Bulent Gultek/Getty Images
Radioul, 100 de ani de la prima emisie regulată22 min read
Puține au fost invențiile care au schimbat lumea mai mult decât radioul. Cu undele sale invizibile, acesta a schimbat națiuni și mentalități.
Pe 14 februarie 1922, când lumea vestică se refăcea după un Război Mondial, în Marea Britanie lua naștere primul post de radio de divertisment cu emisie regulată: 2MT sau „Radio Emma Toc”, emmatoc.org după alfabetul militar britanic de atunci. Radioul avea program în fiecare seară de marți, timp de 30 de minute, când difuza „2MT Writtle. The Birth of British Broadcasting” de Tim Wander, worldradiohistory.com Printre numele mari care au pășit în fosta baracă militară din satul Writtle, unde era sediul, se numără tenorul Lauritz Melchior, contraltista Clara Butt și soprana australiană Nellie Melba, cea în onoarea căreia a fost creată înghețata Melba. Când nu erau artiști disponibili, canta șefului 2MT, căpitanul Peter Pendleton Eckersley.
Concertele de la radio erau ceva revoluționar pentru vremea respectivă, în care entertainmentul de top însemna filme mute la cinematograf și romane polițiste. 2MT se prindea în Berlin, Madrid și Paris, iar oamenii care aveau bani să-și cumpere un aparat de radio și care se și pricepeau să-l meșterească ascultau cu sufletul la gură emisia.
Radioul era la fel de revoluționar atunci cum a fost internetul pentru generația noastră.
Pentru prima dată, melodii și mesaje rostite în direct la sute sau mii de kilometri distanță ajungeau în timp real în casele tuturor. Lumea era mai conectată ca oricând, iar unii spuneau că radioul e o forță care va democratiza accesul la informație și va diminua diferențele dintre săraci și bogați, dintre urban și rural, oferindu-le tuturor acces egal la informație.
Existau însă și critici, care susțineau că radioul face rău societății. Că distruge relațiile familiale, atacă granița dintre public și privat, strică implicarea civică și amenință valorile tradiționale. Cercetătorul „Radio’s Intimate Public. Network Broadcasting and Mass-Mediated Democracy”, University of Minnesota Press, upress.umn.edu spunea că erau voci care se temeau că radioul „hipnotizează audiența care cade pradă forțelor iraționale ca fascismul, comunismul, sau chiar unui capitalism corupt și falimentar”. Jurnalista Anne O’Hare McCormick scria și ea, în 1932 în New York Times, că radioul are „un efect aproape anestezic asupra minții”.
Cu efectul lui hipnotizant, radioul a reușit să schimbe lumea. Deși posturile de radio au avut un început modest, cu 2MT lansat într-o fostă baracă militară aflată la 50 de kilometri de Londra, ultimul secol avea să arate câte putere au să schimbe lume, iar România a fost și ea influențată.
Transmițătorul radioului 2MT. emmatoc.org
Cum a început radioul
Istoria radioului se scrie de prin anii 1890, când oameni de știință ca Nikola Tesla sau Guglielmo Marconi creează echipamente pentru emisia și recepția semnalului radio. Se zice că, în 1894, Marconi, pe atunci în vârstă de 20 de ani, s-ar fi trezit într-o dimineață și și-ar fi dorit să transmită un semnal la distanță mare, wireless. A căutat literatură de specialitate și s-a uitat la ideile avute de alții mai experimentați decât el. Așa a reușit să construiască un prim set portabil emițător-receptor, iar un an mai târziu, după mai multe teste și ajustări, a transmis un semnal wireless la peste trei kilometri.
Încântat de idee și de potențialul ei, Marconi, care avea alură de antreprenor, i-a scris Ministrului Poștei și Telegrafului din Italia, Pietro Lacava, explicându-i cum funcționează tehnologia și cerându-i bani ca să o dezvolte. Lacava nu i-a răspuns niciodată. A notat însă pe foaia primită de la Marconi: „La storia della telefonia in Italia. Da Marconi e Meucci ai giorni nostri”, Marco Saporiti, libreriauniversitaria.it sugerând că tânărul e bun de trimis la un azil pentru persoane cu probleme de sănătate mintală. Supărat, Marconi a părăsit la scurt timp Italia pentru a se muta în Marea Britanie, împreună cu mama lui. Englezii l-au sprijinit, iar în curând munca lui atingea faima internațională. Radioul începea să devină tot mai prezent, iar Marconi primea Premiul Nobel pentru Fizică în 1909.
Și în România, primele încercări s-au făcut destul de devreme. În 1912, inginerii Vintilă Brătianu și Emil Giurgea instalau în Parcul Carol din capitală un post de 12 kW cu semnale emisie-receptie. Iar primul receptor radio se construia în 1925, la Institutul Electrotehnic din București. Tot în acel an, pe 19 noiembrie, era difuzată prima emisiune radio în limba română în cadrul expoziției Luna Bucureștilor.
Publicul erau tot mai interesat de noua tehnologie, iar numărul proprietarilor de aparate de radio creștea rapid. În 1926, România avea 2.000 de „deținători de aparate de radiorecepție”. La acea vreme, majoritatea ascultau programe străine, însă lucrurile s-au schimbat pe 1 noiembrie 1928, exact la ora 17, când își începea emisia postul Radio România. Programul cuprindea, la început, „Începuturile Radiofoniei Româneşti Începuturile Radiofoniei Româneşti”, Radio România Actualități, romania-actualitati.ro
Radio România a contribuit la creșterea interesului românilor pentru noua tehnologie, care își doreau în număr tot mai mare să-și cumpere aparate de radio. Așa se face că, în 1933, Philips deschidea la Oradea Enciclopedia României, enciclopediaromaniei.ro o linie de asamblare pentru radiouri cu piese aduse din Olanda. Doi ani mai târziu, la Arad, începea să funcționeze și fabrica de radioreceptoare AFA, Atelierul Flesch Arad, unde se montau radiouri Admira, care mergeau fie la priză, fie la baterii.
După Al Doilea Război Mondial, când fabricile românești au fost naționalizate, cele care produceau aparate radio au fost reunite sub brandul Radio Popular. Primul aparat construit sub acest nume a fost „Record S49U”, Radiomuseum, radiomuseum.org cu piese aduse din URSS, după care au urmat S 503 A Pionier și S 513 A Dunărea. România a creat și radiouri pentru export, începând din 1967, iar printre modelele care s-au remarcat se numără Radiomuseum, radiomuseum.org Cora și Milcovul. Unele au ajuns în Marea Britanie și Statele Unite ale Americii, țări care aveau deja o tradiție în radio.
În anii comunismului, în ciuda acestor mici colaborări externe, România era totuși o țară închisă, iar pe măsură ce viața românilor devenea tot mai grea, postul public de radio era tot mai puternic subordonat cenzurii. Se ridicau în slăvi realizările sistemului comunist și ale conducătorul său, iar problemele prin care trecea țara și cetățenii ei erau adesea ignorate. Știrile și emisiunile prezentau o realitate paralelă, deconectată de viața cotidiană. Pentru românii care își doreau să afle ce se întâmplă în țară, existau puține variante. Unii ascultau, pe furiș, Radio Europa Liberă, care emitea de la Munchen pe unde scurte. Volumul era scăzut, iar urechea era lipită de difuzoare.
Studioul Radio Europa Liberă din Munchen. Wikimedia Commons
Simbolul al luptei împotriva comunismului
Radio Europa Liberă a respectat promisiunea făcută de tehnologie încă din vremurile postului britanic 2MT: i-a ajutat pe ascultători să-și lărgească perspectiva. Postul finanțat de Congresul Statelor Unite difuza, din studioul de la Munchen, programe pentru țările Europei de Est, într-o încercare a americanilor de a contracara propaganda comunistă și a propaga valorile occidentale. Pentru mulți români, Europa Liberă a fost un simbol al libertății.
Dar libertatea intra în conflict cu valorile trasate, în țară, de Partidul Comunist, așa că programele postului de radio erau bruiate, și uneori însăși realizatorii erau amenințați și chiar lichidați. Securitatea folosea tehnici dintre cele mai dure, după cum reiese din câteva documente desecretizate recent de „Cum ucidea Securitatea. Un plan de masuri scos de SIE de la Strict Secret”, hotnews.ro „plasarea unor containere cu explozivi, scrisori și colete prelucrate” și „modificări tehnice la autoturismele lor cauzatoare de accidente grave”. Măsurile erau întreprinse în scopul „neutralizării unor angajați, prin avarierea și distrugerea unor clădiri și instalații ale postului, a locuințelor și mijloacelor de transport personale”.
La începutul anului 1981, Emil Georgescu, cel care se ocupa de Actualitatea românească, a fost victima unui asalt cu lovituri de cuțit, iar ulterior s-a îmbolnăvit de cancer. Tot cancer în formă galopantă au făcut și câțiva foști directori ai postului de radio: Vlad Georgescu, Noel Bernard și Mihai Cismărescu, despre care există indicii că ar fi fost iradiați sau intoxicați. Fostul ofițer de securitate Ion Mihai Pacepa, care a fugit în SUA în 1978, a spus că Nicolae Ceaușescu dăduse ordin ca Bernard să fie asasinat, ordin care s-ar fi extins apoi și asupra celorlalți directori.
Nici clădirea postului de radio nu a scăpat neatinsă. În februarie 1981, sediul din Munchen a fost lovit de o bombă, la ordinul guvernului comunist din România. Deși situația nu a fost clarificată, s-ar părea că responsabil pentru atac ar fi fost celebrul Carlos Șacalul.
În ciuda tuturor amenințărilor, redacția românească a postului Europa Liberă a continuat să creadă în misiunea ei și să fie alături de români în momentele cele mai dificile. La Europa Liberă a fost difuzată „Scrisoarea celor 6“ adresată lui Nicolae Ceauşescu, historia.ro în martie 1989, în care șase membri marcanți ai partidului comunist, printre care Silviu Brucan, îl criticau dur pe Nicolae Ceaușescu. Și tot aici s-au difuzat înregistrări și mărturii legate de Revoluția din decembrie 1989.
„Acel strigăt – Azi în Timişoara, mâine în toată ţara –, nu s-ar fi răspândit atât de mult, dacă nu ar fi existat Europa Liberă”, a declarat pentru „Înregistrarea care a anunțat începutul Revoluției la Timișoara. Liviu Tofan, şeful Secţiei Ştiri de la Radio Europa Liberă, a cumpărat-o de la un radio din Austria”, tvr.ro jurnalistul Liviu Tofan, şeful Secţiei de Ştiri a Europei Libere din 1989. „Informațiile au venit prin turiști sau călători care au văzut ce s-a întâmplat la Timișoara, un student grec a relatat la un moment dat că văzuse circa 30-40 de oameni împușcați. Câţiva au putut să telefoneze afară, dar nu exista niciun jurnalist prezent în România să confirme.”
Atunci la Revoluție, dar și în alte momente-cheie ale ultimului secol, radioul a fost alături de ascultătorii săi. Și, chiar dacă la apariția televiziunii sau internetului mulți s-au grăbit să cânte prohodul radioului, acest mediu a continuat să existe și să schimbe guverne și mentalități.
Echipa de ingineri care a creat 2MT. emmatoc.org
Secundar și subtil
Spre deosebire de televiziune și de internet, radioul e un „mediu secundar”. I se spune așa pentru că nu îți solicită atenția în proporție de 100%. În timp ce-l asculți, poți să-ți bei cafeaua, să conduci, să gătești sau să faci curățenie. E un mediu care oferă o coloană sonoră vieții.
Parțial, acest atuu a contribuit la reziliența radioului. Deși au apărut canale noi, ca televiziunea, filmele online și rețelele sociale, el are în continuare fani. În era Spotify, Apple Music și a podcasturiloor, radioul continuă să schimbe lumea subtil, așa cum a făcut-o de când se știe, cu undele lui invizibile.
Postul britanic 2MT a dat tonul, și-a făcut treaba, și și-a închis emisia pe 17 ianuarie 1923, într-o seară rece, la mai puțin de un an de la introducerea primelor programe radio regulate din lume. La finalul programului, inginerii au adus un pahar cu apă promovată la rangul de șampanie, apoi au tras cu o pușcă de jucărie ca să simuleze ieșirea dramatică a dopului. Coliba militară din satul Writtle a ieșit din scenă în forță, dar povestea a mers la departe. Micuțul post de radio de la 50 de kilometri de Londra avea să inspire întreaga Europă și să contribuie inclusiv la crearea BBC, post care l-a angajat ca inginer-șef pe controversatul căpitan pasionat de operă Peter Eckersley. Eckersley avea să rămână însă puțin timp în funcție. La puțin timp după angajare a avut o aventură cu soția unui coleg și a fost dat afară, apoi a fost acuzat de legături cu fasciștii.
