Exposure Labs/Netflix

The Social Dilemma evită să pună punctul pe i

De Mihai Ghiduc 16.09.2020

Documentarul de pe Netflix spune multe lucruri pe care le știm, apoi scapă hățurile într-o vagă direcție conspiraționistă

M-am uitat la The Social Dilemma,Documentarul regizat de Jeff Orlowski e disponibil pe Netflix: netflix.com documentarul care încearcă să ne convingă că rețelele sociale sunt o amenințare pentru democrație, într-o perioadă în care tot citesc despre conspiraționiștii QAnon și îmi tot bat capul de unde – și dacă – să încep un material despre ei. O să mă ajute în documentare, mi-am zis, când i-am dat drumul. Și, ca un făcut, pe la mijlocul filmului, parcă pentru a închide un cerc, uite că documentarul de pe Netflix strigă „copiii sunt în pericol”, la fel ca adepții necunoscutului Q. 

Orice conspirație care se respectă ajunge, mai devreme sau mai târziu la copii. Nu doar că se activează o nevoie primară și ancestrală de ai proteja pe cei mici și inocenți, care poate crește numărul adepților, dar îi și pune pe eventualii critici într-un colț în care pot fi atacați mai ușor cu simpla replică „Vrei răul copiilor”. Adepții QAnon duc această temă într-o extremă caricaturală în care toți dușmanii președintelui Trump fac parte dintr-o cabală pedofilo-canibală, care folosește pizza ca nume de cod și magazine de dulapuri pentru trafic de copii, însă orice alt conspiraționist care se respectă îi va instrumenta într-un fel sau altul pe cei mici – vezi, la noi, cazurile Bodnariu sau Smicală, adopția Sorinei sau toate pseudo-teoriile din jurul cazului de la Caracal.

Așa că o să mă rog să mă scuzați, dar când The Social Dilemma a început să scoată în față copiii, mi s-au aprins niște beculețe ca în pomul de Crăciun. De regulă, când cineva apelează la tema asta, vrea să nu-i mai pui la îndoială teza și am impresia că fix asta fac și realizatorii documentarului. Problemele create de rețelele sociale sunt altele.

Sunt copiii în pericol?

Poate singura îndoială pe care o aveam este legată de acea clamată creștere a sinuciderilor în rândul copiilor după apariția rețelelor sociale. Acum, oricine știe că, în statistică, corelația nu este cauzalitate, dar cum să te lupți cu niște cifre? Ajută un pic faptul că documentarul este centrat pe SUA și cifrele sunt cele din SUA, pentru că CDC-ul american oferă date despre sinucideri,„Increase in Suicide Mortality in the United States, 1999–2018”, cdc.gov între 1999 și 2018. E ceva adevăr în faptul că avem o creștere semnificativă în rândul fetelor de 14-25 de ani, între 2007 și 2018, de la 3 la 5 cazuri la 100.000 de locuitori, și al băieților, de la 17-18 la circa 20, însă cât putem să punem aceste creșteri pe seama rețelelor sociale? Specialiștii nu a ajuns la o concluzie,„Teen Suicide Is on the Rise and No One Knows Why”, rollingstone.com deși unii au propus nu doar social media, ci chiar un show Netflix – 13 Reason Why – drept posibilă cauză. Însă, Robert Kastembaum propunea, în 2012, drept factori de risc pentru sinuciderea adolescenților „presiunea academică, consumul de alcool, pierderea unei relații importante, schimbările frecvente de reședință și relațiile familiale deficitare”. Ori, când apar multe dintre aceste probleme? Într-o perioadă de recesiune economică, iar British Medical Journal„Impact of 2008 global economic crisis on suicide: time trend study in 54 countries”, bmj.com spunea, în 2013, că recesiunea din 2008 a dus la creșterea sinuciderilor în întreaga lume. Sunt prea multe variabile de luat în calcul. Aș spune că da, și social media ar putea fi un factor de risc, însă nu la nivelul clamat în documentar.

Cât despre repetata afirmație că mogulii din Silicon Valley își țin departe copii de telefoane„A Dark Consensus About Screens and Kids Begins to Emerge in Silicon Valley”, nytimes.com care face de niște ani înconjurul presei, fără a fi confirmată însă decât de niște anecdote, aș pune-o mai degrabă pe spiritul new age care pare a cuprinde comunitatea tech, care-i face să cocheteze cu pseudoștiința„Silicon Valley’s pseudoscientific guilty pleasures”, harkeraquila.com și să-și spargă prea mulții bani făcuți peste noapte pe vise despre nemurire.„Is Silicon Valley’s quest for immortality a fate worse than death?”, theguardian.com

Gratuit a fost mereu standardul

Poate pentru că ne-am uitat la prea multe filme cu James Bond, le oferim magnaților companiilor de social media o capacitate excepțională de predicție a felului în care piața reacționează la produsele lor. Există un site numit Killed by GoogleLink: killedbygoogle.com care ne arată însă că și Silicon Valley-ul funcționează mai degrabă pe principiul „trial and error” și că, atunci când se trezesc în brațe cu o vacă de muls, toate firmele astea vor încerca să le mulgă cât de mult pot.

Chiar și celebra afirmație „dacă nu plătești, tu ești produsul” ignoră felul în care au fost create majoritatea acestor rețele sociale și felul în care a crescut, de fapt, internetul. Să nu uităm că acesta a pornit de la o fantezie egalitaristă în care toată lumea are acces nelimitat la informație și contribuie pe măsura posibilităților. Plătești accesul unui furnizor de internet care n-are dreptul să-ți filtreze conținutul – de aici și lupta pentru neutralitatea internetuluiElectronic Frontier Foundation explică foarte bine de ce este necesar, eff.org – și găsești orice. Gratuit a fost și încă este standardul pe internet, de la browsere până la Wikipedia, probabil cel mai cunoscut produs al acestei filozofii. 

Lupta pentru a scoate ceva bani din rețea s-a dus, mai întâi, în zona divertismentului. Bătălia cu Napster și Pirate Bay a durat mai bine un deceniu și n-a încetat decât când s-a produs o schimbare de paradigmă  Atunci când niște companii venite din offline, cum erau cele de entertainment, au acceptat să renunțe la vânzarea de produse individuale pentru un acces la o cantitate aparent nelimitată de muzică sau filme, au făcut posibilă apariția unor Spotify, Netflix etc. Asta a făcut din torrenți o amenințare minoră pentru veniturile lor, pentru că, ce să vezi, oamenii sunt dispuși să plătească o sumă modică din comoditate.

N-am făcut paranteaza asta degeaba. Facebook, Instagram, YouTube, Twitter au apărut în timpul acestei lupte, când orice de pe internet era gratuit. Și niciunul dintre aceste produse n-a fost original, ci doar o nouă iterație a unor siteuri sau programe mai vechi, și ele gratuite, – vă mai amințiți Hi5, MySpace, mIRC sau Yahoo! Messenger? – și n-ar fi putut să se dezvolte vreodată altfel. Cel mai probabil, creatorii acestor siteuri, deși le-au făcut în țara în care a prima întrebare pusă după ce apare o idee este „Cum o monetizăm?”, nu și-au pus, într-o primă faza, problema de a-și face banii de pe urma publicului, mai ales că aveau la dispoziție banii investitorilor dispuși să parieze pe orice nou venit cu o prezentare mișto.

Ulterior, trecerea spre un sistem add based a fost naturală. Niciunul dintre aceste siteuri nu putea trece spre o variantă freemium, în care să-ți ofere servicii suplimentare sau acces fără reclame pe bani, fără a-și faulta creșterea și fără a-i face pe utilizatori să se întrebe dacă, să zicem, Facebook chiar îi este necesar – mai ales că răspunsul ar fi fost, cel mai adesea, nu. Aici The Social Dilemma are dreptate atunci când spune că această orientare spre creștere și spre a-i face pe utilizatori cât mai dependenți de un anumit site au fost principalele scopuri ale algoritmilor care livrează informații, în detrimentul utilității. 

Ce nu spun cei intervievați este că un efect secundar al acestei politici, dincolo de promovarea conținutului diviziv, a fost faultarea intenționată a oricărei posibilități de curatoriere a conținutului. La fel cum Google a ucis, de exemplu, Google Reader și pentru că le afecta Google News și îi făcea pe mulți utilizatori să nu mai folosească search-ul, Facebook a renunțat rapid la „interest lists”, în care puteai să adaugi doar utilizatori sau pagini care te interesau, și a îngropat adânc listele de prieteni, în timp ce Instagram a trecut de la livrarea cronologică a fotografiilor, la una algoritmică. Deci da, rețelele sociale au nevoie de haos pentru a supraviețui și îl crează activ.

Când apar politicienii, apar reglementările

Surpriza, nu neapărat neprevăzută, a venit când alți „utilizatori de haos” și-au mutat campaniile din media clasică în cea socială și-au început să profite de ea. Adaugă peste asta accesul nefiltrat pe care-l dai unor țări, adesea ostile, către populația altor state, și ai rețeta pentru haos, aici The Social Dilemma are din nou dreptate. Ce uită din nou să spună cste că, unde sunt bani, e imposibil să nu apară politicienii, iar dacă mai sunt sau voturi, e de-a dreptul obligatoriu. 

Însă aceștia nu vin doar pentru bani sau voturi, ci vor încerca să devieze felul în care funcționează rețelele respective în direcția care le convine lor, ceea ce presupune ceva ce, din nou, n-a prea fost compatibil cu internetul: reglementări. Și, dincolo de declarații,în reglementările astea, chiar dacă uneori va fi vorba despre sănătatea mintală a utilizatorilor de social media sau a democrației, adevăratele ținte vor fi la cine ajung banii și unde se duc voturile pe care le pot influența rețelele sociale. Aș putea paria că nu vor fi multe voci care să propună interzicerea reclamelor politice pe rețelele sociale.

Cât despre copii? Copiii sunt OK

De fapt, copiii și adolescenții sunt cea mai mare amenințare la adresa respectivelor rețele sociale. Pentru că și Facebook, și Google, și Twitter știu că, dacă cei mici aleg să se îndrepte spre altceva – să zicem, TikTok sau Snapchat –, s-ar putea ca soarta produselor lor să fie pecetluită. Viitorul rețelelor sociale stă în mână adolescenților de azi, noi vom fi doar asemenea acelor bătrâni morocănoși care, la 15 ani de la apariția smartphone-urilor, insistăm să folosim un Nokia 3310.

 



Text de

Mihai Ghiduc

Redactor-șef. A oscilat între print (Opinia studențească, Men's Health, Maxim, Marie Claire) și online (Vice, Glamour, Slow Forward) până l-a prins din urmă revoluția tehnologică.

CULTURĂ|FILM&TV

Știință versus Hollywood: Tenet, între fizica teoretică și plothole-uri cât casa

De Ionuț Preda 22/09/2020
Christopher Nolan ne amețește din nou cu ultimul lui film, în care ia noțiuni despre timp discutate de fizicieni renumiți și le inserează într-o poveste de acțiune cu spioni.
TEHNOLOGIE|GADGETS

Gadgeturile care ne-au crescut

De Radu Călin Crahmaliuc 17/09/2020
O incursiune în lumea gadgeturilor care au marcat perioada anilor '90.
MEDIU|FILM&TV

Investigațiile sub acoperire ale celor care se luptă cu mafia lemnului

De Valentina Nicolae 10/09/2020
WOOD (LEMN) aduce în discuție defrișările ilegale din Rusia, China, România și Peru într-un documentar ca filmele cu spioni.
TEHNOLOGIE|GAMING SPOTLIGHT

Cât de performante sunt noile plăci video NVIDIA RTX 3000?

De Ionuț Preda 09/09/2020
Noua generație de plăci video propusă de Nvidia încearcă să ducă la capăt promisiunile seriei precedente la o putere semnificativ mai mare.