-l schimb

Un flagship ține mai mult, e o idee bună din punctul de vedere al fiabilității. Ce te faci însă cu producătorii de software care nu sunt interesați de compatibilitatea inversă?

Dacă ești în căutarea celui mai ecologic telefon posibil, cel mai adesea s-ar putea să-l găsești chiar la tine în buzunar. Spre exemplu, actualul meu telefon are exact cinci ani și trei luni – îl am de la finalul lui martie 2019 – și încă funcționează aproape perfect. Ajutat de faptul că e varianta Pro a unui flagship – 3DMark spune că și acum e mai bun decât 66% din telefoanele de pe piață –, o cameră bună, de un sistem implicit de gestiune a bateriei excelent, încărcare rapidă și, desigur, mult noroc (n-am reușit să-i sparg nimic, oricât de mult l-am scăpat pe jos), ar putea lejer să mai ducă și anul acesta. 

Sau măcar până la toamnă, când mi-am propus să-l schimb, la pachet (poate) cu sistemul de operare.

CITEȘTE ȘI: E Fairphone cel mai sustenabil telefon smart?

Și e irelevant ce telefon e, cred că orice flagship vechi de cinci ani ar fi într-o situație similară – poate mai puțin la sistemul de gestiune al bateriei. Chiar e adevărată sugestia multora de a investi într-un telefon de top, dacă vrei să-l ții mai multă vreme, în defavoarea unor midrange-uri pe care să le schimbi la doi ani.

Totuși, după cinci ani, sunt (aproape) forțat să îl schimb. Și nu din cauza performanțelor hardware. Nu e deloc lent, nu face ca elicopterul când deschid prea multe aplicații – spre deosebire de laptopul contemporan lui –, practic singurul „defect” vizibil e că touchscreenul a devenit ceva mai sensibil. În schimb, mai multe aplicații insistă să nu mai funcționeze cu acest model. M-am lovit, cum ar veni, de uzura software.

Problema aplicațiilor minore

Spre deosebire de uzura planificată, uzura software vine mai degrabă din lenea unor programatori – sau dintr-un calcul financiar care exclude doar un procent (speră ei) mic de utilizatori. Și nu se întâmplă din cauza aplicațiilor majore, cu milioane de utilizatori.

CITEȘTE ȘI: De ce-și strică companiile singure produsele, apoi nu te lasă să le repari?

Acum câteva zile, când a debutat ediția din acest an a Turului Franței, mi-am reînnoit abonamentul pe Max, cu opțiunea Sport, pentru a putea vedea competiția de oriunde și fără reclame. Însă am fost întâmpinat de mesajul „This phone isn’t compatible with this app.” 

Nu e singurul caz, am mai pățit-o cu aplicația unui festival – un inconvenient minor, aveam totuși pliantul fizic –, dar și cu noua aplicație creată de Fuji pentru camera foto. Însă o pot însă folosi în continuare pe cea veche. Ochelarii Ray-Ban Meta nu vor nici ei să funcționeze la capacitate maximă cu telefonul, practic nu pot să-i folosesc pentru a răspunde la apeluri sau a asculta muzică. O aplicație de la Google (Recorder), creată ce-i drept pentru Pixel, dar pentru instalarea căreia am folosit un APK – am nevoie, transcrie automat interviurile pe care le fac în engleză –, nu mai poate fi actualizată cu cea mai recentă versiune. 

Nu e un fenomen nou. Și pe vremea când PC-ul era la putere, producătorii de software încercau să profite la maximum de hardware-ul pus la dispoziție și ignorau încet-încet procesoarele mai vechi sau computerele cu mai puțină memorie decât standardul momentului. Adobe a dus această atitudine la apogeu, prin crearea unor programe pentru care chiar și calculatoarele de top ale momentului sunt prea slabe – le fac direct pentru modelele de peste doi ani.

Și atunci, după patru-cinci ani, trebuia să vii măcar cu niște RAM în plus, dacă voiai să prelungești durata de viață a unui computer. Doar că măcar pe ăla îl puteai desface. 

De ce i-ar păsa cuiva de un procesor de acum jumătate de decadă?

Acum, din nou, arhitecturile mai vechi ale procesoarelor de telefoane sunt ignorate de producătorii de software, care și așa sunt stresați că trebuie să-și adapteze aplicațiile la măcar două sisteme de operare (plus variantele pentru tabletă, pliabile și skinurile fiecărui producător în parte), la telefoane cu puteri de procesare extrem de variate și la chipset-uri tot mai diversificate, ca să-și mai bată capul cu ce era pe piață în 2019. Cel puțin pentru aplicații care n-au milioane de utilizatori și unde compatibilitatea inversă, cu telefoanele vechi, e mult mai importantă, că n-ar vrea Meta, de exemplu, să-și piardă 10% din și așa tot mai puținii utilizatori captivi ai Facebookului.

Ar mai fi desigur și evoluția AI-ului, care vine și ea cu nevoia de procesoare dedicate, deși – n-aș zice că surprinzător –, ChatGPT funcționează bine merci pe telefonul meu vechi. E drept, e mai greu de crezut că ar putea funcționa un AI integrat în sistemul de operare, care procesează local.

Chiar poți ține un telefon opt ani?

Știu că pare un rant legat de o problemă personală, dar de fapt se ridică de aici niște întrebări valide. Poate un producător ca Fairphone, care promite că va susține Fairphone 5 pentru opt ani, să convingă producătorul unei aplicații obscure din, să zic, 2027, să ofere necesara compatibilitate inversă care să nu frustreze vreun utilizator? Dincolo de iPhone, care încă are posibilitatea de a forța compatibilitatea inversă,  pentru că validează toate aplicațiile ce intră în App Store – măcar în SUA –, sau de cine știe ce modele de Samsung care se vând cu milioanele pe an, cine are suficientă cotă de piață ca să nu poată fi ignorat de niște programatori suficient de leneși?

CITEȘTE ȘI: Telefoane pe care le repari singur? Producătorii oferă kituri, iar Europa încurajează trendul

Oricât de mult s-ar lucra la fiabilitate, oricâte parteneriate s-ar face cu iFixit pentru a face reparația telefonului mai ușoară și oricâte huse și folii de protecție ai folosi, tot nu vei putea trage la infinit de telefon, va exista măcar o aplicație care să refuze să mai funcționeze pe telefonul tău vechi de patru-cinci ani, una suficient de necesară ca să te îndemne să-l schimbi.