Andy Davidhazy

„Omenirea are nevoie de o memorie colectivă”. Interviu cu Jerry Michalski

De Mihai Ghiduc 15.09.2022

Pe vremea când internetul nu exista, Jerry Michalski scria deja despre tehnologie. De peste două decenii, „creierul” său e disponibil online. Iar la finalul lunii septembrie vine la București.

Pe lista invitaților ediției de anul acesta a Unfinished,Detalii pe unfinished.ro care se desfășoară între 29 septembrie și 2 octombrie la București, îl vei găsi pe Jerry Michalski, fondatorul proiectului Open Global Mind,Detalii pe openglobalmind.com prin care își propune să creeze o memorie globală a omenirii, pentru a lua împreună decizii mai bune. Michalski cunoaște lumea tech de pe vremea când internetul abia începea să devină public, scriind pe vremea aia la unele dintre primele newslettere despre domeniu – unele apărute într-un format foarte diferit de cel actual.  

Am vorbit cu el despre acea perioadă, despre preocupările sale mai noi și mai vechi – de la economia relațiilor la creierul (în fapt, un software) pe care-l gestionează, de la puterea Silicon Valley la felul în care inovația tehnologică devine globală și, evident, l-am întrebat despre ce va vorbi la București. E un subiect chiar neașteptat.

Jerry Michalski crede că instituțiile ar trebui regândite pornind de la încredere.

Mindcraft Stories: Pe pagina ta de WikipediaJerry Michalski, wikipedia.org scrie că ești unul dintre Digerati. Poți să-mi spui mai mult despre acest concept din istoria internetului?

Jerry Michalski: John Brockman este un agent literar pe care l-am cunoscut pe când locuiam și lucram în New York. El reprezenta o serie de scriitori, care erau oameni din știință sau tehnologie, și făcea din când în când niște întâlniri, la care participam și cunoșteam oameni noi. El a venit cu acest concept, Digerati, și a publicat o carte despre asta. 

Eu n-am fost inclus în carte, dar am ajuns într-un addendum – m-a numit Pelerinul, probabil pentru că eram într-o călătorie de-ai cunoaște pe toți oamenii din tech. 

În vremea aia eram un analist al tendințelor din tech – nu unul de pe Wall Street. Mă interesa care-i treaba cu inteligența artificială, ce-i cu rețelele neuronale, lucruri din astea.

M.S.: Ai publicat un newsletter pe vremea când newsletterele erau un lucru nou.

J.M.: Relativ noi. Am scris newslettere despre tech pentru două organizații diferite. Mai întâi am lucrat pentru o mică companie numită New Science Associates, în Connecticut, timp de cinci ani. Am scris pentru ei despre rețele neurale, computere și alte lucruri. Asta se întâmpla până în 1990.

Apoi am lucrat cu Esther Dyson, al cărui tată este Freeman Dyson, un fizician celebru. Esther conecta foarte multă lume din zona software, în anii 1980 și 1990.

CITEȘTE ȘI: Universul lui Freeman J. Dyson 

M-am alăturat ei și am devenit managing editor la Release 1.0. Am început să scriu despre tech în perioada în care internetul începea să devină o utilitate publică – înainte era folosit pentru apărare și cercetare universitară. În 1998, am demisionat și m-am mutat în Vestul SUA, în San Francisco. În parte și pentru că am realizat că newsletterele erau protejate. Nu lăsam pe nimeni să le fotocopieze, nu eram ușor de găsit electronic, așa că am crezut că e un domeniu mort. Acum văd pe internet tot soiul de oameni deștepți, care scriu lucruri mai inteligente decât mine, pe gratis. Modelul acela a fost dat peste cap.

M.S.: Fiind de atâta vreme în lumea asta, văzând-o cum s-a dezvoltat, ce sentimente ai?

J.M.: Silicon Valley și scena tech americană sunt foarte interesante. Doar că am văzut atât de multe țări venind acolo, încercând să se prindă cum pot crea propriul Silicon Valley. Nu cred că e o țintă la care trebuie să aspire atât de multe locuri. 

Pe de altă parte, am văzut atât de multe idei bune ucise de apetitul Silicon Valley de-a face lucrurile uriașe, de a crea unicorni. 

Uber e un actor nociv în lume, dar a câștigat cursa, pentru că a avut investiții imense de capital din Valley. Iar Uber nu oferă o piață corectă pentru niciun șofer. Dacă conduci pentru Uber, poți alege doar să conduci sau nu, nu poți alege mai nimic altceva: trebuie să iei curse, altfel renunță la tine, nu poți seta prețul, trebuie să accepți orice înțelegeri fac, nu știi cu ce te alegi la finalul zilei. Dacă te-ar putea înlocui cu o mașină fără șofer, ar face-o.

Nu cred că Silicon Valley e un fel de panaceu pentru cum ar trebui tehnologia să fie folosită în lume, dar e un accelerator incredibil pentru tehnologie. 

În 2007, Apple a anunțat primul iPhone, iar acum, când a anunțat Apple 14, e greu să-ți imaginezi o lume fără smartphones. Eu nu folosesc un telefon Apple, ci un Android, dar aceste gadgeturi au cucerit lumea într-un asemenea fel încât, de exemplu, călătorim folosind Google Maps, pe gratis. Nu putem să ne dezvățăm, să uităm experiența de a folosi un telefon cu internet, hărți etc. 

Silicon Valley a reușit să fie persuasiv, dar nu are un compas moral prea bun.

M.S.: Sunt alte părți ale lumii care contribuie la evoluția lumii, nu doar SUA?

J.M.: Mereu dau peste echipe mici, start-up-uri, în întreaga lume, în Ungaria, în Polonia, în America de Sud, în Asia, care fac o muncă interesantă. Pentru că pandemia ne-a împins pe toți spre Zoom, trebuie doar să calculezi la ce oră să suni și poți să te întâlnești cu oricine, ceea ce e grozav. Nu trebuie să călătorești, să fii în zona lor pentru a-i întâlni. 

Există o cantitate imensă de inovație peste tot. În special comunitățile open source sunt peste tot, creează mereu proiecte interesante și utile.

 Domeniul care mă interesează foarte mult e cel al instrumentelor pentru gândire, iar în acel spațiu descopăr zilnic două-trei noi lucruri pe care le face cineva și care nu provin din Silicon Valley.

M.S.: Ce părere ai despre China, acum că nu mai e doar producător, ci și dezvoltator de tehnologie?

J.M.: Sunt un amator în ceea ce privește China, dar am prieteni specializați în asta. Sunt două lucruri de spus. În fiecare an, în China absolvă universitatea mai mulți specialiști în computere decât numărul total al studenților în domeniu, în toți anii universitari, din SUA. Cantitatea de persoane bine pregătite este incredibilă. 

Însă China e o țară complicată și încâlcită. Tensiunile din partea aceea a lumii nu ajută, de aceea cred că, acum, China este marginalizată, dar se și marginalizează singură. Tensiunile cu Taiwan nu ajută, în mod special, pentru că Taiwan este acest megacentru pentru tehnologie. Vrei să fiți prieteni, să înveți – în schimb, Taiwanul e îngrijorat de o posibilă invazie chineză.

Nu văd prea multe despre start-up-uri din China, nu mă pot gândi la vreunul care a pornit de acolo. Deci, deși potențialul de a fi un jucător major există, nu văd ca acest lucru să se întâmple în acest moment.

M.S.: Ai scris foarte mult despre economia relațiilor. Poți explica conceptul?

J.M.: În 2010, am pornit Expediția Economiei Relațiilor, ceea ce este un fel de excursie de grup asupra noțiunii că nu intrăm în economia atenției, nici în economia experiențelor, ci în cea a relațiilor. 

Dacă vrem să reușim ca specie și să o ducem bine, trebuie să ne amintim de relații și încredere și să începem să construim de acolo.

Noțiunea economia relațiilor e o idee în care nu mai investesc atât de mult timp, ci construiesc de acolo, tot ceea ce fac acum are legătură cu acea explorare. În această lume a relațiilor trebuie să ne dăm seama cum să avem încredere unul în altul și, cel mai important pentru mine, cum să reinventăm instituțiile publice pornind de la încredere.

Unul din lucrurile pe care le-am inventat, ca parte a Expediției Economiei Relațiilor, a fost ideea de design pronind de la încredere. Dacă intri pe designfrontrusst.com vei găsi o serie de eseuri și o prezentare TEDx și vei vedea că sunt un mare promotor al regândirii tuturor instituțiilor pe care le luăm de-a gata pornind de la presupunerea că cei mai mulți oameni, nu toți, au bune intenții.

M.S.: Totuși, încrederea e o resursă foarte rară în lumea actuală…

J.M.: Așa e. Și ce-i mai rău e că numeroși jucători din arenă au descoperit sau redescoperit că dacă sabotezi încrederea poți câștiga bătălii politice, poți să-ți distrugi inamicii.

Trebuie să învățăm urgent să avem încredere unul în altul, chiar și în acest mediu otrăvit și toxic.

M.S.: Apropo de încredere, lumea e destul de speriată de inteligența artificială, n-are încredere în ea. Cum vezi rezolvată problema asta?

J.M.: E complicat și un pic periculos, dar și foarte captivant. Din fericire, există un grup de persoane care încearcă să lucreze la o inteligență artificială prietenoasă, la un AI bun, benefic, la o tehnologie umană – sunt mai multe nume pentru asta. Dar cum vom dezvolta acest lucru ca să nu afecteze oamenii? Suntem încă la începutul procesului de a descoperi cum ne va afecta AI-ul.

Doar în ultimele șase luni, ideea de sintetizatoare de artă din text, media sintetică, e uimitoare. De asemenea, GPT-3 și procesarea de text este uimitoare. Am văzut o demonstrație la un eveniment din New York, acum câteva săptămâni, în care un tip a pus un text într-un pătrat care avea dimensiuni ca „mai repede”, „mai încet”, „mai bun”, „mai furios”. A mișcat un punct în pătrat și textul inițial se schimba dinamic și devenea mai rapid sau mai lent – „Ne-am întâlnit minut de minut să vorbim despre aceste probleme” sau „Ne-am întâlnit în fiecare deceniu…” Toată lumea din audiență a reacționat cu un „Wow”. Lucrurile acestea sunt disponibile. E nevoie de multă putere de procesare, dar puterea de procesare devine mai ieftină. 

Problema este că nu știm ce vor face cu tehnologia oamenii care nu vor să fie guvernați de reguli și convenții. Și e greu să-i ții departe de tehnologie, pentru că mulți dintre acești algoritmi sunt open source. 

Așa că sunt încântat de ce fac cu inteligența artificială oamenii pe care-i pot vedea – chiar și cu consumerismul, această minare instantanee a datelor care ne umple lumea cu zgomot, ca publicitatea –, dar sunt un pic îngrijorat de ce fac cu ea oamenii pe care nu-i văd. 

Inteligența artificială e incredibil de puternică. Iar unul dintre lucrurile cu care se joacă este percepția realității. 

Dacă orice imagine sau video pe care-l văd pot fi manipulate, puțin sau mai mult, cum pot să știu ce e autentic, cum știu că nu văd lucruri care au fost modificate foarte mult?

M.S.: Care sunt temele care te interesează acum?

J.M.: Una dintre companiile pe care le-am descoperit acum două decenii avea un software de mapare a minții, numit „The Brain”. Pe care l-am folosit și încă îl folosesc și acum.Poți consulta creierul lui Jerry aici: jerrysbrain.com Acesta e un instrument pentru gândire.

E un domeniu pasionant, pentru că încerc să realizez cum putem crea o memorie comună, care să ne lase să ne exprimăm opiniile și punctele de vedere. 

Ne gândim la Wikipedia ca la așa ceva – și este, iubesc Wikipedia –, dar Wikipedia are intenționat o politică numită „punct de vedere neutru”, pentru că își propune să fie o enciclopedie. Eu folosesc My Brain pentru a vedea de ce cred că o politică publică ar trebui să se întâmple, cum se conectează un lucru cu altul, adun dovezi, sub formă de articole sau studii. Alții folosesc instrumente similare. Cum putem pune aceste lucruri în comun, într-un spațiu partajat, pentru a rezolva probleme mai bine, pentru a avea o memorie? 

Faptul că nu avem o memorie comună ne face ușor de manevrat de către oamenii care ne spun „nu-i adevărat, trebuie să crezi asta, urmează-mă”. Apoi se dovedește că ce spun sunt doar minciuni. Ne înecăm într-un torent de informații iar oamenii apucă orice informație care sună cool. De asemenea, oamenii sunt de acord cu ce le spun cunoștințele lor, apare un efect de proximitate, tribal, peste tot în lume.

M.S.: Cât de mare e „creierul” tău?

J.M.: Am adăugat câteva lucruri chiar înaintea acestei conversații. Fișierul pe care l-am pornit este același de acum 25 de ani, Acum două luni am trecut de jumătate de milion de noduri (sau gânduri) – pentru că orice nod e numit un gând, de aici numele The Brain – și peste un milion de link-uri. Și deși e numit The Brain, nu are automatizări, am pus manual toate lucrurile de acolo.

M.S.: E multă muncă.

J.M.: Dacă vezi ceva interesant pe internet, unde pui acel lucru? Majoritatea lumii nu are un loc. Pentru mine, e un gest rapid să salvez ceva în locul potrivit. Fac asta de fiecare dată când văd un lucru care merită reamintit, ceea ce cei mai mulți oameni nu fac, pentru că nu au un loc unde să-l pună. 

M.S. Nu e doar o listă de bookmarks, ai și relații între aceste lucruri.

J.M.: Da, iar faptul că am o memorie veche de 25 de ani e grozav. Articolele care nu primesc destule link-uri nu mai apar în căutările de pe Google, pentru că Page Rank, algoritmul Google, depinde de oamenii care trimit la articole. 

În My Brain am o serie de linkuri vechi, de pe site-uri dispărute, așa că mă duc pe Internet Archive, introduc link-ul, și le găsesc. Nu l-aș fi găsit cu Google Search, deși sunt articole grozave. 

Sunt interesat de memorie, de ce credem că e OK să n-avem una, cum să construim una partajată, cum încearcă lumea să o influențeze, cum s-a schimbat în istorie, toate aceste lucruri mă fascinează.

M.S.: Despre ce vei vorbi la Unfinished, la București?

J.M.: Tema e marginală și amuzantă. Am această colecție de contrarieni, oameni ale căror opinii sau cunoștințe erau contrare domeniului lor de activitate. Unul dintre ei este Christopher Alexander, un architect și urbanist, care a spus că „cei mai mulți arhitecți crează monumente ale egoului lor, ca să spui că e o clădire de Graves sau I.M. Pei, iar noi avem nevoie ca oamenii obișnuiți să participe mai activ la conversația despre design”. El și colegii săi au dezvoltat, în anii 1980,  conceptul de Pattern Language, șabloane de proiectare.Conceptul a fost descris în cartea A Partern Language, wikipedia.org Destui arhitecți în urăsc pe Christopher Alexander pentru asta. Deci e un contrarian, un outsider. 

Am realizat, în timp, că am zeci de eroi contrarieni, în numeroase discipline ale activității umane, iar ceea ce spun e foarte consecvent. Așa că am să spun această poveste și am să descriu câțiva contrarieni. 

Și sper că o să pot explica cum să faci distincția între un contrarian util și o persoană nebună, ale cărei opinii ar trebui ignorate. Linia dintre un contrarian și un țicnit sau o persoană periculoasă este adesea foarte fină. 

M.S.: E prima dată când vii în București?

J.M.: Nu, am mai fost, cu soția mea, în 2008, am vorbit la un seminar despre microfinanțare, pentru că April lucra în domeniu atunci. Eu, pentru că că mă pricep la social media, am vorbit despre asta. Am petrecut ceva timp în București, apoi am fost în Bulgaria.

M.S.: Știi startup-uri românești?

J.M.: Nu, dar sunt foarte interesat să cunosc oameni. Sper că vor trece să spună „Hello”, voi fi acolo înainte și după conferință.



Interviu de

Mihai Ghiduc

Redactor-șef. A oscilat între print (Opinia studențească, Men's Health, Maxim, Marie Claire) și online (Vice, Glamour, Slow Forward) până l-a prins din urmă revoluția tehnologică.

MEDIU|Q&A

„Avem o planetă, nu cinci. Trebuie să ne gândim la asta.” Interviu cu ecologul Chris Hines

De
Chris Hines va ajunge la începutul lui octombrie în București, unde va vorbi, în cadrul Climate Change Summit, despre principalele provocări legate de mediu și soluțiile care se întrevăd.
TEHNOLOGIE|SLOW FORWARD

Tehnologia anti-petrecere și ceasul care anunță accidentele auto

De
Plus: Fitbit devine tot mai Google, iar schimbări în minarea de Ethereum ar putea inunda piața cu plăci video.
TEHNOLOGIE|SLOW FORWARD

20+ de produse care m-au impresionat la IFA Berlin 2022

De
Iată cele mai cool gadgeturi de la cel mai mare târg de electronice din Europa, care s-ar desfășurat, după trei ani, din nou în format fizic.
TEHNOLOGIE|SOLUȚII

Electrocasnicele ar putea comunica între ele chiar și când sunt de la branduri diferite

De
O alianță improbabilă între 13 mari producători a dus la crearea unui standard ce va permite gestionarea electrocasnicelor de la branduri diferite dintr-o singură aplicație.