Peter Dazeley/Getty Images

Pilula contraceptivă pentru bărbați ar putea deveni realitate. Va fi folosită?10 min read

De Iris Duțescu 19.04.2022

O pastilă contraceptivă destinată bărbaților a avut eficiență de 99% în testele pe șoareci. Pastila este nonhormonală și evită efectele secundare, precum îngrășarea sau depresia.

În prezent, există doar două metode contraceptive destinate bărbaților: vasectomia și prezervativele. În curând, acest lucru s-ar putea schimba. Cercetătorii din Statele Unite au dezvoltat o pastilă contraceptivă pentru bărbați, cu administrare orală. Aceasta s-a dovedit a fi sigură și eficientă în proporție de 99%, în urma testelor pe șoareci.„The pill for men: Mice study shows 99% effectiveness”, medicalnewstoday.com Oamenii de știință spun că vor urma testele pe oameni, în a doua jumătate a anului. 

Cercetătorii de la Universitatea din Minnesota au prezentat studiul în cadrul conferinței de primăvară American Chemical Society 2022 (ACS)Site oficial: acs.digitellinc.com din San Diego. Ei au dezvăluit că noua pastilă nu are efecte secundare, lucru datorat faptului că aceasta nu are ca țintă testosteronul. Spre deosebire de contraceptivele similare pentru femei, care pot cauza îngrășare, boli cardiovasculare și depresie, aceasta nu atacă hormonii. 

Cum funcționează pastila contraceptivă nonhormonală?

Pastila țintește o proteină din corp numită receptor alfa de acid retinoic (RAR-α), responsabilă de legarea celulelor de acid retinoic (un tip de vitamina A, cu rol în formarea spermatozoizilor).

Bărbații produc aproximativ 1.500 de spermatozoizi pe secundă. Vitamina A joacă un rol important în acest proces, însă și în alte procese fiziologice esențiale. De aceea, oamenii de știință au dezvoltat o componentă numită YCT529, care inhibă proteina RAR-α. Prin ea, ei au blocat funcția de producere a spermatozoizilor pe care o are vitamina A, fără să interfereze cu celelalte funcții ale sale. 

Unul dintre cercetătorii care au realizat studiul, dr. Abdullah Al Noman,Absolvent al Universității Minnesota, itdd.umn.edu spune că pastila a redus numărul spermatozoizilor produși de șoareci și a prevenit sarcinile cu o eficiență de 99%. Nu numai atât, dar nu au fost observate efecte secundare nici la administrarea unor doze mai mari. Șoarecii au mâncat, au băut și au avut o activitate sexuală normală. Ei au redevenit fertili la patru săptămâni după încetarea tratamentului. 

Cercetările privind obţinerea unei pilule contraceptive pentru bărbaţi datează încă din anii 1960, când a fost autorizat echivalentul său pentru femei. 

Cercetătorul Abdullah Al Noman a declarat pentru Mindcraft Stories că pastila a fost licențiată pentru YourChoice Therapeutics, o companie specializată în planificare familială. Aceasta intenționează să realizeze un studiu clinic până la finalul anului. Dacă tratamentul se arată eficient și sigur în cadrul studiului clinic, pastila ar putea ajunge pe piață în acest deceniu, poate chiar în următorii cinci ani. 

Oamenii de știință, încă sceptici cu privire la eficiența pastilei

În ciuda datelor obținute în urma studiului pe șoareci, unii specialiști rămân sceptici cu privire la eficiența pastilei pe oameni. Numeroși savanți consideră că este doar o nouă descoperire interesantă, dar care s-ar putea să nu ajungă, de fapt, pe piață. De multe ori, rezultatele cercetărilor pe animale nu sunt similare atunci când sunt implicați oameni. Cu toate acestea, cercetătorii din Minnesota cred că de data aceasta vor avea succes. 

„Suntem încrezători în rezultate și credem că vom vedea o eficacitate similară la oameni, deoarece avem alte date, pe care nu le pot dezvălui chiar acum”, a declarat Al Noman pentru Mindcraft Stories. „Nu ne îngrijorează ineficiența la om, mai degrabă ne gândim la ce efecte secundare ar putea avea.” 

El adaugă că efectele secundare la oameni sunt greu de anticipat pe baza testelor pe rozătoare. Oamenii de știință din Minnesota mai spun că, acum că a fost descoperită componenta YCT529, se pot dezvolta opțiuni alternative pentru pastilă, chiar dacă viitoarele teste nu o vor arăta eficientă în varianta actuală. 

Vor lua bărbații pastila?

Vor fi însă bărbații interesați de noua pastilă contraceptivă? Pilula nu are efecte secundare neplăcute, dar apare o altă problemă: bărbații ar putea să nu ia pastila regulat, pentru că nu sunt la fel de implicați ca femeile în contracepție

Au existat numeroase încercări de dezvoltare a unor pastile contraceptive pentru bărbați în trecut,„Despite Encouraging Research, a Male Birth Control Pill Remains Elusive”, nytimes.com însă ele au fost abandonate, deoarece au fost raportate efecte secundare, precum acneea sau depresia. În urma acestora, bărbații au încetat să mai ia tratamentul. 

Un alt indiciu al reticenței bărbaților cu privire la folosirea metodelor contraceptive este dat de numărul mic al vasectomiilor, comparativ cu cel al ligaturilor trompelor uterine – alternativa acestora pentru femei.„Vasectomy rates suggest it’s not likely that men would take a birth control pill”, qz.com În acest procent mic se reflectă și probabilitatea redusă ca bărbații să ia pastilă contraceptivă.

Abdullah Al Noman are un alt punct de vedere și consideră că bărbații ar lua pastila, dacă aceasta s-ar dovedi sigură și eficientă. 

În ciuda presupunerii populare că bărbații nu vor lua o pastilă pentru bărbați și femeile nu vor avea încredere în partenerul lor că va lua o pastilă pentru bărbați, studiile au arătat că majoritatea bărbaților sunt dispuși să ia o pastilă și majoritatea femeilor din toate culturile ar avea încredere în partenerul lor”, spune el. 

Al Noman adaugă că o pastilă eficientă pentru bărbați poate fi nu doar o metodă unică de prevenire a sarcinilor nedorite, ci și o completare la pilula anticoncepțională pentru femei, pentru a preveni eșecul celei din urmă. 



Text de

Iris Duțescu

Iris este studentă în anul I la Facultatea de Jurnalism și Științele comunicării din București. Își dorește să dea o voce oamenilor și să le facă poveștile auzite.

ȘTIINȚĂ|SOLUȚII

Tratarea apei cu lumină. Inovația românească în testarea materialelor

De
O cercetătoare româncă a inventat un sistem prin care oamenii de știință pot testa mai rapid și mai eficient diferite materiale care ar trata apa cu ajutorul luminii.
MEDIU|SOLUȚII

De ce e nevoie de o centură verde in jurul Bucureștiului?

De
Aerul poluat și lipsa spațiilor verzi transformă Bucureștiul și localitățile din jur în unele neprietenoase cu locuitorii. O inițiativă legislativă pentru protejarea pădurilor din jurul Capitalei ar putea fi începutul dezvoltării viitoarei centuri verzi București-Ilfov.
SĂNĂTATE|SOLUȚII

Implanturile cerebrale revoluționare le redau orbilor vederea

De
Cercetătorii europeni se străduiesc să îmbunătățească tehnologia care, într-o bună zi, ar putea ajuta persoanele nevăzătoare să vadă din nou.
ȘTIINȚĂ|SOLUȚII

Telefonul fără fir – ce se pierde în discuțiile despre tehnologie?

De
La jumătatea lui septembrie, în județul Mureș, va avea loc o școală de vară unde tehnologia se întâlnește cu critică socială. Bazată pe discuții, seminarii și ateliere, participanții vor putea reflecta asupra modului în care tehnologia le impactează viața de zi cu zi.