Cea mai bună jucătoare de Counter-Strike din lume este din România și își dorește ca esport-ul să fie recunoscut juridic ca meserie19 min read
Șase lucruri pe care le-am aflat de la Ana Dumbravă, desemnată în 2023 cea mai bună jucătoare de Counter-Strike din lume.
O premieră la Campionatul Mondial de Esports desfășurat, la sfârșitul lui august, la Iași a fost reprezentată de faptul că, pentru prima dată, turneul a avut și o competiție exclusiv feminină – cea de Counter-Strike: Global Offensive. Încă un semn că esports-ul capătă tot mai multă popularitate și în rândul fetelor. Chiar și genuri precum shooterele, în mod tradițional cu public masculin, sunt jucate tot mai des și de către sexul opus.
Și faptul că acest debut a avut loc într-o ediție desfășurată în România se potrivește destul de bine. În 2023, titlul de cea mai bună jucătoare de CS:GO din lume a mers chiar la o româncă: Ana Dumbravă, originară din Rădăuți. Jucătoarea în vârstă de 24 de ani este legitimată la Team Nigma Galaxy, echipa care a câștigat până acum toate cele trei ediții de ESL Impact League – cea mai prestigioasă competiție feminină de CS:GO.
Titlul de „HLTV Award Show Recap: Who Were The Winners?”, hltv.org i-a fost acordat în martie de organizația Detalii pe hltv.org cel mai prestigios site care monitorizează competițiile și prestația individuală a jucătorilor profesioniști de CS:GO din lume.
În ciuda faptului că pe 27 septembrie Valve a lansat unul dintre cele mai mari update-uri grafice și tehnice din istoria jocului, schimbându-i și numele în Counter-Strike 2, varianta CS:GO va rămâne cea folosită în competițiile de esports din sezonul 2023/2024, pentru a da jucătorilor profesioniști timp să se obișnuiască cu noua versiune.
Am vorbit cu Ana, înainte ca aceasta să conducă, din postura de căpitan, echipa națională de CS:GO a României la Campionatul Mondial de la Iași, despre cum a devenit o jucătoare profesionistă, cum abordează antrenamentele și competițiile și ce și-ar dori în materie de susținere pentru esports în România.
A devenit pasionată de Counter-Strike de la nouă ani
„Am început această carieră în primul rând din pasiune. Eram pasionată de jocuri video de la vârsta de trei-patru ani, în special de shooting-uri. Fratele meu se juca foarte mult pe calculator și obișnuiam să mă uit la el foarte mult timp, îmi plăcea gameplay-ul lui. Pe la nouă-zece ani, am început să joc Counter-Strike,varianta veche, 1.6.
Primul meu vis a fost să fiu jucătoare profesionistă de fotbal, însă asta nu s-a putut. Așa că m-am decis să mă apuc serios de Counter-Strike Global Offensive (CS:GO) cam pe la 14 ani.
Timp de un an, prin 2014, am încercat să devin cât mai bună. Prin 2015, mi s-a oferit prima oportunitate de a juca CS:GO profesionist în România cu echipa (n.r. – Prescurtarea de la „The Elder Gods”Female.
În cadrul acesteia, dar și cu alte echipe din țară, am început să câștig turnee naționale. Apoi am participat și la unele din străinătate, cu rezultate individuale bune. Așa am primit oferte de la echipe din circuitele importante de esports, unde mi s-a deschis poarta către lumea gamingului profesionist.”
Antrenamentele trebuie să axeze și pe sănătatea mentală și fizică
„La orice turneu la care particip, indiferent dacă sunt cu echipa de club sau cu echipa națională, încerc să am același program de lucru. Aloc câte șase-opt ore de antrenamente cu echipa zilnic, dar pe lângă asta mai fac și antrenament individual – de exemplu, pe partea teoretică, unde mă uit la alte meciuri și încerc să fiu cât mai atentă la viitorii adversari. Este un antrenament foarte stresant, de care trebuie să te ții zilnic.
Pentru că multă lume zice că statul mult la calculator este nociv, aș vrea să spun jucătorii profesioniști fac pauze regulate: nu stăm non-stop în fața calculatorului, avem ședințe cu psihologul și facem sport în fiecare zi etc. Nu îndemn pe nimeni să stea multe ore fără întrerupere la calculator pentru a deveni bun la un anumit joc – trebuie să ai grijă și de sănătatea și de mintea ta. Jucătorii profesioniști își eficientizează extrem de mult antrenamentele în acest sens – e un regim similar jucătorilor de șah care, la fel, au antrenamente drastice, dar foarte eficiente ca timp.
În acest sens, echipele mari de club au întreagă infrastructură care susține jucătorul: psiholog, nutriționist, analist, antrenor ș.a.m.d. Ai o echipă foarte mare în spate care te ajută să obții rezultate.”
Scouting-ul oponenților este vital pentru succes
„Noi studiem oponenții înainte de competiții și meciuri, dar suntem conștienți de faptul că și ei pot să ne urmărească și să facă strategii care să ne pună în dificultate. Așa că plecăm cu ideea că orice se poate întâmpla într-un meci și ne focusăm pe respectarea tacticilor și O parte foarte importantă la meciurile competitive de CS:GO este adunarea de informații, în care, pe baza evenimentelor dintr-o rundă, jucătorii dintr-o echipă încearcă să prezică constant locurile și posibilele strategii ale echipei inamice înainte de a o înfrunta direct. Pentru asta, trebuie să fim relaxate, să mâncăm și să nu avem probleme personale care să ne distragă în timpul jocurilor. Pentru mine e foarte important să am o minte limpede și un program de somn satisfăcător, ca să fiu relaxată și focusată în timpul meciurilor.”
Vrea ca gamingul profesionist să fie recunoscut juridic ca meserie
„N-avem, însă, aceleași beneficii de infrastructură pe care le avem la cluburi și atunci când ne adunăm să jucăm la echipa națională. La nivel de esports, încă nu ne putem compara, cu alte țări, precum cele din vest.
Eu sper foarte tare ca oamenii din România să accepte faptul că gamingul profesionist poate să fie un job de viitor, care să aducă multe beneficii și pentru noi, și pentru statul român, din toate punctele de vedere. Sper ca acest campionat mondial să demonstreze acest lucru și să fie urmat de tot mai multe competiții mari în România.
Aș vrea, de exemplu, ca statul român să accepte jobul de jucător profesionist din punct de vedere juridic, să fie trecut ca meserie în codul CAEN. În același timp, mi-aș dori ca publicul să privească domeniul cu alți ochi și să accepte că nu este la bază un domeniu nociv – pentru că orice domeniu poate să fie nociv dacă nu sunt respectate anumite reguli și îți deranjezi sănătatea și viața personală.”
Bullying-ul rămâne o problemă pentru femei în jocuri video, dar se ameliorează
„Nu mai e la fel de greu, ca fată, să devii jucătoare profesionistă precum acum câțiva ani. S-au făcut progrese, a început să se normalizeze această idee, că și fetele pot concura la nivel înalt. Însă cred că întotdeauna vor fi anumite obstacole, precum bullying-ul sau mesajele negative pe care le primești din partea haterilor – și nu doar pentru fete. Cred că acestea vor exista mereu, chiar dacă situația s-a mai ameliorat.
Cel puțin asta a fost experiența mea când am început, poate și pentru că gaming-ul nu era la fel dezvoltat atunci și lumea avea o altă imagine despre ce înseamnă o carieră. Din fericire, cu ore de practică, meditații și terapie psihologică, am reușit să trec peste această această barieră.
Aș sfătui alte fete care vor să devină jucătoare profesioniste, să o facă din pasiune, și nu din alte obligații din exterior, precum banii sau statutul personal, pentru că asta va face mai ușoară ignorarea mesajelor negative. În același timp, trebuie să nu se lase abătute de mesajele negative, să fie foarte puternice mental.
În al doilea rând, sunt și multe sacrificii pe care trebuie să le facă. De exemplu, timpul petrecut cu familia, cu prietenii, anumite evenimente importante din viață, toate aceste lucruri le sacrifică jucătorii profesioniști pentru a obține victorii și trofee.
Sper să ajut tot mai multe fete din toată lumea să spargă gheața pe viitor. Chiar și acum, problema bullying-ului se ameliorează, mai ales pentru că tot mai multe fete trec de acest prag și devin jucătoare profesioniste. Chiar dacă pandemia a atras un număr tot mai mare de oameni către jocuri video, am observat mult mai puțin bullying, și sper să scadă tot mai mult pe viitor, pentru că nu aduce un beneficiu nimănui.”
Are impresii bune despre CS 2
„Am avut acces la varianta beta de Valve, producătorii jocului, au lansat chair zilele acestea un update mecanic și grafic masiv al jocului, schimbând denumirea în Counter-Strike 2 însă nu am jucat mai mult de 30-40 de minute. Nu îmi permiteam mai mult, pentru că am anumite automatisme la varianta actuală, pe care le-aș putea pierde dacă încep să joc foarte mult o altă variantă.
Am avut o părere pozitivă după ce l-am jucat. Mulți alți jucători profesioniști sau gameri pasionați de Counter-Strike și-au dorit de ceva timp o schimbare așa de majoră, cred că de zece ani nu a fost un update atât de mare Strategiile cele mai optime pentru jocurile competitive la nivel înalt Sunt 100% convinsă că schimbările vor duce la un alt stil de joc, mai agresiv; de exemplu, în noua variantă, s-a schimbat modul în care funcționează fumigenele. Dacă tragi sau arunci o grenadă în norul de fum, Până acum, fumigenele în CS:GO blocau complet viziunea în zona în care erau aruncate pentru o perioadă fixă de timp
După ce se va lansa, pentru mine va fi un nou capitol, o nouă ușă, dacă pot spune așa, unde pot să iau jocul de la capăt, să învăț cât mai mult de la el și să fie o experiență nouă. În niciun caz nu cred că e o problemă faptul că se schimbă jocul sau că schimbările îl vor face un joc mai slab.”