„Îți trebuie cel puțin un an dedicat complet studiilor pentru reconversia profesională în IT”31 min read

O școală privată de programare încearcă să devină un liant între programatorii juniori, cei intersați de reconversia profesională în IT și companii

Pe 15 și 16 aprilie, Codecool,Mai multe detalii pe codecool.com o școală intensivă de programatori din România, a organizat, pentru a doua oară, un hackathon de 36 de ore la care au participați nu doar studenții școlii, ci și freelanceri sau invitați de la alte școli de programare și freelanceri. Competiția a fost jurizată, printre alții, de reprezentanți ai unor companii de profil, iar proiectele dezvoltate vor fi puse la dispoziția unor ONG-uri interesate.

Codecool este o școală internațională de programare care a intrat pe piața din România în 2019 cu scopul de a prezenta o opțiune de specializare sau reconversie profesională în domeniul IT. Ei își propun să îi învețe pe cei interesați să devină full-stack developeri – programatori avansați, care pot lucra cu aproape orice parte a aplicațiilor, fie că e vorba de front-end sau back-end, și care trebuie să stăpânească mai multe limbaje de programare.

Școala funcționează, însă, și pe post de companie de sourcing. Absolvenților li se garantează multiple oportunități de angajare prin interviuri cu companiile partenere, iar curricula încearcă să simuleze pe cât posibil cerințele și modul de lucru dintr-o companie, punând un accent extrem de ridicat pe partea practică, de dezvoltare a proiectelor. În acest sens, diversele grupe de studiu împart aceleași săli de clasă, asistate de mentori cu experiență în industria IT.

Am vorbit la hackathon cu Claudia Tamași, country manager pentru România, despre modul în care funcționează un ciclu de studii de la Codecool, cum încearcă școala să fie un liant între programatorii juniori și companii și despre cât de necesar este să fie oferite soluții de reconversie profesională pentru a acoperi cererea de programatori în piață.

Participanți la hackathonul Codecool

Mindcraft Stories: Când a intrat Codecool pe piața din România?

Claudia Tamași: Primul angajat a fost în aprilie 2019, dar prima grupă de studenți am avut-o în septembrie 2019.

Noi primim studenți în fiecare lună, în cazul în care există cerere. Noi începem școala încontinuu. Nu funcționăm ca învățământul clasic, care începe o dată pe an. Ne propunem să începem o dată pe lună. E adevărat că, în primul an, am început cam o dată la două luni, pentru că este necesar să fie un minim de 10-12 studenți pe grupă, ca ei să poată lucra în echipe. Cam o dată la două luni, cu siguranță începem o grupă nouă.

M.S.: Care este structura unui an de studiu la Codecool?

C.T.: Anul este împărțit pe patru module. În fiecare sală de clasă se desfășoară un modul. Modulul durează trei luni, dar în interiorul lor sunt niveluri diferite de progres. Adică, în aceeași sală sunt studenți care au început de o săptămână sau două și sunt studenți care au început de patru, șase sau opt săptămâni, în funcție de frecvența cu care am început grupele. De obicei, este o diferență de cel puțin o lună între ele.

M.S.: Chiar dacă încep decalat, grupele de studenți lucrează împreună?

C.T.: Și da și nu. Da, pentru că interacționează și învață unul de la altul. Atunci când se blochează, cei mai noi îi întreabă pe cei mai avansați din grupă și aceștia îi ajută. În schimb, curricula și proiectele sunt foarte bine definite pentru fiecare etapă din curs, astfel încât cei mai avansați lucrează, evident, la proiecte mai avansate, iar începătorii la proiecte de începători. Scopul este ca cei mai avansați să-i ajute pe începători, de aceea îi punem în aceeași sală de clasă, ca să încurajăm comunicarea și munca în echipă.

În același timp, cei care au început mai târziu pot avea o proiecție în viitor spre ce vor face când termină modulul respectiv. În fiecare vineri avem zi de prezentare a proiectelor, iar cei care sunt la început văd unde sunt colegii lor după trei luni și își fac o idee despre unde se ajunge.

M.S.: Am înțeles că primul modul la Codecool este gratuit. Ce structură au taxele de școlarizare?

C.T.: Primul modul este gratuit, dar noi facem o selecție destul de activă la început, adică acceptăm în școală cam 5% dintre cei care aplică.

Nu pentru că este foarte greu examenul de intrare, ci pentru că este cea mai intensivă școală de programare din România. Se învață de luni până vineri, minim șase ore pe zi, deci nu poți să muncești în paralel. Trebuie să îți dorești foarte mult, să fii convins că vrei să muncești sau să faci reconversie profesională în IT și să dedici un an de zile intens, să îți schimbi, practic, viața profesională. Și atunci sunt destul de multe temeri sau rețineri.

În România nu prea există produse financiare care să susțină nivelul de trai pe perioada de învățare. Mulți depind de salariu și nu au cum să și ia o pauză de un an. Suntem în discuții cu parteneri pentru a găsi o soluție în acest sens.

Nu se pune problema de plata școlii în timpul cursului, pentru că ea este amânată – ei nu plătesc absolut nimic până în momentul în care le găsim un loc de muncă. Le găsim acel loc de muncă, semnează un contract pe perioadă nedeterminată cu compania și după aceea încep să ne plătească în rate lunare.

M.S.: Ce se întâmplă cu cei care nu reușesc să se angajeze după ce termină modulul?

C.T.: În primul rând, este important de știut că noi îi ajutăm foarte mult pe partea de soft skills, de exemplu să își construiască și CV-ul. Ei au foarte multe proiecte la care lucrează pe parcursul anului, iar în CV-ul lor acestea sunt atașate în GitHub.O platformă care găzduiește softuri dezvoltate open-source, github.com CV-ul are o pagină, dar angajatorul poate să intre să vizualizeze proiectele la care ei au lucrat și să le valideze tehnic.

Noi le garantăm și oportunitățile de interviu, adică prin diferite parteneriate le trimitem CV-urile companiilor, acestea selectează din CV-uri și le propun interviuri. Unii sunt acceptați, alții sunt respinși, în funcție de nivelul lor de de performanță la acel interviu. În cazul în care totuși au trecut șase luni de zile de când au terminat școala și noi nu le-am oferit minim șase oportunități de angajare, deci dacă nu le-am dat șase interviuri la care să participe, ei pot pleca fără să plătească școala. Noi le garantăm practic oportunități, pentru că evident că nu putem forța nicio companie să-i ia.

M.S.: Dar studenții care abandonează în timpul modulului trebuie să plătească taxele de școlarizare?

C.T.: Pentru cei care abandonează pe parcursul primului modul nu este nicio problemă. Oricum era gratuit. Pleacă fără să plătească absolut nimic.

Este un fel de perioadă de probă, dar nu numai pentru ei. Și noi o să avem la dispoziție trei luni de zile să vedem în ce măsură el este potrivit pentru acest job și are motivația necesară.

La finalul fiecărui modul studenții dau un examen personal numit assessment. Este personal, pentru că are loc unu la unu cu mentorul. Adică noi nu dăm examene ca la învățământul tradițional, în care toată clasa dă teză și după au loc prezentările, nu există așa ceva. Studentul este evaluat individual la finalul fiecărui modul și are trei oportunități să treacă acest examen. Dacă ia examenul, trece în modulul următor și merge mai departe. Dacă cade de trei ori examenul, este exclus din școală. În cazul în care să zicem că el cade examenul după al doilea modul, sau nu reușește nicicum să intre în al treilea modul, sau renunță la un moment dat după ce trece de primul modul, va trebui să achite numărul de module studiate, evident fără primul.

M.S.: Cum a pornit ideea organizării unui hackathon cu invitați și din afara școlii?

C.T.: Ne-am dorit foarte mult să jucăm rolul acesta de liant dintre comunitatea de junioriProgramatori cu mai puțin de 2-3 ani experiență și dintre companiile de IT. În mod normal, companiile se duc în facultăți și povestesc despre proiectele lor, îi invită în programele lor de internship. Dar cumva se duc companiile individual, adică juniorii nu primesc o vizibilitate de ansamblu asupra pieței, în care să compare ofertele de la mai mulți parteneri.

Noi avem această postură, pentru că suntem și școală, dar suntem și o companie de sourcing nișată pe programatori juniori care îi plasează pe aceștia în cadrul companiilor – două business-uri în unul.

Așa că ne-am dorit să activăm și mai tare rolul acesta de liant. Considerăm că este atât de mare cererea pe piață încât orice soi de competiție, de exemplu între codecooleri și alți programatori juniori, nu este necesară. Dacă toate școlile de programare din România s-ar aduna la un loc și ar reuși să găsească joburi pentru toți juniorii pe care îi produc, tot nu s-ar acoperi cererea din piață. Doar în România este cerere de în jur de 15.000 de joburi pe an, pe lângă cei 8-9.000 produși de facultăți. Cel puțin așa era înainte de pandemie, când am făcut noi un studiu de piață, dar pe atunci era și totul mai predictibil. Urmează să facem anul acesta un studiu, dar cu siguranță cererea a explodat și mai mult, pentru că digitalizarea s-a dezvoltat și mai tare în orice tip de business, nu neapărat doar în zona de IT.

Cât despre hackathon, ne-am gândit să adunăm o parte din juniorii care sunt pe piață în același loc. De asemenea, am invitat și pe toți partenerii noștri de business să vină să participe. În partea de jurizare a hackathon-ului, în care fiecare dintre juniori are oportunitatea să-și prezinte proiectul, sunt membrii în juriu și din cadrul companiilor, pe lângă cei din cadrul școlii noastre. Premiile le oferim noi.

M.S.: Am înțeles că proiectele dezvoltate în cadrul hackathonului vor fi oferite ONG-urilor?

C.T.: Nu mă ocup de partea tehnică, dar știu într-adevăr că există diverse ONG-uri care au nevoie de diferite platforme. Le vom pune la dispoziție aceste proiecte, probabil pe o platformă, iar ei le vor alege pe cele pe care le consideră potrivite. Noi o să încurajăm cel puțin studenții noștri care sunt în modulele terminale să dezvolte în continuare aceste proiecte, sub formă de voluntariat, până când își găsesc un loc de muncă, pentru că ei oricum au nevoie de antrenament și în felul acesta contribuie și la binele societății.

M.S.:  Aveți proiecte sau vreun contact cu statul român?

C.T.: Noi am încercat comunicarea, dar sunt atât de multe schimbări politice încât nu reușim să păstrăm un fir de dialog. Dar ne-am dorit, mai ales în perioada pandemiei, să atragem atenția asupra faptului că foarte mulți dintre cei care au rămas fără locuri de muncă ar putea face conversia profesională în IT. În tehnologie nu este neapărat nevoie să fii programator, sunt o grămadă de alte roluri disponibile pentru care un un profesionist s-ar putea forma și ar putea să fie apt de lucru în 4-5 luni. De exemplu partea de software testing, dar sunt mai multe roluri.

Avem o asemenea colaborare cu guvernul din Ungaria – noi suntem prezenți în patru țăriRomânia, Austria, Ungaria și Polonia, – iar colegii de acolo au avut succes. S-au deschis patru cursuri lungi de conversie profesională, cu durată de patru luni, care au fost subvenționate de stat.

Aici, din păcate, nu am găsit o persoană cu care să duc dialogul până la capăt. Am avut două-trei încercări, dar deocamdată am eșuat. O să vedem acum, cu aceste noi fonduri europene care se vor aduce pe zona de digitalizare. Poate o să existe o deschidere mai mare, dar cumva e destul de dificil pentru că ar fi un proiect de amploare. Această curriculă trebuie lucrată împreună, presupune zeci de mii de oameni implicați în proiect. Ar fi nevoie să se înțeleagă toate școlile de programare, pentru că trebuie să ai capacitatea de formare la un alt nivel, iar guvernul trebuie să fie deschis și disponibil să construiască proiectul împreună cu acestea și să-l subvenționeze.

M.S.: Ați observat lacune în învățământul universitar de profil la care veniți să răspundeți cu ce faceți voi acum?

C.T.: Să știți că am început un dialog cu universitățile și m-am bucurat foarte mult să simt o deschidere mai mare față de anii anteriori. Cadrele didactice sunt foarte deschise spre colaborarea cu învățământul alternativ, sunt foarte deschise spre a răspunde nevoilor de recrutare și pregătire cerute de companii. Doar că, în continuare, sistemul este destul de greoi în ceea ce înseamnă implementarea unei noi curricule sau viteza cu care se adaptează la cererea de pe piață.

La partea practică, este super deficitar. Adică ei poate fac unul-două proiecte pe tot anul. Noi facem unul pe săptămână sau la două săptămâni, care sunt modelate după cerințele companiilor. În învățământul universitar de la noi nu s-a ajuns încă la nivelul de a merge direct către companii, să le întrebe exact ce fel de tehnologii caută, să ia acea tehnologie și să o implementeze în cursuri, cum facem noi.

Noi ne readaptăm curricula în funcție de nevoia partenerului de business. Avem inclusiv această opțiune de a crea academii specializate pentru ceea ce caută partenerii de business și construim curricule speciale, după care le trimitem juniorii formați fix pe acea curriculă. Astfel, integrarea în companie se realizează mult mai repede și juniorii devin eficienți mai repede. În maximum trei luni de zile capătă un grad important de autonomie în companie, devin eficienți și livrează, ceea ce crește foarte mult și încrederea companiei.

M.S.: Aveți în România academii specializate pe cerințele unei companii?

C.T.: În România încă nu, dar suntem în discuții cu diferite companii. Deocamdată ceea ce oferim noi se potrivește foarte bine cu nevoia lor. În ultimele 18 luni cred că am amplasat deja peste 80 de codecooleri în companii, cazuri în care s-au potrivit cerințele. Acestea căutau ori C-Sharp, ori Java, ori PHP, branch-uri pe care noi le avem deja.

Dar, repet, juniorii noștri sunt developeri full stack, învață peste 10 tehnologii, fac partea de front-end și de back-end, iar în ultimele două module aleg să se specializeze, de exemplu ori pe Java, ori pe C-Sharp.

M.S.: Cum selectați mentorii pentru Codecool?

C.T.: Ne-a fost foarte dificil să aducem o echipă puternică de mentori. În primul rând sunt mai multe provocări, pentru că mentorii noștri sunt luați din industrie, deci ei nu sunt doar cadre sau profesori din universitate. Ei sunt oameni care au lucrat au lucrat în industrie, foști team leaderi, mulți dintre ei cu peste zece ani de experiență. Și atunci cumva a trebuit să găsim o cale de comunicare și să găsim acele persoane care au ajuns la un anumit nivel de expertiză încât simt nevoia deja să dăruiască înapoi societății.

Mulți dintre mentorii noștri s-au săturat să stea în colțul lor să codeze și să creeze sisteme și tot felul de nebunii, vor să facă o pauză și să se implice într-o școală, să crească alți juniori. Noi căutăm specialiști buni, care să aibă hands-on experience, pentru că avem nevoie de partea asta a lor în momentul în care ei îi învață pe studenți zona de proiecte. Punem foarte mare accent în redarea unui mediu de lucru dintr-o companie de software în cadrul sălilor de clasă.

Metoda noastră de învățare este foarte diferită de cea tradițională. Aici nu vine un mentor în fața clasei și vorbește șase ore pe zi, după care studenții pleacă acasă și văd ce fac. Nu, se bazează mult pe dezvoltarea autonomiei, de exemplu a învăța cum să cauți soluții pe cont propriu. Le spunem mentori și nu profesori tocmai pentru că sunt mai degrabă un fel de coach, adică le pun studenților întrebări ajutătoare, îi redirecționează către materia necesară, le oferă niște ponturi de căutare pe net sau în alte resurse. Doar dacă îi văd blocați de o perioadă mai lungă pe ceva intervin și le arată mai specific, ca să-i deblocheze, și apoi îi lasă să meargă mai departe.

Nu este chiar ușor, poate fi foarte frustrant pentru un om care vine să învețe o chestie nouă, cu atât mai mult dacă a avut experiența din școala tradițională, unde era suficient să se trezească și să ajungă într-o băncuță, iar de acolo își făcea treaba profesorul.

M.S.: Modelul acesta de predare a fost dezvoltat in-house sau preluat după un anumit model pedagogic?

C.T.: Este o metodologie care se numește Mastery Based Learning – un mod învățare foarte practic. Cumva, trebuie să ajungi să fii un soi de maestru în informația necesară ca să poți să treci mai departe. De aceea și evaluările au loc unu la unu și nu poți să „treci cu un 5”. La noi trebuie să stăpânești cel puțin 80-90 la sută din informație ca să treci mai departe, pentru că altfel nu poți fi programator. Dacă ai niște goluri foarte mari de informație, n-o să reușești să faci conexiunile necesare că să rezolvi diverse probleme.