Foto:

OPPO a ajuns pe locul 3 în topul vânzărilor de telefoane, drama Musk-Twitter continuă

De Mihai Ghiduc 20.04.2022

Plus: Samsung și-a prezentat noua gamă de televizoare; Netflix are mai puțini abonați 

Lansările de produse s-au mutat în offline, ceea ce vine cu avantajul că poți să le atingi și să pui toate întrebările alea pe care nu apuci să le pui într-un zoom. Între timp, dramele de pe Twitter au devenit drame despre Twitter – online-ul insistă să rămână interesant.

Dacă vrei să fii anunțat de fiecare dată când apare un nou articol din această rubrică și să primești un scurt rezumat, pe e-mail, abonează-te aici.

Twitter i-a pregătit o „pilulă otrăvită” lui Elon Musk

Drama Twitter-Musk a mai evoluat de la ultimul articol pe tema asta. Miliardarul a refuzat locul în consiliul de administrație, încercarea Twitter de a-i limita partea deținută la cel mult 12,5% din totalul acțiunilor, și a făcut o ofertă de preluare ostilă, la 54,3 dolari/acțiunea, adică circa 43 de miliarde de dolari.„Elon Musk offers to buy Twitter for $43 billion, so it can be ‘transformed as private company’”, cnbc.com Compania a contracarat prin adoptarea unei tehnici numite „pilula otrăvit㔄What is a poison pill? Inside Twitter’s plan to block Elon Musk”, qz.com –  a amenințat că va inunda piața cu noi acțiuni, vândute la discount oricui altcuiva nu deține deja 15% din totalul acțiunilor disponibile, scăzând astfel procentul deținut de Musk. 

Proprietarul Tesla și SpaceX i-a amenințat pe cei din consiliul de administrație al Twitter că le va scădea salariile la zero – evident, printr-un tweet. De fapt, întreaga „negociere” se poartă public și probabil va continua să coloreze paginile de știri din tehnologie în următoarele luni.

Între timp, un fond de investiții privat, Thoma Bravo,„Buyout firm Thoma Bravo approaches Twitter with acquisition interest”, reuters.com a anunțat că ar putea face o contraofertă, ceea ce ar putea complica lucrurile suplimentar. 

EDIȚIA ANTERIOARĂ: Elon Musk vrea să schimbe Twitter, Facebook atacă TikTok cu firme de PR

Este prima prezentare internațională de produs la care particip care e suținută de un român. Foto: Mihai Ghiduc

OPPO a lansat gama Reno7

Săptămâna trecută, la galeria Mánes din Praga, OPPO și-a lansat gama de telefoane Reno7. Prezentarea a atins însă și vârful de gamă, Find X5 Pro, anunțat ceva mai devreme, la Barcelona. Evenimentul a fost susținut de Ciprian Mirea, care este acum Product Manager pe Europa Centrală și de Est.  

Oppo a intrat pe piața europeană (și cea românească) ceva mai serios fix înainte de pandemie. N-a fost neapărat un moment potrivit. Campaniile de imagine, care s-au învârtit în jurul turneelor de la Roland Garros și Wimbledon, pe care OPPO le sponsorizează din 2019,„OPPO and Tennis”, oppo.com au fost date peste cap de amânări și anulări, cel puțin în 2020. 

Și totuși, OPPO a ajuns, aproape pe tăcute, pe locurile 3-4 în topul vânzărilor în multe din țările din Europa Centrală și de Est. În România chiar pe locul al treilea,„Top 2021: Cele mai vândute telefoane în România”, startupcafe.ro  deși nu neapărat în fiecare semestru. Să depășești Apple e totuși o performanță, chiar dacă piața de Android e mai vastă, iar căderea Huawei a contribuit și ea la modificările din top. Anul acesta, compania se extinde în Croația și Grecia.

Revenind la lansare, seria Reno7 poate fi destul de confuzantă, pentru că telefoanele au focusuri  diferite. 

OPPO Reno7 Lite are un aspect cât se poate de vesel. Foto: Mihai Ghiduc

De exemplu, OPPO Reno7 Lite„OPPO Reno7 Lite 5G”, oppo.com se concentrează pe selfie-uri. Camera frontală are 16 MP și e relativ luminoasă (f/2.4), dar vine cu diverse îmbunătățiri AI pentru portrete: bokeh, retușarea imaginii, HDR. La un preț de circa 1.800 de lei, e o variantă destul de tentantă pentru publicul tânăr pe care-l țintește – mai ales în varianta cu un spate curcubeu (sau Rainbow Spectrum, cum e denumit oficial).

Mai cool decât camera microscop e aspectul retro al OPPO 4G. Foto: Mihai Ghiduc

La OPPO Reno7,„OPPO Reno7”, oppo.com numit și Reno7 4G, pentru că lipsește 5G-ul, apare camera microscop (2 MP, cu zoom până la 30x) și o variantă cu un spate retro, dintr-un soi de piele artificială durabilă (numită Fiberglass Leather). 

OPPO Reno7 5G are camera principală de 54 GB. Foto: Mihai Ghiduc

OPPO Reno7 5G„OPPO Reno7 5G”, oppo.com Nu e neapărat la fel ca cel precedent, doar cu 5G în plus. Design-ul e mai modern, iar sistemul de camere e diferit (apare un ultrawide și un macro obișnuit). În plus, telefonul vine cu încărcare rapidă SuperVOOC de 65W, cameră principală de 64 MP și un spațiu de stocare generos, de 256 GB.

O cameră foto Hasselblad pe care mi-aș permite-o. Foto: Mihai Ghiduc

Aș minți dacă n-aș spune că mi-a făcut cu ochiul și OPPO Find X5 Pro,„OPPO Find X5 Pro”, oppo.com care marcheză practic intrarea pe piața de flagship-uri din România. Evident, telefonul mă pasionează mai ales pentru colaborarea cu Hasselblad pentru sistemul de camere foto. 

Pentru cine nu știe, Hasselblad e un producător suedez de camere foto de format mediu (printre care și cea cu care s-au făcut primele poze de pe lună) care cochetează de mai multă vreme cu piața mobilelor. Firma a avut colaborări cu Motorola (pe vremea telefonului modular Moto Z), iar de anul trecut lucrează și cu OnePlus. Acest brand este deținut de OPPO, care la rândul său e deținut de BBK Electronics (alături de Realme, Vivo sau IQOO). 

Find X5 Pro folosește o unitate de procesare neuronală (NPU) dedicată pentru imagini, MariSilicon X, și are două camere de 50 MP, dintre care una ultrawide, ambele folosind un senzor Sony IMX 766. Cea principală are și stabilizare a imaginii pe 5 axe. 

Partea cu care se laudă în mod special este folosirea procesorului neural pentru înregistrarea de videouri pe timp de noapte cu o luminozitate ridicată. E un fel de upgrade de la fotografia în low light cu care se cam mândresc toate celelalte flagship-uri de pe piață de câțiva ani buni. Și e ceva ce, cu siguranță, merită testat pe viitor. Am mai remarcat la Find X5 Pro spatele din ceramică, încărcarea rapidă SUPERVOOC de 80W și rezistența la apă și praf IP68.

Căștile OPPO Enco X2. Foto: Mihai Ghiduc

Tot la lansarea de săptămâna trecută, OPPO a anunțat și căștile true wireless Enco X2, dezvoltate împreună cu Dynaudio, care se laudă cu cel mai bun sistem de anulare a zgomotului de pe piață pentru tipul acesta de căști. 

Samsung și-a prezentat televizoarele din 2022

Samsung și-a prezentat zilele acestea gama de televizoare pentru 2022.Acestea vor fi disponibile pe site-ul samsung.com/ro Probabil primul lucru pe care l-aș remarca este că 4K a devenit noul standard. Chiar dacă televizoarele entry-level, Crystal HD, nu erau disponibile la prezentare, am aflat că întreaga gamă din acest an oferă ecrane 4K.  

Samsung Neo QLED 8K. Foto: Mihai Ghiduc

Prezentarea oficială s-a concentrat pe seriile Neo QLED și Lifestyle, variantele de top. Vârful de gamă este Neo QLED 8K,„65” Class QN800B Samsung Neo QLED 8K Smart TV (2022)”, samsung.com un televizor care folosește un procesor nou, Neural Quantum 8K, are ecran din MiniLED-uri (care au o dimensiune de 1/40 dintr-un LED obișnuit) și un design (aproape) fără margini, cu un cadru din oțel inoxidabil care are practic grosimea metalului, numit Infinity One. Televizorul mai vine cu un sistem audio integrat de 90W, cu 6.2.4 canale, care poate fi amplificat cu un soundbar – este pentru prima dată când s-a realizat o conexiune wireless Dolby Atmos. Gama va avea trei serii noi – QN900, QN800 și QN700 – și va fi disponibilă în dimensiuni de 55”, 65”, 75” și 85”.

Marginea aproape invizibilă de la modelulSamsung Neo QLED 8K. Foto: Mihai Ghiduc

Modelele Neo QLED 4K vin cu un refresh rate de 144 Hz, printr-un accelerator Motion Xcelerator Turbo Pro, ceea ce le face ideale pentru gaming. Și ele vin în aceleași dimensiuni ca gama imediat superioară și cu Dolby Atmos, însă au mai puține canale. 

În schimb, soundbar-ul prezentat împreună cu acest televizor, din seria S,Detalii pe samsung.com este o variantă mai subțire, creată în special pentru televizoarele din categoria Lifestyle, precum The Frame (există și variante pe alb).

Nu e un tablou, e televizorul The Frame. Foto: Mihai Ghiduc

Din zona Lifestyle – televizoare cu accentul pus pe design –, prezentarea a conținut televizoarele The Frame„65-Inch Class The Frame QLED 4K Art TV (2022)”, samsung.com și The Serif.Detalii pe samsung.com Primul, o prezență mai veche în portofoliul Samsung, vine acum cu un display mat, care reduce reflexiile și strălucirile, ceea ce-l face și mai potrivit pentru afișarea unor tablouri și fotografii (disponibile, prin abonament, în Art Store). The Frame mai are și rame care se pot schimba ușor, în diverse culori (la fel, potrivite pentru afișarea de tablouri) și poate fi montat chiar și în format vertical. Dimensiunile în care e disponibil sunt și ele mai multe ca anul trecut: 32”, 43”, 50”, 55”, 65”, 75” și 85”. Varianta de 32” este una Full HD, restul sunt 4K.

The Serif este creat pentru a putea fi pus oriunde în casă – prin urmare, are un spate care ascunde toată partea electronică în spatele unei măști în aceeași culoare cu restul televizorului. Designul e realizat de frații Ronan și Erwan Bouroullec,Află mai multe despre ei de pe wikipedia.org care lucrează cu numeroase companii celebre încă din 1999, iar televizorul vine în patru variante: 43”, 50”, 55” și 65”. 

Aș fi fost curios să văd și The Sero,Detalii pe samsung.com televizorul care se rotește în funcție de orientarea video-ului (sau televizorul pentru TikTok, cum ar fi mai simplu de explicat) – poate data viitoare.

Netflix pierde abonați

Vestea că, pentru prima dată în zece ani, Netflix are mai puțin abonați„Netflix loses subscribers for first time in more than 10 years”, bbc.com decât la începutul anului a dus la scăderea acțiunilor cu 23%. S-au pierdut 200.000 de conturi, din motive diverse: în special ieșirea de pe piața rusă la mărirea prețurilor în SUA și Marea Britanie și apariția a tot mai multe servicii concurente de streaming. Pare puțin, dacă iei în calcul Rusia, unde erau circa 700.000 de abonați, dar scăderea a fost compensată de creșteri pe alte piețe, în special India și Japonia.

Ca de obicei, pare o reacție exagerată la vestea că o așteptare nerealistă – creșterea eternă – se dovedește falsă. E drept, nu ajută nici faptul că Netflix estimează că va pierde încă două milioane de abonați până în iulie. Și încheierea interesului pentru pandemia de COVID-19 are un efect asupra Netflix: mulți dintre cei care nu mai au timp liber în exces renunță la abonament. 

Chiar și așa, numărul abonaților rămâne la 220 de milioane, iar veniturile au crescut cu 6,8%. Netflix încearcă să compenseze reacția negativă a pieței la scăderea abonaților prin eliminarea sau limitarea conturilor „împărțite”, pentru a reveni pe creștere, și se gândește chiar la introducerea publicității.

Spre surpriza nimănui, Elon Musk are o părere și despre asta. De vină ar fi faptul că Netflix e prea „woke”„”Elon Musk Attacks Netflix Over Subscriber Loss, Says ‘Woke Mind Virus Is Making Netflix Unwatchable’”, thedailybeast.com (cu alte cuvinte, că are prea mult conținut inclusiv). Aș spune că declarația nu-i face un serviciu miliardarului, ci îl poziționează și mai ferm în zona libertariană.

Coolere mai ieftine

Un brand polonez, ​​SilentiumPC,Detalii pe silentiumpc.com lansează pe piața din România coolerele accesibile Spartan 5. Gama conține Spartan 5 MAX, un sistem de răcire a procesorului dezvoltat în cooperare cu Synergy Cooling, și Spartan 5 MAX ARGB, care este echipat cu un ventilator Fluctus integrat cu o iluminare de fundal ARGB autonomă. Compania mai oferă și alte două soluții pentru sistemele care nu necesită o putere mare de răcire: Spartan 5 și Spartan 5 ARGB.



Text de

Mihai Ghiduc

Redactor-șef. A oscilat între print (Opinia studențească, Men's Health, Maxim, Marie Claire) și online (Vice, Glamour, Slow Forward) până l-a prins din urmă revoluția tehnologică.

TEHNOLOGIE|OVERVIEW

Revoluția procesoarelor. De la x86 și ARM la cipuri pentru AI

De
Procesoarele pe arhitectura ARM domină piața portabilelor și, mai nou, câștigă teren și pe cea a laptopurilor care rulează Windows. Acest lucru începe să fie îngrijorător pentru producătorii de procesoare pe arhitectura x86, dar ei sunt mai preocupați de industria inteligenței artificiale. 
TEHNOLOGIE|OVERVIEW

Inundațiile din Valencia ar fi trebuit prevenite de o lucrare inginerească gigantică. Ceva însă n-a funcționat cum trebuie

De
Valencia a fost lovită de cele mai rele inundații din acest secol. Cu 60 de ani în urmă, râul Turia a fost mutat din centrul orașului pentru a preveni astfel de dezastre, dar nimeni n-a prevăzut amploarea pe care o pot lua inundațiile.
TEHNOLOGIE|SLOW FORWARD

În sfârșit, Apple trece la memorie standard de 16 GB și AI integrat

De
Venite parcă prea repede, cipurile M4 echipează acum aproape întreaga gamă de computere și laptopuri Apple. Pare că M3-ul a fost doar o paranteză rapid uitată, un fel de Windows Me al firmei din Cupertino.
TEHNOLOGIE|SOLUȚII

Europa 2.0 – modernizarea capacității de căutare pe internet în Europa

De
Cercetătorii sprijiniți de UE revendică spațiul Europei în mediul online prin dezvoltarea infrastructurii necesare pentru a susține o mai mare diversitate de motoare de căutare europene.